autorul lunii ianuarie

2

Unul dintre cele mai faine lucruri care se pot întîmpla cuiva care scrie, poate cel mai fain, mi s-a întîmplat mie anul trecut. Am scris și publicat un roman care a devenit în timp record best-seller. Încă nu integrez eu bine cum s-a ajuns aici și ce înseamnă pentru mine asta, cu atît mai mult cu cît am asistat la discuții halucinante pe piața de carte din România, care este infimă. De pildă, la o dezbatere ținută de o editură mărișoară, cineva de acolo lansase ideea că dacă toți scriitorii din România, de toate genurile (cică ar fi mulți, de ordinul miilor), și-ar cumpăra reciproc cărțile, pe modelul: dacă mi-o cumperi tu mie, ți-o cumpăr și eu ție, tirajele nu ar mai fi de cîteva sute de cărți, ci de minimum 2000. Așadar, în contextul ăsta, număram zilele trecute că am semnat undeva spre 2500 de cărți anul trecut, cu tot cu ce am trimis eu, lansări și campania Libris. 2500 de cărți cu autograf au ajuns la voi (mai puțin vreo 20 de pachete pierdute de poștă, cu care am și acum coșmaruri, văd un maldăr de cărți la gunoi, îmi este imposibil să înțeleg unde se duc cărțile pierdute de poștă cînd se duc, că nu îi văd pe poștași apucîndu-se de citit, iar dacă la destinație nu au ajuns, la mine nu s-au întors, singura variantă e că au fost aruncate pe undeva), am avut dureri de mînă zile întregi și degetele amorțite în perioada Black Friday, însă bucuria voastră a fost mult mai importantă decît o durere trecătoare. Am văzut comentarii în care oamenii ziceau că la ei a ajuns fără autograf cartea, așa este, doar în timpul campaniilor am semnat, îmi este imposibil să semnez toate cărțile care se vînd, am semnat pentru Black Friday doar.

Dar, pentru că Libris mi-a făcut onoarea de a mă numi autorul lunii ianuarie, iar campania asta presupune cărți cu autograf și reducere de 20%, nu doar Orbi, ci și celelalte cărți ale mele sunt acum semnate și reduse. Fiindcă da, mi-am petrecut sfîrșitul de an semnînd sute de cărți iar, pentru campania asta. Și a fost o experiență teribil de mișto, care mi-a amintit ce norocoasă și privilegiată sunt. Fiindcă în timpul celor două ore petrecute în subsolul librăriei Șt. O Iosif, semnînd de zor, cinci oameni au intrat în librărie să cumpere cartea și au coborît să mă întîlnească, am stat de vorbă și le-am semnat cărțile, minunîndu-mă și bucurîndu-mă din tot sufletul că mi-este dat să trăiesc așa ceva. Care sunt șansele și cîtor autori români li se întîmplă asta, să petreacă, total întîmplător, fără să anunțe nicăieri, două ore într-o librărie, și să întîlnească cinci oameni veniți să le cumpere cărțile? Așa mi-am încheiat anul și am simțit o recunoștință grozavă pentru asta. Bine, mi-am încheiat anul și citind și răspunzînd la o mulțime de mesaje de la cititori care terminaseră Orbi, ba și cu o invitație din partea diasporei londoneze Romanians love books să lansez pe 3 februarie romanul la Londra, așa că am sufletul plin-plin și numai vouă am a vă mulțumi pentru asta.

Așadar, dacă nu aveți Orbi sau vreți oricare altă carte, cu autograf și reducere, pe toate le puteți găsi și comanda de aici: Orbi,  Sfîrșitul nopții,  O să mă știi de undeva, ediția a doua, Alive.

Linkul direct către campanie, aici.

