din vis în coșmar – final de jurnal zanzibarez

4

 

 

1 decembrie

Locul ăsta are ceva magic. Facem planuri de întoarcere, deși nu am plecat încă. Acum, dacă am decis cînd plec și că nu mai prelungesc, pot pleca cu inima ușoară doar dacă știu cînd mă întorc. Pentru prima oară, am schimbat biletele în sens invers – mai repede. Cateterul lui tata e infectat, trebuie schimbat. De data asta, o să fiu acolo. Undeva, în mintea mea, zborul acela lung spre Caraibe de acum mai bine de un deceniu, în timpul căruia s-a întîmplat AVC-ul care l-a transformat în omul bolnav, afazic, paralizat de acum, a marcat definitiv o asociere cu posibile pericole. Lipsa de control, deh. Apoi sînt toate lucrurile pe care le-am neglijat și care au nevoie de mine. Calculez că îmi va lua două luni să duc totul la bun sfîrșit și să mă pot întoarce.

De cînd am luat decizia fermă de a pleca, totul se simte altfel. Mult mai intens, aproape ca în primele zile cînd fiecare lucru mic mă uimea. Sînt tot timpul atentă, să nu pierd nimic, niciun miros, nicio culoare, niciun gust. Sînt tristă și bucuroasă, în același timp. Ochiul care plînge și ochiul care rîde.

5 decembrie

 

Ultima zi, o durere. Plîns la plecare, îmbrățișări, drum lung, obositor, plîns la aterizare. Știam că va fi greu. Doar aerul rece îmi face bine, după atîta căldură sufocantă. Chiaună, mă așez pe șosea pe partea stîngă și îmi ia o vreme să procesez că sînt pe partea greșită a drumului. Închid ochii și văd strada de nisip din Bewjuu, palmierii. Adorm și visez că dau drumul aerului condiționat. Caut bilete de întoarcere, facem grup de discuții pentru a ne întoarce împreună, toți cei care am fost împreună și avem boala dorului de Zanzi. Nu știu cît îmi va lua să mă adaptez, totul îmi e străin într-un mod foarte bizar: într-o benzinărie pe drum, pomul împodobit de Crăciun îmi dă mindfuck. Mă simt de parcă aș fi trăit acolo ani, nu luni. Nu știu dacă cele două luni par vis sau realitatea asta e vis. Șoc cultural: avem prea multe magazine, consumăm prea mult și prea prost, intru într-un magazin și mă sperie ce au oamenii în coșuri, mîncarea are gust de chimicale, în prima zi mă umflă plînsul din orice.

 

6 decembrie

Mindfuck cu tata: nu e doar problema cu cateterul, după un test negativ, apare un rezultat de test pozitiv. Sînt sigură că e o greșeală, așa că aranjez cu greu o retestare, sînt fericită că sînt acasă și pot să îl ajut; pe seară aflăm cu stupoare că și la retestare tot pozitiv. Seara nu are nimic, peste noapte încep simptomele și la șase mă trezesc cu vestea că a fost luat cu ambulanța și dus la Județean. E puternic, îmi spun, a trecut prin atîtea, dar oare cu toate bolile lui asociate va reuși să treacă și prin asta? Singur în spital, fără să poată vorbi, fără să se poată ridica, fără să avem voie să îl ajutăm? O să mai iasă viu din spital românesc? Îmi amintesc iar cum l-au lăsat cu AVC fără să îi facă nimic, era tot weekend, cum l-a găsit mama a doua zi legumă… Îmi pare totul o farsă, un coșmar.

Nu îmi rămîne decît să mă rog. Și să votez.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mihaela
Mihaela
6 decembrie 2020 10:02

Îmi pare rău că treci prin asa ceva. Multa sănătate va doresc tuturor!

Oana
Oana
6 decembrie 2020 12:42

Petro, ma rog sa fie bine tatal tau! Imi pare tare rau!

Irinoush
Irinoush
6 decembrie 2020 22:26

Mi-era teama ca nu te mai intorci, tocmai cand te-am descoperit si eu..tarziu..ma uit inca uimita,citesc compulsiv..am votat si eu dar cu cea mai slaba speranta ever..

Oana G
Oana G
7 decembrie 2020 10:23

imbratisari! trimit ganduri bune!