o slujbă ca oricare alta

40

Soldații ăia explodaseră, pur și simplu. Se făcuseră bucățele, acolo în poligon la Cincu. De-ar fi fost primele bucăți de oameni din viața mea. Dar nu erau.

Ce ați simțit când ați aflat că fiul dvs s-a sinucis? Cum s-a întâmplat accidentul, a adormit la volan? Vecinul dumneavoastră a dat vreodată semne că ar fi violent, cum vă explicați că a ajuns să își ucidă soția?

Mai ales copiii. Copii bătuți, copii uciși, copii sinuciși. Erau cinci, bălai de tot, cel mai mic nu știu dacă avea doi ani. Îi spânzurase ta-su pe toți de grindă, de la cel mai mic la cel mai mare și apoi se atârnase și el. Era prima mea zi de reporter la Pro, imaginile curgeau de la Târgu Mureș, eu priveam înmărmurită.

Seara îi iei cu tine în pat. Te culci cu ei. Uneori te și trezești.

Sigur, spui, puteai să alegi altă meserie. Cândva credeai că o să ajungi poetă, scriitoare. Apoi te-ai trezit că aveai 21 de ani, erai studentă la Litere, mamă a unei fetițe orfane și văduvă și trebuia să te întreții, pe tine și pe ea. Ai început să lucrezi la ziarul ăla. La pagina cititorului. Aveai un șef împuțit, misogin și bătrân care îți vorbea urât. Umblai cu căștile înfundate în urechi, cu Tom Waits urlându-ți în timpane și cu fotograful după tine pe străzi și intervievai oameni. Vox-populi, adică. Îi întrebai ce părere au despre. Ei îți răspundeau, tu deschideai reportofonul. Mulți te refuzau. Te simțeai umilită când făceau asta. Când aveai destule răspunsuri coerente te întorceai la redacție, transcriai. Dacă erai norocoasă, ajungeai să scrii și șapoul. Te semnai. Ți se părea mare scofală să îți vezi numele acolo. Cel mai adesea, doar inițiala : P.V. Petronela Varga. Apoi ai început să faci teren pe bune, știri. Și suplimentul TV. Stăteai toată ziua la redacție. Ai renunțat la școală, ca să ai timp să îți vezi și copilul. N-a fost prima școală la care ai renunțat. Ani mai târziu, ai mai renunțat pe la jumătate la una, deși aveai bursă de merit. Ești o pi#dă lirică nelicențiată, deși i-ai scris lucrarea de licență unei prietene, că tot erai expertă în Kundera și Gombrowicz. Meriți un unlike, cel puțin, dacă nu chiar unfriend, nu ești înalt-școlită. Nu ai diplome fir, ești rușinea jurnaliștilor și a intelectualilor fini. Ești o semidoctă.

Șeful tău mare credea că scrii tare prost. Erai o jurnalistă proastă, nu doar nelicențiată. Ai schimbat ziarul și șeful. Ai schimbat și numele. Te-ai măritat cu el. Cu șeful. Ăsta nu credea că scrii prost. Ți-a înfiat primul copil și ți-a mai făcut unul, să fie. În caz că nu aveai destulă treabă pe lume. Apoi au zis să vii să lucrezi în teve. Nu știai cu ce se mănâncă asta, ai zis bine și te-ai dus. Ai intrat în centrifugă. Erai tunsă periuță și ei te-au băgat pe sticlă, repejor. Cică să faci stand-up. Așa cheală? Așa cheală. Ai făcut. Erai peste tot. Băi, peste tot. Noaptea dormeai din bip în bip. Te sunau sursele. Aflai prima cine a murit. Pe cine a călcat mașina. Pe cine au ridicat mascații. Cine s-a sinucis. Cine a fost arestat. Ce urs a fost capturat. Erai la volan, în spatele ambulanțelor. La 2 metri în spatele mașinii de pompieri. În pădure, cu ursul în portbagaj. Zile, nopți, sâmbete, duminici. În pauze, copiii care trăgeau de tine. Le era dor. Dar nu ca ție. Îți spuneai că o să fie bine, o să te oprești într-o zi, vor veni vremuri mai bune, nu o să mai alergi atît pentru pâinea pe care le-o pui pe masă. A picat fierea. Ai scos-o. Amigdalele. Le-ai scos și pe alea, da-le naibii, cui îi trebe amigdale sau fiere. Nu ieșeai nicăieri, nu aveai timp. La răstimpuri, auzeai că ești amanta primarului. Sau a nu știu cărui miliardar. Tu stăteai în chirie. Te dădeau afară proprietarii, te mutai cu toate handrabelele și copiii. Plângeai când auzeai. Cum să nu plângi. Ți se părea nedrept, urlai în tine, nu te auzea nimeni. Mai trecea un timp, auzeai că ești amanta altcuiva. Te resemnai. Nu ți-au plăcut niciodată bărbații cu bani. Te-ai ținut departe de lumea aia.