Tot în cadrul campaniei, am răspuns la un interviu pentru cei de la Libris, las aici o bucată mică:

“LIBRIS: Există o fascinație literară și imaginară pentru figurile boeme, inteligente cărora mentalul colectiv le asociază adesea un grad de dezechilbru (fie în forma unei adicții sau în forma unor comportamente excesive) evaluat cu indulgență drept parte a farmecului personal. Și Călin, protagonistul masculin al romanului ORBI, exercită un efect seducător similar asupra Alexei care îi trece cu vederea, inițial, neglijența responsabilităților familiale și consumul de alcool. Este inevitabilă o astfel de asociere? Avem de ales mereu între un dezechilibrat fascinant și un comun cuminte dar plictisitor?

PETRONELA ROTAR: Este cumva inevitabilă în societatea noastră, care a creat aceste asocieri. Gîndiți-vă, de pildă, ce credem despre scriitori, pictori etc, trebuie să fie nefericiți ca să poată crea, numai din suferință izvorăște arta, doar oamenii suferinzi și dezechilibrați sunt profunzi și altele asemenea. Eu însămi am ezitat ani buni să intru în terapie și să încep să-mi rezolv dezechilibrele de teamă că dacă voi fi fericită nu voi mai putea sau avea ce scrie. Însă acest tipar de relație, similar cu cel al băiatului rău (bad boy), care fascinează, pe cînd cel bun plictisește, vine, din păcate, dintr-un loc mult mai profund, din lipsa de iubire și de atașamente securizante pe care le-am experimentat, generații întregi, în copilăriile noastre. Iar ăsta e unul dintre lucrurile pe care încearcă să le spună cartea.

LIBRIS: Călin pare un personaj marcat de traume, adicții și tipare de comportament social toxice (îmi permit să anticipez chiar că suferă de o posibilă tulburare de personalitate sau, în limbaj popular, că e de fapt un psihopat). Dacă și Călin ar fi încercat să intre într-un proces de psihoterapie, crezi ar fi avut vreo șansă de reconciliere și reconstrucție relațională cu Alexa? Care crezi că sunt limitele psihoterapiei?

PETRONELA ROTAR: Limitele nu sunt ale psihoterapiei, niciodată. Limitele sunt ale noastre, întotdeauna. Psihoterapia nu e matematică ca să putem calcula probabilități. Psihoterapeutul e un ghid de care clientul se folosește după propriile putințe. Unii se folosesc puțin, pentru a-și rezolva o problemă imediată, un simptom, așa cum este depresia sau anxietatea, atacurile de panică, nu se duc mai departe, se tem. Alții, iar eu sunt din această categorie, forează în sine cu fascinația arheologului, pentru a dezgropa cît mai mult, pentru a înțelege, a se vindeca, asumîndu-și că e un proces lung, dificil și foarte dureros, însă eliberator în aceeași măsură. Există, am văzut cu ochii mei, oameni reali precum Călin, cu o dependență, cu tipare toxice șamd, care au înțeles că e nevoie de lucru cu sinele, au intrat în terapie, poate într-un centru de tratare a dependențelor și au început să se vindece și să-și vindece relațiile în care se aflau. Dar nu de limitele psihoterapiei a depins asta, ci de voința proprie, de conștientizarea problemei pe care o au, de munca depusă. Așadar, există șanse foarte reale pentru Călin și pentru oricine, însă șansele astea nu depind de cineva din exterior niciodată.”

Restul interviului poate fi citit aici:

PETRONELA ROTAR: Ce cred că face cartea asta e să pună o oglindă celui care citește, să îl întoarcă spre sine

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Corina
Corina
26 ianuarie 2018 17:07

Buna Petronela, Am comandat cartea ta cu autograf de la inceputul lunii si am pastrat-o sa o citesc cand ma simt pregatita. Stiam ca ma va bulversa din toate descrierile tale. Aseara m-au enervat copiii mei (3 si 5 ani), sau m-am enervat eu atat de tare incat…vroiam sa fac ceva. M-am dus in bucatarie sa….beau, sa mananc, sa ma descarc cumva de furie, dar deja mancasem si bausem o bere, nu aveam pofta nici de una nici de alta. Serile de obicei le sunt dedicate copiiilor iar dupa ce ei adorm, adorm si eu, desi de multe ori imi… Citește mai mult