Zanzibar: cu cine, unde, cînd, cum

Am tot promis prin mesaje și comentarii că o să scriu și chestii tehnice legate de această deplasare – că vacanță ca la carte nu e, eu muncesc și de aici; e mai degrabă o relocare temporară. Cît durează nici măcar eu nu știu, pentru prima oară în viața mea las lucrurile să vină și decid eu pe urmă. Depinde mult și de situația din țară, ce se mai întîmplă pe acolo. Dar cum îmi tot sosesc prieteni, vă pot povesti exact ce și cum stau lucrurile și cu vacanțele clasice aici unde sînt eu. Și o fac cu mare bucurie, căci abia aștept să vorbesc de bine niște oameni care își fac treaba excelent și care mai sînt și români. Și pe care îi consider deja prieteni.

Trebuie să spun că eu am ajuns la Zanzibarezul (pe care de altfel îl urmăream de ceva vreme) printr-o serie de întîmplări. Inițial, eram gata să plecăm în primăvară la drum alături de un grup de prieteni cu o agenție tot românească, dar a venit covidul peste noi și ne-a anulat vacanța. Aveam plătite biletele de avion cu Qatar, care ne-a emis la ceva vreme după niște vouchere pe care le puteam folosi vreme de un an. Cumva, lucrurile s-au așezat spre binele nostru – am fost tratați deloc elegant de agenția cu pricina, ca norocul nu am mai ajuns să venim prin ei pînă la urmă. Prietena mea, Ralu, de care am tot pomenit în jurnalul meu zanzibarez, a fugit din țară încoace la început de august, cu toată familia. Pe atunci, pe insulă nu erau deloc turiști, așa că și-a tot prelungit șederea pînă acum. Chiar înainte să vin eu, restul familiei s-a întors în țară, iar ea pleacă și ea foarte curînd. Ea a dat de Zanzibarezul, un român plecat de cinci ani din țară, care și-a deschis două resorturi pe coasta estică a insulei, unul mai rustic, direct pe plajă, Ananda Beach House, (Ralu a stat și acolo, eu mă voi duce după 1 noiembrie acolo), iar altul la cîțiva zeci de metri de plajă, cu mai mult confort – Ananda Villa. Ambele au scoruri de peste 9 pe booking. În cele aproape trei luni de cînd e aici, a devenit de-a casei, iar mie mi-a fost foarte ușor să mă strecor în poveste.

Zbor.

Mi-am schimbat voucherul cu bilete pe ruta Budapesta (Qatar nu zbura la începutul lunii din București, acum zboară) – Doha – Zanzibar. În perioada asta au fost zboruri și la 450 de euro, dus-întors. Dar media e 600-700. Drumul durează cam 14-16 ore, cu tot cu escală. La mine a durat mai mult, căci nu zbura nimic direct spre Budapesta, Orban a închis țara pentru turiști, se poate doar tranzita Ungaria, trenurile cu cușetă erau anulate din același motiv, așa că am mers la Cluj, am dormit o noapte și apoi am plecat de acolo cu același shuttle care îi ridica pe soțul lui Ralu și pe copii de la aeroportul din Budapesta, căci ei aterizaseră cu cîteva ore înaintea mea acolo. Ce pot spune e că chiar și așa lung și obositor cum a fost, am uitat de drum de cum am aterizat. Cînd am plecat eu, nu cereau teste Covid – nici compania aeriană și nici Tanzania, dar acum Qatar a anunțat că va introduce testări rapide pe aeroport. De altfel, zborul e dotat cu foarte multe măsuri de prevenție – locurile nu erau ocupate toate, era suficient loc cît să nu stai aproape de nimeni, masca și vizeta erau obligatorii și le primeai de la ei într-un pachet unde aveai și dezinfectant, și mănuși.

Cazarea.

