Asta lăsase bigiudiul mic pe ușă când am plecat de acasă. Niște reguli simple, de conviețuire cu ta-su, cât sunt eu plecată. Ca să fie totul clar, să nu aibă vorbe după. Așa mamă, așa fiică, mi-am zis, în timp ce i le citeam omului la telefon râzând, să vină pregătit, cu papucei de casă și tot Dumnezeul, să nu îl arunce stăpâna casei afară în ger în caz că face urme pe parchetul foarte închis la culoare. E umoristic, copilul, a râs tică-su.
Eu cu ta-su, așa dezorganizați cum am fost, am rămas în niște super-relații. Ne înțelegem infinit mai bine de când suntem despărțiți, e prietenul meu cel mai bun și un om extraordinar. De altfel, petrecem împreună mult timp – suntem colegi la serviciu, unde râdem foarte mult, iar sărbătorile, vacanțele și uneori și alte bucăți de timp ni le petrecem cu toții, cum mi s-ar părea normal să facă orice părinți dezorganizați dar normali la cap, de dragul copiilor lor. Așa se face că, după ce m-am recăsătorit, m-am dus cu ambii bărbați, la mama acasă, de exemplu, de Crăciun. Și în multe alte locuri. Ei doi mergeau chiar la fotbal împreună, ca niște oameni sănătoși la minte, care își înțeleg locul și importanța fiecăruia, care nu se suprapun ci se completează.
Sigur, cei din jur, mai ales cei înguști, nu înțeleg cum vine asta. Normal e ca foștii soți să se urască, să se răzbune unii pe alții folosindu-se de copii, să se șantajeze cu ajutorul copiilor, să își facă viața grea, ea să crească copiii și el să nu o ajute, ba chiar să îi facă în ciudă, etc. Nu ca la noi. Când am mers la mare, de exemplu, într-o dimineață pe la 6, am auzit într-un cort străin o cugetare, care a răzbătut limpede în liniștea dimineții, până la cortul unde dormeam cu soțul, dar și până la cortul alăturat unde dormeau copiii cu fostul soț – oare aia mișto, brunetă, cu mulți copii, până la urmă cu care din ăia doi e combinată, că merge peste tot cu amândoi, care dracu’ o fi bărbac-su? M-am abținut cu greu să nu le răspund pe loc, să îi fac pe oameni să înțeleagă, să nu se mai frământe degeaba.
Copiii mulți erau doi ai mei, doi ai actualului (pe vremea aia) plus prietena cea mai bună a bigudiului mic și gagicul bigudiului mare. Acum pe bune: cum să mai înțeleagă sărmanii oameni ceva?
Mama ce iepureala dracu era la mare. Nu se razleteau?
Nu era nicio iepureala. Eram o familie mare, nu swingeri.
iepureala inseamna cu multi d-aia mici care fug de colo colo, nu altceva…
Asa da.
puteai sa i zambesti omului, dupa ce te ai aricit indoielnic
pf!
(acu’ vezi sa nu te aricesti inspre mine, ca eu is numa zambet pe toata moaca si iara iese aiurea)
Daca traia si primul mergeai cu trei?
DA!
oricum, intrebarea nu isi are locul si e insidioasa. daca traia primul poate era singurul, nu? nu ai auzit de butterfly effect? sau ai vrut sa fii doar rea, si atunci nici nu mai conteaza. 🙂 o zi minunata iti doresc, oricum.
„… care îşi înţeleg locul şi importanţa fiecăruia, care nu se suprapun ci se completează.” Să înțeleg că actualul îl completează pe fostul? Și amândoi pe primul? Nu este normal să se urască foștii cu actualul, dar nici să se iubească, completând nevoile și necesitățile dumneavoastră. Sau poate sunt cumva depășit de vremuri… 🙂
Poate. Da, foştii se completau reciproc în rolurile din familie. Adică actualul de atunci era prietenul fetelor mele, nu tatăl lor, iar tatăl lor rămînea tatăl lor. Iar pentru mine un prieten bun, în timp ce celălalt îmi era soţ. Dar la ce v-aţi gîndit, domnule Gigi?
