Eu sunt agorafobă, am mai zis. Iar dacă nu am zis, repet. Detest să umblu în turmă. Duminică m-am trezit prinsă între 40-50 de mii de oameni, care veniseră cu toții să se holbeze și să îi pozeze pe Juni. Curat ghinion, de 15 ani încoace, să pici de serviciu în fiecare Duminica Tomii. Să stai ore întregi cu soarele lovindu-te în cap, precum sabia colonelului Lawrence, să urci cu alte cîteva mii de oameni, la pas, tot Șcheiul pînă la Pietrele lui Solomon, unde urlă muzica populară, sfîrîie micii de ți se îmbibă de miros de fum și părul din nas, iar lumea bea pînă cade sub masă sau de pe cal. Și uneori moare. Și oh, toți adidașii cu toc care mi-au rănit retina.
Mă sperie mulțimile, iar ieri erau mai mulți oameni pe stradă decît au fost la Revoluție. Pînă să coboare așteptații Juni, m-am proptit într-un gard și am citit, de am terminat cartea pe care o aveam în geantă. Măcar așa nu mă apăsau mulțimile. Spre seară, cînd am ajuns acasă, pe pagina de fb a blogului am găsit o poză cu mine citind între lume, de la o cititoare și mai multe mesaje de la oameni care mă văzuseră. Apoi el mi-a zis că oamenii care mă citesc pe mine într-o lună sunt cu cîteva zeci de mii mai mulți decît ăia pe care îi văzusem eu la Juni și m-am înspăimîntat. Nu îmi reprezentasem fizic niciodată oamenii care intră aici. Un stadion plin, mi-a zis, te-ai mutat dintr-un amfitreatru într-un stadion, stai în mijlocul lui și ei toți se uită la tine. Apoi, toată ziua, imaginea aia coșmarescă m-a urmărit. Nu puteam scăpa de senzația că eu stau dezbrăcată în mijlocul unui stadion plin și toți oamenii ăia se uită la mine. Joi, o fată frumoasă care mă citește demult îmi spunea la un ceai că atunci cînd mă citeau puțini i se părea că e șmecheră, că a găsit ceva alternativ, ce nu știu mulți și că acum se oftică, aproape, că mă descoperă tot mai mulți oameni și că o să ajung mainstream.
Altfel, am tălpile zdrobite de umblet. Sîmbătă am înconjurat, apoi urcat și coborît Tâmpa pe jos, vineri am tras prea tare de mine, iarăși. Sunt foarte obosită, chiar trag prea tare de mine. Dorm prea puțin, am prea multe gînduri și proiecte și fiecare oră plină și programată. Ieri, el îmi spunea că nu cunoaște pe nimeni care să își organizeze atît de bine timpul și să facă atîtea lucruri într-o singură zi. Numai de odihnit nu apuc. În rest, muncesc un job full-time, cu tot cu weekenduri, regulat, și încă ceva extra, scriu și citesc zilnic, cu obstinație, fac curat, mîncare, cumpărături, sport și reușesc să stau de vorbă și cu copiii și să mănînc. Și mai găsesc și un rest de timp pentru toate lucrurile alea mici, care te fac să fii femeie îngrijită și care necesită și ele timp. Ah, da, și să respir.
Aștept zilele de concediu de săptămîna asta cum îi aștepta tata-mare pe americani.






Si eu astept concediul. Asa inceput de an haotic nu am avut de multa vreme si simt ca am bateriile goale si nu mai vreau nimic… Iti doresc odihna buna si sa te lase inima sa te bucuri de zilele libere cum trebe…
mulţumesc. mie mi-a plăcut începutul ăsta de an. doar că sunt prinsă în multe şi am nevoie să spun stop. acum, sunt 4 zile, nu mai mult, dar suficient cît să miros marea, să dorm şi să mă plimb. 🙂
ce/cine , sunt aia , Juni?(scuza ignoranta omului de la tara )
si eu astept 1 si 2 mai ca sa stau absolut degeaba si sa nu fac nimic. ..Poate un tenis, daca nu ploua.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Junii_Bra%C8%99oveni
😉
Cum, detasamentele de calarasi inca nu au fost mobilizate la granita cu Ucraina?
Anul acesta am scapat de „marea de oameni”. Am fost inspirata sa plec rapid in parcul central cu copii dupa plecarea ultimului june. Imi este teama de astfel de „asalturi”. Acum multi ani in urma am fost intr-o multime de oameni in Piata Sfatului, am crezut ca voi muri acolo calcata, strivita in picioare, pierzandu-mi echilibrul. De atunci am ramas cu frica de „hoarde”. Concediu placut iti doresc, sa te intorci cu forte proaspete si cu voie buna.
sărumîna, o să fie odihnă şi reîntîlnirea cu marea. iar eu şi marea… avem nişte istorii împreună. un trecut. 🙂
Cel mai rau la agorafobia la om este ca nu poate participa la orgii !
Deconectare placuta ii doresc. Astept impresii despre cum se vede marea de anul asta, prin ochii tai. Dar mai ales cum se simte, cum o regasesti 🙂
iti*
Enjoy! Vacanta placuta! O meriti din plin!
sărumîna, Vio.
Te asteptam, sa ne inspiri!
vacanta asa cum o vrei tu. curiozitate de tanti aglaia: el, vine cu tine?! nu de alta dar mi se pare super interesant acest el.
au plasir!
haha, super interesant, nu? sigur că vine. 🙂
am fost si eu , cu kidul
sa ii arat balega de cal
la 4 ani, nush de a inteles,dar a ras
anyway, cu rasul de anul asta ramane
am zis hai că intru un pic s-o citesc pe Petronela înainte de somn să mă liniștesc. Și-s așa de liniștită acum. Chiar dacă-s mulți oameni în postare. Să dormi! :*
Îți doresc zile cu odihnă, dar nici prea multă, că parcă nu mai e la fel. Cred că tocmai abilitatea ta de a le rezolva pe toate, de a reuși tot ce îți propui te face o femeie puternică. Mulțumesc că reprezinți pentru mine un model demn de urmat!
sunt data pe spate de admiratie si uimire. tu chiar existi?
si totodata nu reusesc sa pricep cum de marea aia de oameni, care calca pe aici, reuseste sa-si tina in ea explozia asta de emotii, pe care inevitabil o produci. tu iti dai seama ce autocontrol? :))