Eu sînt total îndrăgostită de locul ăsta unde stau, e foarte potrivit pentru Zanzibar și are tot confortul, fără să fie de lux. Există și astfel de resorturi, de foarte mare lux, unde o noapte poate costa în sezon și 1000 de dolari pe noapte, pentru cei care vor să se spargă în figuri. Noi stăm într-o curte plină de verdeață și tufe de bougainvillea multicolore înflorite, cu piscină și terasă unde ne luăm masa, dar unde stăm și seara să povestim sau să ne jucăm cîte ceva (aici la 6.30 se face noapte și e tare fain să ai cu cine sta de povești, cu cine juca un poker sau un joc prostesc cum e mafia), cocotieri și banani, cu două vile cu camere foarte foarte spațioase și curate și terase așijderea.

Proprietarii sînt Ciprian și Elena, doi oameni super faini, ambii cîte un munte de amabilitate, răbdare și deferență, care te ajută și îți stau la dispoziție cu absolut orice și cu care e foarte ușor să te împrietenești. Deja am prins cîteva rînduri de oameni care vin și pleacă și nu încetez să mă minunez cu cîtă răbdare răspund neobosiți la aceleași întrebări, organizează excursii personalizate, safari pe continent, cheamă taxiuri pentru oaspeți sau trimit mașini să preia oamenii de la aeroport, pregătesc ceremonii de logodnă sau nuntă pe plajă, schimbă meniul în funcție de cereri speciale, astfel că toată lumea pleacă super mulțumită de aici. Pe mine una m-a ajutat foarte mult această oază de cunoscut și siguranță – Cipri are răspuns și rezolvare pentru orice. Iar energia asta bună a lor se imprimă și locului, așa că aici mereu e un fel de familie ai cărei membri tot vin și pleacă, se leagă cu foarte mare ușurință prietenii, e un vibe tare bun, pentru care sînt super recunoscătoare.

Îmi place că e foarte curat – zilnic se face curățenie lună, cel mai tare mă distrează că fetele aranjează patul exact ca în ziua în care am intrat prima dată, eu las vraiște, găsesc impecabil, totul se schimbă la trei zile, lenjerie de pat, prosoape. În fiecare cameră există seif de valori, iar baia e la fel de mare cît o garsonieră mai mică. Deși pare ciudat să spun asta, cei care au mai fost în Africa vor înțelege, avem geamuri (aici multe resorturi nu au), dar și ventilator și aer condiționat. De asemenea, resortul e păzit noaptea de o firmă de pază, doi băieți patrulează toată noaptea, nu că ar fi vreun mare pericol, dar despre asta mai jos.

Mîncarea.

Vai de mine, aș putea scrie o zi despre asta, atît e de bună mîncarea în Zanzibar, iar aici la vilă avem un chef extraordinar, nu am mîncat nimic care să nu îmi placă foarte tare de cînd am venit. În primul rînd, fructele de aici care sînt toate făcute în rai. 17 specii de banane, 13 de mango, maracuja, papaya, nucă de cocos de mîncat și băut pe săturate, plus o grămadă de alte ciudățenii. Au două sezoane de coacere – eu sînt acum la faza de mîncat mango pînă nu mai intră. Le găsești peste tot la tarabe, vîndute de localnici la prețuri foarte mici (de la cîteva zeci de cenți pînă la 1-2 dolari, în funcție de cînd e sezonul lor). Și le primești întotdeauna la mic dejun.

Apoi sînt fructele de mare și peștii. Am mîncat creveți mari cît un homar, caracatițe fragede, homari de nisip și cigal, pești feluriți, calamari, languste – toate sînt atît de bune că ți se pare că ai nimerit în rai, varianta gourmet.
Bucătăria lor cuprinde multe influențe: arabe și indiene sînt cele mai pregnante, deci deliciu de oriunde te-ai uita. Plus mîncarea lor tradițională, foarte bună și ea – am mîncat ceva ce ei numesc pizza zanzibareză și care a fost atît de bună și neașteptată ca gust că pîndesc zilnic ziua cînd o să fie iar în meniu.
Aici la vilă există un meniu stabil al restaurantului – pentru prînz, iar în fiecare zi la ora cinci se afișează meniul pe seară din care poți alege (două startere, trei feluri principale și un desert).

