lansări și bucurie

11

Dacă a fost obositor să merg în același weekend și la Timișoara și în București? Sigur că a fost. Dar a fost atît de frumos că nu am simțit oboseala. Numai ochii roșii i-am avut și am intrat într-o farmacie în centru în Temeșvar să cer picături și farmacista m-a întrebat: Petronela? Soțul meu și cu mine te citim. Și nu mi-a venit să cred. Venisem toată noaptea cu trenul, ce e drept la vagon de dormit, îmi cam vîjîia capul, dar m-am plimbat puțin sub soarele Banatului, în orașul frumos și mi-a trecut. Am mîncat tabuleh și humus și apoi m-am dus pe terasa unde anunțasem că o să fiu, în caz că vrea cineva să bea o limonadă cu mine. Și terasa a devenit neîncăpătoare, au venit fete frumoase, băi, dar frumoase! Și un domn care călătorise tocmai din Deva ca să ajungă la lansare și s-a văzut între muieri, singurel, dar sper că i-a plăcut. Și am rîs și am povestit, după ce povestisem mai înainte puțin și pentru Radio Timișoara. Și apoi ne-am dus, cu toatele și toții, la librărie la lansare. Mult mi-a plăcut librăria Cartea de Nisip și mult mi-au plăcut timișorenii care au venit. Le mai mulțumesc o dată. Am plecat imediat după lansare, dar nu cu mîna goala, ci cu un pandantiv superb pe care Ioana Palicica l-a meșterit o noapte întreagă înainte, din piele și mecanisme de ceas, minunății ies din mîna ei, iar pandantivul ăsta îmi pare rupt din Mecanica inimii. Am mai primit eu și două bilete la teatru, însă nu am putut rămîne și le-am dăruit mai departe. Zic de teatru fiindcă îmi scot în seara asta ciuda că nu m-am putut duce, mergînd la Mecanica inimii, o poveste pe care am văzut-o teatru – e drept, de păpuși la vremea aia, în vreme ce o citeam.

Apoi am călătorit multe ore, cu mașina, pînă la București, chiaună dar fericită. Am crezut că nu o să am emoții la lansare. Eram liniștită. Mă bătuseră pantofii, doar, în drum spre Parcul Tineretului unde am înregistrat un interviu pentru Realitatea care va fi difuzat sîmbătă, la 11, la emisiunea Fresh refresh. Provincială cum sunt, m-am simțit iar strivită de București. Cumplit de multă lume în parc, nu se vedea iarba. Copilașii nu aveau loc să se dea în tobogane, peste tot era înțesat de lume, simțeam că mă sufoc. Și m-am bucurat iar că nu trăiesc acolo, că nu m-am lăsat tentată, căci m-aș fi pierdut pe mine în aglomerație și alergătură. Apoi am ajuns la librărie mai devreme și m-am așezat cu niște fete frumoase, of, numai fete frumoase, în grădină și atunci am simțit că m-am înșelat în privința emoțiilor. Că îmi tremură carnea pe mine. Și iar m-am ascuns, după un stîlp, cînd am văzut cum curge lumea. Și apoi locul s-a umplut și a trebuit să ne așezăm în fața oamenilor și m-am bucurat că are cine vorbi și eu pot tăcea și tremura pe interior. Din cînd în cînd mă uitam în sală, oamenii se tot înmulțeau și eram complet blocată și mă tot întrebam eu ce caut acolo, cine sunt, de ce au venit toți oamenii ăștia, Doamne? Și vorbitorii spuneau ceva despre o carte frumoasă și vie și eu iar mă întrebam, păi a cui o fi cartea asta mișto, să o cumpăr și eu să o citesc, auzi ce o laudă scriitorii ăștia iar ei nu sunt oameni care să laude așa, degeaba. Că eu nici în fanteziile mele cele mai neobrăzate, nici în visele cu ochi deschiși croșetate în nopți de tristețe, niciodată, niciodată, nu am ajuns atît de departe încît să îmi imaginez că mă voi afla cu cartea mea în mînă într-o sală plină ochi de oameni veniți să mă vadă pe mine. Și îmi tot venea să plîng și mă tot plezneam peste obrajii interiori, termină cu circul, ai bun simț! Și mă uitam pe furiș în sală și de acolo venea lumină, vedeam în ochii celor care mă priveau bucurie și drag și iar îmi venea să plîng, ce am făcut să merit asta? Apoi au terminat toți vorbitorii și nu mai știu ce am zis, prostii cu siguranță și am plonjat orbește în lectură, m-am agățat de cartea mea și m-am liniștit. Și cînd am terminat am avut senzația că nu se mai termină aplauzele. Și în loc de întrebări, oamenii din sală au ținut să îmi spună ce minunată sunt și iar am avut senzația că nu e nimic real, nu despre mine vorbesc… Și Ana a citit poemul ei preferat din carte, (căsuța celor 3 fetițe) pe care ea îl simte cuvînt de cuvînt, știe exact cîtă singurătate și durere e în el și a apucat-o plînsul citind și eu eram gata-gata să izbucnesc în lacrimi și eu și mă țineam cu greu, aoleu, mă gîndeam, acum o să începem să bocim cu toții și o să semene a priveghi nu a lansare, naiba o să mai vină la următoarea! Și iar s-a făcut coadă la autografe și eu trebuia să merg la baie, dar nu asta era problema ci faptul că oamenii ăia stăteau după mine și îmi crăpa obrazul de rușine că stau la coadă. Și am primit îmbrățișări și cadouri frumoase – de ziua mea, cred, dar parcă eu mai știu, că mai e un pic pînă atunci – și vorbe minunate și pupături. Și erau în sală mulți copii dar și oameni trecuți de 50 de ani, iar eu citisem cu vorba aia lirică și doamne, ce rușine îmi era. Și o doamnă mi-a zis că vrea să îi spun un defect de-al meu, măcar unul, dacă am, așa că repet, am multe, foarte multe, le am pe toate, uite, aici am făcut o listă.

