jurnal de mai în 2 mai

4

Nicăieri marea nu se schimbă atît de rapid și surprinzător ca aici. Cînd mă trezesc, mă uimește proximitatea ei. E doar la un pas cu talpa goală pe nisipul cald. Pescărușii sfîșie văzduhul, aceiași de anul trecut și de acum doi ani. Ea e calmă și neclintită. Limpede. Oțelită. Doar o oră mai tîrziu, se înspumează și murdărește, ca un copil pe care îl scapi din ochi. Fiecare val care spală plaja aduce sute de meduze reci și lipicioase cu el. Și o mulțime de alge, de parcă ar fi o ciorbă înierbată. Limpezimea de sticlă i se preschimbă în tulbure, mîlos, într-o clipită. Seara, se liniștește iar, pe nesimțite. Se zbate ușor de țărm, aproape imperceptibil.

E cald, mă întind sub soarele ei de mai și mă gîndesc că nu am mai fost nicicînd la mare în mai în 2 mai și să fie deja vară. E un mai plin de ciudățenii ăsta. De schimbări. De fericiri și dureri, ambele bruște, violente. De maci. Nu am văzut nicicînd atîția maci. Pe calea ferată, pe cîmpuri, pe malul mării, în ierburi și în grîu, însîngerînd zările. E ca și cum pămîntul, aflat în mare suferință, și-a lăsat singur sînge, să se vindece. Așa mă și uit la ei, ca la niște flori vindecătoare, flori-vraci, născute din suferință. Iar macii sunt stări, nu flori, mi-ai zis. Fiindcă suferința e ardere. Purifică. Salvează. Epurează. O simt pe propria piele de o existență și cîteva ore în plus.

Plaja e goală. Terasa, așijderea. Îmi plac dintotdeauna plajele goale, unde mă întind goală și eu sub soarele binefăcător. Binefăcător am zis, detest curentul ăsta nouveau care ni-l prezintă drept bau-bau. Mie soarele îmi priește, de cînd mă știu. Nu fac abuz, dar nici nu mă ascund. Echilibru, mereu. Moderație.

Îmi priește și pauza asta, mică, nicidecum mare, o pauză de la tumult, o întoarcere la un sine uitat, la o stare, două stări, trei stări, Doamne cîți maci sunt pe lume, cîte stări, (căci macii nu sunt flori, sunt stări), ți-am spus, ce te faci, mi-ai răspuns. Mică. Mică mă fac. Mică.

Iar eu am fost făcută să stau pe mal de mare și să scriu, așa cum stau acum turcește în nisip și scriu pe caietul ăsta cu stiloul cum nu am mai făcut-o demult, am fost făcută să stau să absorb soare și sare și să scriu.

Și uneori să fac pluta.

0 0 vote
Article Rating
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
paparuz
3 iunie 2014 12:05

Uite stau aici lângă mare val după val nisip în nisip dacă aş întinde mâna dreaptă marea mi-ar mângâia trecutul aş putea să închid ochii să cred că eşti tu dacă întind toate mâinile urma pasului tău va urca până în inimă călcâiul talpa şi degetele vor fi chiar sângele meu dar nu voi face nimic din toate acestea n-am să-mi dăruiesc nici un refugiu voi rămâne aici lângă mare cu ochii mari cu vise mari în valuri tot mai mari singurătatea mării e totuna cu marea singurătate?

dana
dana
21 martie 2015 14:36

azi v-am descoperit si citesc de cateva ore . va multumesc…

Ileana
Ileana
20 iunie 2015 16:21

DA …. IMI PRIESTE …. „Îmi prieşte şi pauza asta, mică, nicidecum mare, o pauză de la tumult, o întoarcere la un sine uitat, la o stare, două stări, trei stări, Doamne cîţi maci sunt pe lume, cîte stări, (căci macii nu sunt flori, sunt stări), ţi-am spus, ce te faci, mi-ai răspuns. Mică. Mică mă fac. Mică.”
MULTUMESC !

O admiratoare
O admiratoare
13 martie 2018 23:46

o faina dusa de pluta! :))