sinucideri

33

Am evitat să vorbesc și eu despre sinucidere. Au curs rîuri de biți, zilele astea. Unii l-au plîns pe cel care a ales să meargă cu luminile stinse pe contrasens și, ucigîndu-se pe sine, a mai ucis alți cîțiva oameni care s-au întîmplat în drumul lui spre moarte, alții l-au blamat, alții l-ar fi linșat, dacă nu s-ar fi autolinșat.

Eu, ca un om care s-a gîndit adesea la sinucidere și a încercat o dată, în adolescență, nu din dorința de a muri, ci de a atrage atenția, mi-am amintit că sinuciderea este un gest profund egoist, de neiubire de sine și de ceilalți.

Ernesto Sabato povestește în Înainte de tăcere că a trăit toată viața- un secol, adică – dorindu-și să se sinucidă. A supraviețuit morții fiului său și a murit la 100 de ani, de moarte bună. L-a împiedicat să își pună capăt zilelor iubirea pe care le-o purta celor din jur. Știa că le-ar fi făcut un rău iremediabil, așa că și-a dus pînă la capăt existența foarte lungă. Anii mulți pe care i-a trăit au fost dovada că Dumnezeu e un tip cu umor negru tăciune. Cum și cu mine și-a pus mintea de atîtea ori, mă aștept să îmi dea și mie, de să nu pot duce.

Cînd eram puștoaică și-l citeam obsesiv pe Cioran, credeam că sinuciderea e un act de mare curaj. Ce îți poate rezerva viața, la care să nu te aștepți?, mă întrebam. Să alegi moartea în locul vieții mi se părea vitejia supremă. Să pleci acolo de unde nu s-a întors nimeni să-ți spuie cum e– așa definea bună-mea moartea.

Aveam vreo 17 ani cînd m-am sinucis. Era o dimineață de primăvară. Cursurile începeau la 8, eu ajungeam la școală la 6.30, cu unchiu-meu și tușă-mea care făceau naveta la serviciu și mă lăsau și pe mine aproape, să nu merg cu rata și să întîrzii. În fiecare dimineață, aveam o oră jumate școala numai pentru mine. Stăteam în bancă și citeam, scriam sau cîntam. Uneori, învățam. Rareori.

Eram proaspăt repărăsită de răposatul, nu îmi amintesc motivul. Putea fi orice: altă fată, părinții care îl prinseseră că nu renunțase la mine și îl șantajaseră sau pur și simplu lipsa de chef de a se mai ascunde ca să se poată vedea cu mine. Nu cred că am vrut să mor. I-am furat mamii-mari tubul de Diazepam. Cînd am ajuns la școală, l-am dat peste cap, cu puțină apă. Apoi am așteptat să văd, mor sau ba? Cum stăteam așa, singură în clasă, m-au luat mai întîi amețelile, apoi o frică mare. Am sunat-o pe prietena mea și i-am spus ce am făcut. A venit repede, m-a luat împreună cu cealaltă prietenă a noastră cu care formam un trio de nedezlipit și m-au dus la spital. Nu mai știu cu ce. Îmi amintesc doar holul urgenței, întrebările precipitate ale medicilor. Mi-au făcut spălături. M-am trezit într-un salon la Mîrzescu.

Un an mai tîrziu, de Crăciun, s-a sinucis și el, răposatul. Medicii au zis că a avut inima tare, că a avut noroc că era cît un cal. Avea aproape 2 metri. L-am găsit palid, într-un salon al altui spital decît cel unde fusesem eu și unde nu venise să mă vadă. Eu făceam terapie de la sinuciderea mea, căci mă externaseră numai după ce semnasem că mă duc. Mă duceam. Făceam eforturi mari să înțeleg tot ce mi se întîmpla, așa că am avut pretenția că îl înțeleg și pe el. Eram o victimă care își înțelegea și iubea călăii. Lucky me! După externarea lui, eram la bunică-su acasă, cînd a venit ta-su și ne-a șuierat, scîrbit, printre dinți: ce faceți voi, mă? Sex, moarte și poezie. Habar nu avea cîtă dreptate avea. Doar cîțiva ani mai tîrziu, fiu-su se zdrobea de un copac, lăsînd un copil de un an orfan și pe mine năucită pentru multă vreme de atunci încolo.

