ce mai citii în vacanță

1

Eu, zilele astea, nu am făcut nimic. Nu am fost nicăieri, doar am citit, alergat, văzut vreun film și iar citit. În total, peste 1500 de pagini. (Bine, am mîncat și două sarmale și juma’ de cozonac). Să vă zic.

Pe Frederik Backman l-am descoperit cu minunatul Ove (am scris aici, după cum vă amintiți sau nu) și am vrut musai să citesc și Scandalul, despre care auzisem doar că e despre hochei și agresiune sexuală. Am descoperit o carte foarte diferită de Ove. O carte cu o mulțime de personaje, nenumărate, excelent portretizate, foarte bine scrisă, un un simț psihologic extraordinar, pe care am citit-o parte pe nerăsuflate, parte abia răsuflînd. De altfel, cînd am intuit că se apropie scena violului, am și lăsat-o din mînă pe a doua zi, nu m-am simțit în stare (era noaptea tîrziu) să o continui atunci, din motive evidente. Ce face Backman în cartea asta este să explice magistral mecanismele care stau în spatele vîlvei și negării care apar aproape întotdeauna în jurul unui viol. Acolo unde o femeie este violată și se află despre viol, apar întotdeauna cei care o vor face tîrfă, cei care nu o vor crede și vor încerca să o blameze pentru ce i s-a întîmplat, cei care vor considera că agresorul este o victimă, cei care se vor îndoi, cei care o vor ataca. Motivul pentru care o majoritate sumbră a femeilor care trec prin agresiuni sexuale preferă să nu vorbească niciodată despre asta, să nu depună plîngere, să nu ceară dreptate, este acela că nu se simt în stare să treacă prin acest al doilea viol colectiv, imposibil de suportat pentru cele mai multe dintre noi. În Scandalul, miza e cu atît mai mare cu cît agresorul este unul dintre fiii cei mai iubiți ai localității, starul de hochei care pare să promită salvarea locului uitat de lume în care viețuiesc laolaltă.

Moartea, dependențele, fricile, pierderea, durerea, iubirea de toate felurile, loialitatea, toate sunt tratate excelent de Backman în cartea asta, care este cu mult mai mult decît o carte despre o agresiune sexuală. Backman îți dă acces la lumea înghețată din micul oraș suedez într-o manieră extrem de caldă și directă: fix în durerea fiecăruia dintre cei care îl populează, într-un fel care te lovește ca un puc în țeastă. Ca de obicei, mi-am pus o grămadă de semne, iată doar cîteva citate:

Să fii părinte înseamnă să te simți tot timpul ca o pătură prea mică. Oricît ai încerca să îi acoperi pe toți, cineva tot îngheață. 

Toată lumea vorbește despre asta. Toată viața auzi detalii exacte: ești în vacanță, ești atacată pe o pistă de jogging, lovită și tîrîtă pe o alee sau drogată într-un bar și sechestrată de bărbați necunoscuți într-un cartier rău famat dintr-un oraș mare. Toată lumea te avertizează, de nenumărate ori. Toate fetele sunt prevenite: se poate întîmpla!, asta se întîmplă!  Dar nimeni nu-ți spune că se poate întîmpla așa:cu cineva pe care îl cunoști. În care ai încredere. Cu care ai rîs. 

Ana ține degetul pe buton, dar nu sună. Peste cîțiva ani, va citi într-un articol vechi dintr-un ziar, despre cercetări care au demonstrat că partea din creier care înregistrează durerea fizică e aceeași care simte invidia. Și Ana va înțelege atunci. De ce invidia doare atît de tare.

Ura poate fi un sentiment foarte incitant. Lumea e mai ușor de înțeles și mai puțin înfricoșătoare dacă e împărțită în prieteni și dușmani, noi și ei, bine și rău. Cel mai simplu mod de a uni un grup nu e iubirea, căci iubirea e greu de dus, cere sacrificii. Ura e simplă. Așa că primul lucru pe care îl facem într-un conflict este să alegem de care parte vrem să fim, pentru că e mai ușor decît să gîndești din două perspective în același timp. Al doilea e că începem să căutăm dovezi care întăresc ceea ce vrem să credem – lucrurile reconfortante, care fac ca viața să meargă înainte ca și pînă atunci. Al treilea este că ne dezumanizăm dușmanul. Iar asta se face în multe feluri, dar niciunul nu e mai ușor decît a-i lua numele. 

