balcicul meu

35

Cînd o pătrund, Bulgaria îmi pare părăsită și părăginită dar cu un farmec desuet, precum cel al unei femei trecută bine de a treia tinerețe, dar cu urmele frumuseții apuse încă stăruind pe chip. Senzația mi se accentuează cînd intru în Balcic, un melanj de clădiri de piatră superbe, vechi, și ruine noi, blocuri sau hoteluri abandonate la roșu, verdeață și apă. Vegetația crește la întîmplare, peste tot, acaparează grădini, clădiri, curți, se ițește neobrăzată, atotstăpînitoare. Îmi place așa sălbatică, neîmblînzită, îmi plac scările neîngrijite, pietruite, care coboară prin boltele verzi înspre mare, mă simt prinsă într-un labirint minunat mirositor și colorat, o Ariadnă senină, fără grija minotaurului, cu nările înfiorate de miros amar de știută floare de castan, amestecat cu odor dulce, de floare de liliac și de boz.

Peste toate stă un cer greu, apăsător, coborît pînă la genunchii orașului pe care l-a iubit atît regina Maria. Nu-i văd dealurile, învelite în ceață, nu zăresc linia unde marea se dă cerului, totul e difuz, contururile, vagi, corpurile solide se contopesc pînă devin fluide, se îmbrățișează într-un gri perlat, se diluează și îmi confuzează retina hulpavă și neinițiată. Hotelul în care stăm are un corp vechi și imund, aproape abandonat, în a cărui recepție tronează o bulgăroaică grasă și veselă, cu gambe puternice, dezgolite, și un corp nou, imposibil de decent, în comparație cu celălalt. Fereastra mea dă înspre mare dar nu și înspre ochii tăi. Mă plimb de-a lungul falezei înnegurate, mă așez pe stînci, îmi privesc marea în ochii apoși și tăcuți. Niciun val nu o clintește, pare că stă în expectativă, nemișcată, imensă, măreață, superioară. Nu o ating, o privesc doar, o respir, mi-o asum. Numai la malul ei, privirea mi se odihnește. Numai ea e suficient de vastă, de întinsă și îngăduitoare să îmi lase sufletul și privirea să zburde, să nu le îngrădească, numai la picioarele ei sidefate mă simt liberă, deși îngenuncheată de frumusețea ei și dependența mea. Oh, dacă ai ști cum o iubesc! Cum mi se așază în creier și suflet clipocitul ei calm dar și vaietul ei sfîșietor, neliniștitor. Cît îmi seamănă, amăgitoare și totuși atît de statornică, mereu acolo, în același loc și totuși alta. Cum mă săgeată tînguielile păsărilor ei, mugetul adîncurilor neștiute, zgomotul spart al valurilor în stînci. O iubesc cu dor de ondină, ca și cum ea ar fi fost casa mea și din ea mă trag, nu din pămînt, nu!, din apă. Fiecare plecare de lîngă ea e o smulgere. Doare.

O sorb cu nesaț, în suflet o sorb, de cîte ori mi se-ntîmplă-n retină. O sorb și îi zîmbesc. Le zîmbesc și florilor din grădina castelului, miresmelor și culorilor. Grădina e altfel decît mi-o imaginam, mai pietroasă, mai calculată, poate, prea plină de lume, prea umblată. Mi-o imaginez pe regină călcînd-o la pas mic, oprindu-se în umbrare, dezmierdîndu-i cîte o petală, netezindu-i cu mîna vreo cută de apă, cu doar pescărușii țipători tovarăși. O dezmierd și eu din priviri, o calc și eu în converși, îi miros florile, îmi îngrop obrazul în bujori parfumați de-ți iau mințile și ochii în ciorchini liliachii de-ți fură vederea, îmi proptesc spatele de vase de lut, mă arunc fără discernămînt în iarba verde, rîzînd. Degust vin, mă (re)îndrăgostesc, plec cu trei sticle. Rîzînd, încă.

