Peru: tehnicalități & impresii

Am primit foarte multe mesaje cu întrebări legate de călătoria în Peru; așa că am decis să pun laolaltă detaliile care ar putea ajuta pe oricine la organizarea unui astfel de drum. Toate lucrurile pe care am căutat și eu să le aflu înainte, dar și lucrurile pe care aș fi vrut să le știu înainte de a pleca. Eu am stat de vorbă cu doi oameni care abia se întorseseră și am avut o idee ce mă așteaptă; și am citit câteva impresii de călătorie în plus. 

Noi am fost două femei cu rucsacul în spate, însă așa cum a rîs unul dintre ghizi de noi, nu ne putem numi nici backpackerițe, fiindcă nu am stat în hosteluri și nu am călătorit cu zilele cu autobuze/autocare, am preferat o variantă de călătorie mai comodă; nu mai avem 20 de ani să ne placă sau să ne permitem genul ăla de viață. 

Drumul: am zburat cu KLM la dus, București-Amsterdam, Amsterdam-Lima, iar înapoi cu AIR FRANCE, via Paris. Zborul spre și de la Lima durează aproximativ 12 ore; costurile variază în funcție de momentul în care iei biletul și cît de elastică e perioada în care poți pleca, de la cîteva sute de euro (600) la 1200-1300. 

Itinerariul: noi nu am stabilit de acasă un itinerariu clar; am știut că de ziua mea vreau să fiu pe Machu Picchu, dar am decis că vedem acolo ce și cum. Și bine am făcut. Am luat doar 4 nopți de cazări de acasă, primele două în Lima, următoarele două în Paracas, pe malul Pacificului. În Lima am stat la un hotel drăguț din Miraflores, zona cea mai sigură din oraș. În restul cartierelor, inclusiv centrul vechi, e bine să fii cu ochii în patru, poți fi atacat și furat și nu era tocmai safe pentru două femei singure. 

Toate cazările le-am luat de pe Booking; e util de știut că în Peru poți avea surprize mari cu cazarea. Noi am stat într-un singur hotel care avea încălzire, în condițiile în care la munte erau 10-14 grade noaptea, iar unele am înțeles că nu au nici apă caldă. E un pic de loterie; chiar și cu cercetare atentă și citit comentariile la fiecare, tot am avut surprize neplăcute. Poți cere calorifer electric în hotelurile de la 3 stele în sus, la cele sub categoria asta nici apa caldă la duș nu e garantată. 

Confortul și prețul sînt foarte inegale, de asemenea. Noi am stat cu 50 de dolari pe noapte în hotel cotat de patru stele (kitschos ca naiba, dar nou, super confortabil și cu căldură!) în Cuzco, și cu 75 în Paracas într-unul care semăna cu o dărăpănătură din Vamă, nu doar la aspect, ci și la confort. Am două recomandări de făcut, în Arequipa cel mai frumos hotel în care am stat, La Hosteria, iar în junglă, în Puerto Maldonado, hotelul Enai. Impecabile amîndouă, dar un pic mai sus ca preț, ce e adevărat. Noi fiind două, am împărțit toate costurile astea și am ieșit sub bugetul pe care mi-l propusesem de acasă pentru cazare. 

Revenind la itinerariu, după ce am studiat la fața locului și am ales ce vrem să vedem și cînd, am luat bilete de avion și am decis așa: din Paracas (Lima) am zburat în Arequipa, 3 nopți în Arequipa (care s-au făcut patru din cauza toxiinfecției mele, din Arequipa în Aguas Calientes (Machu Picchu), am zburat din Arequipa în Cuzco, apoi cu bimodalul (bus plus trenul celebru de Machu) pînă în Aguas, unde am stat două nopți. Nu aș mai sta două nopți în Aguas Calientes, ar fi fost suficient una, a doua zi Machu și în aceeași seară întoarcerea în Cuzco. După două nopți în Cuzco am decis să nu mai mergem în Puno, la Titikaka (răul de altitudine a jucat un rol important în decizie), ci să zburăm în junglă și să stăm acolo 3 zile, apoi acasă. 

Ce poți face în locurile astea: din Paracas (unde iar nu aș mai sta două nopți, doar una și încă una la Ica, care e foarte aproape) mergi la insulele Ballestas, pentru delfini, lei de mare, candelabrul Incaș etc.  Tot de la Paracas- Ica se poate ajunge la Nazca, la celebrele linii, pe noi nu ne-a tentat asta, am preferat să mergem de două ori în deșert la Huacachina, unde ne-a plăcut maxim. 

