orbi

orbi

De | 2017-09-21T11:18:43+00:00 20 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine, Slider|Etichete: , |31 Comentarii

Acum trei ani m-am apucat să scriu un roman. Am scris jumătate și nu am mai putut continua. Mi-am zis că o să vină vremea cînd voi putea scrie din nou la el. În terapie, am aflat că mă tem de ideea de roman. De umbra ideii de roman. Că mă paralizează gîndul de a-l termina și publica. Că nu mă cred în stare și îmi pun tot felul de piedici.

Cînd am recitit, după anii ăștia în care am lucrat mult cu mine, mi-am dat seama că nu îl voi termina niciodată. Fiindcă nu mai puteam scrie așa, fiindcă nu mai eram aceeași, nu mai aveam aceeași viziune. Așa că l-am abandonat de tot. Și mi-am zis că, dacă va fi să am putere și curaj să scriu altul, voi simți.

Întotdeauna i-am invidiat pe cei care se puteau așeza și scrie fără oprire, zile întregi. Nu m-am crezut în stare de așa ceva. De 3 ani și jumătate, de cînd am publicat prima carte, mă simt o impostoare. Sunt zile multe în care mă întreb de ce mai scriu, fiindcă realmente nu pare să am ceva semnificant sau cu adevărat frumos de spus. Citindu-i Jurnalul lui Radu Vancu (o carte superbă, despre care musai să scriu curînd) senzația de impostură mi s-a amplificat nespus.

Și totuși, am continuat să scriu, poate pentru că doar așa știu eu să metabolizez viața. Sperînd să și asum, cîndva, rolul acesta de scriitor minor, fără nimic esențial de spus, care totuși continuă să mîzgălească foi după foi.

În primăvara asta, un telefon m-a aruncat într-o stare febrilă, din care nu am putut ieși decît scriind. Am scris așa cum nu scrisesem niciodată, aproape încontinuu. Am scris și 10-12 ore legat, am scris în fiecare secundă pe care am putut-o elibera de altceva, iar cînd nu am scris, m-am gîndit la scris. Cînd am încheiat, mi-am dat seama că trăisem o formă de transă, că nu îmi aminteam mare lucru din perioada care trecuse, că nu făcusem curat în casă (OCD-ul meu cel mai pronunțat), că nu locuisem decît în cartea aia. Asta.

Care va pleca săptămîna viitoare la tipar.

Nu știu ce să vă zic despre ea. E primul meu roman și am emoții uriașe, la fel de mari ca la prima carte.

Așa arată coperta, e făcută de soțul meu, iar pictura aparține artistei clujene, prietena mea, Barbara Hangan, căreia îi mulțumesc nespus că m-a lăsat să o folosesc, era fix ce aveam nevoie. Cartea va apărea la editura Herg Benet, căreia îi mulțumesc pentru trei ani și jumătate de  relație foarte bună, plină de respect, undeva la sfîrșitul lunii octombrie. Și vouă, mai ales vouă.

 

Despre autor:

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

31 Comentarii

  1. Ema 20 septembrie 2017 at 18:40 - Răspunde

    Iubita, scrie tot ce iti vine, pentru ca pentru noi, cred eu multi scriitura ta este singura terapie pe care o putem face. Eu una m-am regasit in multe dintre cuvintele si povestirile tale, multe dintre trairile noastre sunt la fel si totusi diferite… Eu iti multumesc pentru deschidere si sinceritate, ne, ma ajuti sa ne vindecam. intr-o buna zi o sa pot face si eu cu adevarat terapie, am multe doruri si dureri. Tu ajuti intr-un fel lumea sa fie mai traibila. Sau teribila. Ma inclin si abia astept!

    • Petronela Rotar 20 septembrie 2017 at 18:49

      Ce cuvinte frumoase și generoase. Îți mulțumesc!