Asta va fi de acum înainte pentru ei: în cel mai bun caz – fata care a fost violată, în cel mai rău – fata care a mințit. N-o să-i dea voie niciodată să mai fie altceva. În orice încăpere, pe stradă, la supermarket, în patinoar, o vor privi ca pe o bombă cînd intră. Le va fi frică să o atingă, chiar și cei care o plac, să nu cumva să fie atinși de șrapnel cînd explodează Maya. Se vor îndepărta, vor tăcea, vor face calea întoarsă. Își vor dori ca Maya să dispară pur și simplu. Ca și cum n-a fost niciodată acolo. Nu pentru că o urăsc, căci nu toți simt asta. Nu toți scriu „tîrfă” pe dulapul ei, nu toți o violează, nu toți sunt răi. Dar toți tac. Că-i mai ușor așa.

În sporturile de echipă, puține cuvinte sunt mai greu de explicat decît „loialitate”. E considerată o trăsătură de caracter pozitivă, pentru că mulți ar zice că lucrurile cele mai bune pe care oamenii le fac unii pentru alții, le fac din loialitate. Problema e că și pe cele mai rele, tot din loialitate le fac. 

Mi-a populat gîndurile și visele, nu e o carte pe care să o uiți ușor și mi se pare că ar trebui citită de toată lumea, femei și bărbați deopotrivă, fiindcă puține cărți tratează atît de bine un subiect atît de sensibil și important, care ne privește pe toți. Poate fi comandată de aici. 

După Inteligența erotică (despre care am scris aici), aveam la rînd Regîndirea infidelității a aceleiași minunate Esther Perrel. Dacă ați văzut-o în vreunul din Ted Talks-urile pe tema asta, intuiți ce și în ce manieră tratează pe larg în cartea asta. Abordarea ei îmi place mult pentru că și eu consider că orice tip de dezastru personal poate fi folosit pentru a reașeza lucrurile, dacă avem curiozitatea și voința de a munci și ne asuma responsabilitatea – atîta cîtă este, nu toată – în ceea ce ni s-a întîmplat. Infidelitatea e un subiect foarte delicat. Mă amuză teribil faptul că sapiens încearcă de mii de ani să eradicheze și să nege în diverse feluri două comportamente sexuale – masturbarea și înșelatul  – și își imaginează că, deși nu numai că nu au dispărut, dar încep să fie explicate științific, vor găsi ei în cele din urmă căi să nimicească definitiv. Adevărul e că oamenii se masturbează și înșală. Unii mai mult, alții mai puțin, iar o parte mai mică dintre ei – deloc. Eu nu fac parte din ultima categorie. Am înșelat și am fost înșelată. A fost o vreme în care vedeam lucrurile numai albe sau negre, între timp am descoperit binecuvîntatele nuanțe de gri și am învățat că fiecare situație este particulară și trebuie tratată adecvat. Așa că abordarea foarte sănătoasă a lui Esther Perrel mi-a plăcut foarte mult. Ce se întîmplă cu căsnicia cînd este descoperit un adulter? La întrebarea asta răspunde Perrel foarte detaliat și cu exemple din practica ei. Ea împarte cuplurile căsătorite care trec printr-un astfel de episod adulterin și nu divorțează în trei categorii: suferinzii – cei care se chinuie unul pe celălalt toată viața, reamintindu-și la nesfîrșit vinele și răsucind cuțitul în rană în fiecare zi, constructorii – cei care rămîn împreună și regăsesc echilibrul de dinainte de infidelitate și exploratorii – cei care folosesc criza din căsnicie drept catalizator pentru transformare și ajung să aibă o relație mai conștientă și mai bună decît oricînd înainte.

Esther Perrel abordează problema adulterului din toate unghiurile, nu lasă pe nimeni afară, aduce în discuție eterna dilemă a inutilității, apusului și anacronicității fidelității și/sau căsniciei, dar și pe cea a poliamorulului și a relațiilor deschise. O lectură super interesantă și utilă, indiferent care este experiența voastră personală, nu poate decît deschide mințile și aduce perspective noi și subiecte de reflecție.

Poate fi comandată de aici.