Am mîncat și în afara resortului, ba prin excursii, ba pe plajă pe la alte restaurante – mîncarea a fost pur și simplu excelentă și foarte proaspătă tot timpul.
Un lucru particular al Zanzibarului pe care e bine să-l știi cînd comanzi de mîncare (și în general) e că aici pe insulă totul e la ralanti. Zanzibarezii au două expresii care le definesc stilul de viață: pole-pole (încet-încet) și hakuna matata (nicio problemă, niciun stres). Așa că e bine să comanzi din timp, căci mîncarea vine pole-pole. Eu nu sînt rea de foame și nu mănînc decît două mese pe zi și chiar și așa e prea mult, iar ce e fain aici la resort e că și dacă ești plecat primești meniul pe whatsapp, comanzi și spui la cît vrei să mănînci și mîncarea vine exact la ora comandată. Ba chiar băieții de la bar (Abduli și Sai) sînt așa de drăguți încît atunci cînd nu am putut coborî la masă că nu terminasem treaba sau eram încă în vreun zoom, au venit și mi-au adus sus pe terasă mîncarea, să nu se răcească.

Temperatura aerului și apei. Mareea.

Zanzibar e la ecuator și are doar două anotimpuri – sezoane, care se alternează: sezonul uscat, cînd e cald și plouă rar (noi ne aflăm acum chiar la începutul lui), iar temperaturile pot urca spre 40 de grade (acum sînt 29-30 ziua și 24-25 noaptea, dar pe zi ce trece se face tot mai cald), iar apa mării ajunge și la 36-38 de grade, cu umiditate foarte mare, care face ca disconfortul să fie mărișor la soare și unde nu bate briza și sezonul ploios, cînd poate ploua zile întregi fără întrerupere și temperaturile coboară la 22-24 de grade.

Ce e important de știut e că soarele Africii e nemilos și nu e de joacă cu el. Nu întîmplător localnicii ne spun mzungu (la fel precum bananelor roșii) – aproape toată lumea se arde și înroșește tare în primele zile. Eu nu am pățit asta, în parte fiindcă am stat mult la mare anul ăsta și am venit deja bronzată, în parte pentru că nu m-am expus, însă am văzut oameni care s-au dat cu sunblock de 60+ (aici există și așa ceva) și tot li se jupuiește pielea de pe ei. Aici nu prea stăm la plajă, fiindcă soarele te prinde orice ai face, mai ales cînd înoți, faci snorkeling sau te plimbi pe jos sau cu barca. Adaptarea la umiditatea și căldura de aici depinde de fiecare organism; eu, de exemplu, am avut frisoane într-o noapte și ceva dureri de stomac de la căldură, au trecut ușor cu o aspirină, e bine cînd vii să ai la tine ce medicamente crezi că ți-ar putea folosi, noi fiecare am venit pregătiți cu punga cu de toate, la final le lăsăm oamenilor din sat. Hidratarea nu trebuie neglijată, aici te poți deshidrata foarte ușor, eu am ajuns să beau lejer 3-4 litri de lichide pe zi de cînd m-am prins cum stă treaba.

Dacă tot am vorbit despre plajă, să vă zic și de maree, care aici e foarte puternică și pe care o urmărim zilnic pe aplicația specială ca să știm cînd e apa aici și cînd pleacă. La reflux, oceanul se poate retrage și doi kilometri în larg, lăsînd în urmă nisipul extrem de fin și alb, alge și tot felul de fructe de mare – localnicii vin și le culeg, e foarte interesant să-i urmărești cum muncesc ore în șir în soare. Orele de flux și reflux se tot schimbă în funcție de fazele lunii, oceanul aici e în permanentă mișcare, pare că curge la orice oră l-ai privi și niciodată nu e unde l-ai lăsat acum o oră, ca un iubit nestatornic. Apa e extraordinar de limpede și de caldă, iar nuanțele de albastru sînt pur și simplu ireale și se schimbă în funcție de zonă.