Cît despre ce vi se pare dvs normal, spuneţi-i soţiei dvs, că pe mine nu mă interesează.
E prima data cand comentez. Pana acum nu am comentat pentru ca mi-a plăcut ce văd si am enjoyed, atât. Acum nu reușesc sa ma abțin pentru ca iar l-am observat pe Gigel. Voiam sa știu daca e celebrul, vajnicul cavaler protector al soției sale, bineînțeles. Acum cu tot circul asta național, am făcut greșeala sa-i calc teritoriile (soției) si m-am îngrozit, am fugit de-am mâncat pământul. Trebuia sa mănânc urgent niște lămâie. In scurta mea călătorie, însă, n-am avut cum sa nu-l observ pe D’Ardagnan de România – Gigel. Daca este el, este incredibil dom’ne, soția este mult, mult,… Citește mai mult
Tu ori eşti proastă rău, ori ai 12 ani/ori eşti hater-iţă, ori n-ai înţeles nimic!
Scuză-mi libertatea de exprimare 🙂
*
Ai dreptate,sa nu intru in amanunte…. o zi minunata la fel iti doresc.
Titlul poveştii spune tot, scrisoare este absolut geniala, iar imaginile la mare întotdeauna îmi creează fericire. Două familii fericite, „dezorganizate”, dar într-o organizare perfectă.
Felicitări încă o data Petronela!
Titlul e bun: normalitatea la Om ! Nu toti cei bipezi si cu puterinta de a comunica nu sunt neaparat Umani. Normalitatea pana la urma tine de fiecare! Continua ! Suna bine ce publici pe blog!
ndeci e normal dragul meu de actualul fostei mele. si de uluitorul lor balai
la naiba… ma simteam aparte
Ata era de fotografiat! :))) Te si vad cu intregul clan! Bine, mie mi se pare foarte normal sa fie asa, ca doar toti pe planeta vrem sa fim fericiti… Iar de intrebarea asta am avut si eu parte, direct, nu asa, pe ocolite. Pt ca eram o gasca de 4, (3 baieti si eu) s-a intamplat la o petrecere sa ma intrebe o fata mai confuza, asa: „Bai, dar tu cu care esti?!” Faza la care am ras si i-am chemat si pe ceilalti sa ii explicam fetii ca intre barbati si femei chiar poate exista prietenie… Si sa-si… Citește mai mult
Sa zic si eu ceva? O poveste adevarata: A doua sotie a mea a fost sotia avocatului care m-a ajutat sa scap de prima, tanara, frumoasa, si mi- a daruit singurul copil. Prima sotie s-a sinucis, dupa 20 de ani de cand m-a inselat, la greu. Avocatul nu s-a trezit din betie de noapte si nu a ajuns la proces, la Curtea Suprema! A luat ea si copilul si casa si tot. Nevasta avocatului m-a placut, ca sunt bun cald si brunet cu barba. Avocatul o iubea pe alta, dar avea 2 copii cu cea care urma sa imi devina… Citește mai mult
Ce film ar iesi din asta! 🙂
mişto poveste. ar trebui scrisă.
Decat doi parinti „organizati” care se injura sau altoiesc de fata cu copiii, mai bine „dezorganizati” ca voi…Daca voi si copiii sunteti fericiti, e tot ce conteaza!
La punctul 5…..evitarea discutiilor fara rost…greu, greu, greu….Ii urez succes tatalui…urmeaza o saptamana grea…:)
Mama mea si sotia tatalui meu ies la masa si cafea atunci cand au timp. Asa ca pentru mine e normalitate. Ambele familii se inteleg si se vad, chiar daca ai mei au divortat de 22 de ani.
am ras cu lacrimi. esti adorabila!
…cum sa mai inteleaga sarmanii oameni ceva? :))