2018 was my bitch

4

Am tot văzut o imagine circulînd în social-media care zicea așa: 2018 is almost over and all I gotta say is what the fuck was that și de fiecare dată, pînă să văd comentariile care o însoțeau mi-am zis cu entuziasm și nedisimulată plăcere: da, frate, fix așa, încă nu m-am dezmeticit! Apoi, îmi dădeam seama că oamenii citeau invers decît mine mesajul, pe negativ, adică. Că ce an de rahat, cum ar veni. Și îmi aminteam amuzată cum ne putem uita la fix același lucru și să vedem lucruri diametral opuse, fiindcă înțelesul se află în sufletul privitorului și înțelegătorului, nu în imagine.

La ultima sesiune de formare, am avut un exercițiu foarte interesant, de perspectivă a lui 2018, care m-a ajutat foarte mult să-mi clarific anul ăsta care stă să se încheie. Și resursele pe care le-am activat de-a lungul lui. M-a ajutat să-mi dau seama, punctual, ce an absolut fabulos am avut și cît de bogată trec în noul an.

Obișnuiam să rîd de liste, însă se face deja ceva vreme de cînd nu mai rîd. Să pui, negru pe alb, tot ce ai făcut, simțit, primit, dăruit, te poate ajuta să înțelegi exact unde te situezi și unde mai ai de lucru, să îți clarifici ce vrei pentru tine mai departe. Înainte, cînd rulam modulul victimă fără măcar să știu ce rulez, învățasem să fac Listele lui Crusoe (un exemplu, aici) la final de an. Erau niște biete liste care aveau darul să îmi arate că Scaraoțchi e mai mult gri perlă decît negru. Și începeau cu: nici anul ăsta nu am murit. De continuat, continuau tot jalnic. Acum mă umflă rîsul, firește. În terapie, de-a lungul anilor, am făcut tot felul de liste; încă îmi amintesc cu exactitate cele două foi cu care m-am prezentat la prima mea terapeută, una dintre foi complet înnegrită de jos pînă sus, iar cealaltă albă cu ceva mîzgălituri în partea de sus. Era tema mea de casă, aveam de făcut, pasămite, două liste, una cu ce îmi place la mine și cealaltă cu ce nu suport. Vă imaginați care era care. Storsesem, cu mare chin, două amărîte de calități, care aveau oricum în coadă virgulă dar.

1000 de ore de terapie, mii de pagini citite, sute de ore de alte tipuri de workshopuri și ateliere și bani de o mașină bengoasă investite în cele de mai sus mai tîrziu, iată lista mea pe 2018, așa cum mi le amintesc acum:

– am fost autorul lunii ianuarie pe Libris.ro și am semnat peste 1000 de exemplare din Orbi

– am ieșit seri la rînd la proteste

– am lansat Orbi la Cărturești Carusel și a fost o mare de oameni, pe trei etaje, năucitor

– am plecat cu tot familionul în UK, unde am avut lansări la Londra și Dublin, la Londra au fost atît de mulți oameni în sală încît directoarea Wembley Library a venit să mă cunoască fiindcă nu mai văzuse atîta lume la o lansare și a vrut să vadă cine a strîns toți oamenii ăia

– am schiat, singură, cu ai mei, cum s-a nimerit, cît a fost zăpadă

– am ajutat la găsirea unei fetițe care se pierduse în București, cînd am asistat la o mobilizare fără precedent a oamenilor dornici să fie de folos

– am participat la module intensive de terapie și la un grup cu frecvență săptămînală, care a început în ianuarie și s-a încheiat în decembrie, sute de ore de scotocit în interior, de lucru cu sinele, fără oprire, plus ședințe săptămînale de terapie individuală în prima jumătate a anului

– am fost invitată la emisiuni radio sau teve din București și din țară, am dat interviuri multe, unde am vorbit despre cărți, abuz, terapie, educație sexuală, traumă, vindecare

– am văzut zeci de filme și am citit zeci de cărți – multe românești; despre multe dintre ele am scris recenzii pe blogul meu

– am răspuns la mii de mesaje de la cititori, am recomandat zeci de psihologi din toată țara celor care mi-au cerut ajutorul în acest sens, am stat de vorbă cu oameni, i-am ascultat, i-am ajutat cu ce am putut să îi ajut

– am fost nominalizată la premiile pentru cultură brașovene, dar în ciuda punctajului, nu am cîștigat

– am scris zeci de articole pe teme preponderent vulnerabile, încercînd să aduc conștientizare, blîndețe, toleranță, acceptare în inimile celor care mă citesc

– am practicat blîndețea, toleranța, iubirea, acceptarea acolo unde altădată nu îmi ieșea

– am fost apropiată de mama și am avut cea mai deschisă și plină de iubire discuție cu sora mea, cu care am început să construim o relație pe care pînă acum nu am avut-o

– mi-am așezat părinții la locul lor de părinți

– am început să îmi văd copiii în feluri pe care nu le cunoșteam pînă acum, mai ales pe cea mare