Apoi ți-au zis că tre să intri pe sticlă. Între toate blondele. Așa brunetă, cu păr scurt? Așa. Ai intrat. Ca dracu ai intrat. Erai varză. Îți tremura vocea și picioarele îți tremurau. Și stomacul. Ai grijă că se uită la tine 7 milioane de oameni. Fix 7? Nu au și ei altă treabă? Nu au. Bine, atunci. Te-ai încurcat ca o proastă. Îți auzeai inima în urechi, tâc, tâc, ai zis că leșini în direct. Nu ai leșinat. Ai crezut că o să-ți treacă. Pe dracu ți-a trecut. Tot așa emoții ai avut, de fiecare dată. Auzeai în cască, 3, 2, 1- amănunte are Petronela Rotar. Petronela Rotar era praf. Încă e. Ca atunci, pe scenă la căminul cultural, când era primadonă în piesa aia de teatru de școală și când s-a tras cortina și a văzut sala plină i s-a făcut rău de emoție, i s-au înmuiat genunchii ca gladiolele și a uitat tot. Acu trebuie să trăiască zilnic cu asta. Fiecare live, un supliciu.

Nu ai fi zis. Ce meserie mai e și asta. Apari la televizor. Așa. Te duci cu o oră înainte de jurnal, nu? Te machiază cineva, te piaptănă altcineva, citești un prompter și mergi acasă, nu? Nu. Te machiezi singură, într-o bucătărie micuță. Uneori, de cinci ori pe zi. Ba că intri de mai multe ori, ba că îți strică lacrimile machiajul. La 6 dimineața, în frig de minus douăj de grade. Stai așa, îngheți la cadru, poate li se face milă și te bagă și scapi. Ca să te poți duce pe teren. Să numeri morții cu care apoi te culci în pat seara. Uneori terenul ăsta e fain. Prea fain. Ești în elicopter, peste munți. Sau într-un loc vrăjit, cu oameni vrăjiti. Pe aripile unei parapante. Într-o biserică veche, ascultând o orgă bătrână. În proximitatea unor oameni frumoși, pe care altfel nu i-ai fi cunoscut. Pe un vârf de munte. Așa e meseria asta. Sublimă și abjectă. Ca tine.

Dă dependență.

Și așa n-ai mai ajuns nici scriitoare, nici antropolog, nici filosof. Te-ai luat cu supraviețuitul. Ai scris pentru tine, ca grafoterapie. Ai dormit tot mai puțin. Ai fumat tot mai multe țigări. Ai plecat din teveul ăla cu oboseală cronică. Ai zis să stai deoparte, dar nu a mers. Ai învățat măcar să te cruți. Și să te iubești și pe tine, așa nelicențiată cum ești, o amărâtă de jurnalistă de la țară.

(acest text face parte din volumul O să mă știi de undeva)

40
Lasă un mesaj

avatar
27 Discuții
13 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Andi V.
Utilizator

Puternică postare. Supărată, nihilistă, definitivă. Poate ca – desi șade bine în text – e prea devreme pentru concluzii, cât timp mai exista „mâine”. Și chiar și poimâine. Mai există o șansă să devenim atât timp cât n-am uitat ce-am dorit sa fim. It ain’t over until the fat lady sings (and since I have selective hearing, not even then).

Cristian Botez
Utilizator

Mi-a plăcut mult! Felicitări! 🙂

Constantin
Utilizator

Oameni faini la Brasov! salutari cu castoru, giza si electra!

alina
Utilizator
alina

Super postarea! M-am regasit in zbuciumul tau! Esti super! Bravo tie!!

Evreul
Utilizator
Evreul

Unii dintre noi nici nu te vrem licențiată…

Ade
Utilizator
Ade

Felicitari pentru curajul de a scrie şi de a publica acest material!!! De cate ori nu te-ai intalnit cu persoane ţi-au spus cu un ranjet printre dinti ca „e viaţă nene” în tv? Ca te plimbi de colo-colo toata ziua, iar salariul este foarte foarte mare?

Mariana
Utilizator

Multumesc pentru ca ai scris ceea ce eu nu am avut niciodata curajul sa scriu sau sa spun. Multumesc pentru ca pot te pot citi. Mai vreau cuvinte de la tine 🙂

Ade
Utilizator
Ade

Ei bine, foarte putini cunos sacrifiile facute de tine, oboseala acumulata si ce presupune ca adevarat meseria asta. (Iar in legatura cu diploma…..pentru talent nu ai nevoie nici de facultate si nici de licenta)

Adrian Boioglu
Utilizator

Nu exista jurnalist nelicentiat.

Exista jurnalist plictisit, jurnalist neinteresat de ceea ce face, jurnalist slab, jurnalist care nu vrea sa invete nimic si jurnalist care nu intelege ce inseamna meseria asta.

Licenta nu te face jurnalist. Pasiunea pentru meserie si respectul de sine te face. Multi nu le au. Multi nu sunt jurnalisti, chiar daca au o legitimatie sau o licenta in sensul asta.

Mi-era dor de tine Petro. Chiar daca nu ne-am cunoscut bine si nu am lucrat atit de mult 🙂

Andi N
Utilizator
Andi N

Permite-mi sa iti spun ca esti si scriitoare si filosof si de-ai scrie o poezii le-as citi cu placere…Iar cu sticla…iti iese de minune. Sa ai o zi usoara si putere multa 😉

Ela
Utilizator
Ela

Petronela, felicitari in primul rand pentru modul sincer in care ai expus ce inseamna meseria aceasta. Eu mi-am dorit din clasa a IV-a sa devin „jurnalist”. Si intr-un final, dupa lupte seculare, am devenit. Problema cea mare a fost ca realitatea la care ma trezisem nu semana deloc visul meu din copilarie. Vorba ta, la inceput simteam o mandri prosteasca atunci cand imi citeam numele sunt cateva randuri. Pentru mine nu contau acele randuri, conta ca imi vedeam visul cu ochii. Primul soc a fost intr-o dimineata, cand la sedinta de redactie un coleg a inceput sa injure ca in… Citește mai mult

FF
Utilizator

Ce să zic, că am ajuns să nu mă ridic decât de la 3 morți în sus?

elena
Utilizator
elena

Sa dormi din bip in bip….Mi-a placut asta, Petronela. 15 ani mi-am aplicat astfel de „tratamente”. Interesant este ca am crezut ca altfel nu pot. Of, si cit m-am inselat. Parca am renascut in ultimul an cind nu mai trebuie sa raspund la intrebarea: ” Si, citi morti sunt?”

georgeta
Utilizator
georgeta

milan e foarte greu… multumesc …

Bogdan Fottescu
Utilizator
Bogdan Fottescu

Sincer, frust si extrem de percutant…:) reusesti sa lovesti cu o finete si precizie uluitoare..drept in sufletul cititorului…

nekta
Utilizator

am înțeles acum. te-ai machiat fain.

