dopamina

0

Pe măsură ce neuroștiințele avansează, aflăm tot felul de năzbîtii despre sapiens, care de care mai interesante. Mi-am luat Dopamina – Despre cum o singură moleculă din creierul nostru controlează iubirea, sexul și creativitatea – și va hotărî soarta omenirii cu gîndul că sigur o să îmi placă ce o să aflu. Ah, și ce mi-a mai plăcut. Drăcovenia asta de moleculă dopaminică își bagă coada în tot ce e important: amor, sex, alegeri de viață, boli psihice și genialitate, politică. Ba chiar și creativitatea depinde de ea. Așa am aflat că modul meu (pe care îl credeam doar al meu) de a scrie în cap în starea dintre somn și veghe e comună multor sapienși care atunci își accesează creativitatea datorită păcătoasei molecule de dopamină. Da, e genul de carte la capătul căreia ești un pic mai deștept, înțelegi care e treaba cu îndrăgosteala, cu dependențele, ADHD-ul și schizofrenia, cu genialitatea (chiar dacă pe tine nu te va atinge niciodată), cu opțiunile politice. Și e posibil să devii mai înțelegător cu cei care au creierele cablate altfel decît al tău. La mine e clar că am o personalitate puternic dopaminergică, dar măcar acum știu pe cine să dau vina.

Foarte interesante studiile despre voință și dopamină – una dintre explicațiile absolut credibile de ce nu funcționează dietele care presupun abținere, de exemplu. Dar vă las cu niște citate, să vă convingeți de ce e bine să o citiți.

Artele frumoase și științele exacte au mai multe în comun decît își închipuie majoritate oamenilor, fiindcă ambele sînt controlate de dopamină. Poetul care compune versuri despre un îndrăgostit fără speranță nu este atît de diferit de fizicianul care mîzgălește formule despre electroni agitați. Amîndoi au nevoie de abilitatea de a privi dincolo de lumea simțurilor, într-o lume mai profundă, mai adîncă, a ideilor abstracte. Societățile elitiste ale oamenilor de știință sînt pline de suflete de artiști. Membrii US National Academy of Science au de aproape două ori mai multe șanse decît noi ceilalți să dezvolte o pasiune artistică. Membrii Royal Society a Marii Britanii au de două ori mai multe șanse, iar cîștigătorii de Nobel, de aproape trei ori.

_________

Paradoxul hedonistic afirmă că, spre deosebire de oamenii care caută fericirea pentru ei înșiși, cei care-i ajută pe alții o vor cîștiga. Altruismul a fost asociat cu o bunăstare, sănătate și longevitate mai mari. Există chiar dovezi că un comportament altruist încetinește îmbătrînirea la nivel celular.

_________

Celulele producătoare de dopamină alcătuiesc doar 0.0005% din creierul nostru. Este doar o parte infimă a celulelor pe care le folosim pentru a explora lumea noastră. Și totuși, cînd ne gîndim la cine sîntem, în sensul cel mai profund, ne gîndim la această mică grupare de celule. Ne identificăm cu dopamina noastră. În mintea noastră, sîntem dopamină,

Dacă întrebăm un filosof ce ne definește pe noi, ca oameni, răspunsul lui va fi, cel mai probabil, voința liberă. Esența umanității este capacitatea noastră de a ne depăși instinctele, reacțiile noastre automate la stimulii mediului înconjurător. Este capacitatea de a cîntări opțiuni, de a lua în calcul concepte mai înalte, precum valorile și principiile, și apoi de a face o alegere deliberată la cum să maximizăm ceea ceea credem noi că este bun, fie că este vorba despre iubire, bani sau despre înnobilarea sufletelor noastre. Aceasta este dopamina.

Intelectualii ar putea spune că esența ei este capacitatea de a înțelege lumea. Este capacitatea de a se ridica deasupra fluxului de informații care vin de la simțurile fizice, pentru a înțelege sensul a ceea ce percepe.  Ea evaluează, judecă și face predicții. Aceasta este dopamina.

Hedonistul crede că sinele său cel mai profund este acea parte a lui care simte plăcerea. Fie că este vorba despre vin, femei sau muzică, scopul său în viață e să maximizeze recompensele pe care le dobîndește atunci cînd caută să obțină mai mult. Aceasta este dopamina.

Artistul spune că esența umanității este capacitatea de a crea. Este puterea sa divină de a da viață unor reprezentări ale adevărului și frumosului care nu au mai existat pînă acum. Izvorul aceste creații este existența sa. Aceasta este dopamina.

În cele din urmă, un om religios ar spune că transcendența este esența umanității. Este lucrul care se ridică deasupra realității fizice – ceea ce ne definește, înainte de toate, este sufletul nostru nemuritor, care există dincolo de spațiu și timp. Pentru că nu putem vedea, auzi, mirosi, gusta sau atinge sufletul nostru, ne întîlnim cu el doar în imaginația noastră. Aceasta este dopamina.

____________

Cînd mijloacele de trai au fost insuficiente, iar omenirea s-a aflat în pragul dispariției, nevoia de mai mult ne-a ținut în viață. Dopamina a fost motorul progresului. I-a ajutat pe strămoșii noștri să depășească traiul de subzistență. Prin faptul că ne-a dat capacitatea de a crea unelte, de a inventa științe abstracte și de a face planuri, ea ne-a transformat în specia dominantă de pe planetă. Dar, într-un mediu al abundenței, în care noi am subjugat lumea și am dezvoltat tehnologii sofisticate, într-o epocă în care mai mult nu mai este o chestiune de supraviețuire, dopamina continuă să ne împingă înainte, probabil spre propria noastră distrugere. Ca specie, noi am devenit noi am devenit mult mai puternici decît eram cînd creierul nostru a început să se dezvolte. Tehnologia avansează rapid, în vreme ce evoluția este lentă. Creierul nostru a evoluat într-o perioadă în care supraviețuirea noastră era sub semnul întrebării. În lumea modernă, aceasta nu mai reprezintă o problemă, dar nu putem scăpa de creierul nostru antic.

E posibil să nu viețuim mai mult de încă șase generații. Pur și simplu am devenit prea buni la satisfacerea dorințelor noastre dopaminergice: nu toate formele de mai mult, mai bun și de neobișnuit sînt bune pentru individ sau pentru specie. Dopamina nu se oprește. Ne împinge mereu înainte, spre abis. În următoarele secțiuni vom trece în revistă cele mai rele scenarii. Poate că ingenuitatea noastră dopaminergică ne va ajuta să găsim o cale de a evita pericolele progresului tot mai accelerat al umanității. Sau poate că acest lucru nu se va întîmpla.

Cartea se poate comanda de aici. 

 

 

 

 

Articolul anteriorbunicuța
Articolul următoracasă, pe Mureș
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments