femei care iubesc prea mult

5

Am citit Femei care iubesc prea mult cînd eram foarte tînără. Îmi amintesc că sufeream foarte tare din amor cînd am primit cartea să o citesc de la o colegă de redacție. Mi-a rămas în cap în urma lecturii faptul că fetele din familii disfuncționale, cu tați sau mame suferinzi de dependențe, vor căuta parteneri dependenți, chestie care m-a uimit teribil, aș fi zis la vremea aia, cu mintea de atunci, că ar trebui să fie taman invers. Adevărul gol-goluț e că nu am înțeles nimic. Am citit-o ca pe-o curiozitate și atît. N-am înțeles nimic. Nu a lăsat nicio urmă vizibilă, deși era o carte despre mine. Abia după ani mulți de terapie mi-am amintit de lucruri din ea și am început să înțeleg ce citisem atunci. E motivul pentru care apare în Orbi (o carte despre codependență, pînă la urmă), am sperat că voi face curioși mai mulți oameni să o citească. Dar la un moment dat dispăruse de pe piață. De curînd a fost reeditată și mi-am zis, ei, hai, e vremea să o recitesc, să văd ce sapă în mine. Și m-am apucat. Văleu, ce tsunami de emoții mi-a declanșat. Și ce uimită am fost, recitind-o, să mă găsesc bucată cu bucată și să înțeleg că nu am înțeles nimic la prima lectură, că nu aveam nici instrumentele, nici deschiderea necesare. Că aș fi putut atunci să încep să fac ceva, că m-aș fi putut recunoaște, dar strategiile mele de supraviețuire, mecanismele mele de apărare, negarea și rezistențele erau mult prea puternice. M-a durut rău lectura aceasta. Și m-a și bucurat, pe alocuri, fiindcă am regăsit părți vechi din mine, înlocuite acum de altele mai sănătoase. Mi-am reamintit că ajutorul este partea însorită a controlului și că femeile ca mine, foste fetițe care au trăit în haos și nesiguranță, au avut nevoie de control ca să poată supraviețui, dar apoi a devenit o capcană uriașă. În paralel, o recitește și o prietenă bună de-a mea, care a crescut într-un mediu de zeci de ori mai sănătos, o familie mult mai funcțională, înconjurată de mult mai multă iubire. M-aș fi așteptat ca pe ea să nu o doară, să nu se regăsească, iar ieri mi-a zis că nu poate citi mai mult de 15 pagini pe seară, că nu duce. Cred că e o carte despre fiecare dintre noi. O carte oglindă pe  care îți vine să o dai de pereți. Și aș fi jurat că nu mai am cum simți asta, însă simt. Dar simt și bucurie că am curaj să mă uit acolo, că continui să mă vindec.

Las cîteva pasaje pe care le-am subliniat.

De ce oare ideea de a schimba pe cineva nefericit sau cu un comportament nesănătos – sau chiar mai rău – în partenerul ideal ne atrage atît de mult pe noi, femeile? De ce este această concepție atît de ademenitoare și de ce s-a perpetuat în timp?

Pentru unii, răspunsul ar putea părea evident: este vorba de concepția cuprinsă în etica iudeo-creștină de a-i ajuta pe cei care sunt mai puțin norocoși decît noi. Suntem învățate să răspundem cu compasiune și generozitate atunci cînd cineva are o problemă. Să nu judecăm, ci mai degrabă să întindem o mînă. Aceasta pare să fie datoria noastră morală.  Din păcate, aceste motive virtuoase nu explică întru totul comportamentul a milioane de femei care își aleg ca parteneri bărbați răi, abuzivi, indiferenți, indisponibili emoțional, depdendeți sau, în general, care nu pot oferi iubire și afecțiune. Femeile care iubesc prea mult fac asta dintr-o nevoie puternică de a-i controla pe cei care le sunt aproape. Nevoia aceasta de a-i controla pe ceilalți își are rădăcinile într-o copilărie în care au fost supuse frecvent unor emoții copleșitoare: frică, furie, tensiune insuportabilă, vinovăție, rușine, milă pentru ceilalți și pentru sine. O copilă crescută într-un astfel de mediu va fi traumatizată de aceste emoții într-o asemenea măsură încît îi va fi imposibil să ducă o viață normală dacă nu-și va pune la punct mecanismul defensiv. Întotdeauna, instrumentele sale de autoprotecție includ un puternic mecanism de apărarea, negarea, și o motivație subconștientă la fel de puternică: controlul. Toate femeile folosesc, în mod inconștient, de-a lungul vieții, mecanisme defensive precum negarea, uneori în privința unor lucruri mai degrabă neînsemnate, iar alteori în probleme și evenimente majore. În caz contrar, ar trebui să ne confruntăm cu diverse aspecte legate de cine suntem și ce credem că și simțim că nu se potrivesc cu imaginea idealizată pe care o avem despre sine și despre mediul nostru. Mecanismul de negare e foarte util în ignorarea acelor informații cu care nu vrem să avem de a face. Negarea poate fi definită ca un refuz de a accepta realitatea pe două planuri: la nivelul a ceea ce se întîmpla de fapt, precum și la nivelul sentimentelor legate de ce se întîmplă. De pildă, o copilă poate avea un tată care nu prea stă pe acasă noaptea, din cauza unor aventuri extraconjugale. Atunci cînd ea își spune (sau i se spune în familie) că tata este ocupat la serviciu, neagă că ar exista o problemă între părinți sau că se întîmplă ceva nefiresc. Acest lucru o împiedică să se teamă pentru stabilitatea familiei și propria ei fericire. De asemenea, își spune că tatăl ei muncește din greu, ceea ce îi stîrnește mai degrabă compasiunea, decît furia și rușinea pe care le-ar fi resimțit dacă privea realitatea în față. Astfel, ea neagă atît realitatea, cît și sentimentele ei cu privire la această realitate și își creează o fantezie cu care îi e mai ușor să trăiască. Tot exersînd, devine foarte pricepută la a se proteja de durere, dar, în același timp, îți pierde capacitatea de a face o alegere liberă. Negarea se declanșează în mod automat, spontan. Într-o familie dezorganizată, există întotdeauna o negare comună a realității. Oricît de grave ar fi problemele, familia devine disfuncțională doar în prezența negării. În plus, oricare membru ar încerca să distrugă această negare – de exemplu, prin descrierea situației familiale în termeni corecți – de obicei ceilalți membri ai familiei se vor opune cu tărie perspectivei. De cele mai multe ori se va încerca ridiculizarea acelei persoane, pentru a fi adusă la ordine. 

