adolescență și parenting

5

M-a întrebat prietena mea, al cărei fiu se află în proces de aterizare, deocamdată fără turbulențe, în adolescență, ce cărți să citească despre asta. Tocmai veneam de la un curs de psihologia vîrstelor (oare am zis că dacă aș fi dictatoare aș obliga toți părinții să facă unul, să înțeleagă ce pot și ce nu pot copiii la fiecare vîrstă măcar?), unde citisem un articol științific care începea așa: pînă în urmă cu nu foarte mult timp, psihologii credeau că creierul uman termină de crescut la vîrsta de 14 ani. M-am amuzat, oare cum va suna vreun articol din viitor, peste 10 ani, să zicem, avînd în vedere că lumea științifică se ia atît de în serios încît fiecare teorie nouă pare să fie ultima și cea adevărată de fiecare dată, doar ca să fie infirmată sau completată din nou.

Creierul adolescentului e o treabă complicat de înțeles pentru noi, părinții adulți care avem creierul crescut (fiecare cum a putut, după buget) și ne așteptăm ca și ei să îl aibă, că uite, corpul le-a crescut, par aproape adulți, și mintea trebuie să le fie la fel, nu? Nu. Nu e deloc la fel. De fapt, pe la 13-14 ani, încă partea cea mai importantă care emite răspunsuri e amigdala, așa zisul creier reptilian. Încet, încet, se avansează spre lobii frontali, iar cortexul prefrontal ajunge la maturitate pe la 21-22 de ani. În capul lor e o furtună teribilă, amigdala preia controlul pe neașteptate și cînd materia cenușie e mai bine instalată și prin alte părți, iar noi trebuie să știm asta, ca să le înțelegem toanele, dispozițiile, furiile. Avem nevoie să știm cum le funcționează creierul ca să îi putem conține cu toate ale lor și să nu o luăm razna nici noi. Trebuie să înțelegem de ce ei nu sunt la fel de raționali ca noi, de ce se expun riscurilor, de ce nu rezonează la argumentele noastre, de ce au stări de confuzie sau exaltare, iar răspunsurile stau în felul în care li se alcătuiește și crește creierul.

I-am recomandat două cărți foarte mișto prietenei mele și m-am gîndit că nu ar strica să vă zic și vouă de ele, sigur sunt părinți de adolescenți, puberi sau copii care mai au puțin și ajung acolo, printre cititorii mei. Una este Vîltoarea minții, a lui Daniel Siegel, o carte excepțională despre transformările cerebrale în adolescență, despre exaltare și confuzie, despre riscurile și oportunitățile modificărilor cerebrale care au loc în perioada asta, dar și despre relațiile umane, cum contribuie ele la arhitectura creierului. Cartea poate fi comandată de aici.

Cea de-a doua este Crescîndu-l pe Cain, o carte pe care aș vrea să o citeasă toate mamele de băieți de pe planetă, poate vom ajunge la un moment dat să trăim într-o lume mai bună. O carte despre ocrotirea emoțională a băieților ajunși la adolescență, despre înțelegerea lor și a conflictelor lor interne. O carte care pune o oglindă părinților care contribuie la analfabetismul emoțional al băieților, o temă care nu este dezbătută destul deocamdată în lume și care ne afectează pe toți, femei, bărbați, pe fiii și pe ficele noastre.

Poate fi luată de aici. 

Cînd eram mai tînără am primit de la o altă prietenă o carte despre fete, Reviving Ophelia, Saving the Selves of Adolescent Girls (dr Mary Pipher) se cheamă, din păcate nu am găsit-o tradusă la noi, eu am citit-o în engleză, dacă aveți de unde o lua și vă place să citiți în engleză, e o carte foarte bună, o recomand.

