sfîrșitul vacanței

15

Dis-de-dimineață, cînd a sunat alarma, mi-a luat niște secunde lungi să înțeleg unde sunt, de ce se aude ciripit de păsări și nu foșnet de valuri, de ce trebuie să mă trezesc și mai ales că trebuie – ah, cît urăsc acest trebuie!- să mă duc la muncă. (cînd pe strada mea în fiecare zi e sîmbătă)
Două săptămîni, deși păreau multă vreme, au alergat 200 de metri garduri și m-am trezit pe drum înapoi, cu ciudă și obidă. Acum sunt depresivă și nu mă pot readapta nicicum, nu mă gîndesc decît cum să mă fofilez și să mai plec iar pe undeva.

A fost și liniște și foială, și soare și nori, și plajă și citit, și plimbare și zacere. Au venit la mine oameni încontinuu, care au vrut să mă vadă și cu care am băut cîte o limonadă, măcar. Am înregistrat chiar și o emisiune pentru Neptun Tv cărora le promisesem și care mă așteptau de două luni să ajung la mare. Echipa a venit pînă în 2 mai în prima săptămînă, într-o zi cu nori și ploaie, iar emisiunea a fost difuzată săptămâna trecută și poate fi vizionată aici.

Nu am scris prea mult, mi-am permis luxul ăsta, de lene, ca să fiu sinceră și de relaxare prea mare în cap. Am reușit să citesc cîteva cărți, vreo cinci. Pe a șasea nu am terminat-o, fiindcă mereu s-a găsit ceva de făcut, pînă și în vacanță…

Am făcut o excursie de o zi la vecinii cu ceafa lată și am descoperit și redescoperit cîteva locuri minunate, la Krapetz, Tulenovo, Kaliakra și bineînțeles, Balcic, pe care pur și simplu nu am norocul să îl văd pe soare. De 1 mai cînd am fost, a fost înnorat neîntrerupt, iar acum ploua torențial.
Două săptămîni închegate la mare m-au scos complet din circuit. Și mi-au înrădăcinat și mai tare ideea că am muncit suficient pentru alții, e timpul să mă gîndesc la mine. Pe plaja micului golf erau o mulțime de oameni care își petrec întreaga vară, în cort sau căsuțe, pe malul mării. Am plecat de acolo fără să reușesc să înțeleg eu de ce nu fac parte dintre ei.

Lucrurile îmi sunt foarte clare în minte. În perioada următoare trebuie să găsesc soluția pentru a renunța la jobul prost plătit și cronofag care îmi ține viața și creativitatea ocupate. 8-9 ore din zi, în care aș putea scrie, citi, învăța. Îmi trebuie fie un job de acasă, fie o cale de a monetiza ceea ce fac deja, fie o altă soluție, pe care nu am găsit-o încă. Dacă aveți idei, nu ezitați să mi le spuneți. Trece viața pe lîngă mine, timpul în care aș putea scrie, iar eu sunt ocupată la birou. Simt că îmi pun viața în paranteze cînd sunt la muncă. Toată viața am fost sclav, am muncit între 10 și 15 ore pe zi, weekenduri, nopți, ca să am cu ce îmi plăti facturile. Nu m-au interesat banii, prietenii mei m-au admonestat mereu pentru lipsa mea de interes față de lucrurile materiale. Asta nu o să se schimbe niciodată însă acum știu că trebuie să trag de mine să reușesc să mă întrețin, cu tot cu cei doi copii, din scris sau ceva asemănător, care să îmi aducă libertatea de care am nevoie. Primul pas e că am conștientizat. Nu mai reușesc să înțeleg de ce trebuie să fac parte dintr-un sistem de tip neo-sclavagist în care mă simt sufocată și care nu mi se potrivește deloc. Și știu că am curajul și forța să rup cercul ăsta vicios în care pierd trei sferturi din zi alergînd ca să cîștig o brumă de bani pe care îi socotesc apoi la ultimul leu ca să plătesc facturi și mîncare, iar cînd rămîne ceva, lucruri de care nu am cu adevărat nevoie. Două săptămîni de stat pe plajă, cu multe zile la cort, mi-au limpezit și mai tare credința că e nevoie de foarte puțin cu adevărat ca să fii fericit și liniștit. Că alergăm stupid după bani cu care ne luăm chestii de care nu avem nevoie și fără de care putem trăi liniștiți, plătim rate ca să avem mașini mai frumoase ca ale celorlalți, poșete și pantofi mai scumpi, telefoane și tablete mai performante, vacanțe mai costisitoare și luxoase, fotografii mai reușite de pus pe facebook. Suntem sclavii propriilor noastre dorințe, care nici măcar nu sunt ale noastre, ci ne sunt inoculate de reclame, de strălucirea falsă a vitrinelor sau a internetului-vitrină. Cînd îți speli mintea de toate astea – eu la teve nu mă mai uit de ani buni – nu mai simți nevoia să cumperi compulsiv lucuri, să deții, să posezi. Iar eu, de cînd mă știu, nu am vrut să am, ci să fiu.