Cît de periculos e.

Asta e o întrebare pe care ți-o pune toată lumea cînd aude că te duci undeva în Africa. Răspunsul e că nu e periculos. Le iau pe rînd.
Zanzibar e covid-free, oficial și neoficial. Chiar vorbeam zilele astea cu cîțiva oameni stabiliți aici care povesteau că expații de pe insulă (vreo 3000, toți cu afaceri mai mici sau mai mari aici și cu angajați localnici) comunică foarte mult între ei și că dacă ar fi fost undeva un focar, cazuri de îmbolnăviri, s-ar fi aflat pe canalele lor neoficiale.
La intrare nu ți se cer vaccinurile obligatorii cînd mergi pe continent: cazuri la malarie la albi nu au fost de zeci de ani, iar febra galbenă e și ea eradicată. Unul din românii stabiliți de mulți ani pe insulă rîdea și povestea că dacă el nu a făcut în peste 7 ani de trăit aici exact ca localnicii, pișcat de armate întregi de țînțari, atunci înseamnă că e foarte greu de luat malaria. Cine vrea să ia tratamentul preventiv, o poate face, însă. Eu am ales să nu, fiindcă e toxic tare și dacă nu sînt cazuri de zeci de ani nu văd de ce m-aș îndopa cu pastile. La resort există oricum kituri de testare, iar malaria dacă e depistată din timp e vindecabilă destul de ușor.

Paraziți. E adevărat că după peste șase luni de stat aici se recomandă o deparazitare, căci de la fructe și legume proaspete pot apărea în zonele astea ecuatoriale și tropicale paraziți, dar dacă stai zece zile nu e cazul, e chiar nerecomandat.

Țînțari sînt, dar nu așa de mulți în sezonul uscat. Cu niște Autan ai rezolvat ușor problema. Iar alte animale periculoase sau insecte nu știu să fie – doar aricii de mare în care te poți înțepa (dar apa e foarte limpede și nu prea ai cum dacă ești atent), e bine să ai încălțări de apă cu tine totuși.

Furturi, violență, probleme cu localnicii.

Pe insulă infracționalitatea e foarte scăzută. Mai apar ici-colo mici furturi, ca peste tot unde localnicii sînt foarte săraci, dar în niciun caz însoțite de violență. Au ei macete cîteodată la ei, am auzit povești că unii au fost jefuiți, însă din ce am văzut eu și auzit aici la vilă, sînt foarte prietenoși, poate chiar prea prietenoși pentru gustul unora. Dacă ești femeie albă, încearcă să te agațe – insula e un loc predilect pentru turismul sexual feminin, femeile vin și plătesc masai sau localnici pentru companie, așa că ei își încearcă norocul, dar dacă îi ignori își văd de treaba lor. Polițiștii sînt foarte șmecheri și corupți, cînd te văd alb conducînd mașina îți spun direct cu accentul lor: today I needy a gifty from you. Sînt check-point-uri peste tot, ești foarte des oprit, dar cu cinci mii de șilingi te lasă în pace. (1 dolar e 2300 de șilingi) Dacă ai principii și nu vrei să plătești, o arzi european pe lipsă de corupție nu e plăcut deloc, mai ales dacă ești femeie, pe noi ne-a amenințat o dată că ne duce în arest (nu avea voie, dar nici să ne ducă pe la secție nu ar fi fost chiar plăcut) așa că mai bine dai ăia doi dolari și îți vezi de drum.

