ce am mai citit

Am citit cu spor în vacanță, am avut chiar vreo două zile în care am citit non-stop, zi-lumină, cu mici întreruperi, rareori îmi mai permit un asemenea lux, iar acum că sunt în sesiune, pas de mai citește literatură.

Ce am citit:

Povestea slujitoarei, Margaret Atwood

Cum ziceam anul trecut, nu am vrut să o citesc pînă nu am terminat de urmărit toate episoadele disponibile pe Netflix ale serialului. Abia apoi m-am apucat de carte. Nu îmi e clar deloc care ar trebui să fie ordinea, de obicei citesc cărțile și văd apoi filmele, mai rar se întîmplă pe dos. În cazul ăsta, a trebuit să mă desprind bine de film și de personajele de acolo, care seamănă și nu prea cu cele din carte. Ca de obicei, în carte există o bogăție de detalii care fac să merite fiecare secundă a lecturii. Mi se pare o lectură obligatorie pentru femeile și bărbații zilelor noastre. Este distopie și nu prea este, mai degrabă o ficțiune speculativă, așa cum s-a mai spus, fiindcă nu există aspect din statul imaginar din carte să nu fi existat în realitate. Sigur, nu toate laolaltă, nu concomitent, însă nu este aproape nimic inventat și nimic ce să nu fie perfect posibil în lumea noastră. Inclusiv decretul 770 de la noi este transpus în carte. Mi se pare foarte important să citim și să fim atenți: Gillead ar putea exista și mîine.

21 de lecții pentru secolul 21, Yuval Noah Harrari

Amu, dacă mă citiți, știți că îl iubesc pe domnul nostru Harrari și că îl recomand cu șapte mîini. Sigur, există voci elitiste, de erudiți în ale istoriei, care ne spun că nu e mare lucru ce face el, că e simpluț și de bun-simț doar, însă mie taman asta îmi place la el, eu nefiind o snoabă intelectuală, ci o femeie simplă, de la țară, care avea mare nevoie de domnul Harrari în viața ei. 21 de lecții vine ca o completare a lui Homo Deus și te lovește, dar și deșteaptă, în ceea ce privește posibilitățile care ar putea să te prinză habarnist la colțul imediat al istoriei. Și mai clarifică niște aspecte importante legate de religii, războaie, terorism, dar și bate moneda pe o idee pe care eu mi-am însușit-o abia în urma unui lung proces terapeutic, și anume că singura constantă a vieții e schimbarea și că nu putem controla nimic, mai ales dacă vedem limpede cît de prost, crud și nemernic poate fi și este homo zis și pe nedrept sapiens. Eu sper doar că milioanele de copii vîndute în lume ale cărților domnului nostru Yuval să mai deschiză niște minți și ochi, și nu ale snobilor de care zic mai sus, că ei sunt mai iluminați decît pomul de Crăciun, dar și foarte puțini și lipsiți de putere, ci tocmai ăstora ca mine și ca voi, care avem nevoie să înțelegem încotro merge lumea și să facem alegeri conștiente, că noi suntem cei mulți care avem puterea să oprim sau să schimbăm ceva. Eu îl fac cadou pe domnul nostru și îl recomand cu toate ocaziile, căci cititul, frații mei sapiens, poate salva la propriu omenirea asta distructivă și autodistructivă, cea mai îngrozitoare specie care a existat vreodată pe pămînt.

O găsiți aici. 

Romantism, pasiune, scandal – Viața amoroasă a scriitorilor celebri, Shannon McKenna Schmidt, Joni Rendon

Cartea asta, cum să vă spun, pe mine m-a făcut să mă simt sănătoasă, fericită și împăcată cu mine mai abitir decît oricînd. Am citit multă autobiografie din zona literaturii, dar aici sunt cuplate multe destine și amoruri celebre: Arthur Miller, TS Elliot, soții Fitzgerald, Tolstoi, Hemingway, Mailer, Poe, Byron, Flaubert, Anais Nin, Simone de Beauvoir, Daphne du Maurier, Dickens, Oscar Wilde, Voltaire, Virginia Woolf și mulți alții. Amoruri violente, alcool, droguri, sex, mariaje multiple, boli psihice, internări, trădare, jocuri, manipulare, minciuni, moarte, totul transpus în literatura pe care am sorbit-o toată viața. Pentru mine a fost reconfortant să îmi reamintesc că destinele celor care scriu sunt complicate, că  (aproape) toată lumea își folosește (cathartic sau nu) experiența personală în cărți, că unii scriitori au fost foarte mult scriitori buni și foarte puțin oameni buni.

O găsiți aici.