Povestea mea (în original Becoming), a fostei prime doamne a Americii, Michelle Obama, e o carte pe care voiam să o citesc neapărat, după ce auzisem numai lucruri faine despre ea. Și mi-a plăcut, căci am descoperit o Michelle Obama sinceră și autentică, așa cum mi s-a părut și în rolul de primă doamnă. Mi-a plăcut că nu s-a sfiit să fie om, că nu a proiectat imaginea vreunei femei perfecte, că a avut curaj să spună că a fumat și marijuana în tinerețe, că a vorbit despre nelipsita sfîșiere a femeii moderne între a fi mamă și a-și urma cariera, că a avut curaj să se descrie drept nevastă furioasă și frustrată, dar și să povestească cum i-a ajutat, pe ea și pe Barack, terapia de cuplu să își salveze căsnicia în momentele alea. Mi-a plăcut felul plin de umor, onestitate și căldură în care și-a descris ascensiunea și viața la Casa Albă, cu tot felul de curiozități și bizarerii, mi-a plăcut modestia ei, lupta ei interioară pentru a deveni un om mai bun, o mamă bună, dar și lupta cu gunoiul care vine spre tine atunci cînd ești în ochiul public la o asemenea anvergură, mi-a plăcut cum a decis să se folosească de puterea pe care o dă celebritatea și scopurile pe care le-a ales (le știam încă din vremea în care cei doi se aflau la Casa Albă, însă le-am văzut altfel povestite de ea). Mi-a plăcut dintotdeauna felul în care păreau să se iubească și susțină cei doi, iar din cartea asta transpar atît părțile bune, cît și cele mai puțin bune, cu multă deschidere și onestitate, ceea ce îi face și mai umani, și mai reali. Mă bucură că e o carte atît de bine vîndută – este nevoie de modele reale, așa cum este Michelle. Iar dacă o femeie așa de cool și de admirată e și de culoare, cu atît mai bine, Doamne ajută, poate va veni și vremea aia cînd nu vom mai categorisi oamenii după culoarea pielii sau orientarea sexuală. După ce am terminat-o, am căutat cîteva filmulețe cu ea, dar și cu ei doi împreună, să am imaginea mai clară în cap. Și văzîndu-i din nou, ascultîndu-i, m-am gîndit că va trece multă vreme pînă la Casa Albă se va găsi un cuplu care să reușească să îi înlocuiască ca inteligență, naturalețe, omenie, bunătate și că este totuși un mic miracol că doi oameni de culoare au fost, vreme de două mandate chiar, președintele și prima doamnă a Americii. Regresul este atît de mare și de evident că acum pare aproape neverosimil că asta chiar s-a întîmplat.

Mi-a plăcut mult, așadar, și o recomand cu entuziasm, eu una am fost și înainte o admiratoare a lui Michelle Obama, iar cartea asta mi-a întărit admirația. Poate fi comandată de aici. 

Bonus:

Am văzut aseară pe Netflix, Fii curajos!, cu Brene Brown, femeia care studiază curajul, rușinea și vulnerabilitatea de 20 ani și mi-a plăcut rău. Personal, mi-a făcut foarte bine să îmi reconfirm ceea ce simt de ani buni de zile: vulnerabilitatea nu e slăbiciune, ci dimpotrivă. Nu poți fi iubit și iubi dacă nu ai curajul să te lași să fii văzut și să vezi. Însă să îți trăiești viața cu curaj, să trăiești în arenă, spune Brene, înseamnă că o vei lua pe coajă. După 400.000 de date analizate, asta e concluzia: o să te doară, o să eșuezi, o să o iei de la capăt. Poți alege confortul, scuturile, în locul curajului și vulnerabilitățile, însă atunci alegi și posibilitatea ca la capătul vieții să te întrebi: cum ar fi fost viața mea dacă aș fi avut curaj atunci să trăiesc așa cum aș fi vrut, dar nu am fost în stare?

Brene Brown are umor, e spumoasă și povestește despre sine lucruri foarte… vulnerabile. Din experiența mea din grupurile de terapie, vulnerabilitatea e singura care unește cu adevărat oamenii. Care nivelează diferențele. Care apropie. Care vindecă. Să vedeți filmulețul ăsta.

1
Lasă un mesaj

avatar
1 Discuții
0 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Camelia Gornic Grosu
Abonat
Camelia Gornic Grosu

Prima carte nu am citit-o…inca, dar cu siguranta va veni si clipa ei. Cartea „Regandirea infidelitatii” de Esther Perel doar ce am terminat-o de citit, cam pe cand s-a incheiat aceasta vacanta mixata intre Paste si 1 mai.Povestea vietii fostei prime doamne Michelle Obama am citit-o in ultima parte a anului trecut. Tot ceea ce scrii tu despre aceste doua carti pe care le-am citit si eu imi confirma propriile pareri despre ele, nu pot nici daca as vrea sa te contrazic cu nimic. Probail din cauza acestei potriviri in a interpreta ceea ce citim prevad intre noi o relatie… Citește mai mult