cînd a plecat mama-mare

12

Azi-dimineață, în satul din Bucovina unde m-a prins vestea că s-a dus, clopotele au sunat îndelung, minute în șir, umplînd tot aerul văii și dîndu-mi senzația stranie că pentru ea bat, deși nu se întîmplase nimic încă. Pentru femeia subțire, împuținată la trup, minte și memorie – ce a mai rămas din ea în anul ăsta de degradare accelerată, dintr-un sat aflat departe de aici. Știam că se duce. Fusese preotul să o împărtășească, încetase să mai miște, mănînce, vorbească. Mama-mare.

Mă întorc acasă, să o ducem în deal, așa cum ne amenință de 30 de ani. Cînd m-eți duce colo, sus, în deal, lîngă tac-to mare a fost propoziția pe care a rostit-o cel mai des de cînd a murit omu-so, Gheorghe. Iar noi rîdeam, mamă mare, tu nu mori niciodată, nu vezi că ești nemuritoare? De 30 de ani strînge bani pentru înmormîntare, tu vrei înmormîntare de padișahă, am tot rîs de ea, dar dacă te înmormîntăm pe sărăkie și mergem în vacanță de banii ăia?, o tachinam, atîta vă trubuie, că apăi viu peste voi și nu vă las în pace, vă bîntui, așa să știți, mie să-mi faceți rînduielile așa ca la oameni și să nu mă plîngeți cînd oi muri, c-apăi dară am plîns eu destul în viața asta, tu băiată, așa să știți. Atîta numa’ cer de la Bunu’ Mniezo, să nu mă lase să-mi chierd bulendrele.

Dar și le-a chierdut. Pe rînd. De ce i-a fost mai tare frică nu a scăpat. Și s-a ținut cu dinții de viață, de viața grea pe care zicea că abia așteaptă s-o lase, pînă în ultima clipă. Faceți ceva că dacă nu mor, le-a zis mamei și mătușă-mii, deși nici nu mai știa cine sunt. Iar ele au făcut, au dus-o aseară la spitalul de care a fugit toată viața și i-au mai prelungit viața cîteva ore.

A fost un an greu pentru mama-mare, dar mai ales pentru mama, care a fost lîngă ea. Sau poate, m-am întrebat deseori în perioada asta, pentru mama-mare a fost ușor, mult mai ușor decît pentru noi cei care am privit-o cum își pierde, pe rînd, memoria, luciditatea, familia din minte, rînd pe rînd.

Curiosul caz al mamei mari: o regresie aproape aritmetică, pînă la starea de pruncie.

Mai întîi i-a uitat pe cei pe care nu i-a avut la suflet. Apoi, încet, încet, le-a dat drumul și celorlalți. Ultima oară cînd am văzut-o, a crezut că sunt un verișor de departe, de acolo, din sat. Mamă, cine e? Alli e, cum cine? E Petro, nepoată-ta!, ei, cum să fie, doară văz clar că e Alli. În schimb, i-a înviat în mintea ei pe cei morți. Tot atunci, îmi spunea cu îngrijorare că trebuie să mergem, că o așteaptă la poartă mama ei. Mama ta e moartă de 60 de ani, încerca să o aducă fie-sa, adică mama, brutal la realitate, dar ea se uita pierdută și întreba: da?, păi și cu casa noastră ce e? Casa e acum vîndută, nu mai putem merge acolo, mamă, of, că toată ziua îți zic și tot uiți, se amăra maică-mea, în timp ce ea clătina încetișor din cap, parcă a necrezare.

A rămas hîtră o vreme îndelungată. Cea mai haioasă perioadă (e drept că mamei nu i s-a părut așa) a fost peste vară, cînd trăia două zile în una singură, treabă care pe mine mă veselea foarte, fiindcă era exact genul ei de farsă, chiar dacă (sau poate tocmai fiindcă) acum era inconștientă. Dimineața se trezea ca oamenii, cerea cafeluța cu lapte, botroșea o vreme, apoi la prînz mînca bine (a mîncat ca un lup în toată perioada asta), iar imediat după masă începea pregătirea pentru culcare. Pe la trei era deja în pijamale și spunea tuturor noapte bună, spre enervarea celor din casă, care nicicum nu voiau să o lase în lumea și timpul ei. Mamă, dar e abia ora trei, nu e noapte!, tu nu vezi că soarele e sus pe cer?, o întrebau supărate cele două fiice ale ei, iar ea dădea din cap, neclintită în viziunea ei și spunea: păi dacă așa vrea Mniezo Drăguțul, să fie soarele pe cer, noi ce să facem?, și mergea netulburată să se culce. Iar trei-patru ore mai tîrziu, se trezea luminoasă, ne spunea bună-dimineața, cerea cafeluța și mai trăia, pînă se însera de tot, încă o zi miniaturizată. Uneori, dacă mă găsea acolo în cea de-a doua dimineață a aceleiași zile, mă întreba: da’ tu te-ai culcat aici, tu băiată? Lăsați-o în lumea ei, le spuneam alor mei, de ce încercați să o scoateți de acolo, oricum nu are sens, nu vedeți?