Aia a fost vremea cînd m-am gîndit cel mai mult, serios, aprofundat, la sinucidere. După moartea lui. Aia a fost vremea cînd mi-a părut cel mai rău că viața nu e un documentar de pe discavări, să îi dai stop oricînd vrei. Vremea cînd am cochetat cu moartea cel mai abitir. Aș fi murit fără regrete, în orice clipă, dacă din pătuțul cu Albă ca Zăpada nu m-ar fi privit, inocenți, ochii copilului nostru. Atunci, deși mă zbăteam în ghearele disperării și ale unei depresii crunte, am înțeles că mamele nu pot da stop. Nu au acest buton de exit. Nu au decît o singură opțiune. Să playeze mai departe, tot filmul, pînă la capăt. Tot atunci am înțeles că să te sinucizi e simplu și un gest destul de laș. Că în anumite momente, să trăiești și să ieși din hăul ăla e curajul suprem. Cînd a crescut mai mare, i-am spus fiicei mele că îi datorez viața mea. Că ea mi-a salvat-o.

De-a lungul vieții și depresiei prelungite, am mai simțit nevoia să mor. Am mai simțit că nu mai pot, că vreau să se termine. M-am simțit degeaba pe lume, o buruiană care mai bine s-ar smulge singură, decît să existe inutil sau, mai grav, să facă rău în jur. Mi-a plăcut că, cel puțin teoretic, aș avea opțiunea să mă sinucid. Dar tot timpul am știut că nu o voi face. Niciodată. Că răul pe care l-aș provoca în juru-mi, copiilor mei, ar fi mult mai mare. Gîndul ăsta mi se pare insuportabil. Pe lîngă el, orice suferință proprie îmi vine mică. Și e lucrul pe care nu am reușit să l înțeleg niciodată: cum un părinte ar face asta copilului său. Cum reușește copilul ăla să trăiască, să-l ierte și să se ierte că nu a fost motiv suficient pentru ca mama să-i rămînă alături.

Între timp, am mai învățat că să rămîi viu e mai mult decît a continua să trăiești. Că a fi viu e o stare, nu are legătură cu condiția fiziologică de a avea puls și a respira. Că sinucideri au loc zilnic, peste tot în jur, doar că nu suntem antrenați să le vedem. Orice om care renunță la sine, la visurile lui, este un sinucigaș. Iar pe lîngă el, mai omoară și pe alții. Suntem înconjurați de morți vii iar asta e la fel de trist ca o sinucidere pe autostradă.

33
Lasă un mesaj

avatar
27 Discuții
6 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Ana
Utilizator
Ana

Eu asta nu am inteles la Madalina Manole…Cat de alienat sa fie un om (disperarea e un motiv prea mic) sa nu se uite la copilul pe care il are si care va fi victima lui o viata intreaga….Nu judec, doar spun ca nu am inteles….

Caldicea
Utilizator
Caldicea

Uneori nu avem altceva de facut decat sa ne sinucidem. Sa mergem la muncile noastre, pe drumurile pe care nu am vrea sa mergem si sa ne tot frangem aripile. Apoi, dupa ce ne doare prea tare sinuciderea, ca dupa un dus cu apa foarte rece, incepem sa ne re-nastem.

M-am intristat.

Lucia
Utilizator

Ştiu. Am trecut prin toate stările descrise de tine. Încă le trăiesc. Sunt de acord cu fiecare cuvânt.

EO
Utilizator

eu cred ca oamenii se sinucid cu adevarat atunci cand isi pierd definitiv orice curiozitate. curge prin vene, le’o vezi in ochii inchisi, in gesturi… uneori, zic, durerea e atat de mare incat, in duel cu acea curiozitate, zi dupa zi, sinucidere dupa sinucidere, castiga. apoi, nah, nu toti oamenii trebuie inmormantati in cimitir, ba chiar ma intriga si’mi place acest ultim act de ridiculizare a lumii in care traim, a superstitiilor ei regularizate, un simplu act de umwertung aller werte impotriva unui sistem ostil vietii. sa iesi dintr’un sistem ostil vietii, ma intreb, nu e, pana la urma, un… Citește mai mult

EO
Utilizator

Eu nu am incercat niciodata sa a sinucid, am o curiozitate care ma omoara :)… Desi m’am gandit la asta, admit, dar doar intr’un soi de disperare filosofica in care mi’am luat martea drept partener de dialog, am intrebari sa ii pun, simt ca ma apara de neatentie.

