să nu rîzi :((

1

Am citit Să nu rîzi :(( a Ralucăi Feher, pe care o știu cumva dintotdeauna. Mi-o amintesc mai ales dintr-o vară a tinereților noastre, cînd ne-am adunat și am băut și am rîs, eram o mînă de oameni, eu eram foarte tînără și timidă, ea deja o femeie gata formată, foarte cool, genul ăla cu care ți-ai fi dorit să fii prietenă, fiindcă era extraordinar de deșteaptă. Raluca e din Brașov, tot așa cum e personajul din romanul ei. În ultimii ani, am urmărit-o cu tot mai mare drag și chiar o urmă vagă de mîndrie. Iar acum am citit  cartea asta pe care a scris-o și care m-a lovit în moalele capului. De mult nu am mai citit o carte care să mă atingă așa de tare. Care să îmi placă atît de tare. Care să mă facă să rîd incontrolabil, dar să mi se strîngă tare stomacul în același timp, fiindcă umorul e amar, pe alocuri negru. Care să mă facă să îmi fi dorit să o fi scris eu. În care să regăsesc atît de mulți oameni din jurul meu și pe mine.

Cartea asta ar trebui să fie lectură obligatorie pentru părinții noștri. Pentru noi. Pentru copiii noștri. Pentru mamele noastre și mamele care am devenit noi. E o palmă răsunătoare pe obrazul mamelor noastre, al soacrelor noastre, al vecinelor de la bloc, al mătușilor noastre, al profesoarelor noastre, al tuturor femeilor care ne-au crescut. E o palmă usturătoare pe obrazul nostru, al decrețeilor crescuți în lipsă de dragoste, de mame care și-au dorit să pară, nu să fie, în familii lipsite de iubire și pline de scandaluri, care am învățat și perpetuat modele toxice, care ne prefacem că suntem bine, că noi nu suntem așa, că nu am devenit părinții noștri.

E cartea în care am descoperit-o ascunsă pe prima mea soacră, în mai multe detalii decît îmi amintesc eu. Și bucăți din aproape fiecare femeie adultă pe care am avut-o în preajmă cînd eram copil. Și m-am găsit și pe mine, în multe detalii, inclusiv cele care țin de originea maghiară.

E o carte care doare, fiindcă adevărul doare atît de tare încît îți vine (precum într-una dintre poveștile din ea) să plătești oricît numai să nu îl mai auzi. E o carte despre mame și fiice, despre mame și tați, despre mame și fii, despre relații și felurile îngrozitoare în care te pot mutila. Și e o carte foarte bine scrisă, foarte bine construită, închegată, o carte ca un pumn în stomac.

Am făcut zeci de semne în ea. Îmi vine să urlu în gura mare tuturor să citească cartea asta. Avem nevoie să citim cartea asta. Vă rog eu, citiți-o. Apoi faceți-o cadou mai departe.

O găsiți aici.

Las mai jos cîteva bucăți din ea, în caz că nu v-am convins cu entuziasmul meu.

„Cuvintele sunt ciocane. Cad pe piatră din care eșți făcut și poc-poc-poc, te cioplesc, te ciobesc, scot colțuri pe care nu știai că le ai, îți trag de sub piele cuțite și de sub unghii gheare. Cuvintele-ciocan te transformă într-un ciocan. Ciocanele bat cuie. Cuiele intră în alți oameni. În cauciucuri, în mingi și în trunchiuri de copaci. De cuiele care au străpuns trunchiuri de copaci, oamenii care au fost găuriți de alte cuie agață funii şi spânzură pisici.

Cei mai mulți dintre noi sunt ciuruiți de cuiele pe care părinții noştri le-au bătut în noi. Apoi educatoarele şi mătușile, bunicile şi vecinii, şi copiii de la bloc, şi oamenii de la televizor.

Ne-a ieşit tot sufletul din noi prin găurile făcute de cuie și pentru că nu avem suflet, pentru că ne-am transformat în ciocane fără suflet, batem cuie în alți oameni şi în trunchiuri de copaci şi spânzurăm pisici. Şi vrăbii. Uneori, când avem noroc, spânzurăm câte o vulpe sau câte un pelican.

Cred că un biznis bun ar fi să fac un cabinet unde să am un magnet mare, aşa, cât corpul pacienților şi să le scot cuiele ăstea din corp. Aş face operațiunea asta, dar numai pentru copii. Ei sunt salvabili. Lor nu le-a ieşit tot sufletul din corp şi, se știe, dacă mai ai chiar și numai 12% din suflet rămas, el se reface.”

 ________________________________

„Capcana sunt eu. Pun un picior înaintea celuilalt şi îmi pun piedică. Ce rost are să aştepti un obstacol când poți să-ți fii tu obstacolul?

