I know what you did this summer: survived

31

 

Dacă m-ar fi întrebat cineva ce fac vara asta, sigur – sigur nu aș fi zis covid. Aveam alte planuri, tot de pandemie, că deh, și am crezut că dacă mă păzesc, nu îl fac. Dar am făcut.

Am ales să nu vorbesc despre asta pînă nu îmi trece și pînă nu trece și ceva timp de cînd mi-a trecut din mai multe motive. (pun intended)

Cel mai important ar fi că atunci cînd te simți rău nu ai nevoie de genul ăla de atenție pe care l-aș fi primit eu, cu suta de mii de followeri pe conturile mele de social media. A fost complicat de gestionat și atenția primită de la familie și prietenii din viața reală. Oamenii sînt înspăimîntați și de multe ori își proiectează frica personală tot pe bolnav, așa că după ce că nu ești bine, ai de înfruntat și temerile sănătoșilor. Telefoane de genul: vai, ești sigură că o să fii bine, am auzit ieri că x, care se simțea bine la ora 14, la 20 a decedat. Exagerez, dar înțelegeți ideea. Asta mi-ar mai fi lipsit, sute sau mii de mesaje de la necunoscuți, îngrijorați pentru mine sau pentru ei, plus hatereala care vine la pachet, că am fost plătită să zic că am, că mint, că sînt inconștientă sau altele asemenea pe care am văzut că le-au încasat alții. Și pe care le voi încasa și acum, că m-am decis să vorbesc despre asta, dar sînt pregătită, am block-ul la îndemînă și zero toleranță pentru genul ăla de oameni aici la mine. Să fie la ei. Iar dacă cumva tocmai v-ați amintit, cu o doză mai mică sau mai mare de răutate, că în februarie am făcut de cîteva ori mișto de virus, ceea ce am făcut, pentru ca apoi, odată ce am avut mai multe informații să iau o atitudine super responsabilă șase luni atît personal, cît și public, și credeți că am meritat să mă îmbolnăvesc, cum am mai auzit, ei bine, nu pot decît să vă compătimesc, trebuie să fie tare triste viața și sufletul vostru.

Dar acum, că sînt bine deja de o vremuță și ieșită iar în lume, pot să vă povestesc cum a fost la mine, în caz că nu credeți că boala există, iar în caz că credeți, poate vă ajută să știți la ce să vă așteptați dacă o luați. Reiau întrebările și răspunsurile pe care le-am primit repetitiv de la cunoscuți în perioada asta:

De unde am luat virusul, mai ales că eu m-am ferit și mi-am luat mereu măsuri, am purtat mască, am dezinfectat și cumpărăturile?

Nu de pe terase, nu de la mare, nu din magazine sau din pădure – ci din cercul foarte restrîns de apropiați de care nu m-am ferit, din familie adică – am văzut că și studiile spun asta și are mult sens. Fiindcă fiecare membru din cercul apropiat mai are pe cineva apropiat în afara cercului, care mai are pe cineva apropiat și tot așa. Noi am ținut, din fericire, boala în familie și am reușit să o răspîndim doar între noi, nu am mai dat nimănui altcuiva fiindcă ne-am izolat repede. Fie-mea mică a fost pacientul zero și a avut aceleași simptome ca mine, doar că a trecut mai ușor peste ele și nu a rămas cu sechele, s-a vindecat relativ rapid, fie-mea mare care era plecată nici nu a făcut și nu i-am mai permis să se apropie pînă nu am fost bine. Deci și cei tineri fac boala, cu simptome și tot tacîmul. Detaliu important: în perioada cînd nu știam că am boala am stat aproape de tot, vreme considerabilă, de un singur om din afara familiei, o prietenă bună, dar ea nu a luat – testele ei au ieșit negative, și PCR , și anticorpi.

Cum s-a manifestat?