O femeie iubită, Andrei Makine.

Nu știu dacă am mai apucat să zic în timpul scurt de cînd am început să povestesc despre lecturile mele, că îl iubesc pe Andrei Makine, căruia i-am citit majoritatea cărților, așa cum fac cu autorii care îmi plac tare. Acest ruso-francez carismatic pe care l-am și întîlnit la o lansare la tîrg scrie foarte pe gustul meu, iar poveștile lui din taigaua siberiană sunt minunate. Dacă nu ați mai auzit de el, nu v-aș recomanda să începeți cu cartea asta, ci poate cu Testamentul francez sau cu Viața unui bărbat necunoscut, care este una dintre preferatele mele, o poveste de dragoste și război sfîșietoare, pe care nu o poți uita multă vreme. Sau poate cu Femeia care aștepta ori cu Pămîntul și cerul lui Jaques Dorme (ori cu toate, că le văd la preț rușinos de mic aici). O femeie iubită, ca să revin, este o poveste țesută în jurul Ecaterinei cea Mare a Rusiei, o femeie foarte lubrică, despre a cărei luxură s-au spus și scris multe, chiar și această carte. Povestea îl are în centru pe un tînăr regizor care vrea să facă un film despre această femeie fascinantă, care pendulează între tronul unde este atotputernică și alcovul plin de amanți tineri.

O zi de decembrie, Josie Silver

Cînd am primit cartea asta, am zis că cel mai probabil nu o voi citi, fiindcă nu e genul meu de lectură, poate o dată pe an dacă citesc cărți de dragoste mai ușoare, cu final fericit. Dar am citit-o într-o zi în care am avut chef să mă deconectez și să citesc ceva care să mă facă să și lăcrimez oleacă – iar cartea este scrisă după toate regulile, are de toate, te ține curios, vrei să vezi dacă rămîn împreună, iar povestea e una care se poate întîmpla: două femei îndrăgostite de același bărbat. Chicklit, pe modelul Bridget Jones așa (zic asta fiindcă am citit una dintre cărți și nici nu am prea multe alte referințe), că nu ne uităm numai la filme de artă, mergem o dată pe an și la Aquaman să îl vedem pe domnul Momoa semigol și semisuperb.

O găsiți aici, cu reducere 30%.

Ce mai citesc, cu pauze și reveniri la lectură, este Femei care aleargă cu lupii, Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice, Dr. Clarissa Pinkola Estes. Autoarea este psihanalistă la bază, astfel că reușește să împletească poveștile cu analiza profundă, iar pentru mine este o mare bucurie să știu că o astfel de carte se vinde și citește atît de mult. Basmele, poveștile psihologice din ea te readuc mai aproape de ceea ce autoarea numește femeia sălbatică care sălășluiește în fiecare dintre noi și vorbesc despre  intuiție, creativitatea sau libertatea sufletului, iubire, relația cu celălalt, redescoperirea sinelui, semnificația trupului, furia și iertarea, sexualitatea, întoarcerea acasă sau întoarcerea la profunzimea naturii sălbatice. Musai de citit, e o carte foarte frumoasă și profundă.

Și am mai recitit și niște poezie a lui E.E Cummings, Poemele erotice, am o ediție bilingvă care îmi place foarte mult. Uite o mostră:

Îmi place trupul meu cînd e cu trupul

Tău. E așa, un ceva, foarte nou.

Mușchi mai buni, nerv mai mult.

Îmi place trupul tău. Îmi place ce face,

Îmi place stilul său. Îmi place să-i simt

Coloana și oasele și tremurătoarea

Fermitate catifelată pe care iar

Și iar s-o sărut, îmi place să-ți sărut așa și pe dincolo,

Îmi place, încet, mîngîind-o, tensiunea

Blăniței tale electrizate și ce vine după ce carnea

se desface… și ochii mari, firimituri ale dragostei

și poate că-mi plac tresăririle

tale sub mine un ceva foarte nou

Amu’, o vreme, mă delectez cu cursuri și cărți de specialitate, dar și cînd oi termina, am de popit multe volume aflate la cap de pat. Ceea ce vă doresc și domniilor voastre.

PS: dintre kilogramele de filme văzute în perioada asta, v-aș recomanda și Roma lui Alfonso Cuaron, precum și Cold War, un film polonez superb. Primul e pe Netflix, al doilea nu. Și dintre filmele văzute la cinematograf, Papillon, unde urîțenia și cruzimea lui sapiens poate fi admirată în toată splendoarea ei. Papillon a fost una dintre cărțile preferate ale copilăriei mele, așa că m-am dus și bine am făcut.