Soarele se încăpățînează să se ațină în dosul cerului sumbru. Eu îl desfid, el mă ignoră. Profit de lipsa și nepăsarea-i și dorm, dorm precum sacii cei grei de cartofi, dorm somn dulce de-amiază, somn și mai dulce de dimineață, dorm tot somnul pe care nu l-am dormit în ultima lună, somn gras și puturos, dar binefăcător. Simt cum mi se ridică pîcla de pe creier, îmi simt neuronii făcînd gimnastică, înviorați, revigorați. Le dau din cînd în cînd cîte un șut în curul satisfăcut, să nu se învețe cu binele, că n-avem, e penurie. Mă resemnez cu lipsa soarelui, dar mai întîi mă plîng cui stă să mă asculte cît de frig e și cum m-au mințit iar meteorologii, că uite mi-am pus numai haine subțiri în bagaj și pe faleză suflă vîjgăul iar eu nu am decît un caftan mai gros, toantă și obosită și grăbită și în silă cum am împachetat la plecare. În schimb posed, desigur, sandale și costum de baie. Și abia ce termin lamentațiile, ne așezăm pe o terasă cu flori și păsări tărcate pe care scrie bine ați venit scumpi prieteni români, îmi bag nasul, sastisită, într-o carte și jmaf, de unde-neunde, mă orbește o rază de soare. O prind și o dojenesc, pe unde-mi umbli, fufă, cum ne-a fost vorba nouă? Dar ea alunecă și fuge să risipească norii și îmi trîntește cer albastru și nori cirus deasupra, de stau și mă minunez precum vițelul la poarta nouă. Și nu mă mai dau dusă din cald și bine, scot haină după haină, zîmbet după zîmbet. Și după vreo două ore de senin, îmi fac socoteală să mă-ntind colo, pe bucata ceea de nisip, la soare, dar nu așa înfofolită, Doamne ferește, ci gătită înadins pentru plajă. Și iute mă dau peste cap de trei ori și mă preschimb în fufetă văratecă, dar norocul nu-mi stă pe loc, ci fuge, și cu el tot soarele, de mă lasă fustată și sandalată pe singurul petic de plajă din Balcic, cu ochii în nor negru de furtună, nor nimbostratus și suspin și îmi iau fustele și le urc înapoi pe scări de piatră năpădite de iarbă, cu obidă de aspidă.

Dar nu las norul să îmi întunece bucuria decît puțin, iar cu soarele mă voi mai întîlni iar, pe drum înapoi. Și la cafea, într-o Vamă ticsită, mahmură, dar cu o mare turcoaz și vibrantă, furioasă și rece, dar atît de frumoasă încît îmi rănește inima, iar, zdrențe mi-o face cînd o privesc pentru ultima oară de această dată, căci mă voi tot întoarce la ea pînă îmi va fi să îi rămîn, să-i caut în cap cînd e obosită, să-i fac un ceai cînd are guturai, să-i sărut gleznele lichide și oțelite, să-i iau limba de spumă în gura-mi amară, să o frămînt și să o ascult pînă cînd îmi va fi vremea să mă duc, iar cînd o să mă duc tot în ea să mă duc, nu în pămînt, nu!, în apă. Căci fiecare plecare de lîngă ea e o smulgere. Doare.

35
Lasă un mesaj

avatar
20 Discuții
15 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Silvia
Utilizator

Si fiecare mare, autenticâ iubire nu se uitâ niciodatâ

ianis
Utilizator
ianis

Imi place cum te imbraci; un stil tare placut!
Mai placut decat stilul in care scrii.
Nu -mi dau seama de ce sunt asa diferite, desi pornesc din aceeasi persoana, din aceleasi trairi.
Interesante sunt : fruntea proeminenta, nasul mic, ochii migdalati, maxilarul pronuntat si pometii – probabil strabuni mongoli.
Nu ma apuca nervii ……….sunt calm si incerc sa te inteleg.
Poate din randurile sau pozele viitoare.
Zi placuta

Radu
Utilizator
Radu

In cazuri d-astea la limita, o pastila e mai eficienta ca scrisul. Pentru toata lumea.

Radu
Utilizator
Radu

Evident luata inainte de a ne apuca de citit bloguri.

Ella
Utilizator
Ella

delicioasa Petronela, astept postarile tale, ca pe un desert rarisim pe care il savurez de fiecare data cu aceeasi placere, dar parca prea repede se termina… cum ajung la crema, inca o imbucatura si s-a gatat 🙂

marilena
Utilizator
marilena

absolut superb! esti diafana, plina de gratie, mica sirena ce si-a odihnit fruntea pe nisipul mangaiat nu de o briza calduta, ci rascolit de „vïjgaul” trezit din amorteala … doar pentru a te intampina…
iti multumesc…fiecare din atomii mei au plutit intr-o miscarea browniana blanda in jurul pasilor tai!

Arabela
Utilizator

Ce frumos ai descris dragostea de mare, mi-ai vorbit din suflet. Si pe mine ma doare fiecare despartire si sufar ca locuiesc asa departe de ea si nu o pot vedea pe cat de des imi doresc.