În ultima vreme, nu a mai știut prea multe. Nesupravegheată un minut, se ridica din pat și cădea, se lovea, tot timpul trebuiau să o păzească ai mei. Uitase aproape tot, dormea mult, o hrăneau cu lingurița – regresase la starea inițială, de bebeluș. Nu s-a mai ridicat din pat. Nu a mai știut cine suntem.

Știam că se va duce, eram pregătită, credeam. Și tot doare de mă rupe. Cu ea odată moare o lume. Moare omul care a fost cel mai bun cu mine în copilăria mea. Omul care a fost de partea mea. Pentru mine. Personajul meu preferat.

Drum lin, mamă-mare. O să îmi fie foarte dor de tine mereu. Mi-ai zis odată că abia aștepți să te întîlnești cu tata-mare. Dacă-l vezi, să-i spui și de noi. Să-i spui că nu o să muriți niciodată, fiindcă v-am pus în cărțile mele și oamenii despre care scrii devin nemuritori. Te-am iubit foarte tare.

Mniezo Drăguțul, cum i-ai spus tu toată viața, să te hodinească pe lumea ailaltă, că pe asta te-ai zbuciumat și tu destul.

 

 

12
Lasă un mesaj

avatar
12 Discuții
0 Răspunsuri la discuții
1 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Bratu Maria
Utilizator
Bratu Maria

Plang… Pentru mama-mare a ta, pentru mamaia mea si pentru toate mamaiele bune, calde, intelegatoare… Mnezo sa le aiba in paza!

Eva Anca
Utilizator

Condoleante, iar bunicii tale odihna vesnica! E dureros sa-i vezi asa, si bunica mea si-a pierdut memoria in ultimele luni din viata, eu am trait cu ea in perioada aceea si a fost crunt. Intr-adevar, la stadiul de bebeluseala ajunsese si ea… Multa putere!

Silvia Monica Duma
Utilizator
Silvia Monica Duma

Multă putere sa treci peste durerea lăsată de lipsa ei…..

nicoleta
Utilizator
nicoleta

Condoleante, Petro!
Sa fie odihnita de Dumnezeu!

Carolina
Utilizator
Carolina

Și uite-așa, se mai pierde un pic din sufletu-ți… știu ce înseamnă, tare rău îmi pare de tine… condoleanțe! 🤗

selena
Utilizator
selena

Condoleante! Mamaie este ingerul din ceruri, forever.

claudia
Utilizator
claudia

Am citit cu lacrimi in ochi…am retrait cu greu momentele in care s-a dus bunicul si acum mi-e frica rau ca nu mai este foarte mult si se duce si muma mea ….Dumnezeu s-o odihneasca in pace si condoleante sincere familiei, mi-a fosrtte ff drga sa citesc despre ea, avea graiul bunicilor nostri si tare drag mi-era de ea:(

Elena Popescu
Utilizator
Elena Popescu

Condoleante! Dumnezeu s o odihneasca! Exact asa a fost si cu bunica mea…. „Cu ea a murit o lume.”

Georgiana Niculoiu
Utilizator
Georgiana Niculoiu

E aproape imposibil sa nu citesti asta Cu ochii In lacrimi, Sau cel putin sa te cutremure catusi de putin. Bunicii sunt ingeri pazitori, odata Cu ei, ne moare Copilăria, si toată iubirea cu care nu te vei mai intalni vreodat’. Sunt doi ani de cand scriam si ștergeam si scriam si ștergeam astfel de gânduri ptr a mea bunica..inchizi ochii si e încă acolo prezenta in inimă..condoleanțe!!

Corina
Utilizator
Corina

Mi’ai smuls o lacrima cu acest text minunat! Si mamaia mea a murit acum cateva saptamani, suferea de Alzheimer…Condoleante.

Ligia
Utilizator
Ligia

Super rău îmi pare. Condoleanțe!

Camelia Gornic Grosu
Abonat
Camelia Gornic Grosu

Mama mea a fost profesoara de istorie,a murit la 74 de ani si sapte luni,a avut si ea dementa Alzheimer,la fel s-a intors treptat in copilarie, spunea ca nu a fost casatorita, nu a a avut copii, traieste cu parintii si fratii, eu si sora mea am devenit sora ei, nu se stia care dintre ele pentru ca nu ne mai spunea pe nume,nici un nume.De trei ori a gasit-o politia pentru ca si ea se culca cand era soarele pe cer si se trezea dupa 3-4 ore, se imbraca tiptil,pe intuneric cu hainele lasate langa pat, pe un scaun… Citește mai mult