„Alexei îi plăcuse cum vorbea Călin, avea umor și poezie, parcă, amesteca vorbele într-un fel care o surprindea de fiecare dată, avea poante și culoare, nu doar în ochii foarte verzi. Se plăcuseră, un arc electric se formase din primele clipe între ei, și-au aruncat ocheade și au rîs la aceleași glume, confirmîndu-și încontinuu, de la o discuție care se lăbărța intenționat la alta, faptul că făceau parte din aceeași lume, aveau același background, citiseră aceleași cărți, văzuseră aceleași filme, ascultaseră aceeași muzică, chiar dacă în orașe complet diferite. Asta o zăpăcise de tot pe Alexa și îi validase vechea ei teorie și credință conform căreia oamenii de același soi se găsesc într-un final și – de ce nu? – se împerechează, fiindcă așa trebuie să fie, pînă la urmă, trebuie păstrate genele în aceeași zonă de valoare. Iar Călin îi părea în noaptea aia exact genul de bărbat căruia să-i încredințezi ADN-ul. Avea o anima foarte dezvoltată, rîsese Călin, poate e prea sensibil pentru contemporaneitate, iubea prea intens atunci cînd se apuca să iubească, suferea prea tare atunci cînd apuca să sufere, era un bărbat de modă veche, un dandy, ce mai! Alexa era fermecată.
Nu săpase deloc dincolo de verbul lui, de anecdotă, nimic din tot ce auzise în seara aia nu îi ridicase vreun semn de întrebare, rațiunea dormita amețită de simțuri, cocktailul de neuro- transmițători care îi dinamitase creierul o vîrîse, ca pe un dependent în sevraj, într-un tunnel vision care o conducea către singurul drum posibil: acela de a-și lua doza mai consistentă, mai mare. Îndrăgostirea nu e altceva decît îngustarea cîmpului conștiinței, ce ființă imperfectă s-ar putea amoreza atît de nebunește de altă ființă imperfectă, dar perfect necunoscută, să-și încredințeze nu doar sufletul, ci și întregi prezentul, trecutul și viitorul, doar pentru a se chinui apoi reciproc, pentru a-și călca reciproc pe rănile invizibile, dar atît de dureroase, dacă creierul nu ar amorți din cauza exploziei de amine?, avea să se întrebe Alexa la ani distanță de întîmplarea începutului lor. (…)
Alexa umbla ca beată, cu nivelurile de dopamină, oxitocină, adrenalină și noradrenalină la maximum. Creierul Alexei stoca senzații și emoții folosind aceleași resurse neuronale ca dependenții de droguri. Zona frontală a creierului Alexei, responsabilă cu deciziile logice, era aproape complet inhibată de explozia de neurotransmițători. Fără să aibă habar, în hipotalamusul ei se producea luliberină, un hormon a cărui simplă prezență în diencefal declanșează o dorință frenetică. Nimic romantic în toată această chimie care făcea, în locul ei, jocurile și o împingea în brațele unui bărbat oarecare, pe care nici măcar nu-l cunoștea cu cîteva zeci de ore înainte.
Alexa se îndrăgostea.
*
Dar de ce tocmai el devenise ținta dorințelor sale, de ce tocmai în prezența lui se eliberau toate jerbele de hormoni care îi încingeau capul și pîntecul? De ce nu Cristi, prietenul lui? Sau oricare alt bărbat, cum îl alesese tocmai pe Călin?, o întrebase doi ani mai tîrziu Alexa pe terapeuta ei la una dintre primele lor ședințe, nu poate fi doar chimie, trebuie să fie ceva mai important și mai subtil de atît atunci cînd ne simțim atrași irezistibil către cineva. Terapeuta zîmbise și îi răspunsese, cum avea să facă de cele mai multe ori de atunci înainte, cu o întrebare:
— Tu, tu de ce crezi că te-ai îndrăgostit de el?
Alexa ridicase, nedumerită, din sprîncene; păi, dacă ar fi știut, de ce ar mai fi venit la ea, nu tocmai de aia se afla în cabinetul de psiholog, ca să afle? Nu era treaba terapeutei să-i livreze răspunsurile?
— Eu nu pot ști ce anume te-a atras la el, tu ești cea care știe, cea înăuntrul căreia se află toate răspunsurile pe care le cauți, răspunsese întrebării nepuse psihoterapeuta. Eu te pot ghida, te pot ajuta să le găsești, ai răbdare, ai făcut primul pas, ești aici, îți voi fi alături să ajungem acolo unde vrei.”
Acest fragment face parte din romanul Orbi, apărut în 2017 la editura Herg Benet. Poate fi găsit aici.
Cât de tare e asta: „Alexa umbla ca beată, cu nivelurile de dopamină, oxitocină, adrenalină și noradrenalină la maximum.” Și cât de adevărată! Foarte fain pasaj! M-a convins că vreau să citesc toată cartea!
Am fost si eu vrajita pe vremuri de un asemenea exemplar witty si boem, atat de boem incat din cauza lui era sa pierd avionul, pentru ca ii era greu sa se trezeasca dimineata. Era in largul lui printre cantece, filme si versuri, dar in veci nu ar fi fost in stare sa isi asume responsabilitatea unei familii. Acum sunt casatorita cu un barbat care nu e genul poetic sau mereu cu vorbele la el, dar cand spune ceva, te poti baza pe el ca asa va face. Stii ce e super sexy la un barbat? Cand duce gunoiul zi… Citește mai mult