relax, dammit!

De cînd am terminat cartea asta mă țin să scriu despre concluziile mele. În primul rînd, e una dintre cele mai practice cărți de popularizare a științei din cîte am citit, la finalul ei am luat niște decizii clare și am înțeles mult mai bine niște chestiuni care țin de alegerile de zi cu zi – treabă pe care și-o și propune, de altfel. Știu sigur că niciodată nu o să mai folosesc dispozitivele alea de uscare ale mîinilor cu aer cald, de exemplu, despre care mereu am avut sentimente amestecate. Sau că nu o să mai comentez în viața mea cînd văd că oamenii dragi din viața mea beau mai multe cafele pe zi, acum știu că nu le face rău. Ba dimpotrivă.

Ce e fain la cartea asta (altfel tradusă destul de prost pe alocuri, însă eu m-am concentrat pe conținut) e că îți pune la dispoziție informații diverse, studii în ambele sensuri (zicea Jonathan Haidt foarte frumos că știința e ca un bufet suedez, poți să găsești și să te servești cu studii orice ți-ai dori să justifici) despre lucruri care țin de alegerile banale, cotidiene pe care trebuie să le faci. Caulfield ia o zi ipotetică, aglomerată, așa cum sînt zilele noastre în epoca modern – și o desface la gest, analizînd fiecare părticică din ea și aducînd știința, raționalul, statisticile în ecuație.

Iată ce spune în partea introductivă despre cele trei paradoxuri ale contemporaneității:

1. Paradoxul erei cunoașterii – o lume inundată de informații; randamentul științific global se dublează o dată la nouă ani. Anual se publică 2,5 milioane de articole științifice noi. Reversul este creșterea uriașă a numărului de fake news, teorii ale conspirației, informații alternative și bule de confirmare.
2. Paradoxul riscurilor mai mici – luăm multe decizii pentru a evita situații dăunătoare sau a minimiza diverse riscuri. Însă nu înțelegem cu adevărat riscurile și le evaluăm greșit, pe baza unor stimuli emoționali, într-o eră în care marketingul cultivă cultura fricii. De fapt, trăim (sau trăiam pînă la pandemie) în momentul cel mai sigur și sănătos din istoria omenirii. Doar că oamenii nu știu asta, fiindcă nu se informează. Sondajele arată că doar 6% din oameni știu că trăiesc într-o lume mai bună și mai sigură decît oricînd. Oamenii cred că rata sărăciei, a mortalității infantile sau a infracționalității sînt în creștere în lume, deși lucrurile stau taman invers. Credem că există riscuri peste tot din numeroase motive, iar multe dintre deciziile pe care le luăm pentru a scădea pericolele au, de fapt, efectul opus.
3. Paradoxul perfecțiunii – sîntem presați să devenim tot mai buni, facem eforturi constante de a deveni perfecți din toate punctele de vedere. Oamenii încearcă să atingă o perfecțiune care nu există, iar pe termen lung asta se asociază cu probleme de natură fizică și psihică.

Enumăr cîteva lucruri care mi se par importante din concluziile și informațiile cu care am rămas eu în urma lecturii, însă pentru a înțelege de ce va trebui să citiți singuri cartea:

Putem bea cît de multă cafea, chiar și 8 căni pe zi. Nu contează ce șampon folosim, nu există studii serioase care să susțină vreuna dintre reclamele deșănțate ale industriei ăsteia Vitaminele și suplimentele alimetare sînt doar pipi scump, de cele mai multe ori, altă industrie înfloritoare bazată pe spre zero dovezi științifice, dar cu trigger mare emoțional pentru consumatorii care par a fi orbi la ce spune știința. (Cu excepția celor prescrise de medici, firește, în urma dozajelor.) Cei mai mulți dintre noi ne supraestimăm șansele de a găsi un loc de parcare bun. Cei mai mulți dintre noi nu știm să evaluăm riscurile reale în ceea ce privește răpirea sau dispariția unui copil. Aproape toți supraestimăm cantitatea de germeni aflată pe capacul toaletelor, dar nu știm că e mult mai periculos să folosim uscătoarele de mîini. Furia nu trebuie exprimată liber, așa cum sîntem lăsați să credem, dimpotrivă. Nu, nu e nevoie să bem apă cu toptanul. Nici să dormim la prînz. Nici să facem exact 10,000 de pași pe zi. Nici să folosim ață dentară, deși e important să ne spălăm pe dinți. Și da, somnul e extrem de important, însă nu e o cursă pe care trebuie să o cîștigăm. În ceea ce privește sexul, e bine să știm că durata medie a unui act sexual, conform dovezilor, este de cinci (5!!!) minute, dar și că în general supraestimăm grosolan viața sexuală a celorlalți, în detrimentul stimei noastre de sine. Nu, alții nu fac sex mai des.

Dincolo de cifre, statistici, studii pro și contra, cartea conține și mult umor, am rîs de multe ori tare citind-o. Și m-a ajutat să mă relaxez în privința multor dileme pe care le aveam. Și să nu mă mai simt vinovată că nu par așa de ocupată. 

Deși am putea crede că oamenii nu au fost niciodată mai ocupați, dovezile sugerează că acest lucru probabil nu este adevărat. Cercetărle arată că deseori supraestimăm cantitatea de timp pe care o petrecem la muncă. Și cu cît credem că sîntem mai ocupați, cu atît tindem să supraestimăm asta. O analiză făcută de Centrul de Cercetare a Utilizării Timpului de la Universitatea Oxford a datelor de la aproximativ 850.000 de jurnale de utilizare a timpului, care acoperă o perioadă de peste 50 de ani, a constatat că angajații ce pretind că lucrează 75 de ore pe săptămînă deseori supraestimează cu 50% acest volum de muncă. (…)

Ceva c ear fi putut contribui la percepția că sîntem toți prea ocupați este tendința de a vă lăuda cu cît de ocupați sînteți. În trecutul recent, a avea mult timp liber era un semn al bogăției. Oameni bogați, cu statut înalt, petreceau mult timp pe moșiile lor, în stilul Great Gatsby, făcînd mai nimic în afară de a părea absolut fabuloși A fi inactiv era un semn de statut. Acum a fi ocupat reprezintă o insignă de onoare. Semnalează că sînteți apreciat și faceți o muncă important. (…) Oamenii par să simtă că statului lor social crește atunci cînd sînt percepuți drept foarte aflomerați și, în consecință, au tendința de a se lăuda. (…) Cînd le povestim oamenilor despre anul nostrum, dorim să transmitem clar un mesaj: sîntem toți  foarte ocupați! Copiii sînt ocupați, pisica și cîinele sînt ocupați și, mai ales, mesagerul e foarte ocupat! Nimeni nu spune: am avut un an grozav pentru că am urmărit toate cele sezoane ale serialului House of cards, ba chiar l-am urmărit și pe ăla fără Kevin Spacey. O nebunie, știu. Ca și anul trecut, micuțul Johnny a petrecut aproximativ nouă ore pe zi online. Un adolescent atît de tipic!

Cartea poate fi comandată de aici. 

Și dacă tot are damn în titlu, să vă uitați la Istoria înjurăturilor pe Netflix, o miniserie a cărei gazdă e un Nicolas Cage rejuvenat, foarte haios și foarte util.