cum am învins odată duhurile rele

11

Io sunt și mă declar o ființă sensibilă și nevricoasă. Am suflet de nufăr, cred. Sau aveam nufăr la ovar, că le tot încurc. Mi-e frică de întuneric, de bau-bau, de spirite ludice care se iau la joacă noaptea prin unghere strîmte și neluminate, astea. Eram la București, făceam un tratament. Încă din prima noapte am fost convinsă că mansarda unde stăteam pentru scurtă vreme e bîntuită. Ziua ne înțelegeam destul de bine, eu și spiritul. El stătea ascuns, eu mă făceam că nu știu că e acolo. Cum dădea crepusculul, începeau sunetele de twilight zone și își făcea apariția. Îmi controla diagonala și orizontala, îmi controla și dunga din mijloc, îmi înfiora nufărul, îmi zburlea părul de pe mâini, dacă aș fi avut, așa nu îmi zburlea nimic. Io, tare pe poziții, îl ignoram. Io îl ignoram, el nu se lăsa ignorat. Io aprindeam luminile, lumânările, îi puneam muzică de alungat spiritele, el nimic, se aciua în colțul cel mai întunecat și aștepta să obosesc, să mă posede. Și ne luptam așa până spre dimineață, când el, cuminte, ca orice spirit bântuicios trebuia să se retragă că venea lumina și îl ucidea. Răpusă de lupta seculară, adormeam și eu, fericită că l-am mai învins o noapte. Nu mă odihneam nimic.

Până într-o noapte, când, brusc, pe la așezatul serii, așa, planetele s-au aliniat invers, adică în favoarea lui și zbang, s-a luat curentul. De tot. Toată noaptea. Am rămas fără arme. Lumânările erau pe terminate, bateria laptopului se zbătea să își dea obștescul sfârșit. Spiritul, radios, își freca mâinile, căci pasămite, îi venise și lui apă la moară. Sinapsele mele se derulau rapid. Atacul de panică pândea la colțul creierului. Decid că nu e combinație și că mă duc la hotel. Sun în miezul fierbinte al nopții, chem taxiu’ și îi zic adresa hotelului. Pe drum, o sun pe R. și îi povestesc că nu se mai putea așa, mă ucidea practic, spiritul. Mă lamentez. Îi narez cum nu am pus geană pe geană ca să nu îmi slăbească vigilența, de atâtea noptișori. Cum am rămas singurică, pradă duhului, fără curent, în mijlocul metropolei. Ajungem la hotel. Mă dau jos, taximetristul, grav impresionat de povestea mea, clătina ușurel din cap, a condescendență. Îmi urează odihnă plăcută, semn că conmizera cu mine și îmi înțelesese tragedia. Ce om!!! Mă duc la recepție, cu părul vâlvoi, rimelul curs, alergată de stafii. Cer o cameră, ăia nu înțeleg prea bine din ce film am descins. Primesc o cameră. Cu lumină. Aprind toate becurile, televizorul, veiozele, lumina pe hol și cea din baie. Mă văd în oglindă ce dezabuzată par, dar nu îmi pasă. Am învins spiritul! Mă culc liniștită și dorm pentru prima dată, ca un bebeluș în lichidul amniotic la mă-sa în placentă.

11
Lasă un mesaj

avatar
8 Discuții
3 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Daniel
Utilizator
Daniel

Oricum, daca adormeai, spiritul cel nasol nu-ti facea nimic 😉 neabuzato. 🙂 )))

Alexandra
Utilizator
Alexandra

So I’m not the only one…Good to know!

rzone
Utilizator
rzone

Ala nu era duh, era spectru 😉
Bine ca ai fugit, ca cine stie ce abuzuri se mai intimplau 🙂

Alina
Utilizator
Alina

„simt enorm si vad monstruos”…..
i’m right there with you 🙂

mihai brad
Utilizator
mihai brad

abia azi inteleg
uneori sunt mai prostut decat accepta cei din jur
damn.

Adriana
Utilizator
Adriana

Chiar se intampla uneori sa sesizezi ca intr-un loc anume sunt duhuri rele !!! Am avut si eu odata nesansa sa fac cunostinta cu ele ! Eram la fiica mea care tocmai isi cumparase o casa in Virginia si inca din prima zi aud de la ea ca ceva e necurat in casa , ca-i opreste masina de spalat, ca-i face galagie prin camara, ca a pornit masina copilului de la care scosesera bateriile, ca atras-o de spate cand era pe scari cu copilul in brate si ca un caine lup pe care il avea se speria uneori de sarea… Citește mai mult

Ralu
Utilizator
Ralu

Atunci cand sunt singura acasa, dorm mereu cu o veioza aprinsa… De cand ma stiu, mi-e teama de intuneric, nimic nu-mi produce o neliniste si o frica mai mare decat a ma afla in intuneric. Intr-o noapte…ghinion…pana de curent. Cine suna la 1 noaptea la deranjamente Enel (nenea dormea sigur, dupa vocea pe care o avea la telefon 🙂 ) ??? Subsemnata! Ghinion si mai mare, era o avarie serioasa in zona si lumina nu a revenit in camera decat atunci cand a rasarit soarele. Norocul meu ca aveam lanterna si baterie la telefon. Asa ca te inteleg, probabil as… Citește mai mult

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

oau! oricine altcineva mi-ar povesti, nu l-as lua deloc in serios, dar stiindu-te o femeie desteapta, sincera si neparalela cu psihologia, nici nu stiu ce sa cred, ca autosugestia si coincidentele, probabil ai luat si tu in calcul.

in orice caz, misto povestea. iar spiritul, care visa sa te posede (o chestie fireasca, de altfel), poate fi luat si drept metafora.