it’s all about choices

După toate gifurile și clipurile audio pe care le-am primit cu toptanul de Crăciun, acum au început să curgă clipurile video cu ceasul motivațional care te îndeamnă să-l atingi. Mai întîi, vezi un 2017 plin de probleme, anxietate, depresie, boală, corupție, haos, regrete, dezamăgire, ratări, care se șterge, pentru ca atunci cînd limba atinge 2018 să izbucnească artificiile și să apară fericirea, sănătatea, succesul, prosperitatea, frumosul, iubirea, calmul, pacea. Ai 12 noi capitole, ți se spune. 365 de noi șanse.

Cînd l-am văzut prima oară m-a frapat, din nou, cît de mult le place oamenilor să se mintă și să plaseze în exterior responsabilitatea pentru viața lor. Clipul ăsta e quintesența a ceea ce credem, în general, despre viață. Trebuie să se schimbe anul ca să ne fie bine. Nu noi. 2017 a fost un an prost, dar pe 1 ianuarie, la 00.00, totul se va schimba brusc, anxietatea se va transforma în calm de la sine, sărăcia în prosperitate, boala în sănătate, regretele în împliniri, depresia în fericire și iubire. Zice și la horoscop doar, iar horoscopul nu minte. Tot vina horoscopului e că a fost 2017 un an greu. Nimic nu e responsabilitatea sau vina noastră, lucrurile ni se întîmplă și noi nu avem ce face. A naibii Netty Sandu!

De fapt, și pe 17 septembrie, la o adică, aveam tot 12 noi capitole în față și 365 de noi șanse. Sau pe 20 aprilie. Sau pe 29 august. În fiecare zi avem un capitol nou în față și o nouă șansă. Nu este nevoie de artificii și să se încheie, formal, un an, sau să înceapă, formal, alt an. Sigur, asta poate ajuta, poate fi o cîrjă psihologică, tot așa cum de luni o să merg la sală sau o să mă las de fumat și mă voi apuca de mîncat sănătos. Dar faptul că anul se schimbă nu înseamnă că și eu sau viața mea se vor schimba de la sine, odată cu focul de artificii de la miezul nopții. Viața și sinele nu se schimbă pe ceas, la ora 00.00. Se schimbă cu efort și muncă. Cu voință și determinare. Dar, mai ales, cu acceptarea responsabilității pentru alegerile pe care le fac și pentru cine sunt. Și nu peste noapte, la “cumpăna dintre ani”.

Anxietatea, depresia, boala, din clipul de mai sus nu trec cu șampanie și urări pe 1 ianuarie și se transformă în opusul lor deodată, ca în filmele proaste. Trec cu vizite la medici și psihologi, cu muncă, din nou, de înțelegere și acceptare. Cu săpături în interior. Ratările, problemele, haosul, de asemenea, trec cu determinare, cu alegeri asumate și respectate, cu efortul de a schimba ceva în fiecare zi în ceea ce sunt și ce fac. Nu voi avea niciodată rezultate diferite făcînd aceleași lucruri pe care le-am făcut și m-au adus în confuzie, depresie, ratare, regrete șamd.

Cel mai important lucru pe care l-am înțeles și care mi-a schimbat definitiv viața a fost acela că eu însămi sunt responsabilă de tot ceea ce mi se întîmplă. Că aproape totul (mai puțin vremea, dezastrele naturale, moartea celor din jur și altele în același registru) este exclusiv alegerea mea. Și să nu fac o alegere în privința unui anumit lucru, fie că e vorba de un abuz, de un lucru care îmi stîrnea disconfort, un om care mă rănea, un job care nu îmi mai plăcea etc, era tot o alegere. Alegeam să nu fac o alegere, fiindcă nu eram capabilă să o fac. Să rămîn în băltoaca mea de confort îmi aducea niște beneficii, în momentul acela mai mari decît ce aș fi cîștigat dacă aș fi făcut o schimbare. De cîte ori mi-am spus în viața asta sau am spus altora: “ce să fac, nu am de ales”, eu făceam o alegere, de fapt. Alegerea de a nu alege altceva, de a nu acționa, de a rămîne într-o situație care doar aparent era nefericită, dar care îmi aducea în mod evident niște beneficii: era familiară, de exemplu.