Vă mulțumesc din suflet tuturor care ați fost și celor care nu ați ajuns, dar ați vrut să veniți. Celor care ați vorbit și celor care ați tăcut. Celor care ați simțit și celor care veți simți cartea mea. Vă mulțumesc pentru îmbrățișări, vorbe, zîmbete, cadouri, dar mai ales pentru că fără voi nimic din toate astea nu s-ar fi întîmplat. Mă bucur din inimă că v-am întîlnit. Sunteți tare faini și am mai zis, cel mai mare compliment pentru mine sunteți chiar voi. Mă înclin.

(foto: Narcis Pop)

11 COMENTARII

  1. Felicitari! Ma bucur pt tine, si chiar meriti toate astea! Imi pare rau ca nu am ajuns si eu la prima lansare in Bv

  2. Aia cu stilpu e piesa de rezistenta… 🙂
    Lipsa de copaci in jur…sau tufisuri…jungla urbana.
    Lansarea, zic eu, e cind am pus mina pe ea (cartea) , mai virtuala in cazul meu, da arata chiar mai bine. Restul au fost felicitarile si dansul
    Altfel, cronica inspirata ca de obicei 🙂
    Mishto si d-aici.

  3. bai! (eu , taranul de dupa uluci)
    tu – continuand sa te scrii in felul asta – imi ajungi atat de draga incat nu o sa imi mai pese ca tu o sa intelegi alte cele ( da, posesor de organ, asadar setat doar sa sex, cunosc, sunt sigur interesat doar de ce ai tu mai diafan de daruit , jajaja , aham, ole!) si o sa iti umplu blogu’ de zambetul meu vitelesc, incapabil de ceva ‘telectual cat timp te simt asa aproape
    tu talismanul de safir de la un sat distanta cizelat la lumina ochilor lui borges

  4. Cred a nu exista bucurie mai mare pentru un om impatimit de citit, decit a se vedea motiv de impartasire a acestei patimi, odata ajuns el insusi scriitor. El, ea, om, oama… 🙂 (baiata)

  5. Bravo si la mai multe,acum ca gheata a fost sparta te asteptam cu noi romane la fel de pline de seva ta unica.Felicitari suflet frumos cu ambalaj superb.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.