 Mai întîi, ca o răceală obișnuită. Mi-a curs nasul, durere ușoară de sinusuri. Am sunat imediat medicul, mi-a zis că nu e simptom de Covid, să stau liniștită și să iau Nurofen răceală și gripă –  cu o zi înainte spălasem mașina afară, în ploaie, am zis că na, poate fi de acolo. Dar, pentru că e pandemie, am luat în calcul din primul moment că poate fi și coviduț și am avut grijă să nu intru în contact direct cu nimeni. Cu prietena mea deja eram. Apoi, cînd mi-a dispărut brusc, dar brusc în sensul cel mai literal al cuvîntului, mirosul și gustul, am știut că e covid și imediat m-am dus să mă testez. Între timp, și fie-mea mică pățise la fel. Bineînțeles că testele au ieșit pozitiv, ar fi fost de mirare să fi fost altfel.

Am avut simptome amestecate, preponderent neurologice și digestive. După prima fază cu nasul care curgea, mucoasa s-a uscat foarte tare și simțeam că respir foc cînd trăgeam aer pe nas. Plus dureri de ochi și cap, în spatele sinusurilor, lipsă miros și gust, o oboseală foarte stranie, diaree și dureri de stomac. Nu am tușit, nu am făcut febră. Mi-am monitorizat mereu saturația de oxigen, nu a coborît sub 96-97.  O singură dată, dar era pe panică, și-a revenit cum am făcut niște exerciții corecte de respirație și m-am liniștit. Nu am necesitat internare și m-am tratat cu ajutorul unor medici pe care îi cunosc din spitale Covid în SUA și Brașov, care mi-au zis ce să fac și să iau, asta și fiindcă la DSP nu a răspuns nimeni și nici nu m-a sunat nimeni în toată perioada (era și vid legislativ), iar medicul de familie a zis că să mai încerc la DSP, unde în continuare nu răspundea nimeni. Haos total, spitalele pline, oameni puțini la DSP, dar asta știți deja. Însă am luat în calcul tot timpul că, dacă mă simt mult mai rău, voi suna după ambulanță. Din fericire, nu a fost cazul.

Ce pot spune despre boala asta e că e foarte stranie. Ce am simțit nu a semănat cu nicio altă boală pe care am avut-o vreodată. Nici durerile de cap, nici oboseala din mușchi și tot corpul, dar mai ales anosmia – pierderea mirosului – nu au fost simptome pe care să le mai fi avut înainte. Dintre toate, să rămîi brusc fără miros – și apoi și gust, a fost cel mai ciudat, dar și cel mai greu de suportat. Miroseam în disperare sticluțe cu parfum tare, dar nu simțeam absolut nimic. Nimic, nada. O lume fără mirosuri și gusturi e o lume în care mi se pare imposibil de trăit. În fiecare dimineață primul lucru pe care îl făceam era să verific dacă simt mirosuri. Cea mai fericită zi dintre toate a fost cea în care mi-am recăpătat, chiar dacă parțial la început, mirosul.

Cît a durat?

Aproximativ două săptămîni, din care una a fost mai serioasă. Însă a durat și încă durează recuperarea. Nici nu am ieșit din casă decît foarte puțin în primele zile după vindecare, fiindcă oboseam și mi se făcea rău după doi-trei kilometri de umblat pe jos – și nu de la plămîni, respirație, cum am mai citit pe la alții care au avut simptome respiratorii, ci din tot corpul, cumva, foarte greu de descris. Încă nu am curaj să alerg și abia de vreo trei zile am reînceput să fac ceva mișcare, ușurel, în casă. Și încă durează durerile de cap – sinusuri, nu știu cînd voi scăpa de ele, sînt exasperante pur și simplu. Există oameni care povestesc că au rămas cu sechele pînă la 16-20 de săptămîni după vindecare, apoi durerile sau simptomele reminiscente au dispărut brusc.

Ce a fost cel mai greu?

