2022, anul iubirii

0
Dacă aș rezuma într-un singur cuvînt anul acesta, cuvîntul ăla ar fi I U B I R E.
Fiindcă despre iubire, acea iubire care există între părinți și copii, e vorba în relația mea cu fetele mele.
Anul ăsta s-a rafinat – iubirea, dar și relația. Am mai tăiat niște cordoane ombilicale, am mai reașezat pe niște fundamente mai sănătoase relațiile dintre noi. Am avut parte de momente foarte emoționante împreună, toate trei, cea mai frumoasă vacanță a noastră împreună, de Paște, în Barcelona.
Iubire continuă să fie în relația cu mama; cînd mă uit de unde venim, de la discuții despre vreme și mîncare și cum sîntem acum, saltă inima în mine de bucurie. Și anul ăsta am reușit să mergem împreună într-o vacanță cum îi place ei, cu multe locuri de vizitat, cu fete cu tot, și anul ăsta i-am povestit tot ce aveam pe suflet, așa cum nu știam să fac înainte, și anul ăsta am simțit susținerea și iubirea ei. Și mîndria.
Iubire din aceea bună de pus pe rană a fost și în relațiile cu prietenele (și colaboratoarele/colegele mele). Am petrecut multe săptămîni, luni dormind în același pat, discutînd, consultîndu-ne, rîzînd în hohote, plîngînd dacă a fost cazul, muncind împreună, călătorind împreună. Sînt foarte recunoscătoare pentru grupul meu de femei, viața mea ar fi tare searbădă pentru ele. Anul ăsta am mai adăugat niște femei acolo, sper să rămînă.
Iubire – adică afecțiune și drag – a fost și în relațiile cu clienții mei. Nu poate exista creștere și vindecare în lipsa unei relații terapeutice care să ofere siguranță, compasiune, drag și încredere în cei cu care lucrezi. Celor mai mulți dintre ei aș vrea să le împrumut măcar o zi ochii mei, să se vadă pe ei înșiși așa cum îi văd eu, să se îndrăgească pe ei așa cum îi îndrăgesc eu.
Iubire a fost în călătoriile mele. Am mai zis, mă îndrăgostesc ușor de locuri. Am călătorit enorm anul acesta, pe patru continente, am stat acasă mai puțin de 4 luni. M-am îndrăgostit de multe locuri; în unele mă voi întoarce (Thailanda, Bali) și anul care vine, să muncesc și să trăiesc, în altele poate nu mă voi mai întoarce niciodată fiindcă lumea e așa de mare și eu sînt lacomă să o cuprind cît mai mult.
Iubire a fost și pentru mine în multe momente din anul care a trecut. Mi-am îngăduit adesea să iau pauze, să plec acolo unde mi-am dorit, să fiu spontană și jucăușă, să trăiesc mai mult, să muncesc suficient, să învăț suficient, dar și să amîn o lucrare dacă ar fi pus prea mare presiune, să amîn finalizarea cărții, să spun nu atunci cînd altădată aș fi zis da, oricît de greu ar fi fost, să spun da atunci cînd altădată aș fi spus nu, de frică, deși mi-aș fi dorit să spun da (ca la conferința Compassionate Inquiry din Budapesta unde am fost invitată să țin un workshop demonstrativ și nu am dormit multe nopți de emoție și am vrut să fug în ziua aia acasă, dar s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari succese profesionale, care mi-a adus o bucurie enormă) și să pun limite mult mai sănătoase cînd vine vorba de timpul meu.
Iubire față de mine a fost și cînd m-am înscris și am fost admisă în formarea cu Gabor – al nouălea meu an de studiu și formare. A fost foarte solicitant anul ăsta, însă mi-a adus instrumente și înțelegeri care mi-au schimbat nu doar felul în care lucrez, ci și felul în care mă raportez la mine, la oameni, la lume. Tot anul ăsta mi-am deschis primul meu studio de psihodramă, la București, unde am lucrat multe weekenduri intense cu grupurile mele. Dacă aș face un bilanț, anul acesta probabil am lucrat cu aproape 400 de oameni. Fiecare are locșorul lui în inima mea.
Iubire a fost și este, după mulți ani în care focusul meu a fost pe partea profesională și pe propria mea creștere și vindecare – și în relația mea (căreia i-am făcut loc conștient). Și, chiar dacă Gabor are dreptate cînd ne spune: dacă vrei să vezi ce (ne)vindecat ești, intră într-o relație, însă pînă la urmă ca să înoți și să te bucuri de senzația înotului și a apei pe pielea goală trebuie să îți faci curaj și să intri, nu să te uiți de pe margine.
2022 a fost un an bun. Greu, pe alocuri, dar bun. Rămîn cu cîteva imagini în inimă; golful din Napoli noaptea, cu Sitting on the dock of the bay cîntîndu-mi în urechi, de la fereastra camerei de hotel, un apus în deșert, în Peru, cocoțată pe o dună de nisip, deasupra oazei Huaccachina, Machu Picchu în ziua în care am împlinit 45 de ani, condorii zburînd deasupra capului meu în canionul Colca, senzația de la volanul unei decapotabile, vîntul prin părul meu în timp ce conduceam pe Coasta de Azur purtînd o eșarfă de mătase colorată pe care mi-o luasem în decembrie în glumă, să o am “pentru cînd voi conduce o decapotabilă, vreodată”, lumina asfințitului scăldînd pietrele din Matera, în timp ce mă ciondăneam cu fetele despre unde să mîncăm, lihnite de foame, momentul acela de după conferință, cînd alunecam noaptea cu barca pe Dunăre, într-o Budapesta în care nu mai fusesem de exact 25 de ani, și am putut să mă văd pe mine cea de azi, căreia colegii îi spuneau: ai fost omul zilei, încă vorbim despre ce ai făcut acolo, pe scenă, și fata aia speriată, traumatizată din trecut și am putut plînge pentru ea și să mă bucur pentru mine, cea de acum, joaca în ploaia torențială de a doua zi, senzația din ziua aia în Thailanda, cînd stăteam cu Sandra pe terasa vilei noastre cu piscină, mute în necrezare, iar dedesubt se întindea resortul unde aveau să vină oamenii din grup a doua zi și ea mi-a zis: tu îți dai seama că ai închiriat tot resortul ăsta pentru aproape o lună?, înțelegi ce lucruri mișto ai ajuns să faci?, iar eu mi-am dat seama că eu încă nu mă gîndesc așa la mine, ziua revederii cu Ș, toate momentele în care ne-am plimbat de mînă pe plaje și în locuri unde am umblat ani de-a rîndul singură, senzația de siguranță, de protecție, de blîndețe și de grijă pe care o am acum, pe care încă mă lupt să o integrez și accept, senzația de puritate și curățenie la ieșirea din izvoarele de purificare din templele din Bali, apusul mieriu cînd ne plimbam cu SUP-ul pe ocean, iar cineva ne-a făcut o fotografie pe care azi o am screensaver la telefon.
Simt foarte multă iubire și recunoștință. Știu că anul care va veni va fi și frumos, și greu pe alocuri, provocator; sîntem sănătoși cu toții, avem o grămadă de resurse să facem față la orice ar veni, așa că vină!
Articolul anteriorPeru: tehnicalități & impresii
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments