așa am apucat, așa facem

Discuția asta despre scurtarea vacanțelor copiilor îmi reamintește de absurditatea vieților pe care și le construiesc cu mîna și mintea din capul lor sapiens, exact ca în experimentul ăla cu maimuțele, l-am mai povestit eu cîndva. Maimuțele aflate într-o cușcă primeau zilnic niște banane la care, ca să ajungă, trebuia să se urce pe o scară. De cîte ori una dintre maimuțe încerca să ajungă la banană, o găleată de apă se vărsa peste toate maimuțele din cușcă. După cîteva repetări, orice maimuță ar mai fi încercat să se urce pe scară pentru a pune mîna pe banane, era oprită violent de suratele ei, speriate de șocul provocat de găleata cu apă. Rînd pe rînd, maimuțele care au fost martore la povestea cu găleata au fost înlocuite în cușcă, dar toate continuau să sară la bătaie atunci cînd una dintre ele încerca să se urce pe scară să ajungă la banană. Dacă ar fi putut vorbi, niciuna dintre maimuțe nu ar fi putut explica de ce sar la bătaie, fiindcă ele nu experimentaseră niciodată răsturnarea găleții cu apă. Ar fi spus probabil: așa am apucat, așa facem.

Sapiens, această maimuță tragică, se comportă la fel și a reușit să-și distrugă complet viața. De la doi ani, poate trei în cazurile fericite, puiul de sapiens are program. Merge la grădiniță să învețe, stă acolo 8 ore pe zi. Apoi 12 ani la școală, alte opt-zece ore la școală și după-școală, de restul teme și activități extra, apoi încă cinci ani la facultate și master. Înghite informații la program fix, se trezește la 6 și 7, dă examene, se evaluează, mai studiază puțin. Nu are timp să trăiască, a uitat că la începuturile istoriei lui era un animal liber, care se bucura de fiecare zi. Nu își pune nici problema că meseria pe care se străduiește atît să o învețe va dispărea la cîțiva ani după ce termină școala. Așa a apucat, așa face. E un animal captiv, trebuie să producă, societatea are nevoie de el să consume și să producă, să producă și să consume. Zi de zi, fără încetare. Ce să facă copiii cu vacanțele? Și așa au prea multe! De ce se dau libere? Liberele sunt nocive, te poți obișnui cu viața bună, în care să-ți umpli timpul cu ce vrei tu, societatea te vrea captiv, te vrea pion, te vrea în cușcă. Și îți inoculează ideea că dacă huzurești ești un leneș, că doar munca te înnobilează, doar dacă muncești, produci și consumi ai parte de validare, de respect, de admirație. Cu cît ești mai prins în mecanism, cu atît ești mai lăudat. Ești pus la panoul de onoare. Ești angajatul săptămînii, al anului, al deceniului. Ești dat exemplu la ședința săptămînală. Ești recomandat. X e băiat muncitor, e supus, nu crîcnește cînd stă peste program – nu-ți spune nimeni că ăsta e un defect, nu o calitate. Nu-ți spune nimeni că vei munci, vei produce și vei consuma pînă te vei consuma, iar apoi vei fi înlocuit de o altă rotiță cumincioară a marelui mecanism. Să scurtăm vacanțele copiilor, mama lor de puturoși, treaba lor nu e să se bucure de copilărie, ci să se conformeze, să devină membri vajnici ai societății, să se înroleze, să nu ridice capul, să muncească, să producă, să consume.

Se oprește cineva din vîjîiala asta să se întrebe: de ce?, la ce bun?, cum am ajuns să trăim în captivitatea asta?, ăsta a fost scopul lui sapiens de la început: cristale swarovski și limuzine?, boarfe de firmă și o viață în cutii suprapuse de beton, în orașe de beton, suprapopulate, suprapoluate?, program de muncă și alergătură de 11 ore, somn și mîncare proastă pe sponci și vacanțe nepermis de scumpe în stațiuni de lux de unde a fugit toată durerea și întristarea?, ce se va întîmpla cu noi cînd vom fi înlocuiți, în foarte scurt timp, de roboți?, vom ști ce să facem cu viețile noastre sau vom sfîrși depresivi și nebuni?, de ce munca și robotitul au devenit valori supraevaluate, cum de ne-am prins în capcana asta?, de ce suntem atît de proști și mimetici?, ne vom deștepta vreodată?

Mai e cineva căruia i se pare totul absurd, cum mi se pare mie? Sau e OK, așa am apucat, așa facem?