boli de mai

Vineri seara a zis medicul că nu ar fi rău deloc să rămîn la spital. Aveam o durere așa de violentă că vomitam de la ea. La propriu, nu figură de stil. I-am zis: nu pot, mîine tre să fiu la Constanța, moartă-coaptă. Și am fost. Mi-a prescris medicamente puternice, care m-au amețit și mai tare. Mi-am luat pernuță și păturică și mi-am făcut culcuș pe bancheta din spate și am călătorit în semi-letargie pînă la mare. În prima parte a lansării, mi-era atît de rău și amețeam atît de tare încît mi-era teamă că voi pica între oamenii veniți acolo să ne vadă. Nu s-a simțit. Iar în cele peste trei ore cît a durat totul, mi-am revenit ca prin farmec. Din weekendul la mare cu tot cu copil mic s-a ales însă praful, nu am văzut marea decît o dată, printre două blocuri, cam blurat așa, că aveam ceață pe ochi, iar după lansare am plecat direct.

Săptămîna trecută bigudiul mic a fost grozav de tușitor. M-a aruncat în spaimele mari, că nu am dormit trei nopți din cauza tusei care nu înceta. Ne-am întors, după mulți ani, la bronhodilatatoare. Iar eu în vertijul ăla cunoscut. Apoi ea s-a făcut bine, dar duminică dimineața ne-am trezit amîndoi că tușim, că parcă ne doare carnea, încă mai aveam de parcurs drumul de la București, am fost nici foarte bine nici prea rău, așa. Iar de azi-dimineață, febră mare și blegeală, bașca o amețeală ca după un litru de răchie, așa. Eu deja eram în tratament cu antibiotice, așa că am mai luat doar niște siropuri naturale. Pe seară ne-a luat și mai tare și ne-a scuturat, ne-a culcat la pat în transpirații și frisoane, nu am scăpat fără antitermice mai serioase.

Afară se încălzește serios prima dată anul ăsta, păsărelele cîntă, noi zacem, transpirăm și tușim, vorba Anei al cărei bărbat a căzut și el la pat, ce virus e ăsta atît de virulent în luna mai? Iar eu sunt răcită a treia oară iarna asta. Dar nu mă mir, la cum trag de mine, de parcă nu aș fi a mea. Desigur, azi am fost la serviciu și puțin a lipsit să nu mă prăbușesc  peste pupitru în timpul jurnalului. Dar altfel, și la televizor și în pozele de la lansare, poți jura că sunt vie, nu altceva.

Și, peste toate, am o singură grijă: să fiu așa bolnavă de ziua mea? În mai?