nordul unui sud

7

Am revenit. Deși încă nu mi-am revenit. După doar o noapte și o dimineață dormite acasă încă nu știu unde sunt, dacă afară e frig sau cald, ce oră e și mai ales ce caut eu oriunde aș fi. E al naibii de simplu să te obișnuiești cu binele.

Am capul plin de soare și priveliști. De cîteva ori m-am simțit ca și cum cineva m-a pus cu mîna în cîte un wallpaper. Unul nocturn, cu luna rotundă ițită dintre nori mari, oglindindu-se în ape în care ancoraseră cîteva vase care sclipeau molcom, cu punți luminate pe care aveau loc mulțime de povești fix în momentul ăla în care eu le priveam de pe mal, hipnotizată.

Unul diurn, într-un mirador de pe spectaculosul drum înspre Giganți, unde deodată mi s-au deschis în față două stînci ca două pulpe desfăcute, cu oceanul prins strîns între ele și un soare care îl încremenea ca pe o guașă în tușe groase. Mai sus, o stîncă încălzită de soare și toate văile alea ample, verzi, cu apa albastră întinzîndu-li-se la picioare. Și în timp ce o pasăre prădătoare al cărei nume nu îl știu, cum nu știu numele copacilor și florilor și plantelor tropicale pe care le-am privit- își întinsese aripile și plutea în vîntul care fugărea norii pe creste, m-am lipit pentru cîteva secunde de ea, de stînca încălzită și am privit cerul, apoi hăt, jos, oceanul, apoi văile crude care îmi aminteau de peisajele din Peru văzute pe discavări, iar cerul cu nori alergați. Și am simțit că toată frumusețea și măreția aia mă sufocă, că e prea mult, preaplin, preafrumos, că o să-mi iasă inima din piept. M-am simțit strivită. Și, pentru prima dată de multă vreme încoace, am plîns de fericire și preaplin. Aș fi plîns în hohote, să reverbereze între creste, să îmi ia vîntul ăla aprig hohotul și să-l rostogolească în ocean, să-l înece. Dar am plîns tăcut, sub ochelarii de soare. De fericire. Și de strivire de către corola de minuni a lumii. Jos, în ocean, de acolo de foarte sus unde eram, un petrolier părea o muscă pe apă, iar eu știam că sunt mai puțin decît atît. Nici măcar un fir de nisip.

Am rîs cu delfinii și orcile din parcul Loro, m-am certat cu papagalii și o suricată curioasă cu care mi s-a părut cu semăn, mi-am făcut selfie cu diafanele egrete roz, am stat și am privit fascinată la lupta încăpățînată a surferilor cu valurile, am mîngîiat cu privirea plantații de banani cu brațe zdrențuite, am mîncat pîine cu usturoi tradițonală pe cele mai romantice terase cu priveliște pe care le-am văzut în viața mea, am înfulecat tarte și feluri locale, banane mici și dulci coapte în soarele insulei, m-am speriat de forța oceanului cînd am încercat să mă arunc în el, am ținut în palme nisip negru strălucitor și vulcanic, am stat nemișcată în soare precum o șopîrlă să fac fotosinteză căci eu am nevoie să fac fotosinteză ca să pot trăi.

M-am îndrăgostit de nord, deși aș fi jurat că o să-mi placă sudul. Care, prea turistic, prea arid și prea comercial, mi-a displăcut suficient. M-au fascinat orașele cocoțate pe munți, copacul milenar El Drago care a dispărut din lume, coasta verde a nordului ziua și luminată parcă de licurici noaptea, relieful divers, aproape perfect, infrastructura teribilă pe care o are insula, autostrăzi și șosele perfecte, pînă aproape de 3000 de metri înălțime care scuipă pe Transfăgărășan, timpul lax, din care am avut impresia că fur cu nesimțire.

Multe din ce am văzut și trăit nu s-au decantat încă. Altele sunt muguri care vor înflori mai tîrziu. Cum ar fi gîndul că acolo, în Tenerife, pe tărîmul tinereții fără bătrînețe și al vieții fără de moarte iminentă sau apropiată trebuie să trăiesc eu măcar niște luni pe an. Dar despre asta o să vă povestesc separat. Despre cît de binefăcătoare e clima, cît de ieftin să trăiești – mult mai ieftin ca la noi, paradoxal, despre miile de oameni care vin și trăiesc acolo, se însănătoșesc și întineresc, despre zecile de cupluri de bătrîni fericiți pe care le-am văzut și care mi-au redat încrederea în dragoste. Știam de ani buni că trebuie să caut un sud, acum știu care e acela și că e un nord al sudului.

Nordul meu.

Acum că s-a grăbit 2015 să mă îngrămădească, mă scutur de soare și leneveală, că am mai multă treabă decît Moș Crăciun în ajun. Trebuie să programez lansări în țară, să fac muncă de documentare și să scriu. Și să nu uit să trăiesc, puțin. Hai, bine v-am regăsit.


(mai multe poze, pe pagina de Fb a blogului)

7
Lasă un mesaj

avatar
7 Discuții
0 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Gina Bradea
Utilizator

Splendid! Totul. Poze. Cuvinte. 🙂

Borgia
Utilizator
Borgia

Hai,bine c ai revenit! 🙂 Spor. Si sa ne mai plangi de fericire. Chiar si pe plaiuri mioritice 🙂

Amalia
Utilizator
Amalia

Bine ne-ai revenit fericita, Petronela ! Multumim pentru privelistile si sentimentele pe care le imparti cu noi .

Magda
Utilizator

Bine ai venit acasă. Bine-ai început a scrie, dup-atâta văzut, simțit, gustat, mirosit, pipăit, cunoscut în fond.

Adrian
Utilizator
Adrian

luna noastra de miere ne-am petrecut-o in Tenerife.
acum cand citesc ma simt niste lucruri undeva intre stomac si …..

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

mi-ai plantat in creier asa un gand razlet, peste niste ani sa fug si eu in nordul tau unui sud cu purcei si catei, cu tot, sa ma simt si eu ca in filme, cum nu credeam niciodata ca merit. e un paradis pur acolo. ma mir ca inca nu l-au betonat tot si nu l-au transformat in vreo metropola din aia plin de oameni-furnici, saormerii, claxoane si fum.
poate ne intalnim candva fix acolo. sper ca nu va fi betonat nici atunci.