Nu lăsa pe altul ce poți face tu.

________________________________

 „Maică-mea s-a simțit trădată de univers. Dumnezeu a ieșit la o țigară, secretara lui e surdă şi închide ghişeul de reclamații la 12. Totul conspiră împotriva ei. Simplitatea părinților, onestitatea tatălui, numele satului în care s-a născut, norocul surorii mai mici.

Dar va răzbi, nu va lăsă pe nimeni să îi spună ce să facă. Se va muta la oraș şi va fi cineva.

CINEVA.”

________________________________

„Totul are un preț, nu, Drace? Ai vrut să fii doamnă de oraș, respectată, invidiată, uite ce haină superbă are Mily Matei, uite cât de elegantă este Mily Matei, este cumva doctoriță sau profesoară Mily Matei?

Nici, nici.

Mily Matei este femeia care pare că este ceva. Pentru ea a fost îndeajuns să pară, nicio clipă să fie.

În definitiv, ce este înăuntru, doar pentru noi, nu este important. Casa trebuie să fie frumos zugrăvită pe-afară, ca să creadă vecinii că stai bine pe bani. Geanta trebuie să fie frumoasă, haina de blană trebuie să fie frumoasă. Ştrampul poate să fie rupt, chiloții pot să aibă dantelă deşirată, sutienul poate să fie îngălbenit.

Ceea ce nu se vede nu contează. Doar aparențele sunt importante, ele te definesc.

Succesul arătat de un om fără succes este mai important decât modestia afişată de un om de succes.”

________________________________

„Și atunci am ştiut că întreaga ei existență suntem noi, copiii ei, dar nu dintr-o rațiune spirituală sau devotament matern, ci pentru că biologic suntem o prelungire a ei, carne din carnea ei, piele şi unghii, păr și mațe din mațele ei, să facem lucrurile pe care rahatu’ ăsta de ghinion de a se fi născut în Găujani după un război mondial pierdut, sovietizare, colectivizare, naționalizare nu i-a dat voie să le facă.

Să fie cineva prin noi, căci și noi suntem vii datorită ei, e simbioză, ea, mama, nu se termină niciodată, pielea ei nu este o limită a corpului, este doar un sertar în care încape o parte din ea, partea aia care nu a avut noroc. Dar mai are două sertare în care ține alte două vieți. Ale ei, căci ea le-a dat. Așa că am face bine să trăim cum vrea ea.

Ce groază trebuie să fi simțit când a găsit sertarele astea încuiate, cînd și eu, și Vlad am intrat în adolescență.

O panică de om pălit de un atac cerebral care își pierde controlul asupra unei mâini sau a unui picior.

Cu ce drept să vrem să ne trăim viețile aşa cum vrem noi? Sunt viețile ei, ea ni le-a dat cu împrumut, a fost şi un contract acolo, dar nu ne aducem noi aminte. Ne-am angajat să o ascultăm, să o respectăm, să nu o supărăm niciodată.

De ce nimeni pe lumea asta nu își ține promisiunile?

Şi atunci Mily s-a gândit că poate totuşi cineva le ține.

Și a început să meargă la biserică.”         

________________________________

„Maică-mea, cred că m-am prins eu atunci, m-a mințit. Ne-a mințit. Ne-a folosit, s-a hrănit din noi, și-a dat un sens vieții. Nu o supăra pe mama, căci mama atunci nu te mai iubeşte.

Iubirea este o monedă, un bitcoin emoțional. Eşți drăguț cu mama, strângi bitcoini, eşti urâcios, pierzi bitcoini.”

________________________________

„Ura este o construcție vitală a relației de cuplu. Scandalurile, înjurăturile, bodogănelile sunt sania făcută vara pentru iarnă vieții, când ceva trebuie să ardă în cămin, så nu crăpi de frig. Iubirea piere prima, copiii sunt de mult plecați, îți trebuie vreascurile urii.

Ele fac pălălaie, mai pune, iubito, nişte ură în vatră, că s-a făcut frig de la atâta indiferență.”

________________________________ 

„Toate femeile sunt nişte cățele și tu trebuie să ai grijă.

Toate femeile, mai puțin ea. Care nu este femeie. Este fecioară. Fecioara Maria.

După tentativa de sinucidere care nu a fost tentativă de sinucidere, ci act artistic, Mily nu a mai dormit luni şi ani, decenii nu a mai putut să doarmă de grijă băiatului ei care a avut ghinionul să-i moștenească bunătatea, ce blestem e asta să te naşti Mily într-o lume populată de Vick.

