feminism/misandrie

2

Aseară am fost vorbitor la Women of change și, după ce am ascultat cîteva femei cu funcții importante la nivel european și internațional în asociații și ONG-uri care luptă pentru drepturile femeilor (iar în alte țări chiar reușesc) m-a izbit un lucru pe care am simțit nevoia să îl punctez și pe scenă.

În 2018, feminismul este confundat adesea cu misandria. De toată lumea, inclusiv de o parte importantă dintre feministe. Nu o dată am auzit sau citit despre mine: asta e din aia, feministă. Oamenii îmi spun și în față: ești prea feministă! Alături de progresism, feminismul a devenit un termen peiorativ, cu care poți fi insultat lejer. O mulțime de femei, unele dintre ele cu carieră și influență, se grăbesc să afișeze disclaimere: eu nu sunt feministă, să fie clar. De curînd am citit un interviu al Corinei Chiriac, în care spunea același lucru, să ne fie tuturor limpede: ea nu e feministă. Se răsucesc sufragetele în mormînt de cîte ori o femeie cu carieră, cu influență, care are azi o voce, spune că ea nu e feministă.

Feminismul nu este și nu ar trebui să fie misandrie. Nu ura împotriva bărbaților ne mînă sau ar trebui să ne mîne la luptă. Nu vrem să fim egale cu bărbații în sensul de a fi la fel cu ei. Fiindcă nu suntem la fel, slavă cerului, ci suntem diferiți și complementari. Niciodată o femeie nu este la fel cu un bărbat. Și e minunat că e așa. Niciodată două capete masculine sau două feminine puse la un loc nu vor putea genera aceeași diversitate de idei și creativitate precum două capete diferite, în diada bărbat-femeie, indiferent de domeniu. Cu amendamentul ca ele să se afle pe poziții de egalitate.

Feminismul vorbește despre egalitate de drepturi. Eu, femeie, vreau să am aceleași drepturi pe care le au bărbații, nu să fiu la fel cu ei. Și înțeleg ca, odată cu aceste drepturi, să îmi asum și responsabilitatea și obligațiile care decurg din ele, în aceeași măsură cu bărbații. Luptînd pentru drepturile mele, nu e nevoie să discreditez sau urăsc bărbații. E păgubos și greșit să fac asta. Și la nivel personal, și general.

Sigur că misandria are rădăcini puternice și este un mecanism care poate fi înțeles. Bărbații sunt porci și ne fac rău este o condiționare cu care creștem de mici și vine dintr-un adevăr incontestabil istoric, pe linie transgenerațională. Oricare dintre noi ne uităm în spate (uneori nu mai departe de propriile vieți), vom vedea generații întregi de femei care au fost chinuite de bărbați. Care au internalizat propoziția asta: bărbații sunt răi, ne rănesc, ne chinuie, ne umilesc și ne-au transmis-o. De multe ori inconștient. Nu a fost nevoie să ni se spună cu subiect și predicat asta, a fost de ajuns să decodificăm din tabloul de familie, din suferința mamelor și bunicilor noastre, pentru a ajunge să o credem și noi. Ne-am căptușit cu credința asta limitativă, că bărbații sunt porci și ne fac rău, iar asta ne încurcă teribil în viețile noastre. Nu poți fi fericită alături de un bărbat dacă tu crezi că bărbații sunt niște nenorociți. O știu pe proprie piele.

Cele mai înfocate feministe care confundă ura de bărbați cu lupta pentru drepturile femeilor (sau se străduiesc să nu, dar sunt trădate de emoțional) pe care le cunosc sunt femei profund rănite de bărbați, care și-au văzut mamele chinuite, care au fost abandonate de tată sau abuzate, care poartă răni nevindecate, unele transmise pe linie maternă de hăt, de departe. Și eu am fost una dintre ele, știu prea bine cum se simte asta. Riscul uriaș este să perpetuăm ura asta, predînd-o inconștient copiilor noștri. Mi se pare o responsabilitate uriașă asta. La un moment dat trebuie să ne oprim și să deconstruim aceste mecanisme. Să vindecăm prăpastia asta plină de durere și ură dintre bărbați și femei și să devenim parteneri egali, care se respectă și înțeleg diversitatea și complementaritatea lor. E așa de frumoasă și întreagă această complementaritate, cînd te poți raporta la ea corect.

Așa că voi continua să fiu prea feministă, dar nu din ură pentru bărbați, nu. Am rezolvat partea aia din mine și bărbatul mi se pare fascinant, tot așa cum femeia mi se pare fascinantă. Și cred că în lipsa vindecării rănilor pe care le ni le-am făcut reciproc, la nivel de specie, nu este posibilă egalitatea reală, bazată pe respect și admirație.

Cred că dacă fiecare femeie și-ar pune o singură dată în mod real întrebarea (fără să nege că simte așa): de ce detest bărbații?, cum am ajuns să simt asta?, sau: ce cred în mod real despre bărbați, în general?, ce am auzit de la mama despre bărbați?, cum am fost crescută, ce am văzut acasă în dinamica bărbat-femeie?, ce relație am cu tata și cum m-a afectat asta în credința despre masculinitate?, am face un prim pas mare înspre conștientizarea tiparelor care fac atît de lesne confuzia feminism-misandrie. Și ne-am face un mare serviciu nouă însene, în viețile private.

2
Lasă un mesaj

avatar
2 Discuții
0 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
O admiratoare.
Utilizator
O admiratoare.

bun articol. de acord. cand cineva foloseste cuvantul „feminist(/a)” ca pe o insulta, imi devine clar, ca nu-l intelege. orice om, care este de pare, ca femeile trebuie sa aiba drepturi egale cu barbatii, este feminist, deci si marea majoritatea celor, care spun ca nu sunt si folosesc cuvantul, ca pe ceva murdar, obscen, jignitor (un fenomen foarte des intalnit in ultimul timp).

sunt feminista si niciodata nu mi-a fost rusine sa o recunosc, in pofida presiunii generalizate de o mare parte de societate, cam oarba, as zice eu. multam, Petra, ca mai intervii cu luminari! 😀

Anca Andronic
Utilizator
Anca Andronic

Petronela, mulțumesc că ai scris articolul acesta și ai mai luminat unele minți care l-au citit😊. Ai scris scurt și la obiect exact ceea ce mie mi-ar lua pagini întregi de explicat, cu frustrări cu tot. De foarte multe ori, feminismul meu a fost confundat cu ura împotriva bărbaților- chiar și de mine (recunosc)… Dar, odată cu vindecarea rănilor din copilarie, am inceput sa realizez cum stă treaba de fapt. Nu am mai găsit încă un articol ca al tău, care sa explice cu atâta coerență feminismul. Mulțumesc încă o dată! Sunt foarte recunoscătoare că te-am descoperit 🙏😊