Universule, Bunuțule, hai că nu cer mare lucru și promit să dau mult înapoi! Trage un pic de tine, te rog frumos!

Cap Kaliakra
cherhanaua din Olimp
de la emisiunea Asta-i viața, Neptun TV
Tulenovo
Vama Veche
drumul dintre 2Mai – Vamă
2 Mai cu cicoare
Olimp, cherhana
Pescărie, Vamă, cu Dino Buzatti
cu echipa emisiunii Asta-i viața
cherhana, Olimp
Cap Kaliakra
Tulenovo
Balcic
cherhana, Vama Veche
vedere din cort, 2 Mai
din emisiune
cherhana, Olimp
Tulenovo
Balcic
Tulenovo
Cap Kaliakra
Cap Kaliakra
Cap Kaliakra
Balcic
Cap Kaliakra
Cap Kaliakra
Tulenovo
Tulenovo
Tulenovo
Articolul anteriorfata mea cea mare
Articolul următorcălduri
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

15
Lasă un mesaj

avatar
10 Discuții
5 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Mihai
Utilizator
Mihai

mda, poate va veni o vreme cand oamenii nu vor mai fi incatusati de griji, facturi si dorinte si va face fiecare ce–l face fericit.
pana atunci , strangem din dinti si ne intoarcem la munci( cazne ,chinuri etc)

Laura Muresanu
Utilizator
Laura Muresanu

Iți doresc, draga mea, ceea ce-mi doresc și mie, cu atât mai mult cu cât îmi este extrem de la îndemână – visez la același lucru ca și tine, la Libertate.
Așadar, să te audă Universul Bunuț și să mă audă și pe mine – două rugi, sper eu, sunt mai consistente decât una.

Semnez și petiție, orice!…

Razvan
Utilizator
Razvan

Caut o poza cu tine avand parul lung.
Exista ? 😉

G3ordan
Utilizator
G3ordan

Nu ma asteptam la asemenea dileme din partea dumneavoastra! Din ce vad eu prin online, se pare ca vanzarea cartii merge struna! Credeam ca de acum e de ajuns doar sa lasati ‘manuta’ sa-si faca damblaua.. Inca o dovada ca nu ma pricep la afaceri!
Ehh.. macar va cunoaste multa lume, si acum ca ne-ati spus pasul, poate va aude vre-un domn generos.. 😀

Ovana
Utilizator
Ovana

Domnii generosi sa stea unde sunt…….
.Iar domnii fara minte,sa nu mai scrie prostii la doamne cu FOARTE multa minte 🙂

alunelu
Utilizator
alunelu

Confortul vietii urbane din vremurile noastre se plateste cu multe constringeri. Libertatea mai toti ne-o dorim in forma in care sa facem ceea ce ne place (in cazul tau sa scrii). Visam fiecare ca peste x ani o sa terminam cu munca la care singuri ne obligam si o sa tragem linie. Foarte putini norocosi cred ca vor ajunge la acest deziderat.
Poate ca atunci cind bigudiurile vor fi pe picioarele lor vei putea, poate ca sunt eu prea pesimist. Oricum si eu cred in asa ceva, dar timpul o sa imi zica…

Inge
Utilizator
Inge

Visul libertatii cred ca-l visam cu totii. Unii realizeaza dupa o anumita perioada ca a fost doar un vis si ca e imposibil de obtinut. Altii reusesc, dar aceeia sunt foarte putini. Eu iti doresc sa fii printre ei, asa cum ii doresc si fiicei mele sa-si realizeze visele.

Diana
Utilizator
Ovana
Utilizator
Ovana

Se spune ca daca iti doresti cu ardoare un lucru pana la urma intreg universul va lucra pentru asta 🙂
Mie uneori mi s-a intamplat,alteori nu
Din tot sufletul iti doresc sa se implineasca :))

ovidiu
Utilizator
ovidiu

Cand gasesti solutia, te roooog, fa-o publica!!!
Eu am cateva, dar,mai toate,ori sunt ilegale ori imorale ori ingrasa..
Depresia ta post-vacanta e starea mea generala..:)

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

esti eliberatoare, ca o gura de aer proaspat.
si eu am o filosofie de viata asemanatoare. tin grozav la libertatea mea si nu o dau la schimb pe nimicuri.