De tolerat incertitudinea și anxietatea. Și specimenele aflate în negare, care îți explicau pe internet în timp ce tu sufereai, că boala nu există și totul e o conspirație. Aia a fost perioada în care am blocat și banat cei mai mulți oameni, răbdarea mea pentru ei a expirat la fel de brusc cum mi-am pierdut mirosul.

Dar incertitudinea și spaima că oricînd poți fi mai rău nu le-am putut bloca și nici nu am vrut, ele au existat tot timpul, cu diverse intensități. Îmi zicea o prietenă că nu știe cum nu am luat-o razna, că ea nu ar fi putut rămîne rațională, să calculeze ce e de făcut, să fie calmă. Ei bine, a fost foarte greu și pentru mine. Au fost momente în care mă cuprindea panica, îmi dădeam seama că am boala asta despre care toată lumea vorbește și de care toată lumea se teme și din cauza căreia au murit sute de mii de oameni, că e imprevizibilă și că pot și eu ajunge intubată, mi se făcea frică mare, îmi ziceam OK, acum sînt căcată pe mine de frică, trebuie să respir și să mă calmez. Apoi făceam repede un reality-check, îmi monitorizam iar saturația de oxigen, temperatura, mă mai uitam o dată pe statistici și calculam că cei mai mulți se fac, totuși, bine, acceptam că îmi e frică și e normal să îmi fie frică, dar că sînt totuși un caz fericit. Ne-a ajutat mult umorul, la noi în familie autoironia vine de departe, mama-mare și pe patul de moarte se autoironiza, glumeam cu fie-mea că sîntem în trend, out there is a global pandemic and we are part of it, o să învețe despre noi la istorie, ea zicea că speră că măcar avem ultima versiune de virus, fiindcă vrea să fie tot timpul updatată, apoi: și, te-ai apucat să scrii cartea aia despre cum ai supraviețuit, dar să fie dramatică!, vezi, Pwetro, cum e viața asta, au dreptate că de ce îți e frică nu scapi, azi faci baie în clor să nu te infectezi, mîine ești pozitivă, apoi rîdeam că avem varianta premium luxury a bolii, ne-am scos – deh, mecanisme de apărare care ne-au ajutat să trecem prin anxietate fără să o luăm (iau, că eu sînt mai fricoasă) razna. Însă, la final m-am felicitat – m-am descurcat bine, a fost un test nu doar pentru corpul meu, ci și pentru psihic, sînt rezilientă, iată, am absolvit pandemia cu notă de trecere, nu am rămas corigentă sau, doamne ferește, repetentă cu piatră funerară pe aleea scriitorilor.

Viața după covid?

Părțile bune:

Simt că am o superputere și că superputerea mea e aceea că am avut deja boala și că nu mă mai tem. O să mă testez lunar de anticorpi, sînt curioasă cît va dura imunitatea, continui să port masca și să fac tot ce ține de mine, ca și pînă acum. Din ce am citit prin articolele medicale serioase (alea peer-reviewed) sînt slabe șanse să-l faci a doua oară. Dar nu imposibil. Totuși, simt că pot trăi mai normal decît am făcut-o înainte, acum că am trecut deja prin boală. E mare lucru să scapi de anxietate și de obsesia virusului – îmi pare că capul ne e mai în pericol zilele astea decît corpul, de multe ori.

Am văzut cine și cum îmi e aproape, cui îi pasă de mine, cine e irațional pînă la comportamente șocante: am o rudă pe care nu o văzusem de anul trecut și care stă la 1000 de km, care mi-a zis că dacă i-aș fi dat boala – de parcă dacă aș fi dat boala cuiva aș fi făcut-o cu intenții criminale, nu pentru că și eu am luat-o de undeva și nu știam că o am – nu ar mai fi putut să mai fie prietenă sau să vorbească vreodată cu mine, că nu m-ar fi putut ierta că i-am făcut una ca asta. Repet, nu am văzut-o de anul trecut și nu cred că o voi mai vedea vreodată. Mai întîi am fost șocată, apoi am înțeles că vorbește teroarea din ea, care o face să nu se simtă în siguranță nici măcar din altă țară, am stat de vorbă cu ea și i-am explicat că înțeleg, însă cred că e mai bine să nu ne mai vedem sau vorbim, cine știe ce alte lucruri ar putea lua de la mine prin chat sau telefon și să nu mă poată ierta niciodată, e mai bine pentru siguranța ei.