Rezistența la schimbare este una dintre cele mai mari rezistențe ale ființei umane. Creierului îi place să știe ce urmează, să acționeze pe baza unor patternuri știute, nu îi plac căile neumblate, să nu fie capabil să anticipeze pe baza la ceva ce a experimentat deja. De asta rămînem, de cele mai multe ori, în situații care par de netrăit din afară, dar care ne oferă confortul familiarității: e ceva ce știu, ceva cu care creierul meu știe bine să opereze, cu care mă descurc fiindcă cunosc bine. E preferabil unui bine ipotetic, la care nu am avut acces, pe care nu îl identific fiindcă nu am instrumentele necesare. E ca în proverbul ăla atît de adevărat din perspectivă psihologică: mai bine vrabia din mînă decît cioara de pe gard. Vrabia din mînă poate fi aici chiar și abuzul, nefericirea, tristețea, anxietatea, depresia, haosul, boala, cam tot ce e în cadranul lui 2017 și încă ceva în plus. Și nu-l dau din mînă pentru că, fiind ceva ce deja cunosc, știu și căile prin care pot deal-ui cu asta, știu să mă descurc. Pe cînd binele, fericirea, situațiile noi, ipotetice, îmi sunt complet necunoscute, nu le știu, deci nu știu să mă descurc cu ele, nu am dezvoltate aptitudinile necesare, habar nu aș avea cum să acționez, iar asta mă înspăimîntă teribil. Știu, pare idiot ce zic, cum să nu știi să te descurci cu fericirea, însă e adevărul gol-goluț. Ne descurcăm doar cu ce știm, iar cînd nu cunoaștem, facem ce facem și tot acolo ajungem, la final, în ecuația familiarului. Un exemplu la mare îndemînă este cu cei care cîștigă la loto: statistica spune că, oricît de mari ar fi cîștigurile, majoritatea zdrobitoare ajung în mai puțin de doi ani ca înainte, ba mai faliți. Unii, mulți, se sinucid după ce pierd toți banii, fiindcă nu pot suporta noua veche realitate. Au visat toată viața să fie bogați și fericiți, au avut în mînă milioane de dolari/euro, nu au reușit să fie nici una, nici alta, așa că clachează. Fiindcă nu erau pregătiți pentru asta, set-up-ul lor mental era altul, erau mai fericiți cînd visau la ce se va întîmpla atunci cînd vor cîștiga, asta le deturna atenția de la viața reală, iar cînd s-a întîmplat, nu au știut cum să se descurce în noua situație.

Cînd am înțeles că eu singură îmi creez viața și realitatea prin alegerile pe care le fac constant și zilnic, am reușit să le și schimb. Și să accept ce nu pot schimba, fiindcă e prea greu pentru mine în momentul acela. Dar și asta a fost o alegere. Ok, rămîn aici, fiindcă nu pot alege acum altceva, e prea dificil, nu sunt pregătită, mi-e teamă și am nevoie să lucrez la asta, însă accept că e alegerea și responsabilitatea mea. Nu mă mint că nu am de ales, că sunt o victimă a circumstanțelor, a oamenilor din jur, a horoscopului și a unui destin scăpat de sub control, ci îmi asum că eu aleg să fiu aici, acum. Nu mai arunc în afara mea, pe umerii altora, a astrelor, a datei din calendar, a vremii și a zeilor responsabilitatea asupra vieții și alegerilor mele. Suntem suma alegerilor noastre, cele mai multe inconștiente. Avem viața pe care o merităm, de cele mai multe ori. Avem viața pe care o creăm în fiecare zi. Nu mi-a fost ușor, avînd în spate o viață atît de zbuciumată, cu atîtea întîmplări nefericite, cu morți, cu accidente, cu boli nenumărate, să îmi asum responsabilitatea asupra ei. Sigur, nu am ales eu să moară tatăl fiicei mele, însă inconștient am ales un pattern de victimă, care s-a concretizat în multe boli, de exemplu, și în multe situații de viață care să-mi confirme la nesfîrșit ceea ce credeam cu atîta convingere despre mine. Fiindcă asta se întîmplă cînd trăim cu astfel de convingeri limitative: vom acționa (inconștient) mereu în sensul de a ne demonstra, la nesfîrșit, că avem dreptate. Cînd am înțeles asta, nu m-am mai îmbolnăvit, de exemplu. Deși sunt mai bătrînă și mai șubredă decît eram atunci cînd aveam abonament la urgențe și pe tot felul de secții.

De asta mă sperie astfel de filmulețe și de asta sunt omul cel mai nepotrivit căruia să-i trimiteți astfel de soluții magice, ștergerea cu buretele timpului și căderea din cer a binelui și schimbării. Eu nu cred decît în magia lucrului făcut cu responsabilitate. În magia alegerii conștiente. Care chiar este magică, zău. Și nici nu cred că timpul șterge ceva. Noi facem asta. Ștergem ceea ce nu ne convine, adică reprimăm, ascundem de sinele conștient, însă lucrurile alea nu se dizolvă de la sine, ci fermentează în subconștient și defulează prin te miri ce canale, șocîndu-ne și pe noi.

Așa că, la finalul unui 2017 care pentru mine a fost cu de toate, fiindcă așa cum ziceam, schimbarea vine cu timp și efort, iar la mine sunt deopotrivă rămășițe ale vechiului eu și frînturi din sinele pe care îl construiesc acum, cu migală, îmi doresc și vă doresc alegeri conștiente în 2018, putere de a schimba ceea ce se poate schimba și de a accepta ce nu se poate schimba. Îmi mai doresc puterea de a mă ierta pentru neputințele mele, de a mă iubi cu toate ale mele, fiindcă dacă le am pe astea, pot împrăștia și în jur ce au nevoie ceilalți de la mine (majoritatea fiind nevoi pe care eu însămi le-am creat, dacă e să fiu sinceră pînă la capăt, ca să-mi demonstrez că sunt utilă, mamă și soție bună etc).

Și, să nu uit cumva… it’s all about