  2. Ana Năstase 20 septembrie 2017 at 18:49 - Răspunde

    Nu fără nimic esenţial de spus, Petro. Spui lucruri pe care alţii nici nu s-ar gândi că le pot spune şi-ţi permiţi să fii umană într-o lume de roboţei trişti şi uite, fix asta face scrisul tău esenţial. Eşti toată suflet şi parcă-parcă îi faci pe ceilalţi să-şi amintească şi ei că au suflet. Abia aştept romanul, mă bucur că ai putut să îl scrii, pentru tine mă bucur tare de tot. Printre oamenii mei preferaţi mi-eşti, să ştii.

    • Petronela Rotar 20 septembrie 2017 at 18:56

      Și tu mie. Îți mulțumesc, fată-suflet!

  3. Oana 20 septembrie 2017 at 19:54 - Răspunde

    Draga-draga Petro! Abia astept sa citesc si sa ma minunez. Tu esti minunata!

    • Petronela Rotar 20 septembrie 2017 at 19:57

      Mulțumesc. Nu e o carte roz deloc 🙂

  4. Anca F 20 septembrie 2017 at 20:31 - Răspunde

    Pwetro, ziua mea e pe 16 octombrie. Eu atât am avut de spus 😳. Și că te iubesc, evident. Și pe Sabina. Și pe Bonnie deși pe ea nu o știu personal dar e a ta, deci o știu. Și pe George, că vă iubește pe voi. De restul îți mai scriu pe parcurs.

  5. Vlad Iulia 20 septembrie 2017 at 20:48 - Răspunde

    Abia astept! Voi amana primirea pachetului din Romania, pana apare romanul!

    • Petronela Rotar 20 septembrie 2017 at 21:05

      Mai e puțin! 🙂 mulțumesc!

  6. Ana-Maria Micu 20 septembrie 2017 at 23:11 - Răspunde

    Clar ca ai multe și esențiale de spus ca doar ești cea care are curajul sa strige tot ce o doare în gura mare și asta ne ajuta pe toți din generația asta care a crescut cu Pistruiatul și Beverly Hills. Suntem cei care uneori am confundat nordul cu sudul și nu e de mirare ca au năvălit prea multe peste noi la o vârstă prea vulnerabila iar tu ai curaj sa vorbești când majoritatea își baga capul în țărână. Scrii frumos și pe limba noastră a celor care l-am citit pe Nichita și ne-am trezit navigând pe net, ești un pionier al nostru. Deci te rog scrie și tipa în continuare și nu ne lăsa de izbeliște. Romanul nu poate fi decât minunat ca tot ce scrii și povestești. Mulțumesc ca exiști!

    • Petronela Rotar 21 septembrie 2017 at 10:09

      Scriu, fiindcă nici nu știu altfel să trăiesc. Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase, m-au emoționat tare.

  7. cris 21 septembrie 2017 at 09:07 - Răspunde

    Eu una, abia aștept să o citesc.
    Am citit în vacanță ”Sfârșitul nopții”. Mi-a plăcut fooooarte mult. Am simțit că sunt și eu acolo, în fiecare poveste, alături de personaje. Nu știu multe cărți care să mă fi făcut să simt asta.

    • Petronela Rotar 21 septembrie 2017 at 10:10

      Înseamnă enorm vorbele tale, mulțumesc. E foarte important să știi că ce faci tu mișcă ceva în cineva. Mulțumesc.

  8. Roxana Trandafir 21 septembrie 2017 at 12:51 - Răspunde

    Mie imi sunt atat de dragi cei care isi traiesc emotiile pana in profunzimea lor incat datorita lor o sa iti cumpar romanul. O sa-mi placa mult, stiu.

  9. carmen 21 septembrie 2017 at 22:04 - Răspunde

    De-abia astept sa-l citesc!

    • Petronela Rotar 21 septembrie 2017 at 22:09

      Eu abia aștept să văd dacă o să vă placă. 🙂

  10. La Femei 22 septembrie 2017 at 09:21 - Răspunde

    Un sincer bravo pentru efortul tau depus ! O munca pe care cred ca ai facut-o cu multa sudoare si nopti nedormite. As dori sa comand si eu cartea si sa o citesc cu mare placere !