Părțile ciudate sau rele

Sechelele – în cazul meu durerile de cap, sinus, pe care le am zilnic, și oboseala aia care acum pare că a dispărut, dar nici nu am forțat să aflu.

Lumea care știe că ai avut boala și care se ferește de tine. Irațional, știu, căci practic sînt cel mai sigur contact al oricui acum, nu mai pot fi purtător asimptomatic sau simptomatic. Sigur că nu toți fac așa, dar am avut surpriza ca mătușă-mea, de exemplu, să se închidă în casă cînd am mers să îi văd pe ai mei. Iar alții să mă evite, nici măcar elegant. Și nu m-am dus la ai mei, evident, decît la ceva vreme după negativare. E foarte ciudată stigma creată în jurul bolii și bolnavilor. Practic, dacă ai avut boala e oarecum vina ta, sigur ai făcut ceva greșit, ești vreun inconștient, vreun iresponsabil, vreun nespălat, vreun criminal biologic. Indiferent dacă tu ești fix opusul.

Faptul că ești tentat să ascunzi că ai avut boala, tocmai pentru a nu trece prin ce povesteam mai devreme. Eu nu am făcut-o, am zis tuturor celor cu care am vorbit, am anunțat pe toți cei cu care m-am văzut înainte, însă știu zeci de oameni care nu au curaj să spună că au sau au avut boala. Și am auzit de zeci de oameni care au simptome și nu s-au testat de frică să nu fie izolați sau internați, să nu fie dați afară, să li se închidă afacerile, să nu mai plece în vacanță sau să nu se ia lumea de ei șamd.

 

Concluziile mele din toată perioada asta de boală și post-boală sînt că numărul celor bolnavi versus statistici oficiale e mult, mult mai mare, virusul e aici, printre noi și ajunge la tot mai mulți dintre noi. Dar virusul a devenit, pare-se, mai puțin virulent, poți face boala și trece relativ ușor prin ea, însă ce formă vei face e strict o loterie, predictibilitatea e foarte mică. În acest moment în care vorbim am mult prea multe cunoștințe bolnave, acasă sau internate.

Am stat pe gînduri dacă să scriu public despre asta sau nu, însă am ales să o fac, acum că am integrat experiența – cred că e important să vorbim și să dăm speranță, printre altele. Cineva mi-a zis că după ce a vorbit cu mine și a auzit povestea mea a început să se teamă mai puțin, să fie mai încrezătoare. Dar nu mai puțin precaută.

Vă mulțumesc de pe acum că nu veți scotoci în plus față de ce am ales să împărtășesc, tot ce am simțit că vreau să spun am spus deja  – faptul că am un profil public nu înseamnă că am vreo obligație să îmi pun viața personală și sănătatea pe tapet sau că datorez vreo explicație cuiva. Am avut o boală, nu am făcut vreun lucru de care să îmi fie rușine. Aveți grijă de voi, purtați mască, fiți precauți, nu e deloc faină boala asta și nu știi cu ce te alegi după ea. Sînt zile și acum cînd am senzația că nu va mai fi nimic ca înainte, sper să mă înșel.

 

 

 

 

 

 

 

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

31 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ioana Derscanu
Ioana Derscanu
14 august 2020 11:28

Mulțumesc din suflet de povestire – prinde tare bine și pentru cine crede și – sper! – pentru cine încă se mai îndoiește. Sănătate multă tuturor! Și anticorpi pe termen cât mai lung!