Cînd încercările de a ajuta pe cineva vin din partea unor persoane provenite din medii cu probleme sau implicate în prezent în relații dificile, întotdeauna trebuie suspectată o nevoie de a controla. Cînd facem pentru altul ce respectivul ar putea să facă singur, cînd îi stabilim viitorul sau acțiunile, cînd îndemnăm, sfătuim, avertizăm sau dădăcim pe cineva care nu mai este copil, cînd nu putem suporta ca el să suporte consecințele propriilor acțiuni, astfel încît încercăm fie să-i modificăm acțiunile, fie să-l ferim de consecințele lor – toate acestea înseamnă a controla. 

Am fost și încă port în mine o femeie care iubește prea mult. Așa că, pe mine una, m-a cam rupt în două recitirea ei. Și mă bucur că a făcut-o. Mi-a reactivat alarmele în sistem, m-a reașezat față în față cu mine. Mi-a amintit de unde vin și cît mai am de lucru. Musai să o citiți dacă nu ați făcut-o deja, mă tem că nu există femeie care să nu se găsească în ea.

O găsiți aici, cu reducere.

Și ca să nu rămîn cu un gust atît de sălciu, am zis să recitesc ceva despre amor din alt registru, literatură. Și a fost să fie o carte citită cam în aceeași perioadă, a superbului Garcia Marquez, Despre dragoste și alți demoni. Sincronicități, deh.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Camelia Gornic Grosu
Camelia Gornic Grosu
19 aprilie 2019 19:13

Am citit cartea, recent, am terminat de citit de doar cateva saptamani.O verisoara a citit-o inaintea mea si a postat pe facebook despre ea, nu era prima postare despre carti interesante, cand am intrebat-o de unde le gaseste mi-a spus despre blogul tau , asa m-am abonat.Prima comanda a fost dupa link-urile tale: Femei care iubesc prea mult; Ragandirea infidelitatii si Inteligenta erotica a lui Esther Perel, prima o citesc acum, si Revolutia iubirii a lui Gaspar Gyorgy, despre cel din urma stiam cate ceva, ii citisem cateva articole pe internet. M-a rupt in doua lectura cartii si pe mine,… Citește mai mult

Rodica
Rodica
23 aprilie 2019 22:03

Am citit Femei care iubesc prea mult acum ceva timp.Sincer.nu-mi amintesc nimic din ea.Am sa o recitesc.Azi.ma intalnesc cu tine a doua oara.Prima data.de dimineata.facand curat.am dat peste cartea ta Orbi pe care nu am putut sa o citesc cand am cumparat-o.Am trait o relatie toxica si mi-am zis ca nu mai vreau sa si citesc despre asta!Voiam sa o fac cadou.Ma mai gandesc!Poate intr-o zi am curaj!A doua oara.acum.Daca vreau sa ma gandesc la mine.sa fac putina introspectie.te citesc pe tine!ps.Inca nu ti-am citit nici o carte!nu cred ca pot!

trackback

[…] Ce-i drept, eu n-am mers niciodată la psiholog pentru a-mi da seama ce era în neregulă cu mine. Aveam nevoie de răspunsuri și nu știam unde să le caut. Așa că o prietenă virtuală care îmi cunoștea foarte bine zbuciumul interior mi-a recomandat cartea Femei Care Iubesc Prea Mult de Robin Norwood. […]

Raluca
21 iulie 2020 19:12

O carte superba, multumesc pentru recomandare. Sa mai postati 😉