Nu a mai dormit, deși din camera ei se auzeau sforăituri, dar ea nu dormea, doar corpul dormea, ea nu, ea a stat trează din acel aprilie 1991 până acum.

Tu nu ştii ce este într-un suflet de mamă.

Nu ştiu. Nu am vrut să fiu mamă. M-am tot gândit ce ar fi însemnat să fiu mamă eu, care învățasem de la ea ce este să fii mamă.”

________________________________ 

„Mily nu suportă singurătatea, dar nu are nicio prietenă. Toate au trădat-o. Toate i-au făcut ochi dulci lui Vick sau invers, perversul, lăbarul, impotentul şi curvarul, el le-a făcut lor ochi dulci. Tuturor. Ar fute şi un pârş, cum e contabila asociației de locatari a blocului.

Un pârș, o piticanie, urâtă că moartea, dar taică-tu ar face sex cu ea. Un prost, nici că îmi pasă, dar mă jigneşte cu lipsa lui de standarde, adică zi şi tu, să umbli cu limba scoasă după urâta aia, pârşul ăla?

Cert e că Mily a descoperit de curând cuvântul pârş.

Când îl rostește îi vine să râdă. Taică-miu, atunci când ea nu se uită, îmi face semn cu mâna ridicată la tâmplă, că maică-mea e dusă. Bravo, nu mi-aş fi dat seama.

Înainte de pârş, taică-miu s-a dat la o vânzătoare de la Lidl, auzi, de la Lidl, adică de la sărăciile alea, măcar dacă era de la un magazin select, de ceasuri sau bijuterii. Mily crede că vânzătoarele sunt, după femeile de serviciu și măturătoare, ultimii oameni.”

________________________________

„Noră și soacră sunt convinse că bărbații, în ciuda faptului că sunt plătiți mai bine, sunt mai puternici fizic şi nu fac celulită, sunt nişte ființe inferioare, manipulabile, care pot fi invârtite pe degete. Există un set gros de norme de folosire a unui bărbat pe care orice domnişoară ar trebui să-l primească de la mama ei, alături de celălalt cod, al igienei feminine care iți spune cum să-ți pui un tampon şi la câte zile să-ți razi părul de la subsuoară.

Niciodată nu laşi un bărbat să țină banii. Îi va risipi pe scule inutile, băutură, căcățișuri în care te vei împiedica tu prin casă şi care vor sufocă balconul.

Niciodată nu laşi un bărbat să gătească, îți va distruge bucătăria.

Niciodată nu ceri unui bărbat părerea despre decorațiuni interioare, îți place canapeaua sau perdeaua asta, și nici nu îl întrebi nimic când îi cumperi cămăși, șosete, pantofi. Bărbatul e nouă ta păpuşă, una care-ți mai şterge câte-o palmă peste bot, dar merită. După aceea te lasă să îl îmbraci și să-l culci. Unii dintre ei, când îi laşi pe spate, spun mama.”

________________________________

„Ați observat ceva?

Părinții noştri nu știu să întrebe. Ce mai faci? Cum te simți? Eşti fericit? Ce ai vrea?

Părinții noștri știu ce facem, cum ne simțim, dacă suntem fericiți și ce vrem.

Știu mai bine decât noi. Nu pierd timp cu interogații.

Niciodată.

Părinții noştri sunt geamurile acvariului în care trăim. (…)

Părinții nu pun întrebări.

De ce vrei să te sinucizi?

De ce eşți tristă?

Mint.

Mily mereu mi-a spus: Îți bați joc de mine? Tu nu înțelegi ce rău îmi faci dacă îl părăseşți pe X? Cum dau eu ochii cu vecinii dacă tu vii beată acasă?

Niciodată nu este vorba despre tine.

Totdeauna este vorba despre ei.”

________________________________

Dacă nici după pasajele astea nu citiți cartea… dacă nici astea nu v-au convins, zău.

Repet, o găsiți aici, luați și pentru părinții voștri.

 

1
Lasă un mesaj

avatar
1 Discuții
0 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Liana
Utilizator
Liana

Draga Petronela, pe mine m-ai convins sa o cumpar degraba si sa o citesc pe nerasuflate. Nu sunt, de altfel, la prima abatere de acest gen :), cand vine vorba despre carti recomandate de tine. Mi s-a parut o poveste extrem de trista dar care m-a facut sa rad cu pofta de multe ori, si in acelasi timp extrem de realista. Am regasit in ea, mai mult decat mi-as fi dorit, trasaturi si comportamente ale mamei mele, ale tatalui meu si amintiri ale vietii duse in familia primara. Tocmai din acest motiv, cartea mi-a creat sau poate doar mi-a activat… Citește mai mult