Sapiens m-a pus la locul meu, Homo Deus m-a fixat bine de tot

3

Acum vreo șase luni, cînd am citit și am scris despre Sapiens (aici), senzația pe care am avut-o și cu care am și rămas impregnată a fost aceea că îmi știu locul acum. Am citit sumedenie de cărți, unele de istorie, altele de antropologie, care toate tratau omul ca pe buricul absolut al pămîntului; e greu de găsit în literatură (beletristică sau de specialitate) cărți care să nu fie homocentrate. Yuval Noah Harari privește omenirea ca întreg  sub specie aeternitatis și îl pune pe sapiens la locul lui istoric. E o mare ușurare să afli că nu ești atît de important pe cît te crezi și asta îți poate da o perspectivă mult mai lejeră și mai amuzată asupra prezentului și viitorului. Iar dacă de obicei revelațiile de prin cărți și filme la mine nu durează, cu asta am rămas și m-a ajutat enorm să mă uit la mine și la lume fără iluzia importanței.

Homo Deus vine și fixează bine de tot senzația asta. Istoria e un flux căruia nu-i scapă nimic, imprevizibil, iar noi niște biete ochiuri dintr-o țesătură uriașă, ale cărei dimensiuni ne scapă în totalitate. Am citit și auzit păreri de la oameni care au citit-o și care s-au declarat îngroziți de perspectivele propuse de Harari. Eu am parcurs-o zîmbind sau chiar rîzînd în hohote pe alocuri – omul are haz, trebuie să recunoaștem. Nu m-a speriat deloc, ba dimpotrivă. M-a făcut atentă. Da, e posibil ca homo sapiens așa cum îl știm noi acum să dispară – visele lui de mărire și îndumnezeire, aroganța, prostia, ignoranța, caracterul autodistructiv par să-l poarte într-acolo. Pe de altă parte, homo sapiens așa cum era acum 2000 de ani doar, nu 5000-10.000, a dispărut deja și nu i-a cîntat nimeni prohodul. Doar în timpul vieții mele lumea s-a schimbat dramatic și se schimbă într-un ritm accelerat – mă adaptez cum pot noilor paradigme, dar înțeleg că lumea nu va sta în loc doar pentru că eu nu am capacitatea să mă adaptez întru totul. Și, așa cum îmi asum responsabilitatea pentru greșelile mele ca individ, îmi asum și greșelile făcute de grupurile din care fac parte, și chiar din cadrul speciei. Dacă ieri au fost 26 de grade în Brașov, la final de octombrie, iar eu am făcut plajă pe balcon deși anul trecut ningea pe vremea asta, și eu, și specia suntem responsabili pentru faptul că în ultimii zeci ani ne-am bătut joc incomensurabil de mediu, iar vremea suferă modificări fără precedent. Și îmi asum și faptul că sunt un parazit pentru pămînt, toxic, extrem de distructiv pentru celelalte specii, dar totuși doar un parazit minuscul, de care pămîntul se va putea debarasa cu ușurință – a ucis el specii mai importante și mult mai mari, precum dinozaurii, o dată se scutură și mă face praf și pe mine.

Homo Deus vorbește tocmai despre acest proiect de îmbunătățire a omului, de îndumnezeire: sapiens nu se mai mulțumește cu a găsi remedii pentru a fi sănătos, el vrea să devină un dumnezeu. Amortalitatea, iată noul proiect al omenirii. În vreme ce noi ne luptăm cu corupția care ne ucide prin spitale, cluburi, străzi, oamenii de știință în laboratoarele lor (finanțate de miliardarii lumii care nu se îndură să dea colțul ca orice sărac) încearcă să descopere rețeta vieții veșnice. Sau măcar a uneia foarte lungi. Harari zice: oamenii de știință care strigă nemurire sunt adoima băiatului care strigă lupul, mai devreme sau mai tîrziu, lupul chiar vine. Nu în timpul vieților noastre sau a cofondatorilor Google, extrem de interesați de proiectul ăsta, liniștiți-vă, noi vom muri exact la fel ca pînă acum. Noua agendă a omenirii implică inginerie genetică și inteligență artificială – pleacă inițial de la vindecare, dar vindecarea este doar un pretext pentru un upgrade. Omul upgradat – Homo Deus, aceasta este noua agendă a omenirii, spune Harari, iar argumentele și exemplele cu care vine te fac să te umfle și rîsul, și plînsul. Nu pentru că ar fi rizibile ca argumente, ci pentru că omul e rizibil în aspirațiile lui supradimensionate.

După creștinism și umanism, noua religie, cu sediul în Silicon Valley este data-ismul, zice Harari. Procesarea de date. Vreme de mii de ani, inteligența și cunoașterea au fost indisolubil legate de conștiință. Suntem superiori celorlalte specii, ne-am zis, fiindcă avem conștiință, iar asta ne face inteligenți. O dată cu apariția algoritmilor, s-a dovedit că inteligența poate exista foarte bine în afara conștiinței umane. Azi trăim în orașe inteligente, conducem mașini inteligente (sau nu le mai conducem deloc, se conduc singure), avem telefoane și computere inteligente. Niciunul dintre acestea nu au conștiință și totuși se descurcă mai bine decît noi în multe privințe. Adepții dataismului spun, de exemplu, că mașinile inteligente, alături de submisiunea completă a omului rețelei de date, ar putea rezolva deodată mai multe probleme grave ale omenirii. Azi conducem peste 1 miliard de mașini personale, care poluează extrem planeta și omoară milioane de oameni în accidente datorită erorilor umane. 50 de milioane de mașini inteligente folosite în comun de oameni, care să ne ducă și aducă acolo unde avem nevoie, ar rezolva ambele probleme. Cu condiția de a lăsa sistemul să știe mereu unde suntem și unde ne ducem. Vom fi dispuși pe viitor să facem parte din Internetul-Tuturor-Lucrurilor? Să devenim date, informații, în marea de date? Să renunțăm la confidențialitate? O facem deja, zi de zi, fără să ne roage nimeni.

