găteam ceva

2

Fiica mea mare (studentă la Arte, nu la Litere) e unul dintre cei mai deștepți și talentați oameni pe care îi cunosc. Adineauri mi-a trimis poemul ăsta, iar mie mi-a plăcut atît de mult încît i-am cerut voie să-l public aici, la mine. Ce noroc să fi făcut copii atît de frumoși, de deștepți și de talentați, ce bucurie! Și ce fain e să înveți de la ei. 

 

găteam ceva

(de Ingrid Bonnie Rotar)

 

cred că găteam ceva,

începusem să gătesc ceva

în timp ce făceam o sinapsă.

Nu,

o rețea întreagă de sinapse,

punctul incipient undeva foarte în spate,

în timp și spațiu, zic.

 

oricum găteam, mult, mult mai departe găteam.

începusem practic să sparg super natural,

de dimineață, niște ouă.

și în fundal sinapsa. râdeam de mine,

nu e super amuzant cum totul emană din tine?

și te relevă

și într-un fel la fel de straniu, straniu zic la amuzant, totul e al tău și despre tine?

 

 

 

te trezești de dimineață și faci o omletă.

 

la fel cum sute de oameni se trezesc la fel de dimineață și își fac să mănânce ouă.

Ale tale sunt ale tale, asta e clar.

prea prăjite denotând poate lipsa de conștientizare a formei de viață organice, mai exact temporalitatea ei,

transparența în relevanță,

rănindu-ți corpul cu radicali liberi,

poate clasa socială,

apropierea de tradiție, gândirea de turmă,

asta dacă are ceapă cu brânză lângă și o salată de roșii cu oțet,

oricum ceva românesc.

 

plutești în fantezie și ai pretenții prea mari de la tine dacă îți tremură mâna ca mie,

când doar începi să le bați

pe acestea două sau trei,

în funcție de ce emoții ai reprimat în timpul săptămânii

și ori ai tendințe către supraalimentat încercând să îți mângâi tristețea sau poate este relaționat cu

cât de bolnavă e relația ta cu imaginea dacă

este numai o jumătate de sărăcuț de ou, micuț, neasortat cu ulei.

Mă rog.

este posibil evident să trăiești și cu senzația că ai fi un păun excentric, exotic, cultivat în țări cu nume pe care nu le poți pronunța

în regiuni ale lumii pe care nu le poți arata pe hartă,

deci

este posibil să foloseșți șofran.

să corectezi aciditatea cu ceva muștar,

sau orice altceva, numai boabe stranii și parfumate să fie.

 

să fi trăit într-un mediu absolut șocant,

să nu fi avut locuință stabilă deci

omletă, desigur omletă, să nu arate niciodată la fel.

nici măcar să nu te întorci la aceeași tigaie

– te-ai săturat și de asta, atât de ridicolă devine extensia ta

ah. sau nu neapărat,

e nevoia ta de transcendență, de schimbare,

vezi, iar te-ai judecat mecanic și mult prea aspru.

o să ajungă să te doară stomacul după ce ai îngurgitat ce ai creat.

creat o omletă. ești creator. amuzant,

evident un critic râde pe fundal, la tine în cap cel puțin (este posibil să faci orice în afară să uiți să gândești)

cum să aloci sentințe atât de grele unui act atât de comun și lumesc?

– rezultă că sigur ai și pretenții prea mari de la tine;

cine te crezi să gândești așa?

e clar nenatural, te forțezi

când te vezi, evident, ilustru.

 

și din cauza asta o și arzi. pe ele le

arzi, cine știe câte sunt azi.

 

s-ar putea să râzi când realizezi că ce ți-ai dat seama este despre proiecția sinelui din plex,

să consideri că exagerezi

punând capăt rețelei de sinapse

că apoi să îți ia câteva luni

să ai tupeu să o remontezi

 

oricum, haha, râzi, îți dai seama ce e umbra lui Jung!

și evident, cu ce am rămas acum

 

cel puțin în dimineața asta,

fiica lui Saturn

 

este să mănânc din mine ce tot eu am făcut,

să macerez în stomac

să eliberez nutrienți,

semnificând  valori,

și apoi

să mă întorc în gând la alchimia lui Eliade

și să vreau să meditez.

asta pentru că recunosc în procesul de eliberare de

compuși din

materia complicată din interiorul meu

reducția practic la valori –

subtilizarea.

 

ar trebui să meditez.

la ce am în farfurie.

în fiecare moment.

 

– [ ] în dimineață asta : omletă din sinapse întortocheate,

– [ ] un complex de inferioritate demonstrat prin pretenții prea mari de la mine

– [ ] cu sare, care e pământul

– [ ] și apă, care e sfârșitul, că o dai pe gât

– [ ] și treci la treabă,

– [ ] să descompui prin foc, ca acidul gastric,

– [ ] componente ale sufletului tău.

 

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Roxana
Roxana
16 decembrie 2018 23:43

E talentată rău Bonnie.

Luciana
Luciana
5 februarie 2019 13:05

E frumos poemul! Mai mult decat frumos, e incitant in felul cum ma pune pe ganduri, e viu! Si sugubat, deci si destept. Imi place mult! Multumesc 🙂