Altfel, localnicii mie îmi plac foarte mult: sînt colorați, veseli, mereu zîmbesc și te salută, hainele lor sînt superbe, toate culorile pe care le-a pus Dumnezeu în natură le-au duplicat în țesăturile lor, au copii splendizi, ca niște păpuși de ciocolată, sînt mereu curat îmbrăcați, iar femeile și copiii sînt chiar sfioși. Majoritatea sînt musulmani – îi vezi după port –, însă chiar remarcam azi că nu am auzit nici măcar o dată cuvîntul Allah de cînd am ajuns. Oamenii sînt relaxați, mai întîi hakuna matata, apoi orice altceva. Însă, din respect pentru ei, nu se face aproape nicăieri plajă topless (aud că ar exista un resort unde se face chiar nudism, dar e rarissim așa ceva) și atunci cînd ai treabă în oraș sau prin sat te îmbraci decent.

Ce e foarte important de știut e că toate resorturile, inclusiv alea de cinci stele plus, se află în sate tipic africane, cu case fie de lut, fie din cărămizi de piatră netencuite, că localnicii sînt peste tot și își văd de munca cîmpului, de recoltat alge de pe plajă, magazinele sînt aproape toate niște cocioabe fără geamuri (aici doar casele albilor și o parte dintre resorturi au geamuri), că aici e Africa cu toate ale ei și nici zonele cu turiști nu fac excepție. Așa că dacă ați văzut în pliantele agențiilor de turism doar plaje albe și piscine și credeți că Zanzibar e vreo destinație de lux ca Dubaiul, nu vă plac africanii, atunci veți avea un mare șoc de cum coborîți în aeroportul care concurează cu autogara din Focșani la număr de stele. Sau veți sta închiși în resort la piscină tot sejurul.

Prețuri, moneda locală.

Cum ziceam și mai sus, moneda locală e șilingul, dar peste tot se poate plăti și în dolari. 1 dolar e 2300 de șilingi și se poate schimba la orice dugheană mai pricopsită. Prețurile sînt normale, decente chiar în perioada asta, mai ales: o masă cu de toate ajunge la maximum 20-30 de dolari de persoană, dar poți mînca și cu 5 sau cu 10. Cazarea poate varia de la 30 de dolari, în bungallowuri mai rustice, dar faine, pe plajă, la 100-150 de dolari, în funcție de condiții. Dar găsești și cu 300, 500 sau 1000 de dolari pe noapte, dacă mecanismele tale de compensare și validare sînt să arăți cît de bogat ești. De cînd cu pandemia și lipsa turiștilor, prețurile au scăzut mult.
Cardurile se pot utiliza foarte rar aici și aproape nicăieri nu poți plăti cu telefonul sau ceasul. Localitățile mai mărișoare au bancomate – noi aici în Paje avem vreo două, dar se poate întîmpla să nu aibă bani și să aștepți mașina care aduce banii. Cashul e sfînt aici, așa cum era și la noi acum 30 de ani.

Excursii.

Sînt locuri fabuloase de văzut pe insulă, iar localnicii abia așteaptă să te agațe să îți vîndă vreun safari blue sau altceva asemănător, însă se poate întîmpla să-ți iei țeapă și nu doar să dai mai mult decît face, ci nici să nu vezi mare lucru, căci ei se bazează că tu nu știi și nu își bat capul. Eu am mers doar în excursii organizate de aici de la resort, cu oameni de încredere cu care Ciprian lucrează de ani buni, și a fost excelent. O excursie de o zi, cu multiple destinații, poate costa – în funcție de cîte persoane merg – între 25 și 60 de dolari (majoritatea au și o masă pregătită de localnici, foarte gustoasă, inclusă, transport cu mașini ultra decente, transport cu barca, ghid). Am scris în jurnalul meu de pe blog despre ele dacă vreți să aflați mai multe despre locurile unde e de mers.

Curiozități.

