Acum trei ani m-am apucat să scriu un roman. Am scris jumătate și nu am mai putut continua. Mi-am zis că o să vină vremea cînd voi putea scrie din nou la el. În terapie, am aflat că mă tem de ideea de roman. De umbra ideii de roman. Că mă paralizează gîndul de a-l termina și publica. Că nu mă cred în stare și îmi pun tot felul de piedici.
Cînd am recitit, după anii ăștia în care am lucrat mult cu mine, mi-am dat seama că nu îl voi termina niciodată. Fiindcă nu mai puteam scrie așa, fiindcă nu mai eram aceeași, nu mai aveam aceeași viziune. Așa că l-am abandonat de tot. Și mi-am zis că, dacă va fi să am putere și curaj să scriu altul, voi simți.
Întotdeauna i-am invidiat pe cei care se puteau așeza și scrie fără oprire, zile întregi. Nu m-am crezut în stare de așa ceva. De 3 ani și jumătate, de cînd am publicat prima carte, mă simt o impostoare. Sunt zile multe în care mă întreb de ce mai scriu, fiindcă realmente nu pare să am ceva semnificant sau cu adevărat frumos de spus. Citindu-i Jurnalul lui Radu Vancu (o carte superbă, despre care musai să scriu curînd) senzația de impostură mi s-a amplificat nespus.
Și totuși, am continuat să scriu, poate pentru că doar așa știu eu să metabolizez viața. Sperînd să și asum, cîndva, rolul acesta de scriitor minor, fără nimic esențial de spus, care totuși continuă să mîzgălească foi după foi.
În primăvara asta, un telefon m-a aruncat într-o stare febrilă, din care nu am putut ieși decît scriind. Am scris așa cum nu scrisesem niciodată, aproape încontinuu. Am scris și 10-12 ore legat, am scris în fiecare secundă pe care am putut-o elibera de altceva, iar cînd nu am scris, m-am gîndit la scris. Cînd am încheiat, mi-am dat seama că trăisem o formă de transă, că nu îmi aminteam mare lucru din perioada care trecuse, că nu făcusem curat în casă (OCD-ul meu cel mai pronunțat), că nu locuisem decît în cartea aia. Asta.
Care va pleca săptămîna viitoare la tipar.
Nu știu ce să vă zic despre ea. E primul meu roman și am emoții uriașe, la fel de mari ca la prima carte.
Așa arată coperta, e făcută de soțul meu, iar pictura aparține artistei clujene, prietena mea, Barbara Hangan, căreia îi mulțumesc nespus că m-a lăsat să o folosesc, era fix ce aveam nevoie. Cartea va apărea la editura Herg Benet, căreia îi mulțumesc pentru trei ani și jumătate de relație foarte bună, plină de respect, undeva la sfîrșitul lunii octombrie. Și vouă, mai ales vouă.
Iubita, scrie tot ce iti vine, pentru ca pentru noi, cred eu multi scriitura ta este singura terapie pe care o putem face. Eu una m-am regasit in multe dintre cuvintele si povestirile tale, multe dintre trairile noastre sunt la fel si totusi diferite… Eu iti multumesc pentru deschidere si sinceritate, ne, ma ajuti sa ne vindecam. intr-o buna zi o sa pot face si eu cu adevarat terapie, am multe doruri si dureri. Tu ajuti intr-un fel lumea sa fie mai traibila. Sau teribila. Ma inclin si abia astept!
Ce cuvinte frumoase și generoase. Îți mulțumesc!
Nu fără nimic esenţial de spus, Petro. Spui lucruri pe care alţii nici nu s-ar gândi că le pot spune şi-ţi permiţi să fii umană într-o lume de roboţei trişti şi uite, fix asta face scrisul tău esenţial. Eşti toată suflet şi parcă-parcă îi faci pe ceilalţi să-şi amintească şi ei că au suflet. Abia aştept romanul, mă bucur că ai putut să îl scrii, pentru tine mă bucur tare de tot. Printre oamenii mei preferaţi mi-eşti, să ştii.
Și tu mie. Îți mulțumesc, fată-suflet!
Draga-draga Petro! Abia astept sa citesc si sa ma minunez. Tu esti minunata!
Mulțumesc. Nu e o carte roz deloc 🙂
Pwetro, ziua mea e pe 16 octombrie. Eu atât am avut de spus 😳. Și că te iubesc, evident. Și pe Sabina. Și pe Bonnie deși pe ea nu o știu personal dar e a ta, deci o știu. Și pe George, că vă iubește pe voi. De restul îți mai scriu pe parcurs.
:)) Mulțumesc, draga mea!
Abia astept! Voi amana primirea pachetului din Romania, pana apare romanul!
Mai e puțin! 🙂 mulțumesc!