  11. Elena 22 septembrie 2017 at 10:27 - Răspunde

    Draga mea, citesc avid tot ce scrii, atat de frumos vorbesti despre traitri firesti incat ma opresc si ma intreb mie dece nu mi-a trecut prin minte sa vorbesc asa, nu sa scriu. Esti naturala si esti minunata! Nu te opri! Pacat ca nu pot pune in bagajul meu cartea ta, sa o iau cu mine in America, pentru ca eu plec in 7 oct si cartea apare abia la sf acestei luni.

  12. […] Mai multe aici […]

  13. Alexandra Petrisor 22 septembrie 2017 at 17:22 - Răspunde

    Imi doresc enorm sa-l deschid, sa-l miros, si apoi sa uit de tot ceea ce ma inconjoara, chiar si de muzica, si sa-l citesc de la un capat la altul! Astept cu mare, mare drag acest roman, sa stii!

    • Petronela Rotar 22 septembrie 2017 at 18:15

      Mulțumesc, draga mea! Nu e o carte roz, cred că am mai zis…

  14. Maira 30 septembrie 2017 at 17:18 - Răspunde

    Ești minunată. Te-am citit prima data accidental și de atunci am rămas ancorată în scrierile tale. Undeva pe retina mea, au rămas cuvinte, emoții și frici împărtășite de tine. Am decis sa îți cumpăr cărțile și am rămas lipită de paginile tale, o zi și o noapte, până am terminat de citit ultimul cuvânt. Ai apărut după o perioadă în care abandonasem cititul și scrisul, (este o perioadă grea mie) dar mi-ai redat ceva frumos, nu știu ce încă, dar îți mulțumesc…! Tu oferi prin scriitura ta miracol și magie. Să nu te oprești niciodată din a face asta. Poate fără să știi, vindeci bucăți de suflet

    • Petronela Rotar 2 octombrie 2017 at 16:38

      Ce frumos mi-ai zis! Mulțumesc!

  15. Poteci de dor 1 octombrie 2017 at 12:57 - Răspunde

    Dacă m-aş putea întoarce pe dos, să se vadă ce simt când te citesc, nu m-aş mai plânge acum că-s prea puţine cuvintele să descrie asta. Aştept să mă ascund în rândurile cărţii tale. Şi-ţi mulţumesc că ne dăruieşti bucăţi din ce simţi, din ce eşti!

  16. […] citit, în aceste zile, cu noduri în gât, cu stomacul ghem, volumul Orbi  (Editura Herg Benet) al Petronelei Rotar. Am lăcrimat de ușurare că nu m-am identificat în […]

  17. Lore 15 noiembrie 2017 at 10:46 - Răspunde

    In momentul in care am citit „In buzunar, telefonul vibra indelung, aproape fara oprire.Sau, ma rog, cu minuscule pauze cat dura redial-ul automat.” mi-am zis: „Nu se poate! Asta sunt eu!” si m-au podidit lacrimile. Am citit pe nerasuflate si am plans. Am plans mult. Si am analizat, m-am analizat. Si am deschis ochii, probabil doar pe jumatate, inca. Am un nod in gat de cand am citit „Orbi” pentru ca am realizat ca nimic nu este ceea ce pare in viata mea. Iti multumesc, Petro!

  18. Sanziana Samfiroiu 5 decembrie 2017 at 12:23 - Răspunde

    Mi-a placut foarte mult romanul, este exact ca o radiografie a relatiilor nesanatoase. Excelent scris, uman, autentic, realist. Totul pare atat de limpede cand ii privim pe altii din exterior si atat de complicat cand este vorba despre noi. Cred ca asta e marea provocare, sa privim cu curaj inspre interiorul nostru si sa gasim acolo „itele” propriilor vieti si alegeri. Mult succes in continuare!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: