Cu Iulia m-am întîlnit prima dată în bistro-ul meu preferat din Brașov. Pe pereți. Remarcasem păpușile acelea pictate, atît de asemănătoare, dar atît de diferite, cu aerul lor straniu, uneori trist, alteori încărcat, cîteodată perfect senin. Îmi plăceau teribil, mă atrăgeau, le simțeam asemănătoare mie în atîtea feluri pe care nu le știam explica. Am căutat-o pe cea care le născocea pe pînze ca să o invit să facă o expoziție în cadrul festivalului de cultură pe care îl organizam și atunci am întîlnit-o prima dată pe Iulia, mama păpușilor și a Dariei, o păpușă vie pe care apoi am văzut-o crescînd. Era în 2015. Nu știam că Iulia mă citește și mă iubește tot așa cum o iubeam și vedeam eu, prin tablouri. Ne-am iubit și în viață instantaneu. Din acea expoziție, m-am ales cu cea mai frumoasă copertă din lume, coperta volumului Efectul pervers. A fost prima copertă de carte cu o păpușă a Iuliei pe ea. Azi, există cîteva cărți foarte frumoase care îi poartă picturile pe copertă. Cea mai recentă dintre ele, a unei alte femei pe care o admir și iubesc nespus, Tatiana Tîbuleac, pentru traducerea franceză a Grădinei de sticlă.
Cînd merg la Iulia să îi văd lucrările cele mai noi, atelierul, pisicile, copila și să o strîng în brațe, mă așteaptă mereu pregătită de parcă aș fi cel mai important musafir din lume. Cu dulcețuri și apă, cu bunătăți, cu inima și casa deschisă. Povestim, rîdem atunci cînd e de rîs, putem și plînge dacă e de plîns, uneori plec cu cîte un cadou neașteptat, făcut anume pentru mine. Casa mea (mai exact dormitorul meu) este plină de lucrările Iuliei. Am chiar și un portret făcut de ea și dăruit de familia mea, un cadou pe care îl iubesc tot mai tare, pe vreme ce trece timpul și îl înțeleg mai bine. Ca în Dorian Grey, îmi pare că se schimbă și îmi seamănă tot mai tare sau poate eu sunt cea care semăn tot mai tare cu el, însă înspre lumină.
În casele prietenilor mei, găsesc mereu picturile Iuliei. O urmăresc mereu pe FB și Instagram să văd ce mai pictează, ce texte minunate mai născocește pentru a-și povesti păpușile. Fiindcă Iulia scrie mai bine decît mulți autori publicați. Chiar îi spusese cineva că credea că e scriitoare și nu înțelegea de unde găsește pozele alea minunate cu păpuși cu care își ilustra textele. Dar Iulia este și extrem de modestă, enervat de modestă. Așa că, știind-o pe Iulia, într-o zi, după ce citisem un text superb atașat unei păpuși superbe, m-a trăznit: oamenii meritau să o aibă pe Iulia în case. L-am sunat imediat pe editorul meu și i-am spus entuziasmată că eu cred că trebuie să scoată un album cu textele și picturile Iuliei, iar el a fost foarte încîntat. Apoi am sunat-o pe Iulia și i-am spus că nu e o rugăminte, ci aproape un ordin, să se apuce de strîns texte și fotografii cu lucrările ei. Ca-n bancul cu baba, am traversat-o pe Iulia strada, deși ea nu avea niciun gînd să ajungă pe cealaltă parte. Am sunat-o să o verific la răstimpuri, i-am dat dead-line-uri, am trecut pe acolo să mă asigur că nu se fofilează, am luptat cu rezistențele ei că ea nu e scriitoare, dar parcă nici pictoriță nu mai era, că ea nu crede că, că ea nu știe dacă.
Dar mi-a trimis în toamnă primul draft. Și de acolo, azi există frumusețea asta de carte-album, care arată superb, pur și simplu. E o bucurie să o privești și citești. Iar eu sunt mîndră de zici că e a mea, nu alta! Și așa, fiecare om care iubește arta și păpușile Iuliei poate avea o copie acasă. Și nu văd cadou mai frumos care se poate face.
Cartea poate fi răsfoită și comandată de aici.
(Nu sunt foarte multe, din cîte știu eu.)
Las cîteva dintre picturile Iuliei pe care le veți găsi și în cartea-album, să vedeți ce minunății știe a face.
