Carevas’zîcă o venit vremea să ne privim în ochi. Mai întîi cu bănățenii, că așa s-o nimerit, nu că Banatu’ nu ar fi fruncea. Așa că iau mîrțoaga din grajd, o hrănesc cu o copaie de jăratec, o îmbăiez în lapte de măgăriță, îi pun căpăstrul fermecat, o încalec și zbor ca vîntul și ca gîndul la Timișoara, iar sîmbătă, la ora 15.00 mă înfățoșez domniilor voastre la librăria Cartea de Nisip. Voi să vă grijiți de niscaiva soare, că de restul ne-om griji împreună.
Apoi m-oi aburca iar pe calul năzdrăvan, ce să fac, și viu tot ca gîndul la București. Unde gazde de samă, nu fitecine, vă așteaptă la Cărturești Verona, la ora 18.00. Și eu, trasă la față și galbină ca ceara de emoție. La lansarea de la Brașov m-am ascuns după cărți, așa să știți, aici nu știu dacă am unde, dacă mă vedeți că mă rog în vreun colț, e pentru că invoc pămîntul să se despice și să mă înghiță. Nu vă faceți griji, am totul sub control. Ne vedem acolo.
Și da, voi veni și la Cluj, Iași, Constanța, cînd am datele precise trîmbițez negreșit.
Oradea?
e cu semnul întrebării, dar este 🙂
iuhuuu!
Tu ai emoţii? Ce să mai zicem noi?
voi de ce să aveţi emoţii, sărăcan de mine?
Păi când tu ne-ai arătat un suflet aşa frumos în cartea aia a ta, cum crezi că n-am avea emoţii la întâlnirea asta? Mare lucru să cunoşti un suflet! Trebuie pregătire specială, îţi tremură mâinile, nu ştii ce să faci, cum să te porţi, ce să spui…. e mare lucru, spun eu!
uof.
Exact asta voiam să zic şi eu…dacă ţie ţi-e frică… să vezi emoţiile noastre, ale oamenilor care nu te cunosc (să ştii că nici pe la Pro nu te văzurăm) şi îţi citesc acestblocdenervi de vreme îndelungată. Să nu râzi de noi, da?!
nu apuc să rîd nici de mine, darămite de voi?
stai ca nu vad bine. sambata pe 10 mai la 18 la carturesti in bucuresti?
nu, sîmbătă pe 10 mai la Timişoara, duminică 11 mai, la 18, la Cărtureşti în Bucureşti.
merci pentru lamurire, o sa vin 😀
he, he, unii te vor si in Miami. Un prieten mi te-a recomandat.
Eu sper sa te gasesc in librarii cand ajung in Brasov.
Mult succes!
mulţumesc! mă găseşti şi în librării şi pe vreo terasă, numai să mă cauţi! 🙂
bre, acuma m-a traznit!
chiar ca-mi ridici cota daca ma vede careva cu tine la una din terasele aste de zici. scriitoare, plm 🙂
ce tînpit! :)))
nesimțit-o! 🙂
ah, ce randevu am pierdut!