dorința de ziua mea

5

Update: S-au strîns 12740 de lei, de luni vom începe lucrările. Pare că avem suficient nu doar pentru a face o baie decentă, cu apă caldă, ci să și zugrăvim și sper să rămînă și ceva pentru ea să aibă o mică rezervă acolo. Vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul vostru. O să revin cu poze cînd e gata. Azi mi-a zis că ea nu a întîlnit atîta bunătate niciodată în viață și că o doare stomacul de atîta bine. Mulțumesc în numele ei și să vi se întoarcă binele înmiit.

 

43, pandemie.

În perioada asta, ca toată lumea, m-am confruntat din nou cu ideea finitudinii și cu frica mea de moarte. Inevitabil. Și tot zilele astea, citind niște recenzii ale cărților mele (unele chiar despre niște recitiri) și niște mesaje de mulțumire am avut un sentiment de mare liniște: nu a fost totul în zadar, nu am trăit degeaba, indiferent cînd voi muri. Am lăsat o urmă mică de bine, iar asta e maximul pe care îl poți spera ca om mediocru, neatins de aripa genialității, care nu a venit pe lume cu împovărătoarea sarcină de a descoperi sau crea ceva fundamental pentru omenire. Așadar, aș putea muri oricînd, ceva-ceva bun am făcut, nu am consumat degeaba chiar tot oxigenul pe care l-am consumat.

Anul ăsta, de ziua mea, vreau să continui să înmulțesc binele.

Cei mai mulți dintre voi știți despre bătrînica pe care am cunoscut-o de Paște, cu ajutorul celor de la Vă ajutăm din Brașov. Am scris aici despre ea, atît cît descopeream atunci. Între timp, ne-am văzut de mai multe ori, i-am dus mîncare și cele trebuincioase și intenționez să fac asta în continuare. Pe măsură ce o cunosc mai bine, mă doare mai tare. Rar mi s-a întîmplat să văd cu ochii mei atîta durere, atîta sărăcie și totuși atîta demnitate. Arareori am întîlnit oameni cu povești de viață mai triste, oameni atît de completamente singuri. Lidia (Maria în buletin, căci orfană fiind, a nimănui, a împărțit același nume cu sora ei în buletin – pe ambele le chema Maria Mija în acte – pînă după 14 ani cînd a aflat că mama ei îi pusese de fapt numele Lidia și a început să-și spună așa) trăiește singură din ’87. La ultima vizită, mi-am dat seama că, deși locuiește în centrul Brașovului, nu are apă caldă și se spală în lighean. În mînă, ia lunar 670 de lei – pensia ei e ceva mai mare, însă a făcut împrumuturi pentru a-și trage apa rece în casă și canalizare, și cu atît rămîne. Totul e improvizat, făcut cu bani puțini: niște placaje de lemn vopsite de ea, zugrăveala făcută de ea. Se scuză de fiecare dată: Sînt sărăcuță, dar e curat, că eu sînt curată, vezi dumneata, am mai primit de la femeile la care făceam curățenie înainte să încep să tremur așa tare de la boală tot felul de săpunuri și țin totul foarte curat. 

Nu știe numărul zilelor de dinainte cînd se culca fără să fi mîncat nimic. Îi aud sărăcia în fiecare vorbă pe care o spune. Eu  nu știu ce înseamnă ziua mea, Crăciun sau Paște. Primul Paște cumsecade a fost ăsta, cînd am primit de la dumneata de toate, altfel eu nu îmi permit să sărbătoresc nimic, fiecare leu e numărat. Dar am trăit, acum nu mai contează, am 77 de ani.

Cînd am plecat la țară, acum ceva vreme, m-am dus și i-am dus de mîncare, iar cînd m-am întors am sunat să văd ce face și nu mi-a spus că nu mai are de niciunele. Am întîrziat două zile – și pentru că nu mi-am imaginat că poate fi așa de rău – și am găsit-o cu un leu pus pe masă, așteptînd pensia să ia pîine și medicamente. Mă dusesem încărcată cu plase la ea, însă am simțit atîta rușine și obidă cînd mi-a spus că mîncase un morcov ras cu o zi înainte – părea că ajunsesem prea tîrziu. I-am luat medicamentele și am certat-o că nu mi-a spus că nu mai avea nimic, însă m-a privit senină și mi-a spus: domnișoara Petronela (nu o pot dezbăra de apelativul ăsta) eu nu pot să mai cer sau să mă plîng, cînd văd cîte faceți pentru mine. Așa că trebuie să stau cu ochii pe ea și să mă asigur eu că are ce mînca.