– toate astea și fiindcă am descoperit psihogenealogia și am început să lucrez foarte serios și pe transgenerațional, lucru care m-a ajutat enorm în drumul meu de vindecare

– am petrecut 10 zile fabuloase în Granada alături de Ana Barton și alți scriitori români, unde am fost invitate la festivalul Variaciones rumana en Granada de extraordinara Oana Ursache, am citit în spaniolă unui public spaniol extraordinar, am văzut Alhambra și am citit în centrul Federico Garcia Lorca de Ziua Mondială a Poeziei, alături de alți 100 de poeți și am pus bazele unei colaborări ce își va arăta roadele în primăvară, dacă totul merge cum trebuie. Tot aici am cunoscut oameni fantastici, am rîs cu lacrimi, am văzut locuri uluitoare și am simțit lucruri la o intensitate teribilă

– am călătorit 9 ore jumătate cu trenul dus și tot atît întors pînă la Galați, unde am lansat Orbi pînă nu a mai rămas nicio carte în librărie, doar o listă de așteptare

– am călătorit în Olanda și Franța de una singură, pentru lansările de la Amsterdam (unde am făcut două, să ajungă la toată lumea) și Paris, unde m-am lipit cu sufletul de alți oameni extraordinar de mișto

– am susținut un seminar pentru masteranzii de la Facultatea de Psihologie din București la invitația Anetei Feldman

– am susținut o serie de conferințe, pe teme diverse, la Brașov, Oradea, București, Cluj, Sfîntu-Gheorghe

– am pus tare umărul la organizarea și reușita celui mai mare lanț de oameni care citesc, cu scopul de a intra în Cartea Recordurilor: am adunat, de ziua Cărții, peste 3000 de oameni care au citit încontinuu ore în șir în Piața Sfatului din Brașov, doborînd recordul mondial preexistent

– am fost cu fiica mea cea mare într-un mini turneu la Alba Iulia și Timișoara, iar ziua mea ne-a prins pe drum

– am reușit, cu ajutorul vostru, de ziua mea să îmi împlinesc o mare dorință: am scos dintr-un sat unde de aciuaseră, din mila unui preot, o mamă și fiica ei cu diagnostic de boală bipolară și le-am ajutat să se mute înapoi în București, să reia studiile, să ducă o viață normală. Azi, aceste două femei pe care le cunosc de mulți ani, au unde sta, ce mînca, ce îmbrăca și duc o viață obișnuită, după ce ajunseseră la fundul prăpastiei. Încă o dată vă mulțumesc.

– am organizat cu mare succes, alături de colegii mei, ediția a cincea a C’Art Fest, opt zile de cultură pe pîine, o ediție extraordinară cu sute de invitați și peste 25.000 de spectatori

– am urcat pe scenă și am interpretat un rol în spectacolul lectură după Orbi montat de Chris Simion Mercurian după cartea mea, o experiență leșinătoare pentru mine

– am băut cafea și am stat la povești cu Pascal Bruckner

– am scris

– am fost de mai multe ori la mare, la soacră-mea, de fapt, dar pentru mine mare înseamnă, iar marea e locul unde mă întorc ca acasă și de unde îmi iau puterea

– am intrat la Psihologie și m-am înscris, în paralel, la școala de formare de psihoterapie prin psihodramă, pe care le-am început și le continui cu mare entuziasm, sunt o studentă purie ce e drept, dar care nu lipsește de la cursuri și care învață de drag

– am tăiat moțul finuței mele Ileana, singura și foarte importanta mea finuță, cu care m-am întîlnit de multe ori anul ăsta, fiindcă îmi iau în serios rolul de nașă

– am devenit mamă de studentă și am mutat, cu inima ruptă, copilul mare în alt oraș

– am scris și publicat o carte în care am pus multe dintre lecțiile mele de pînă acum, cu speranța și dorința de a ajuta pe acei care caută niște răspunsuri, cu dorința de a întoarce binele primit la rîndul meu, carte care e devenit rapid best-seller și am ajuns pentru al doilea an cel mai vîndut autor, pe locul 1 în topul de Blackfriday, pe libris.ro

– am trecut de 10.000 de exemplare de Orbi vîndute și de peste 1,5 milioane de cititori pe blog, într-un an jumătate de cînd m-am mutat pe petronelarotar.ro

– am primit de la soțul meu tot felul de îmbunătățiri la site, toate extrem de utile

– am lansat noua carte la tîrgul de carte, la Iași și Cluj și, bineînțeles, Brașov

– am semnat cu Libra Film pentru ecranizarea romanului meu Orbi, iar proiectul a cîștigat finanțarea pentru dezvoltare de la CNC

– am petrecut o vacanță din alte timpuri în Toscana, într-un castel vechi de la 1500, alături de familia mea

– am participat la tîrgul de artă Contemporary Istanbul și am văzut pentru prima oară Istanbulul