Popescu Taluca
Popescu Taluca
14 august 2020 11:43

Buna ziua. Mulțumesc pentru destăinuire. Imi puteți spune cum v-ați monitorizat saturația de oxigen acasă? Ma interesează pentru orice eventualitate 😞.

Maria Luiza Agape
Maria Luiza Agape
14 august 2020 11:58

Multumim pentru impartasirea acestei experiente atat de neplacuta! Ati putea se ne spuneti ce medicamente v-au fost recomandate? sau ce ne recomandati sa avem musai in casa ? Multumim si multa sanatate!
 

Catinca
Catinca
14 august 2020 12:37

Intentionezi sa donezi plasma?

elena
elena
14 august 2020 13:19

Buna,

multumesc mult de relatari – lucruri f utile de stiut. Imi puteti spune ce tratament ati urmat acasa? ce medicamente ati luat, etc. multumesc frumos si multa sanatate si anticorpi pe o perioada cat mai lunga

trackback

[…] text tulburator publicat pe blog, I know what you did this summer, scriitoarea Petronela Rotar scrie despre experienta de a fi avut coronavirus, transmite […]

Elena
Elena
14 august 2020 13:54

Mulțumesc din suflet pentru împărtășire și mă bucur enorm că te-ai însănătoșit!
Îți doresc multă sănătate și numai bine ❤️!

Andreea Mot
Andreea Mot
14 august 2020 14:57

Minunat articol. Ma regasesc deja in acest tipar(in prezent fiind inca internata , dar cu un picior pe pragul usii spre casa) . Trebuie sa prindem.curaj sa purtam aceasta eticheta( poate prea stigmatizanta), sa avem curajul sa ne asumam adevarul desi sint deja speriata ca nu imi voi da seama la vreme in fata cui merita sa iti deschizi sufletul. Cred ca cea mai mare reusita a acestui virus scarbos este DEZBINAREA si INDUCEREA PANICII,din pacate. Sa privim cu nadejde …la cer!

irina
irina
14 august 2020 16:06

Pun mare preț pe marturia asta! Ma bucur ca esti bine si ca ai ales sa împărtășești cu noi.

Oana
Oana
14 august 2020 17:02

Multa sanatate, Petronela! Important este ca ai avut putere si ai trecut cu bine peste acest hop! Sa fii bine in continuare!

Sorinelu
14 august 2020 19:04

Esti o dura, ai lav iu olueiz

Iulia
Iulia
14 august 2020 19:52

Mulțumesc pentru împărtășire. Sănătate multă.

Carmen
Carmen
14 august 2020 22:30

Felicitari pentru curaj!
Citeam la tine, nu mai stiu unde, ca suntem singurele animale care lupta impotriva instinctului de supravietuire.Asa am inteles si eu, dar de ce, cum explici?
Imi dau seama ce a fost in sufletul tau stiindu-ti SI copilul bolnav , incurajandu-va reciproc, dar ai trecut prin atatea care te-au intarit…Va doresc multa sanatate!

Ligia
Ligia
15 august 2020 02:59

Sănătate! Și, da, nimic nu o sa mai fie la fel. Și e bine așa. Ne restartam ca să ne update-tăm. Va doresc numai bine!

andreea
andreea
15 august 2020 08:56

Multumesc

Mihaela S
Mihaela S
15 august 2020 12:01

Sănătate şi viață luminoasă în umor că-i leac gratis! Mie mi-a fost de folos textul tău. Mulțumesc!

Ann Lee
Ann Lee
15 august 2020 17:37

Recuperare cat mai rapida!
cei care judeca si au opinii imbecile despre virusul asta… ar trebui sa constientizeze ca mizerabilul nu va disparea din viata noastra prea repede, poate dura ani de zile si oricare dintre noi il poate lua de oriunde, practic… oricate masuri de siguranta ai lua… facem tot ce putem sa ne protejam, dar este o loterie!