Și, pentru că acum două zile am lansat-o la Brașov alături de autoare și atunci am zis că este o carte care ar trebui citită de cît mai mulți părinți de adolescenți, vă propun și Răzvrătiții Cristinei Nemerovschi. Care e o carte din perspectiva unei adolescente care crește fără mama plecată în străinătate și care experimentează depresia așa cum numai un copil foarte deștept o poate face. Din experiența mea lunguță de mamă de adolescenți, am observat un fenomen foarte trist: noi, părinții, nu prea suntem curioși să ne cunoaștem copiii. Ne sperie. Preferăm să proiectăm peste ei dorințe, să îi băgăm în cutiuțele de care mintea noastră are nevoie să se simtă în siguranță, știm noi mai bine cine sunt și ce fac, așa că nu mai dăm doi bani pe realitate, suntem prea atașați de ficțiunea pe care ne-am creat-o să ne protejăm. Iar copiii văd și simt asta, așa că ne ajută mințindu-ne. Mint excelent adolescenții, iar noi vrem să-i credem, ca să rămînem în celebra zonă de confort. Sunt foarte inteligenți, mult mai maturi decît am fost noi, au acces la un tip de informație la care noi nu am avut, cu o rapiditate pe care nu o înțelegem, au viziuni proaspete despre viață, dar și multă durere, nu își găsesc locul, nu simt că aparțin, sunt neînțeleși și, mulți, neiubiți așa cum sunt. Răzvrătiții vorbește despre toate astea și multe altele și știu că un prim instinct al unui cititor părinte ar fi să zică că e exagerat, nu e chiar așa lumea lor, dar adevărul e că dacă le cîștigi încrederea și ai acces la această lume a lor, ea e foarte similară. E bine să avem curiozitatea să aflăm cine ne sunt copiii cu adevărat și să învățăm să ne descurcăm cu asta, chiar dacă ne cam sperie. Pînă la urmă, ei sunt copiii și noi părinții, nu invers. Una dintre cele mai nocive credințe ale părinților de adolescenți este: copilul meu nu este așa. Am auzit-o mai ales de la părinți despre ai căror copii știam sigur, că mi se perindau prin casă, că erau așa. Și chiar mai grav, din păcate. Și nu pentru că erau copii răi, dimpotrivă, doar foarte neînțeleși, neascultați și neiubiți pentru ce erau cu adevărat.

Chiar cînd am terminat de scris, am citit pe Facebook la cineva următorul status: doi copii de 16 ani s-au sinucis, nu înțeleg de ce, părinții erau plecați în străinătate, profesorii spuneau că erau elevi buni. Să citească cartea asta și va înțelege. Noi chiar nu ne înțelegem copiii…

O găsiți aici.

 

 

 

 

 

 

Articolul anterioralerg
Articolul următorcea mai importantă relație
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

5
Lasă un mesaj

avatar
3 Discuții
2 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Irina
Utilizator
Irina
vitoria
Utilizator
vitoria

Petronela, poti sa ne recomanzi o introducere usor de citit si poate nu prea stufoasa in terapia cognitiv-comportamentala (in romana)? Poate ceva cu povesti rezultate din terapie, sau o volum – sau capitol, sau articol – scris pentru (potentiali) pacienti? In sfarsit zilele trecute i-am explicat pe indelung mamei la telefon experienta mea in terapie intr-o tara vestica, experienta ce m-a ajutat mai mult ca nimic pe lumea asta sa ajung un om mai intreg si chiar mai fericit. Si mama a zis ca ar interesa-o si pe ea asa ceva, doar ca vrea sa stie mai multe! In engleza… Citește mai mult

vitoria
Utilizator
vitoria

Apropo, i-am daruit deja ‘Orbi’ ca sa vada o poveste din terapie, de fapt am cumparat si citit eu si apoi daruit mamei toate cartile tale de la ‘Efectul Pervers’ incoace. De ‘Orbi’ inca nu am discutat, dar ‘Sfarsitul Noptii’ i-a placut mult!

Inka
Utilizator
Inka

Și eu tot cu o cerere de recomandare vin. Spuneai că faci un curs despre psihologia varstelor. Mi-ai putea te rog recomanda ceva de citit pe subiectul ăsta? Mulțumesc mult de tot!