Clar ca ai multe și esențiale de spus ca doar ești cea care are curajul sa strige tot ce o doare în gura mare și asta ne ajuta pe toți din generația asta care a crescut cu Pistruiatul și Beverly Hills. Suntem cei care uneori am confundat nordul cu sudul și nu e de mirare ca au năvălit prea multe peste noi la o vârstă prea vulnerabila iar tu ai curaj sa vorbești când majoritatea își baga capul în țărână. Scrii frumos și pe limba noastră a celor care l-am citit pe Nichita și ne-am trezit navigând pe net, ești… Citește mai mult
Scriu, fiindcă nici nu știu altfel să trăiesc. Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase, m-au emoționat tare.
Eu una, abia aștept să o citesc.
Am citit în vacanță ”Sfârșitul nopții”. Mi-a plăcut fooooarte mult. Am simțit că sunt și eu acolo, în fiecare poveste, alături de personaje. Nu știu multe cărți care să mă fi făcut să simt asta.
Înseamnă enorm vorbele tale, mulțumesc. E foarte important să știi că ce faci tu mișcă ceva în cineva. Mulțumesc.
Mie imi sunt atat de dragi cei care isi traiesc emotiile pana in profunzimea lor incat datorita lor o sa iti cumpar romanul. O sa-mi placa mult, stiu.
Uf, sper.
De-abia astept sa-l citesc!
Eu abia aștept să văd dacă o să vă placă. 🙂
Un sincer bravo pentru efortul tau depus ! O munca pe care cred ca ai facut-o cu multa sudoare si nopti nedormite. As dori sa comand si eu cartea si sa o citesc cu mare placere !
Draga mea, citesc avid tot ce scrii, atat de frumos vorbesti despre traitri firesti incat ma opresc si ma intreb mie dece nu mi-a trecut prin minte sa vorbesc asa, nu sa scriu. Esti naturala si esti minunata! Nu te opri! Pacat ca nu pot pune in bagajul meu cartea ta, sa o iau cu mine in America, pentru ca eu plec in 7 oct si cartea apare abia la sf acestei luni.
Imi doresc enorm sa-l deschid, sa-l miros, si apoi sa uit de tot ceea ce ma inconjoara, chiar si de muzica, si sa-l citesc de la un capat la altul! Astept cu mare, mare drag acest roman, sa stii!
Mulțumesc, draga mea! Nu e o carte roz, cred că am mai zis…
Ești minunată. Te-am citit prima data accidental și de atunci am rămas ancorată în scrierile tale. Undeva pe retina mea, au rămas cuvinte, emoții și frici împărtășite de tine. Am decis sa îți cumpăr cărțile și am rămas lipită de paginile tale, o zi și o noapte, până am terminat de citit ultimul cuvânt. Ai apărut după o perioadă în care abandonasem cititul și scrisul, (este o perioadă grea mie) dar mi-ai redat ceva frumos, nu știu ce încă, dar îți mulțumesc…! Tu oferi prin scriitura ta miracol și magie. Să nu te oprești niciodată din a face asta. Poate… Citește mai mult
Ce frumos mi-ai zis! Mulțumesc!
Dacă m-aş putea întoarce pe dos, să se vadă ce simt când te citesc, nu m-aş mai plânge acum că-s prea puţine cuvintele să descrie asta. Aştept să mă ascund în rândurile cărţii tale. Şi-ţi mulţumesc că ne dăruieşti bucăţi din ce simţi, din ce eşti!
In momentul in care am citit „In buzunar, telefonul vibra indelung, aproape fara oprire.Sau, ma rog, cu minuscule pauze cat dura redial-ul automat.” mi-am zis: „Nu se poate! Asta sunt eu!” si m-au podidit lacrimile. Am citit pe nerasuflate si am plans. Am plans mult. Si am analizat, m-am analizat. Si am deschis ochii, probabil doar pe jumatate, inca. Am un nod in gat de cand am citit „Orbi” pentru ca am realizat ca nimic nu este ceea ce pare in viata mea. Iti multumesc, Petro!
din suflet mulțumesc.
Mi-a placut foarte mult romanul, este exact ca o radiografie a relatiilor nesanatoase. Excelent scris, uman, autentic, realist. Totul pare atat de limpede cand ii privim pe altii din exterior si atat de complicat cand este vorba despre noi. Cred ca asta e marea provocare, sa privim cu curaj inspre interiorul nostru si sa gasim acolo „itele” propriilor vieti si alegeri. Mult succes in continuare!
Mulțumesc din suflet!
Te-am citit in prima zi de Paste lasand la o parte gratarele , socializarea, pentru ca era efectiv imposibil sa o las din mana. O lasam si ma chema inapoi sa vad cum se termina aceasta poveste sfasietoare se descoperire a sinelui. Orbi este o poveste dureros de sincera si care te face sa te gandesti la tine. Cand am inchis cartea mi-am dat seama ca eu sunt fericita. Multumesc Petronela. Scrii fantastic. Nu te lasa.
mulțumesc. nu mă las, nu am cum, la mine scrisul e aproape involuntar.