De-a lungul anilor în care am tot lucrat cu mine, printre cele mai memorabile și eficiente lucruri pe care le-am experimentat au fost retreaturile de dezvoltare personală în care m-am dus, unele în țară, altele în afara țării. Ce e un astfel de retreat? Păi e un fel de vacanță, dar cu un scop clar, de creștere personală, de autodescoperire, de autocunoaștere, în care în afară de plajă, baie, plimbări, excursii, lucrezi susținut într-un grup condus de niște oameni care se pricep la asta. Acum trei ani, cînd am început formarea în psihodramă, asta am avut în minte: voi face și eu lucrurile astea grozave, voi organiza astfel de evenimente transformatoare, care să îi ajute pe oameni să se descopere și să crească.
Eram în ultimele săptămîni în Zanzibar cînd mi-am dat seama cît de potrivit e locul pentru asta, insula are o energie extraordinară. Așa că le-am spus prietenilor mei, terapeuți cu experiență, că musai să facem un retreat, iar din momentul ăla ne-am pus pe treabă. Am muncit mult la program, la toată partea de organizare și sîntem foarte bucuroși de ce ne-a rezultat: zece zile în paradis, cu workshopuri, seminarii, yoga, excursii – dar și cu timp liber pentru explorarea pe cont propriu a insulei, bălăceală în oceanul Indian și ce o mai fi. L-am făcut așa ca pentru noi – cum am fi vrut noi să fie un retreat în care să ne ducem.
Dacă vreți să veniți cu mine, cu noi, în Zanzibar, în călătoria asta fabuloasă, găsiți toate detaliile aici, click.
Locurile sînt limitate, evident, grupul nu poate depăși 16 membri. Hai, cine vine?
LE: Nu doar că grupul s-a umplut foarte repede, dar cererea a fost atît de mare încît am constituit și un al doilea grup, care va începe imediat după, și el a fost închis în doar cîteva zile, toată lumea are biletele de avion în buzunar și se pregătește pentru aventura spre sine – 32 de oameni și noi 4. Sîntem fericiți și recunoscători pentru interesul pe care l-ați manifetat. Cu siguranță vom repeta, și nu doar în Zanzibar.