Last edited 1 month ago by Ann Lee
Florentina
Florentina
15 august 2020 23:54

Multă sănătate, Petro! Foarte important ce ai scris despre psihic. Si eu ma tem. Sunt singura cu fetița mea in Bucuresti, ea la gradi, eu la serviciu, prin tramvaiul aglomerat, oare ce facem daca ma infectez, cine sta cu fetița, părinții mei sunt la Brașov, sunt bătrâni si stau cu bunica de 96 de ani, daca e vreun caz in grădiniță si se închide nu mai pot merge la serviciu, daca ia fetița merg cu ea in spital etc. Pe de altă parte, sunt conștientă că este foarte mare probabilitatea sa facem toți pana la urma. Multă sănătate in continuare… Citește mai mult

Emanuel
Emanuel
16 august 2020 03:36

Eu sincer mă gândesc să stau pe lângă un bolnav să iau boala și să fac anticorpi că sa pot trai o viață normală din nou. Oricum la ce mod se răspândește dacă nu se face un vaccin anul acesta o să ne infectăm toții până la urmă.

Mihaela
Mihaela
16 august 2020 20:31

Multumesc muuult pentru tot ce ai scris! Singurul lucru important este ca esti bine! Sanatate multa tie si celor dragi! ♥️

Mala
19 august 2020 09:35

Sunteti un model pt mine, idee nu aveti cit ma bucur ca ati trecut cu bine peste încercarea asta! Sănătate și putere pe mai departe va doresc!

trackback

[…] FOTO. Citiţi continuarea articolului şi mai multe informaţii interesante pe blogul petronelarotar.ro (adsbygoogle = window.adsbygoogle || […]

Adrian
19 august 2020 09:59

Intr-o zi, cu totii o sa ne dam seama ca totul este adevarat in ceea ce priveste aceasta epidemie. Multumesc Petronela pentru puterea de a ne povesti experienta prin care ai trecut. Succes!

simf
19 august 2020 13:24

Sănătate, recuperare rapidă și mulțumim.

trackback

[…] „Fie-mea mică a fost pacientul zero și a avut aceleași simptome ca mine, doar că a trecut mai ușor peste ele și nu a rămas cu sechele, s-a vindecat relativ rapid, fie-mea mare care era plecată nici nu a făcut și nu i-am mai permis să se apropie pînă nu am fost bine. Deci și cei tineri fac boala, cu simptome și tot tacîmul. Detaliu important: în perioada cînd nu știam că am boala am stat aproape de tot, vreme considerabilă, de un singur om din afara familiei, o prietenă bună, dar ea nu a luat – testele ei… Citește mai mult

Liviu
Liviu
31 august 2020 19:26

Frumos si necesar. Sint inca atitia care cred tot felul de bazaconii. Sper sa te auda si, macar un pic, glasul tau sa adauge grijei ce toti trebuie sa o avem fata de noi si altii.

Si imi place sa ca ai doza potrivita de ironie, (auto-)critica, si spirit combativ, toate a „must have” in spatiul virtual. Sanatate maxima tie si alor tai.

Maria
Maria
9 septembrie 2020 12:30

Multumesc.

trackback
11 septembrie 2020 11:21

[…] obicei o luăm cînd lăsăm jos garda, ori din familie, ori din cercul de prieteni apropiați, cum povestește și Petronela aici. Mai slabe șansele să iei Covid de pe stradă sau din magazin, că trebuie să stai vreo 15 […]

Doc
Doc
11 septembrie 2020 12:51

Felicitări pentru curaj,aviz negativiștilor de Covid.

trackback

[…] O poveste interesantă despre cum treci printr-un episod covid: simptome, stări, monitorizare. Și viața de după vindecare cu stigma creată în jurul bolii și celor care au fost sau sunt bolnavi. (sursa: petronelarotar.ro) […]