Vacanță cu mama

1
Uneori, dacă te îndoiești dacă și cît ai evoluat, dacă ai vindecat ce aveai de vindecat, reperele cele mai bune sînt situațiile care altădată erau trigger: să vezi cum ești acum, ce simți, cum acționezi și reacționezi.
Relația mea cu mama a fost una dintre principalele teme de lucru în terapie. Mi-a luat doi ani doar să mă pregătesc să am „acea discuție”. Am sfîrșit în terapie împreună cu ea și de ani buni (6-7) am relația cu mama după care am tînjit toată viața. Simt iubire, apreciere, admirație, conexiune autentică cu mama mea. În anii ăștia, însă, nu am petrecut niciodată zile multe împreună; avea doi bolnavi în grijă și nu putea pleca niciunde, pe mamă-mare și pe tata. O singură dată am furat-o de acasă cu mine într-un miniturneu de lansare în Banat.
E prima noastră vacanță împreună de cînd eram mică. Și mă observ în relație cu ea; mama, căreia nu îi spuneam nimic important despre mine, mama care mă enerva cu convingerile ei, cu micile ei obsesii și preconcepții (diferite de ale mele); mama, cu obiceiurile și rutinele ei, cu valorile ei, cu bucuriile ei uneori diametral opuse cu ale mele. Niciuna nu mă mai enervează, niciuna nu mai e motiv de revoltă interioară sau exterioară. Negociem, rîdem, asperitățile dintre noi s-au tocit, o privesc cu înțelegere și iubire, nu îmi propun să schimb nimic la ea, o accept cu toate ale ei. Și ea pe mine.
Îmi amintesc că îmi era rușine, că o voiam altfel, că nu o înțelegeam și nu o acceptam, că nu suportam să stau prea mult cu ea fiindcă luam tot ce zicea și făcea personal; că nu știam să fac pași spre ea și blocam orice punți spre ea sau de la ea.
Cînd am ajuns aici, femeia care se ocupă de complexul de vile i-a zis mamei că a venit cu cele trei fiice în vacanță; mama măgulită a replicat că e bunica fetelor și apoi a urmat o discuție și mai măgulitoare în care ea i-a spus ce bine arată, îi dădea maxim 52, deși mama are 66. Mi-a plăcut să asist la discuție, m-am simțit mîndră de mama cu care altădată m-aș fi rușinat.
E minunat să ai o mamă cu care să te poți înțelege, mi-aș fi dorit să mă fi prins și mai devreme că e nerealist și nedrept să aștept de la ea să facă totul pentru a repara relația noastră. Că e și treaba mea să muncesc la reparație. E minunat să poți vedea concret că ai vindecat multe, că ești într-un alt punct al evoluției tale. Scriu astea aici fiindcă știu că relația cu mama îi doare pe mulți, iar o relație, chiar și cea cu cei pe care îi considerăm responsabili de rănile noastre, are două capete. Iar unul dintre ele este întotdeauna la noi.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Alexandra
Alexandra
26 ianuarie 2022 12:23

Buna, Petronela. Eu sunt in etapa de constientizare/ intelegere/ integrare a experientelor din copilarie, proces care a inceput inaintea divortului, acum 4 ani (am 38 ani). Intampin insa constant un obstacol pe care nu stiu cum sa il abordez… si anume relatia cu mama, care a fost fix cum o descrii tu pe a ta. Iar dupa divort mi se pare ca s-a inrautatit in sensul ca ma considera vinovata ca ”am distrus” viata copilului meu (desi se vede timp egal cu ambii parinti, e un copil vesel cu rezultate bune la scoala) si practic relatia noastra se rezuma la… Citește mai mult