Mie cînd îmi place ceva excesiv, mi se ridică părul pe ceafă și în cap. Fir cu fir. Simt cum se zgribulește pielea, din cap în jos, pe mâini, apoi mi se face brusc gol în stomac și în cele din urmă senzația coboară în picioare și se scurge prin tălpi.
În seara asta, Edvin Marton a reușit să îmi ridice tot părul din cap cu vioara lui. Edvin Marton o are mare – pasiunea de a cînta. Cîntă cu bucuria cu care mai cîntă Goran, de exemplu. Cu extaz în ochi și zîmbet larg pe față. Nici vioara – un Stradivarius, ăfcors, nu o ține ca alți violoniști. O ține ca pe o iubită, o leagănă, o mîngâie, îi ia limba în gură și îi face copii. Pe scenă valsează cu ea, mișcă din coapse, îi declară amor, apoi ură, strivește arcușul de ea, o zdrobește, o frămîntă, o alină și o ia de la capăt, dirijează orchestra jucăuș, apoi dirijează sala, coboară, flirtează cu spectatorii, se așază cîntînd pe scaun lângă ei, se plimbă prin sală și apoi urcă la loc pe scenă. Spectatorii îl adulează. El își adulează vioara.
În seara asta, vioara Stradivarius a lui Edvin Marton face sex cu creierul meu. Fiindcă, am mai spus, sexul e în creier.
Edvin Marton cîntă de rupe arcușul și eu stau în sală cuminte și ascult cu tot părul ridicat pe mine și cu ochii închiși și mă gîndesc ce loc urât ar fi lumea fără muzică. Mă gîndesc la primul om care a auzit un tril și a înțeles că aia e muzică. Și apoi a imitat-o. Și a inventat muzica. Mă gîndesc la primii oameni care au confecționat instrumente de cântat și le sunt adînc recunoscătoare. Lumea ar fi un loc tare urît fără muzică. Nu îmi imaginez viața mea fără muzică. Pe mine muzica mă scoate și mă bagă din și în orice stare. Oricât de prost aș dormi noaptea, în drum spre muncă cînt la volan în gura mare și ajung bine-dispusă și fericită. Aud aminele cum îmi dansează în creier.
Carevasăzică stau și ascult cu ochii închiși și vioara Stradivarius a lui Edvin Marton mă aruncă într-o livadă înflorită. Eu stau pe spate, iarba e înaltă și unduie în bătaia vîntului. Printre crengi, soarele mă mîngîie pe obraji. Apoi mă trezesc alergînd într-un lan de grâu copt cu maci, până la brîu. Și pe o plajă, la apus, cu valuri line, care foșnesc.
Cînd deschid ochii, observ că Edvin Marton chiar o are mare. Fără să vreau observ, așa cum, atunci cînd eram mică și mă uitam la balet, nu îmi puteam dezlipi privirea de prohabul balerinilor, care îmi părea grotesc și hilar. Edvin Marton e un balerin cu un Stradivarius în mână, care cîntă și dă din șolduri ca un zeu.
e bo$$ :))
cam…ludic. ma rog, atata timp cat asociem toata treaba cu jocuri secsuale. …tre` sa fii de acord ca l-a asortat pe Paganini cu un slit la fel de sclipicios. Acu` sincer sa fiu, nu ma simt deloc complexat …da` sa fiu al naibii daca as umbla cu sclipici la slitu` blugilor, oricat de bine as face ceva. De la dat cu sapa la zburat pe luna, indiferent. Ma rog, trecand de consideratiile astea, l am auzit pe fratele Marton si pot sa confirm ca pasiunea e al naibii de mare. Se aude asta…ca de vazut n-a putut fi vorba cu… Citește mai mult
:))))
chestiune de gusturi, sclipiciul. acum nu avea, era la costum sobru, dar stramtut. :)))
Ma repet 🙂 scrii foooarte fain , direct si cu seva
aaaa, pasiunea. 😉
imi plac oamenii care ,simt atata placere in lucruri marunte.
sau ma rog socotite marunte de majoritate.
la mai multe texte de genul asta!
o fi avand-o, dar pe asta l-ai auzit? (…si mai ales: l-ai vazut?)
https://www.youtube.com/watch?v=70EvLqYvJks
na, ca m-am starnit 😛 https://www.youtube.com/watch?v=Nkgezt05MOE
am pus vorbele tale pe muzica asta, cum s-ar zice, le-am cuplat [youtube https://www.youtube.com/watch?v=UWZtD7IUNr4&w=560&h=315%5D si mi s-a dublu zburlit totul, inclusiv fluturii din stomac