Dar vreau să fac mai mult decît atît. Și nu pot singură. Mulți dintre voi m-ați întrebat de prima oară cînd v-am povestit de ea cum o putem ajuta, iar acum știu. Cineva s-a oferit să îi doneze un frigider – al ei are 47 de ani și se strică mereu. Altcineva, o firmă specializată, să îi facă ochelarii. Zilele astea am mers la ea cu o echipă de oameni care să evalueze cum putem să îi facem un duș cu apă caldă, să transformăm improvizația de acum în ceva decent, care să o aducă în secolul ăsta. S-a mirat tare: dumneata chiar te ții de cuvînt, chiar îți pasă de mine. Nu știe cum se simte asta, să îi pese cuiva de ea. Copil orfan după război, crescută în casa de copii, s-a măritat și a făcut un copil, iar copilul a murit asfixiat cu gaz într-o iarnă comunistă, cînd ambii părinți erau la serviciu. Nu și-a mai revenit niciodată – iar frumoșii ei ochi albaștri poartă adînc urmele tristeții și ale morții. Nu știam ce s-a întîmplat cu bărbatul ei, știam doar că murise, căci i-a fost rușine o vreme să-mi spună adevărul. Mi-a mărturisit de curînd că la scurt timp după moartea copilului a lăsat-o pentru prietena cea mai bună, care era gravidă cu el.

Azi e ziua mea, iar ziua mea aș vrea să i-o dăruiesc ei. Mi-aș dori să strîng pentru ea destui bani (costurile materialelor și manoperei – parțial, unul dintre băieți vrea să facă gratis – pentru tot ce e de făcut în casă se ridică la aproximativ 9000 de lei) cît să aibă pentru cît mai are de trăit condiții decente. Am 90.000 de oameni care mă urmăresc pe cele 2 pagini și Instagram. Dacă 10 la sută dintre ei ar dona un leu – atît vreau, un singur leu, nimic în plus, am putea să îi facem împreună viața infinit mai bună. Acum doi ani, am reușit împreună asta (povestea aici) și azi cele două femei ajutate de noi sînt bine.

Las aici trei fotografii cu locul pe care sper să îl transformăm împreună. Și una cu ea, de acum două zile cînd am fost la bancă împreună să aflăm contul în care își primește pensia pentru a-l pune la dispoziția voastră. Orice ban în plus peste cît costă lucrările – sînt sigură că l-ar păstra cu grijă pentru facturi și mîncare. De-acum o știu suficient de bine încît să fiu sigură de asta.

Contul ei este: RO77BRDE080SV41420300800, Mija Maria

(Îmi spune cineva că se poate dona și în euro.)

Vă pun la dispoziție celor care sînteți plecați și vă e mai ieftin și simplu și contul meu de paypal, de unde voi transfera fiecare centimă în contul ei: contact@petronelarotar.ro

Mă voi ocupa personal – și vă voi arăta și vouă, pînă la capăt, de tot ce trebuie făcut.

Să reușim împreună să îi facem bătrînețile mai ușoare ar fi cel mai frumos dar pe care mi l-ați putea face de ziua mea. Și vă mulțumesc pentru fiecare dată cînd v-ați lăsat inspirați să faceți bine. Împreună. Fiindcă e destul de plină de rău lumea și așa.

 

 

 

 

 

Articolul anteriortoată lumina pe care nu o putem vedea
Articolul următorcopilul ascuns
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

5
Lasă un mesaj

avatar
3 Discuții
2 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Alina
Utilizator
Alina

La mulți ani! Am donat 10 lei

Maria
Utilizator
Maria

Buna seara,
m-a urmarit imaginea acestei doamne de cand ati avut prima postare; maine ajung la banca si rezolv cu o suma minora, dar voiam sa va intreb daca ea se poate deplasa la posta si daca oficiul postal de care apartine este aproape de locuinta sa. Din cand in cand pot trimite cate un colet cu lucrusoare minore (ciocolata, dulciuri sau poate o carte). Sunt „de cursa lunga” dar ma simt bine cand trimit lucruri care imi plac si mie, nu numai bani. Daca da, astept adresa ei pe mail. Multumesc mult,

Felicia
Utilizator
Felicia

Buna. As vrea sa îi donez un cuptor cu microunde, daca are nevoie. Nu e nou dar e ingrijit.