Din Arequipa (care e la 2500 m, deci am început așa aclimatizarea) se pleacă în canionul Colca, la 3500, unde dacă ai noroc vezi condorii zburînd deasupra ta. Noi am avut noroc cu asupra de măsură, am văzut vreo 20. În drum, cel mai înalt punct prin care treci are 4990 – e dificil la altitudinea aia, noi cu tot cu pastile de rău de altitudine și cu ceai de frunze de coca am resimțit tare răul ăla. Încă mă întreb dacă ceea ce numesc eu toxiinfecție nu a fost tot o reacție a corpului la presiunea pusă pe el la altitudinea aia. 

Arequipa e un oraș superb de munte, mănăstirea Santa Catalina e poate cea mai frumoasă mănăstire pe care am văzut-o în viața mea. Pentru mine a fost cu aventuri la spitalele private – două clinici am bifat – eram extrem de deshidratată, ocazie cu care am aflat că sînt la fel ca cele private de la noi, condiții absolut decente. O consultație plus tratament perfuzabil și analize a costat în jur de 100 de dolari (bani pe care îi recuperez de la asigurare, călătoresc mereu cu asigurare medicală). 

Cuzco e alt oraș unde merită poate stat mai mult decît am stat noi – însă starea de rău pe care am avut-o de la cei 3500 de metri unde e așezat orașul (amețeli, sufocare, senzația că eram bete și nu ne ajunge nici aerul) ne-a făcut să nu ne pară foarte rău cînd am plecat. Din Cuzco se pot face multe excursii; la muntele Curcubeu, Valea Sacră, templele incașe din zonă. Noi am ales ultimele, veneam din Machu Picchu și ne-am luat astfel porția de istorie și civilizație inca și preinca. Recomand să faceți toate astea cu un ghid local, altfel vor fi doar pietre a căror poveste nu o veți înțelege. 

În jungla amazoniană, pentru că nu eram acolo pentru ceremonii cu ayahuasca, de altfel foarte comerciale și lapidare din poveștile pe care le-am auzit, am ales pe de o parte și să lenevim la căldură, dar și să explorăm rîurile, lacul și jungla – cu ghizi firește. Am relatat cu lux de amănunte aceste experiențe în jurnalul peruan pe care l-am ținut (e de găsit tot aici, dar acolo fiind mai degrabă literatură, am lăsat aspectele practice pentru aceste impresii pe care le scriu acum, la cald, în avionul Paris-București.)

Excursiile le-am luat fie de pe aplicația getyourtourguide, fie direct de la hotel (în cazul junglei, de exemplu). Prețurile lor diferă în funcție de orele petrecute, dacă sînt sau nu mese incluse, biletele de intrare la diferite atracții și pot ajunge între 20 și 70-80 de dolari. Desigur, există și experiențe de mai multe zile, dar noi am preferat să ne organizăm așa. 

Drumul între orașe l-am făcut cu avionul; există aeroporturi în toate orașele mari și multe curse locale, low-cost sau nu, cu prețuri de cîteva zeci de dolari fiecare. Am mers numai cu Latam, compania peruană oficială, căci e cea mai serioasă și nu are deloc întîrzieri si anulări, iar noi aveam legături destul de strînse. 

Există și curse de autocar, autocare foarte comode din ce am văzut, care circulă noaptea, pentru cine își dorește să scutească bani de cazare și avion și se poate odihni într-un autocar; distanțele sînt foarte mari, cursele fac între 9-14-16 ore, depinde de unde pînă unde mergi. 

Între Peru și România e o diferență de fus orar de 8 ore în minus; te întorci în trecut cu o treime de zi. Acomodarea e destul de complicată, dar și interesantă – timpul pare mult mai lax, mereu ești suprins cînd te uiți la ceas cît de devreme este, zilele par mai lungi și mai pline. Noi seara la 8.30 deja ne băgam în pat și ne trezeam foarte repede dimineața. La 6 era deja întuneric. 

Bani și alte costuri nemenționate încă: moneda locală este solul, nu foarte departe de leu ca  putere. Un dolar e aproximativ 3,7 soli. În anumite locuri poți plăti doar cash, dar multe locante au POS. Noi am mers cu dolari la noi pe care i-am schimbat în soli frecvent și așa am făcut multe plăți, e cel mai convenabil. Mîncarea e relativ ieftină și foarte bună, poți mînca bine două persoane cu 100-150 de soli, inclusiv un pahar de vin sau un pisco sour pe care l-am lăsat la urmă și l-am subestimat ca tărie. 

Telefon/internet: eu de cîte ori ajung în țări îndepărtate unde tariful de roaming e uriaș (în Peru costă vreo 7 euro cîteva sute de mega, am deschis netul să îmi anunț familia că am ajuns și deja am primit notificare de la Vodafone de cost) îmi iau cartelă locală; whatsappul pe numărul meu continuă să funcționeze si așa am net și acces la toți cei cu care vorbesc acasă frecvent. Am dat cam 10-15 dolari în două săptămîni, în condițiile în care am scris și încărcat poze aproape zilnic. 

Noi am prins toamna – intrarea în iarnă; temperaturile ziua au fost și de 22-24 de grade la soare, dar noaptea la munte era rece. Chiar și așa, soarele arde foarte tare, cu SPF 50 și tot te puteai înroși rapid; fără pălăriile luate de acolo am fi făcut sigur insolație. Repelent am folosit doar în junglă, unde și vremea e foarte diferită, cald sufocant și foarte umed.

Despre bagaj cîteva vorbe: am mers cu rucsacul de munte de 45 de litri în spate și atît, cu haine foarte bine gîndite să acopere cele două săptămîni; în ultima zi în Arequipa le-am dus și la spălat, așa fusese planul de acasă. Am luat cu mine două perechi de pantaloni lungi de trekking, dintre care una care se face și pantaloni scurți, două perechi de colanți, o pereche de pantaloni scurți, o salopetă safari, cîteva maiouri și tricouri, o bluză tehnică cu mînecă lungă, două hanorace tehnice subțiri (ar fi ajuns și una, dar am luat pe culori diferite să fiu și eu puțin fetiță), un wind stopper și o geacă tehnică de puf mai subțire. Plus două rochițe sport, mai de munte așa, din materiale care permit mișcarea. Încălțăminte am avut trei perechi, bocanci de trekking, bocanci de pînză, foarte potriviți pentru deșert și junglă și o pereche de sandale de munte – de ultimele mă puteam și lipsi, de fapt. Totul mi-a încăput perfect în rucsac, bașca niște suveniruri. A fost o idee foarte bună să nu luăm valize, ne-am fi blestemat zilele cu ele. 

Peruanii sînt oameni foarte primitori și faini; au suferit mult din cauza pandemiei și lipsei de turism și sînt recunoscători cînd le calci pragul. Mulți nu vorbesc engleza, doar spaniola; dar există și ghidaj în engleză, desigur. Mie mi-a prins bine că am învățat la școală spaniola, așa am putut sta de vorbă cu toți cei pe care i-am întîlnit; îmi place mult să povestesc cu oamenii și să aflu cum trăiesc și poveștile lor. Și m-a ajutat mult să îmi reamintesc limba asta pe care o iubesc tare.

O ciudățenie pentru noi a fost partea de măsuri de protecție legate de pandemie. Peru e cîteva luni în urmă față de Europa, măsurile sînt încă foarte stricte și toți le respectă cu sfințenie. Se poartă la interior masca KN sau două măști chirurgicale una peste alta obligatoriu; așa am zburat, așa am mers cu trenul sau cu taxiul. În autocare sau microbuzele de excursii sînt mai permisivi. Deși la exterior masca nu e obligatorie, doar recomandată, absolut toți localnicii poartă. La hoteluri se cere certificatul de vaccinare și peste tot sînt dispensere cu dezinfectant și avertismente în legătură cu boala. 

Acum, firește că nu am bifat tot ce se poate vedea în Peru, nici nu mi-am propus în două săptămîni să fac asta. E și motivul pentru care nu am mers cu vreo agenție care să ne alerge din obiectiv în obiectiv. Nu mai călătoresc așa de mult; mă interesează mai mult locul, natura, oamenii decît obiectivele turistice. Da, poate nu am văzut liniile de la Nazca, dar am simțit pulsul locurilor în care am fost în tihnă, mi-am dat timp să mă plimb pur și simplu pe străzi, să mănînc o supă sau să beau un suc de maracuja undeva unde mi-a plăcut să mă opresc, am ascultat un om care mi-a povestit istoria locului unde s-a născut așa cum o știe și înțelege el. Acum ceva ani mi-am dat seama că asta e diferența dintre a fi călător și turist și încerc să fiu mai mult călătoare decît turistă. Și povestașă, căci asta e ceva ce e adînc în mine. 

Desigur, se poate face Peru și the hard way, cu Inca trail 4 zile, de exemplu. Eu nu aș fi putut acum, am probleme cu sciaticul (care s-a comportat exemplar, m-am temut că va fi mai rău) și ar fi fost o sforțare al cărei sens nu îl văd. Am încetat de mult să mai fac lucruri foarte pentru a(mi) demonstra ceva. Acum e o perioadă în care o iau ușor, iar altădată va fi altfel. Nu știu dacă m-aș mai întoarce în Peru; partea de junglă mi-a semănat mult de tot cu Africa, iar cea de munte e spectaculoasă, dar foarte aspră. Poate că da, cine știe cum va fi viața mea. Dar sigur mă voi întoarce în America de Sud pentru alte locuri. 

Fotografii găsiți aici.