împreună (invitație la teatru)

31

De parcă nu ar fi fost de ajuns emoțiile cu lansarea celei de-a doua cărți, zbang, în noiembrie mi se va mai întîmpla una mare: va fi premiera primei mele piese de teatru. Na belea, ce obraznică sunt!

Nu am suflat o vorbă despre asta pînă acum, căci nu îmi place să mă laud pînă proiectele nu sunt avansate și sigure. Povestea cu piesa de teatru a fost așa. După ce a apărut textul ăsta în Catchy, care a făcut furori pe internet, am fost căutată de un regizor mișto de la teatrul din Sfîntu Gheorghe, Mirela Bucur. Care m-a scos la o cafea și mi-a zis că i-a plăcut foarte tare, îl vede pe scenă, demult nu i-a mai dat ghes așa un text și hai să îl dramatizăm. Hai, am zis eu, tută, fără să mă prind ce vrea să spună femeia. Și m-am trezit că, plecînd de la povestea casieriței, am construit o piesă de teatru cu 5 personaje, de nu m-am mișcat din fața laptopului cîteva zile și nopți pînă nu a fost gata. Gata-gata nu e nici acum, că regizorul mai vrea niște modificări, iar nu dorm, mănînc sau beau weekendul ăsta, ziceam că mă hodin și eu, vorba bunei, după strofocarea cu cartea, dar nu ai să vezi. Las’ că mă hodin cînd oi muri!

Spectacolul – „Împreună”, pre numele lui, o comedie cu accente noir – a început să fie montat, va avea dublă premieră, la Sfîntu Gheorghe și Brașov în aproximativ o lună. Mă ia cu leșin numai cînd mă gîndesc. Cînd scrii o carte, vine omul la lansare, o cumpără, dar de citit o citește acasă, dacă nu îi place și o aruncă cît colo nu vezi, nu asiști, nu mai e treaba ta. Dar să stai într-o sală de spectacol, unde reacțiile sunt imediate, unde feedbackul e instantaneu, mi se pare un supliciu de neimaginat. Dacă nu le place? Dacă nu o să rîdă? Dacă nu aplaudă? Citisem undeva că un mare dramaturg se plimba prin fața teatrului în timpul premierei unei piese și aștepta cu nervozitate să iasă publicul, să le vadă reacția oamenilor pe chipuri și așa își dădea seama dacă spectacolul plăcuse sau nu, nu avea putere să stea în sală. Eu sunt un om mic, dramaturg prin șansă și accident, nu știu dacă voi mai scrie vreodată teatru, iar emoția și bucuria unei astfel de întîmplări mă depășesc cu mult.

Da, știu, mă obrăznicesc. 2 cărți într-un an și o premieră de teatru. Și totuși, sunt rodul unei munci de ani întregi, a multor nopți nedormite, zile și nopți de surescitare. Ziceam eu la începutul acestui an că 2014 is my bitch, dar habar nu aveam ce an bun, blajin, generos, minunat în felurite moduri, greu, obositor, iar minunat, mă aștepta. Cel mai an din viața mea. La năibuța, sunt fericită. Cu totul, pe de-a întregul, din orice poziție m-aș uita. În ultima vreme mă tot opresc oameni pe stradă – azi dimineață mi s-a întîmplat ultima dată – să mă felicite pentru ce fac. Mă apucă plînsul cînd pățesc asta, dar și o mare bucurie, de nepus în cuvinte.

V-am spus că fără voi nimic nu era posibil? Și că vă iubesc și mulțumesc?

Vă aștept la teatru. Curînd.

Articolul anteriorhow bou can you go
Articolul următorprima zi de școală
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

31
Lasă un mesaj

avatar
17 Discuții
14 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Laura Driha
Utilizator

Wow! Felicitari!!! Ce frumos!
Am crezut ca si joci in ea, multi-talent ce esti – desi nu te imaginezi!
La Constanta cand vine piesa??
Te imbratisez!

Kyoteea
Utilizator

abia astept:) daca se poate juca piesa la Brasov mai spre sfarsitul saptamanii, sa ajung si eu din Bucuresti:)

Arabela
Utilizator

Oho ce vesti minunate ! Felicitari !!!!

Ce rau imi pare ca locuiesc asa departe de Brasov. Mai incoace catre Arad/ Timisoara nu e vre-o sansa sa se joace ?

Anca
Utilizator
Anca

obligatoriu in weekend please, vin si eu din Sibiu…

delia
Utilizator
delia

ma bucur mult pentru tine si iti tin pumnii!

Sebastian Mihail
Utilizator

Dacă ar ajunge şi pînă la Iaşi… 🙁
(sau poate publici şi piesa de teatru, după premieră evident 😀 / mă gîndesc că poate mai scrii vreo 3-4, să fie de un volum consistent acolo saaaaaaau o pui pe asta într-un PDF şi ne-o serveşti aicişea pe blog)

elena
Utilizator
elena

va asteptam si la Alba iulia.Esti minunata.

Irina
Utilizator
Irina

da, da si la Alba. si poate il iei si pe Telespan de-o haripa.

emilia
Utilizator
emilia

Ce bine ca eu locuiesc in Brasov ,astept premiera.

Cristina
Utilizator
Cristina

Cand in noiembrie? Vin in Brasov pe weekendul cu 7. Si vin de departe tare..m-as bucura tare de tot daca s-ar nimeri. si… Felicitari!!! Esti o inspiratie:)

matussa
Utilizator
matussa

nu putem veni ca nu suntem la voi, suntem in alta parte dar trimitem drone. din familie, care ne vor impartasi. ce incepi bine are mereu multiplu si sos. vor mai fi, vor mai veni, ca valul seismic. merde, alors!

Raj
Utilizator
Raj

Regizoru ala proceda ca Pamfil, profu de chimie. Ne balacarea , iesea nervos si mai ramanea in dosu usii ca sa auza ce ziceam de el…………. Miam cumperat niste papuci de 7 lei per. dela Dragonul cel chinezesc. Daia zisei, ca nu stiu pa unde sami strig fericirea si satisfactia. Pe blog. Nu fiti inveninati, munciti si va veti cumpera si domniile voastre. Sluga !

Raj
Utilizator
Raj

Si pe mine ma opreste lumea pa strada, dna Petronela. Ar fi cazu sa le inapoiez banii….

Raj
Utilizator
Raj

2014 o hi fost 1 an bun pt. dv., dna Petronela. Pentru mine , ba

Nyck
Utilizator
Nyck

Felicitari!!!
Vom veni cel putin 3 din Bucuresti!
Asteptam data exacta!

oana
Utilizator
oana

draga mea, atunci cand te-am cunoscut, respectiv vara lu` 99 (eram acolo in episodul cu marea) am avut un feeling ca la un moment dat o sa te descoperi ; ca o sa-ti dai seama ca esti un om minunat si ca voi mai auzi de tine
acum am ajuns la zi cu cititul blogului, la urmatorul salariu am in plan cartile, iar premiera sigur n-o vom rata
nici nu stii cat de mult ma bucur pentru tine….
iti doresc ca anul asta sa fie primul dintr-un lung sir de ani minunati
oana

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

ce m-ai emotionat, faino… e asa placut sa te stiu fericita. la naibuta! 😀
felicitari!