din 1800 pînă azi, cu Mark Twain

1

Nu aș fi citit, la ce listă de lecturi am pregătită, (capitole din) autobiografia lui Mark Twain. Sau, oricum, nu acum. Mă bucur tare că am fost invitată să vorbesc despre ea la lansarea de la Brașov, căci mare bucurie mi-a fost lectura. L-am regăsit pe părintele lui Tom Sawyer și Huck Finn într-un discurs spumos, ironic și autoironic și am retrăit din altă perspectivă cărțile copilăriei mele, citite și răscitite, însă cu mintea de acum. Am găsit nenumărate pasaje demne de reprodus, însă cel mai tare m-au uimit asemănările absolut uluitoare între felul în care gîndeau părinții în 1800 și cei din 2017 despre corectarea copiilor și pedepsele care trebuie să le fie aplicate pentru a fi “îndreptați”, felul în care se argumenta în epocă firescul de a deține alți oameni, sclavii negri (în același fel în care azi se argumentează împotriva legalizării relațiilor homosexuale, de exemplu, dar nu numai). Și mi-am reamintit, cu ajutorul paginilor dictate de Mark Twain la începutul anilor 1900, de unde vine omenirea din punct de vedere al medicinei, cam tot de acolo unde azi curentele antivacciniste încearcă să o întoarcă. O să las aici cîteva citate care mi s-au părut definitorii. Părem să uităm că numai 150 de ani în urmă holera era o amenințare reală, iar din 7 copii născuți, supraviețuiau 2-3, restul fiind uciși de boli ale copilăriei sau altele banale azi. O mare parte din carte este ocupată de biografia scrisă de una dintre fiicele lui Mark Twain în adolescență, Susy, fiică ce moare la numai 23 de ani de meningită. Nu cred că cei care ar vrea omenirea întoarsă acolo își pot închipui, ținîndu-și copiii în brațe azi, cum o fi ca șansele ca ei să trăiască să fie nici de 50%, să fie nevoiți să facă mai mulți, ca să rămînă totuși, după ce bolile vor secera din ei, cu unul-doi sănătoși.

Sigur, povestea e mult mai complexă și absolut încîntătoare, eu am scos din ea doar aceste observații mai degrabă sociologice, lucruri frapante, desi știute, e plină de umor și povești delicioase, o recomand din suflet.

 

Orion Clemens s-a născut în Jamestown, în ținutul Fentress, Tennessee, în 1825.A fost primul copil al familiei și m-a precedat cu zece ani. Între el și mine s-a născut sora noastră, Margaret, care a murit la vîrsta de 10 ani, în 1837, în statul Florida din Missouri, unde m-am născut eu; apoi s-a născut Pamela, mama lui Samuel E. Moffet, care a fost infirmă toată viața și a murit acum un an. (…) A mai existat încă un frate, Benjamin, care a murit în 1848, la 10 sau 12 ani.

Pe vremea cînd eram școlar, nu nutream nicio aversiune față de sclavie. Nu eram conștient că poate fi un lucru rău. Nu-mi ajungea la urechi că cineva ar fi condamnat-o. Ziarele locale nu spuneau nimic împotriva ei. Preoții din sat ne învățau că Dumnezeu e de acord cu ea, ba chiar e un lucru sfînt, iar cel ce se îndoiește de asta trebuie doar să citească Biblia ca să se convingă – după care ni se citeau cu voce tare textele cu pricina, pentru confirmare. Dacă sclavii înșiși erau împotriva sclaviei, atunci au fost suficient de înțelepți încît să nu sufle o vorbă.

Uleiul de ricin era principalul medicament în formă lichidă. Doza era de jumătate de lingură, la care se adăuga jumătate de lingură de melasă de New Orleans, care ar fi trebuit să facă uleiul mai bun la gust și mai ușor de înghițit, ceea ce nu reușea niciodată. Următorul leac de nădejde era calomelul; urma rubarba și trei frați pătați. După aceea, luau sînge pacientului și îi puneau plasturi cu muștar. Era un tratament oribil, și totuși rata mortalității nu era mare. Calomelul îl făcea pe pacient să saliveze și, cel mai probabil, să piardă cîțiva dinți. Dentiști nu existau. Cînd ți se stricau dinții sau te dureau, doctorul cunoștea un singur remediu: să ia cleștele și să ți-l scoată. Dacă falca rămînea la locul ei, nu era vina lui. Doctorii nu erau chemați pentru bolile obișnuite: bunica familiei se ocupa de acestea. Toate femeile în vîrstă erau doctorițe și își culegeau leacurile din pădure. Știau să prepare niște doze care ar fi răscolit și măruntaiele unui cîine de jucărie. Mai era și vraciul indian – un sălbatic solemn, singurul supraviețuitor din tribul său, care cunoștea în profunzime misterele naturii și proprietățile secrete ale ierburilor. (…) Aveam și un “doctor prin credință” în acele vremuri timpurii – o femeie. Specialitatea ei era durerea de dinți. Își punea mîna pe falca pacientului și spunea: crede!, iar vindecarea venea numaidecît.

(din biografia scrisă de Susy și citată de tatăl ei în carte)

Mama știa de mult cum trebuie să îi pedepsească pe copii, pentru că era expertă în creșterea lor. Avea multe teorii, iar una dintre ele era că, dacă un copil era suficient de mare să fie neascultător, atunci e suficient de mare să fie bătut, iar cu asta am fost cu toții de acord. Cînd eu și Clara eram foarte neastîmpărate, dădaca o chema pe mama, care apărea brusc și și se uita la noi (cînd era nemulțumită avea un fel de a ne privi ca și cum vedea prin noi) pînă ne făcea să intrăm în pămînt de rușine, iar noi nu știam deloc ce să zicem. Această privire era urmată de obicei de următoarele cuvinte: Clara (sau Susy), ce vrei să demonstrezi prin asta? Nu cumva vrei să vii la baie cu mine? Apoi urma punctul culminant, căci eu și Clara știam prea bine ce înseamnă să mergem la baie.

Dar scopul mamei era să-l facă pe copil să înțeleagă în primul și-n primul rînd că este pedepsit pentru propriul bine și pentru că mama lui îl iubește așa de mult încît nu îl poate lăsa să facă rele, adăugînd că ei îi părea atît de greu să îl pedepsească pe cît îi e lui să primească pedeapsa sau și mai greu. Obrăzniciile noastre cele mai grave erau pedepsite prin ducerea noastră în baie și administrarea unei bătăi lîngă mașina de tăiat hîrtie. Dar, după bătaie, mama nu ne lăsa să plecăm pînă cînd nu înțelegeam perfect de ce fuseserăm pedepsite. Întotdeauna am simțit că-mi merit pedeapsa și-mi părea bine că am primit-o.

150 de ani mai tîrziu, nu mai călătorim cu trăsura sau vaporul decît pentru amuzament, avem avioane cu reacție, mașini autonome și roboți care gîndesc și vorbesc, călătorim în spațiu, am reușit cu ajutorul vaccinurilor și medicinei moderne să eradicăm foarte multe boli, însă mentalitățile vechi, îngrozitoare, au rămas în același loc, nu s-au clintit aproape deloc. Nu că e trist?

(Mark Twain, Capitole din autobiografia mea, editura Herald, 2017)

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mihaela
Mihaela
10 noiembrie 2017 16:45

Calomelul era clorura de mercur!! 😁😁 Considerat purgativ…Iar ulei de ricin…am inghitit si eu cateva sticlute prin anii’ 80. 🤤