Acu mi s-a facut dor din nou !

sam
Utilizator
sam

Oras in NE Bulgariei, pe Coasta de Argint, la S de capul Caliacra

Alina
Utilizator
Alina

Buna,

Te-am vazut in Balchik. Ne-am intersectat chiar de cateva ori in plimbarile pe faleza. Nu am fost foarte convinsa ca esti tu si sincer nu am vrut sa iti deranjez vacanta, dar mi-as fi dorit sa iti spun ca iti citesc blogul si te admir mult… Atat 🙂

Alina
Utilizator
Alina

data viitoare asa o sa fac 🙂

Ramona
Utilizator
Ramona

O sa te vad in carne si oase duminica….Pfff, am niste emotii…

Ma incanta cum alaturi cuvintele. Imi vibreaza neuronii, citindu-te, dar nu!, nu le voi da nici un sut in „curul satisfacut”…ii voi lasa sa lancezeasca in eleganta descrierilor tale…acum, pana plec la munca….si iar si iar, in cate un moment de respiro…

vlad
Utilizator
vlad

Am fost si eu in Balcik on 1995 ca sa vad castelul reginei Maria si gradinile din juru-i. Si atunci intrarea in Bulgaria si zona arata tot asa cum spui tu acum (parasita,…….dar cu un farmec desuet..). Bunica mea care s-a dus de curind (la 90 de ani) a cunoscut-o pe regina, care venea vara la Bran (castelul era resedinta ei de vara) si era foarte populara printre braneni si cghiar apropiata de ei. Nu degeaba a dorit sa-i ramina inima acolo. Ai stat in fotoliul de piatra din care-i placea ei sa priveasca Marea? Frumoasa descrierea si locurilor si… Citește mai mult

3.14...
Utilizator
3.14...

Inteleg ca marea e a ta, dar de ce si balcicul?

Dan Popescu
Utilizator
Dan Popescu

Superba descriere si amintirile mi-au zburat spre resedinta Reginei spre acel pamant romanesc samavolnic furat si mi-ai facut un dor teribil de mare cu randurile tale .Esti un om frumos cu suflet cald si cu trairi intense.

Elena
Utilizator
Elena

„Fereastra mea dă înspre mare dar nu şi înspre ochii tăi.”

Fabulos!
Mi-am amintit de Balcic, de omul cu care am fost acolo şi de care m-am desprins greu, dar necesar.
Mulţumesc, Petronela.

Ştefania Puşcalău
Utilizator
Ştefania Puşcalău

N-am întâlnit niciodată o descriere aşa frumoasă a mării. Un text cu briză, pe care îl citeşti şi-l respiri totodată…
Te felicit pentru inspiraţie! Mi s-a făcut un dor nebun de Mare şi de plecat la drum lung.

Enigmatic şi cuminte
Utilizator
Enigmatic şi cuminte

Mai aveai tu, carevasăzică, ceva provizii de converşi…

Minodora
Utilizator
Minodora

Superba descriere a Balcicului, un colt de rai pe care de ani de zile doream sa-l vad, si abia vara aceasta l-am vazut. Eu am descoperit Balcicul prin scrierile Cellei Serghi. Ani de zile am trait cu o imagine idilica a acestui loc, dar nu am fost deloc dezamagita cand l-am vazut. Mi-am dat seama ca imaginatia si realitatea s-au completat. Sa stii ca m-am regasit aproape in fiecare cuvant pe care l-ai scris . Iti impartasesc trairile. Ai scris atat de frumos, ca mi s-a facut asa dor de mare ,ca ma doare.

beatrice
Utilizator
beatrice

ce spui tu despre mare ar trebui premiat; pulitzer sau goncourt sau un alt premiu neinventat inca pentru a-ti recunoaste/onora/pretui/maiestria; e atat de frumos ca doare!

beatrice
Utilizator
beatrice

ce spui tu despre mare ar trebui premiat; pulitzer sau goncourt sau un alt premiu neinventat inca pentru a-ti recunoaste/onora/pretui/maiestria; e atat de frumos ca doare!

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

nu cred ca am citit un text mai senzual, si perfect, si datator de palpitatii, si imposibil de fain… esti al naibii de frumoasa in tot ceea ce faci, in tot ceea ce esti, transmiti, exprimi….. iar imi pari ireala. nu s-a nascut inca cineva, care sa scrie atat de misto. e imposibil! ….. imposibila ce esti! :))

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

m-am intors iar aici, ca vrajita, ca si pe asta o vreau pe repeat, o vreau tatuata pe creier. creaza depenta si vise frumoase, din care nu vrei sa te mai trezesti.

iar de Ariadna apropo,
http://youtu.be/oiL9ItjmHRw
uitasem sa ti-o las ieri, socata de atata frumusete.