toamna, în altă viață

11

A fost o vreme, în cealaltă viață a mea pe care nu o trăiam, ci căreia îi supraviețuiam, cînd toamna număram recăderile. Cînd eram draga tuturor psihiatrilor. Cînd depresia se furișa, odată cu răcoarea zilelor, și se instala în mine ca la ea acasă, fiindcă asta și eram: acasă pentru ea. Cînd zilele care mi se așterneau în față după septembrie îmi păreau sumbre, triste, prăfuite, deja trăite, deja purtate, tocite și peticite. Cînd nu vedeam nicio geană de lumină la orizont. Și dacă ar fi fost, nu eram pregătită să mă uit la ea și să o intrepretez drept ceea ce era. Aș fi considerat-o o amăgire, o Fata Morgana, menită să-mi provoace și mai multă suferință. Ăsta era set-up-ul meu mental, nu puteam altfel.

Azi am ieșit pe terasă, am stat în soarele blînd de septembrie cu ochii închiși, cu atenție la corpul meu așa cum experimentasem aseară, cînd am participat la cea mai faină ședință de yoga, pe o terasă-acoperiș la înălțime din centrul orașului, cu luminile apusului căzînd peste noi, cu norii alergînd pe cer așa cum aleargă emoțiile prin noi. Și am stat așa, nemișcată, să mă însoresc. Și cînd m-am gîndit la toamna care vine am simțit bucurie vie și curiozitate. Mi-am scanat mintea, inima și corpul și nu am găsit nicio urmă din tristețea de altă dată. Din anticiparea negativă. Nu mă sperie descompunerea naturii, fiindcă e un proces incredibil de frumos și mă va prinde în locuri minunate. Nu mă sperie frigul, căci e în mine o flacără așa de vie, o căldură așa de mare, acolo, în interior, încît nu am cum să mai îngheț de acuma. Nu am nicio idee cum va fi toamna asta și nici nu vreau să am. Îmi păstrez mintea și inima deschise, curioase. Cine ar fi putut anticipa anul trecut pe vremea asta ce căruță cu bucurii, cu călătorii, cu întîlniri extraordinare urma să se răstoarne peste mine odată cu publicarea romanului?

Lucrez la o nouă carte și nu știu ce va aduce cu ea. Încep niște școli. O iau pe un drum neexplorat cu entuziasm și interes viu pentru ce ar putea să îmi aducă. Nu fac scenarii. Le iau una cîte una, așa cum vin, fără să proiectez asupra lor vechile mele spaime. Dar știu, dinăuntru, din liniștea și bucuria pe care le simt în tot corpul, că e bun drumul ăsta. Că sunt în locul în care trebuie să fiu.

Și mă întorc spre femeia care ținea jurnalul acesta îngrozitor de toamnă cu compasiune. Nu a fost ușor să ajungă aici, dar a meritat tot efortul ăla. Din toamnele de atunci, păstrez doar fotografia asta, făcută pe un deal în cealaltă viață a mea, pe care nu o trăiam, ci căreia îi supraviețuiam.

 

 

0 0 vote
Article Rating
Articolul anteriorcărți necesare
Articolul următorde ce NU merg la referendum
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

11 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Petronela
Petronela
4 septembrie 2018 14:13

Te îmbrățișez!

Gina
Gina
4 septembrie 2018 14:24

În fotografia asta e un soare cald, ca o speranță, ca o prevestire.

Ana
Ana
4 septembrie 2018 15:08
Reply to  Gina

Eu sunt foarte curiosa ce au in ei cei care nu au simtit,nu au trait niciodata toate „astea”, mai multa putere, de care, mai mult ce? Cei care „functioneaza” pur si simplu, care curg asa…Daca esti super curajos, super ca te vindeci, daca e super ca renasti, ca te inveti, ca inveti …..ceilalti care sunt deja asa, care nu au nevoie de terapii, de analize, de scormoneala, ei cum sunt, ce sunt?

ac
ac
4 septembrie 2018 15:13

Unde ai facut yoga in aer liber? 🙂

Tihan Costica
Tihan Costica
5 septembrie 2018 21:16

E vreun instructor autorizat pentru sedintele de yoga? Ca vreun Maestru adevarat nu cred sa existe prin zona noastra…

O admiratoare.
O admiratoare.
6 septembrie 2018 01:05

mi-e drag si cald… mersi!

Alina
Alina
6 septembrie 2018 07:05

Cam asa ma zbat si eu…copil ne-pretuit de parintii mei…felicitari pt punctul unde ai ajuns. Nu a fost usor.
Ma bucur de sedinta ta yoga in aer liber insa nu mi se pare ca e neaparat nevoie pt a face yoga sa ne cocotam pe acoperisuri (mai ales a unei institutii ca si Casa Armatei-nu cred ca are o energie buna ). Pt o centrare mai buna a corpului pe pamant e cel mai bine. Prima chakra corespunde elementului pamant. Ca sa ajungem mai sus e bine sa plecam de aici.