O chestie interesantă pe care eu nu am știut-o e că Zanzibar se află pe același meridian cu noi, așa că ora locală e exact ora României, lucru foarte de ajutor cînd ajungi după un drum lung și nu e nevoie să te lupți și cu jetlag-ul. Și cînd ai cursuri și ședințe online cum am eu.
Viza se ia din aeroport; în perioada asta, fiindcă sînt alegeri, e doar pe două săptămîni și pentru români e gratuită, grație relațiilor de prrretenie create pe vremea lui împușcatu’.
Insula e foarte bogată în vegetație, fiind în zonă ecuatorială, dar și de animale și animăluțe. Pe vremuri erau și gheparzi, acum îi mai poți vedea doar în Cheetah Town, însă sînt maimuțe din belșug, păsări, tot felul de insecte și de tîrîtoare mici. Nu șerpi, asta chiar nu am văzut, dar șopîrle, varani foarte mici, călugărițe. Unele pot ajunge în camera ta. De exemplu, și eu, și Ralu, avem fiecare cîte o șopîrliță în cameră cu care ne-am împrietenit, a mea stă pe tavan și se uită la mine chiar acum cînd scriu. E de treabă, îmi prinde musculițele și țînțarii, e mare vînătoriță. O cheamă Zita.

Cînd vii aici trebuie să iei în calcul că ești în natură, și nu în orice natură, ci într-una luxuriantă și că o să ai astfel de întîlniri. Dacă vii în Zanzibar și apoi faci o criză de nervi fiindcă ai văzut o șopîrliță pe terasă sau niște furnici, atunci poate e mai bine să te duci totuși în Dubai. De asemenea, în Africa la fiecare ploaie aproape se ia curentul. Resortul nostru are generator, însă nu face față pentru toate cerințele, ai apă, dar nu ai lumină și curent în prize, care, apropo, sînt cu trei intrări, nu cu două ca ale noastre, e nevoie de adaptor.

Internet este wifi pe la toate restaurantele, barurile și resorturile, nu e ca la noi, dar merge. Eu mi-am luat cartelă de Tanzania și îmi dau hotspot de pe ea ca să am mereu acces la net, fiindcă roaming ori nu e, din lipsa semnalului, ori costă uriaș.

Se face noapte la 6.30 (fiind la ecuator, ziua e egală cu noaptea, soarele răsare la 6.30, apune la 6.30) și e un pic straniu, îți vine să te duci la culcare la 8. Dacă ai un grup fain cum avem noi aici, serile sînt super agreabile, dar am auzit oameni care se plîng că acum nu prea sînt turiști și agitație și că se plictisesc. Noi mergem la discoteci pe plajă unde localnicii se amestecă cu turiștii și expații cînd se țin sau la seri de muzică locală live.

Drumurile sînt și bune, și rele, și se circulă pe partea greșită a drumului, ca în Anglia. Mai mult rele. Și cele de asfalt, dar mai ales cele de pămînt. Iar cînd sînt rele, sînt foarte rele, exact cum ți-ai imagina în Africa, iar traficul e destul de haotic, multe scutere și motorete, celebrele dala-dala (camioanele cu remorci cu băncuțe în care oamenii stau ca sardelele, fără geamuri), al căror nume vine de la dollar-dollar, prețul pe care șoferii îl strigau în gura mare celor care doreau să urce.

Încă o dată, cu toată inima recomand locul unde stau eu, dacă vreți să veniți în Zanzibar și căutați ce v-am povestit eu aici și ați mai văzut prin scrierile și pozele mele. Ciprian are mereu oferte și se ocupă să vă ajute cu absolut orice aveți nevoie, are și site (aici), și pagină de Facebook (aici) unde poate fi urmărit. Nu mi-a dat bani să-l laud, deși dacă mă gîndesc mai bine ar putea, :)))), e o laudă sinceră și din toată inima, îți crește sufletul cînd vezi că unul de-ai tăi face o treabă așa de faină, așa de departe.