EO
Utilizator

erata:
ma*
moartea*

Raj
Utilizator
Raj

La art. precedentu nu miatz raspuns, dna Pentronella. Treaba Dvs., pe crucea mea va scrie ca am fost sinucis de unii…

Raj
Utilizator
Raj

Io nu mas sinucide pt. nica in lume. Cand am prinso pe prima nevasta cu 1, mia zis panicata sa nu fac vio prostie. Am dat fuguta la frigider sa scot o stecla de vin, dar nebunu a sarit pe geam si a tulito. Desi pare ca curu, intamplarea e adevarata. Citisem io intro carte s-au vazusem intrun film ca 1 lord asa a procedat. De fapt am facuto pea lordu pt. ca stiam totul, nam fost luat pe nepregatite. Daca a vazut fost ca chiar am parasito, mia scos vorbe cas fi ipotent. Iam futut si io toate amicele… Citește mai mult

G3ordan
Utilizator
G3ordan

Aoleoo, nene Raj, pai normal ca un violator in serie nu e un lord.. dar ce noroc ai avut ca victimele au fost discrete astfel incat ai reusit sa le termini pe toate!

Dan Ciocirlan
Utilizator
Dan Ciocirlan

Coana` Petronela, mare curaj mai ai sa vorbesti despre subiectul asta, tabu pentru marea majoritate. Am cumparat cartea ta da` n-am deschis-o. Dupa ce termin nevoile corporatiste de azi, mai ca m-as afunda in fotoliu. Spectaculos de sincera mai esti!

Raj
Utilizator
Raj

Io ma afund in cacat…

Malinescu Marius
Utilizator

Imi voi pastra totusi optiunea sinuciderii ca pe o alternativa reala a butonului de Stop.

Eva
Utilizator
Eva

Nu stiu cum faci, insa aproape mereu rascolesti in sufletul meu in cite un loc unde nu prea se umbla des, nah, acum ca sintem aici macar sa-ti spun si eu una din experientele mele referitor la ce ai scris tu si ce am trait io referitor la sinucidere Se facea ca aveam un amor care nu-i era deloc pe plac mamei, iar dupa corespunzatoarele certuri, scandaluri, amenintari, blesteme & comp , decide ea ca „ori la bal ori la spital”, ca in vreun fel tot trebuie sa ma educe. Asa ca si-a facut planul sa ma invete minte, s-a… Citește mai mult

dojo
Utilizator

Am avut o viata usoara, recunosc, deci nu am avut niciodata gandul acesta. Cunosc oameni care au facut pasul si ma gandesc ca nu le-a fost usor. Asa este, cei ramasi in urma lor a avut de suferit, dar probabil in momentul acela doreau doar sa se termine calvarul lor. Ai nevoie de un spirit de titan sa traiesti, desi fiecare fibra din tine isi doreste moartea. Inteleg perfect insa ‘sacrificiul’ de a ramane in viata pentru copilul tau. In momentul in care devii parinte, macar partial nu mai esti ‘doar pentru tine’ si incerci sa il protejezi pe cel… Citește mai mult

Raj
Utilizator
Raj

Sper ca l-a alegerile astea sa nu mai dea cisme rosii dan plastec cu sigla pesedeului, ca mai am vio 5 pereki. Galeti am 4. Mai am vio 4 draicucare de la reduceri, de fapt 3 tigai, ca una are coada rupta ca mio fript grasa de nevastamea una in scafarlie. Voi vota cu ai de daumulte picsuri, creca…

alunelu
Utilizator
alunelu

Foarte adevarat ca sunt ca si sinucigasii cei care renunta la visele lor sau care nu mai gasesc nici un motiv sa spere.
Si eu m-am gindit la chestia asta nu pentru ca mi-a fost asa greu vreodata ci doar ca o alternativa pentru cazul in care nu as mai putea sa ma misc, sa ma ingrijesc … dar nu cred ca as putea sa o fac tot din cauza copiilor.

c.n.
Utilizator
c.n.

E greu, poate amalgamul de trairi l-ai avut, sa simți ca nici una din soluții nu reprezintă o rezolvare. Dar admir grozav calea aleasă de tine. Îți țin pumnii!

Paul Catalin
Utilizator

Profu meu de filosofie din liceu zicea ca sinuciderea e o lasitate nu intra intentiile lui pentru ca e prea banala si nu presupune niciun act de curaj. Mergand mai departe cu aceasta logica, curajos a fost primul sinucigas din istorie si acei sinucigasi ce au inventat noi metode de sinucidere. Curajosi sunt cei care aleg sa traiasca. Sinuciderea e doar un mod prin care pasezi celorlati o parte din responsabilitatile si indatoririle tale.