– m-am întors, după 25 de ani, în satul tatălui meu, unde l-am dus și pe el să-și mai vadă o dată locurile copilăriei

– am scris

– am fost sănătoasă fizic, cu excepția unor mici probleme dentare, am fost verde ca niciodată, nici măcar o răceală mai serioasă

– am boicotat și convins mulți oameni să facă asemenea referendumul antioameni al PSD

– am alergat, am făcut exerciții la sală, am făcut chiar și ceva yoga, am mîncat ce mi-a plăcut și priit

– am băut cafele și am luat masa cu copiii mei, am stat de povești ore în șir cu ei, am făcut lucruri împreună, călătorit, am rîs, ne-am certat, am trăit împreună, deh

– am și plîns, uneori zguduit, și nu doar la terapie sau după, m-a durut, mi-a fost dor

– am dansat desculță, ca în tinerețe, la stuf, în Vamă

– m-am rugat, am meditat

– m-am bucurat și am mulțumit pentru fiecare zi, am fost recunoscătoare pentru fiecare dimineață și fiecare lucru frumos, pentru iubire, pentru oameni, am zîmbit, am simțit cît de fain e să fii viu, din toată ființa

– am primit buchete mari de mulțumesc-uri, de la nenumărați oameni, care mi-au înseninat și bucurat zilele și m-au ajutat să merg mai departe

–  am terminat de plătit un credit care mi-a mîncat tinerețea și mi-am propus anul ăsta să termin de achitat și restul de datorii

– am început să și cîștig bani din lucrurile pe care le iubesc cel mai mult, iar asta mi se pare pur și simplu extraordinar

– m-am dus dimineața sau în mijlocul zilei la cafele, la film, la schi, mi-am făcut zilele așa cum am vrut eu, majoritatea

– m-am simțit foarte, foarte iubită și apreciată, atît de ai mei, aproape, cît și de oameni pe care nici măcar nu îi cunosc

– am scris; încă scriu

 

Nici nu aș fi îndrăznit să visez, ani în urmă, la un asemenea bilanț. De fapt, uneori chiar mi se pare că visez și atunci mă umple o bucurie uriașă, combinată cu recunoștință. Viața e foarte frumoasă, de fapt, ce revelație! Concluzia mea personală, în ultima zi a acestui an formidabil, este că atunci cînd am fost focusată pe obiectivele exterioare, să fac aia și ailaltă, neglijînd furia și durerea din interior, mi-a mers prost și foarte prost. Cînd am lăsat rezultatele deoparte și m-am așezat pe mine în mine, au apărut și ele, firesc, neforțat, în siajul binelui meu interior.

Pentru 2019 am deja niște repere: lansări la Londra (început de mai), cel mai probabil și Chișinău, Bruxelles, Amsterdam, în cîteva orașe din țară (București, Timișoara și Constanța sigur), examene în cele două sesiuni, haștagcastudenții, ceva proiecte profesionale, munca la un manuscris început acum cîțiva ani, ceva proiecte personale.

De dorit, îmi doresc să rămîn conectată la mine, în continuare. Să citesc mai mult, să scriu mai mult, să învăț și mai mult, să mă dezvăț (de ceea ce e de dezvățat) și să reînvăț (ce e de pus în loc). Să rămîn sănătoasă, așa cum am fost tot anul ăsta. Să iubesc mai mult. Să dansez mai mult. Să alerg mai mult. Să călătoresc mai mult. Să se citească și mai mult cărțile mele. Să fiu de ajutor, cu sau fără știrea mea, mai multor oameni. Să nu uit nicio clipă că cea mai frumoasă zi din viața mea nu va fi atunci cînd, ci este asta de azi, întotdeauna asta de azi, pe care eu decid cum mi-o alcătuiesc și o trăiesc.

Ceea ce vă doresc și vouă, cu inima deschisă. Nu așteptați un an nou care să vă schimbe viața, fiindcă anul nu schimbă nimic, doar noi suntem cei care avem această putere.

La mulți ani!

 

Și las și asta aici, ca reminder pentru 2019, fiindcă atunci cînd ne așteptăm să primim e bine să ne întrebăm noi ce suntem dispuși să dăm.

Articolul anteriorde ce nu mai cred în iertare
Articolul următorurmele
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Sorinel Ursu
Sorinel Ursu
31 decembrie 2018 21:31

As putea sa recitesc textul asta de 76543567876544 ori, si tot l-as mai citi inca o data. Ma inclin!

Maria I.
Maria I.
3 ianuarie 2019 23:38

Felicitãri!!!Mult spor în noul an!!!

Vali
Vali
7 ianuarie 2019 22:06

„Am intrat la Psihologie și m-am înscris, în paralel, la școala de formare de psihoterapie prin psihodramă”
Minunat! Pot sa fiu eu prima ta pacienta? 😛 De cand te urmaresc, imi doresc in secret ca mama sa fi semanat un pic cu tine. Cred ca merge si mama prin psihodrama 😛