mă gîndesc că nimic nu e de ajuns. lumea nu e de ajuns, viața asta nu îmi e de ajuns. stăteam uimite cu aia mică și ne uitam la patinatoarele alea superbe și grațioase și simțeam un impuls nebunesc să îmi pun niște patine în picioare și să nu mă ridic de pe gheața aia pînă nu voi patina așa. și totuși, în viața asta nu voi ajunge să fac vreo piruetă pe gheață. nu voi ajunge să dansez tango așa cum îmi doresc – ultima oară cînd am fost la dansuri a trebuit să renunț fiindcă eram singura fără partener și nu aveam cu cine dansa. nu voi ajunge să fiu antropolog, să străbat mările, să fiu înotătoare de competiție, alpinistă, să ajung în toate orașele în care vreau să ajung, pe toate plajele, pe toți munții. mi-s prea mici lumea asta, viața asta, mi-ar trebui cîteva zeci. să fiu tot, să simt tot, să mă purific îndeajuns. și pe tine, uite, te-am cunoscut prea tîrziu, prea imposibil, mi-ar trebui încă o viață, să te știu de la grădi, uneori mi se pare că sunt atît de bătrînă și e atît de tîrziu și nimic nu e de ajuns. poate doar durerea. da, asta a fost cam de-ajuns.
https://youtu.be/8C5NLfYdZaE
Eu cred ca mai avem multe alte vieti de trait, asa ca …rabdare. Este timp pentru toate, ai sa vezi.
aşa cred şi eu, dar vezi tu, uit de la o viaţă la alta şi iar vreau să le fac pe toate.
Ha, ha…Uiti, dar experientele raman in memoria spirituala.Ai sa iti doresti sa faci alte lucruri, chiar daca nu ai sa stii.Te urmaresc cu interes cu baletul, sa mi spui cum merge! In acelasi registru eu visez sa invat sa cant la pian…de o viata!!!
nu poti avea totul, important este a avea acces, sa stii ca de ai vrea… iar tu ai acces, sa simti si sa redai toate acestea, ca si cum ar fi aievea, acest dar il ai si il folosesti cu succes, daily.
In urma ta ramane ceva din fiecare viata care sa-ti aduca aminte la ce punct ai ramas … da’ ce face noi astialalti ?
frumos si adevarat. ma regasesc perfect. ma tem ca nu o sa-mi ajunga o viata sa te citesc pe tine, da’ pai sa mai fac si toate celelalte. iar la cate activitati ai, eu una, nu stiu cum de reusesti sa gasesti timp si pentru noi, muritorii de rand, cei cu comentarii pe diverse site-uri. nici de dormit nu stiu cand ai timp, nici de citit… stii vorba aia, „n-am timp sa traiesc”. e, cam asa si noi. 😀 eu am facut tot posibilul ca sa-mi fac timp, probabil si de aia n-am nicio realizare demna de mentionat. dar ma… Citește mai mult