Indiferent dacă vom fi de acord sau nu, lumea se schimbă rapid și noi cu ea. Mii de profesii vor dispărea în viitorul apropiat și vor fi înlocuite de AI. Fie vor apărea meserii noi, la care nici nu ne putem gîndi, tot așa cum acum 100 de ani oamenii nu își puteau măcar imagina o mare parte dintre meseriile pe care le facem mulți dintre noi azi. Fie… o importantă parte a oamenilor vor deveni inutili și probabil vor dispărea, așa cum am făcut chiar noi să dispară speciile care ne-au devenit inutile. Vor supraviețui cei care se vor upgrada.

Toate aceste posibile scenarii, spune Harari, dacă vor scăpa de sub control – și sunt șanse să scape – vor adînci și mai tare prăpastia și așa uriașă între puținii bogați ai lumii și mulții săraci. În fapt, nimeni nu știe cum va arăta viitorul și prea puțini oameni știu cum arată cu adevărat prezentul: algoritmii nu sunt controlați de nimeni, sunt dezvoltați pe bucăți de mințile inteligente, însă nimeni nu poate azi cuprinde întreaga dimensiune și capacitate a rețelelor de date și a algoritmilor. Asta e și o veste bună: politicienii – parlamente, guverne – sunt copleșiți de datele pe care nu le pot procesa suficient de repede, așa că gîndesc la o scară mult redusă, deci viziunile mărețe cu miros de dictatură nu prea mai sunt posibile. Pe de altă parte, zice el, mîna pieței este deopotrivă oarbă și invizibilă, iar dacă este lăsată de capul ei e posibil să nu facă absolut nimic în ceea ce privește amenințarea încălzirii globale sau potențialul periculos al inteligenței artificiale.

Ipotezele prezentate de Yuval Harari sunt doar atît: simple ipoteze. Acesta e paradoxul cunoașterii istorice. Cunoașterea care nu schimbă comportamentul este inutilă. Dar cunoașterea care schimbă comportamentul devine rapid irelevantă. Să sperăm că acest tip de cunoaștere va schimba comportamentul lui sapiens cel nesăbuit și niciuna dintre ipotezele (citiți cartea să le vedeți pe toate) enunțate de istoric nu vor ajunge realitate. Iar dacă va ajunge, nu va fi decît vina noastră. Fiecare pasăre pe limba ei piere, iar sapiens e o pasăre deloc rară.

Eu am expus aici doar extrem de puține idei din cartea asta care abundă de informații extrem de prețioase și relevante. Care vorbește mai degrabă despre trecut, prezent și tendințe, decît face profeții prăpăstioase. E interesant să știi pe ce lume te afli, atunci cînd atenția ta e îndreptată doar în perimetrul de maximă proximitate în care te învîrți. Istoria nu se va împiedica de faptul că tu te-ai dus la muncă, ai venit acasă, ai fost în Grecia la mare, ai scris trei statusuri pe Facebook (ah, foarte interesante capitolele despre Facebook și Google!) și la asta s-a rezumat curiozitatea ta asupra lumii. O să te ia pe sus. Nu pe tine, că tu trăiești în România, și te uiți de pe margine, cu 100 de ani delay, la ce se întîmplă în lumea civilizată. Ci pe om, în general. Orice om din lume îi place în Grecia la mare.

Mi-am pus semne la zeci de pagini să las niște citate, dar sunt prea multe și mi-e lene, puneți mîna și citiți cartea. O găsiți aici, redusă și cu transport gratuit.

3 COMENTARII

  1. cum vine iarna si se termina o sumedenie de treburi, pe care le am pe afara, ma pun serios pe citit. iti multumesc, ca imi oferi optiuni pentru seri linistite in fata focului! 🙂

  2. Mulțumesc pentru articol. Am ”Homo Deus” cumpărată de anul trecut dar nu m-am încumetat să o citesc încă. Sapiens mi-a plăcut mult și aveam impresia că dacă în Sapiens deja s-a spus tot ce s-a putut spune despre istoria noastră, ca oameni, Homo Deus va fi ceva SF despre viitor și o să mă dezamăgească, depărtându-se prea mult de adevăr. Dar acum că ai spus tu, văd că nu este deloc așa și va fi următoarea carte pe care o voi citi. P.S, am citit multe cărți din recomandările tale aici pe blog și nu m-a dezamăgit nici una. De exemplu, ”Ce se întâmplă în iubire”, ”Copilăria lui Kaspar Hauser” etc. și mai am multe încă pe lista de cumpărături, tot din recomandări. ”Privind înăuntru” va pleca spre mine cu următoarea comandă de cărți pe care o voi face 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.