Laura Muresanu
Utilizator
Laura Muresanu

ai reusit pana la urma, fata draga!
ai reusit tot, chiar daca ai platit cu niste organe picate pe drum si cu tot ce a mai fost si nu mai insiruim aici.
ai reusit!!!
…si sa vezi urmarea, ca nasolul s-a cam terminat, stim noi! 🙂

Ovana
Utilizator
Ovana

Scrii cu atata suflet si patos,incat chiar daca nu am avut niciodata legatura cu meseria asta decat ca „primitor” de stiri,am fost citindu-ti randurile acolo cu tine la accidente,am dormit din bip in bip,parca ma lasa si pe mine fierea si firea….
Sunt ca si tine,fara scoli inalte,dar cand vad pe cate unii cu scoli inalte,licentiati,care scriu maturii in loc de maturi(ca doar sunt mai multe nu ?), parca imi vine sa cred ca mai bine sa ai scoli mai putin inalte,dar sa ai demnitate,bun-simt,inteligenta nativa si „scoala vietii” care te educa mai mult decat ti-ai dori cateodata…..

moniq
Utilizator
moniq

of, da. așa așa așa. am trecut prin (aproape) toate, mai puțin cu televiziunea gen pro, la tvr mai puțin așa ”crunt”. dar în rest… da. și acum, după mai bine de zece ani, simt c-am obosit. că iubesc parte din meseria asta, că are atât de multă frumusețe și atât de multă urâciune totodată. și când văd că se transformă constant în altceva… când văd atâta mizerie… știu că se poate și fără, chiar de te-a prins „microbul”. și mă îndrept într-acolo, dorind altceva. dar jurnalist ești doar dacă ai talent, curiozitate, neliniști, întrebări- fremătând mereu după răspunsuri. iar… Citește mai mult

Petronela
Utilizator
Petronela

pur si simplu te iubesc!!!

Bucur Oana Cristina
Utilizator

Don’t worry, esti licentiata emotional…si asta face mai mult decat orice „cartie” imprimata!!!!

Claudiu Rimboi
Utilizator
Claudiu Rimboi

1. Despre tremuratul picioarelor in direct: Siguranta discursului este garantata de faptul ca: a) te consideri o autoritate in domeniul pe care-l discuti. sau b) nu-ti pasa (despre b) nu merita sa discutam). Oamenii suficient de inteligenti si/sau dedicati au ca reper un nivel de autoritate/competenta la care aproape nimeni nu-si permite sa aspire si la care ei insisi nu au ajuns. De-aici si eventualele stangacii aparute in discurs, asta pana iti dai seama ca nu exista competenta suprema ci doar niveluri ale competentei. Nu vreau sa par prea sfatos insa daca ai face un efort (chiar si comparativ, de… Citește mai mult

Claudiu Rimboi
Utilizator
Claudiu Rimboi

Stiu, imi pare rau pentru primul…

Radu Leb
Utilizator

Felicitări!
M-ai făcut pentru câteva clipe să-mi doresc să fiu reporter. 🙂

Radu Leb
Utilizator

Da, depinde…
Oricum, trebuie să fim conștienți că peste tot sunt evenimente frumoase și mai puțin frumoase. E mai important cum le înțelegem. 🙂

LorinCoryllus
Utilizator
LorinCoryllus

Halle Berry seamănă cu tine în poza asta 😉

Gina Bradea
Utilizator

zbucium. sentimente. viata. adevar.
suflet.

Gabi
Utilizator
Gabi

Esti minunata ! Cred ca ti-am mai spus. 🙂
Love you ! 🙂

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

fain rau textul. patrunzator. frumos de amar, de cinic, cu accente dulci-amarui….direct la inima

iata ca ai devenit si filozoafa, si poeta, si scriitoare, nu ca n-ai fi fost mereu 😀 felicitari!