Mihaela
Utilizator
Mihaela

Cand aveam 11 ani, mama, recent divortata, a incercat sa se sinucida din cauza actualului ei sot, despre care aflase atunci ca are una bucata nevasta si copil acasa. Imi aduc aminte cum am venit de la scoala…strabunica plangea la geam, bunicul meu era livid…iar eu am intrebat „Unde e mama?”, desi nu locuia cu noi. Stiam ca EA a patit ceva. Dupa cateva zile a venit acasa…in papuci de plastic de spital…slaba, plansa. A stat cu noi si zile intregiam avut grija de ea si i-am fost umbra. In toate aceste zile s-a gandit numai la iubirea ei pierduta,… Citește mai mult

J
Utilizator
J

Petronela, dar oare se merită să trăiești când pur și simplu nu mai ai motive? Poate un om să trăiască în continuare — ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat — un om care a trecut prin multe suferințe, pierderi, nenorociri? Ce motive să mai trăiască ar avea cineva care trece prin întâmplări injuste? Eu nu-i fac lași pe cei care s-au sinucis. Nici sinucigași. Nu-i condamn și nu-i judec. Unele dureri sunt atât de mari… Insuportabile. Sunt oameni bolnavi, singuri, neajutorați, care trec prin greutăți nemărginite, fără bani, fără rude sau prieteni. Acești oameni au visuri. Ce e… Citește mai mult

n.c.
Utilizator
n.c.

Cel mai dificil este ca nu cumva cruzii de după tine să creada că gestul e o soluție. Poate doar o rezolvare. Dar cât de falsă.

Ella
Utilizator
Ella

Scuze daca voi pune o intrebare indiscreta.. din text se intelege ca „raposatul” s-a… adica te-ai gandit ca nu a murit accidentat..? 🙁

gafia
Utilizator
gafia

F adevarat! Necesita mult curaj si tarie , sa ti infrunti problemele si emotiile si sa le depasesti! Cei care isi iau viata , renunta la ei insisi , sunt lasi!!! Nu apreciaza acest dar minunat,,! Viata!

carmen
Utilizator
carmen

Frumos.sincer.parca iti vad sufletul si frământările.nu degeaba te plac:).inclusiv freza.cand eram copil pe peretele scolii era inramat un citat..care mi-a plăcut întotdeauna si mi-a rămas in minte..”o lupta-i viata!/deci te lupta! Cu dragoste de ea,cu dor/oricare-ar fi sfarsitul luptei/sa stai luptând,caci esti dator.”parca arghezi…deci fight and move on:))

Mihai
Utilizator
Mihai

Poate suna aiurea si n-as vrea in nici un caz sa dau o conotatie religioasa textului meu…si totusi. Toate razboaile sunt religioase, chiar si cele personale (mai ales cele personale). De ce spun asta ? Pentru ca de multe ori nu vedem divinul din noi ( pana mea, ca esti ateu, ca ii spui iubire la divinitate ca il numesti Dumnezeu, Allah sau Buddha, tot aia e). Pana la urma partea aia divina este asa cum esti tu, banuiesc ca de aici vine expresia aia ca Dumnezeu e tot si in toate, daca noi ne certam in fiecare zi cu… Citește mai mult

Alina
Utilizator
Alina

Zilele astea plang moartea terapeutului meu, un om de doar 31 de ani. S-a aruncat de la balcon. Nu era un om egoist si nici altfel – era un om foarte cald, sensibil si foarte dedicat altora. In urma lui raman multi oameni pe care i-a ajutat sa traiasca si foarte multa durere, din pacate. Cred ca oamenii ce ajung la astfel de gesturi sunt devorati de o intunecime mare si grea si prea adanca si nu reusesc sa ii scape. Sunt inghititi si se stinge in intunecimea aia energia lor, constiinta legaturilor pe care le au si a suferintei… Citește mai mult

Alina
Utilizator
Alina

Nu stiu, poate e o mare prostie care mai si raneste comentariul meu de mai devreme, m-am tot gandit la asta, imi fac procese de constiinta. Si mai bine sa nu il publici oricum. M-am gasit si eu sa scriu lucruri pe aici… Am descoperit blogul tau acum niste vreme si citesc parti din el si postarile ce mai apar cu nesat si admiratie periodic – admiratie nu doar pentru calitatile scrierilor ci si pentru cele ale omului ce scrie. Parti ale postarii asteia, insa, in contextul meu actual, m-au facut sa…in fine, nu mai conteaza. Sperante pentru tatal tau… Citește mai mult

Olivia Tutankamonareasa
Utilizator

Pana sa ma urca eu cu frumoasele mele cizme, unde anume ma pot curata de noroi ?

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

si eu am mai cochetat cu idea si am avut grija sa-mi las butonul „exit” liber, desi nu cred ca as ajunge sa-l folosesc vreodata. dar imi place sa stiu ca e acolo, ca optiunea exista.