rehab

23

Organismul meu este construit într-un fel în care nu se leagă de el nici un fel de dependență. Sistemul lui de apărare e așa de dat dracu’ și își creează niște mecanisme atît de sofisticate încît niciuna din substanțele care în mod normal te fac să devii un addict cu nicotină pe dește, mîini tremurînde și priviri sticlind dureros – la mine nu are niciun efect. Dar cum natura are nevoie de echilibru, ce nu fac substanțele, compensează din plin ființele. Am o dependență de oameni și de feelinguri. Vă rog, internați-mă.

M-am apucat de fumat la 15 ani și de băut – dacă se pune beția de la vișinele din vișinata, la 7. Fumam Dunhill-urile și Rothmans-urile cumpărate de tata din shop și ținute de mama în vitrină- țigarete prelungi, elegante, cu fir gros, auriu, invidiată de colegele mele care pufăiau Winchester. M-am apucat de fumat fiindcă toată lumea fuma și am continuat să fumez fiindcă toată lumea fuma. Arareori am simțit plăcerea dependenților și cred că aproape niciodată nu am simțit nevoia acută de a aprinde o țigară că dacă nu, mor. Asta nu m-a împiedicat însă, să ajung și la 2 pachete pe zi, în perioade de maxim stres, treabă care nu a ajutat deloc, doar m-a făcut să miros ca o scrumieră umblătoare. Într-o zi, după o internare prelungită cu fie-mea, mi-am dat seama că nu fumasem de trei săptămîni, că nu simțeam dorința și nici nevoia, drept care nu am mai fumat. M-am lăsat de fumat la fel de ușor cum ai renunța la o pereche uzată de adidași. Pentru că fumatul a fost mereu la mine ceva social, mai fumez ocazional, la o cafia, tocmai pentru că asta nu mă afectează în niciun fel și nu mă face să mă reapuc de fumat.

Prima beție adevărată- în afară de cea cu vișinele, am trăit-o tot pe la 15 ani, într-un depozit de vinuri. Am degustat vreo 5-6 feluri de vin, apoi am dat pe gît o sticlă întreagă de busuioacă. Mi-a fost atît de rău încît nu am mai pus vreme de 10 ani gura pe vin fără să am senzația că voi vomita instantaneu. După moartea lui Dragoș, turnam în mine, parte pentru a mă amorți, parte pentru a umple cu ceva hăul iscat în mine, litri de vodcă. Beam cot la cot cu cei mai mari bețivani și nu reușeam să mă îmbăt. Oricît aș fi băut. Azi mi se face pielea găină pe mine cînd mă gîndesc cît puteam bea. Tequila, vodcă, vodca martini – three olives-not two, gin, iarăși vodcă. Și nimic. În spatele minții, licărul de luciditate care îmi amintea de ce beau și de ce vreau să mă îmbăt, nu pierea niciodată. Așadar, nici tristețea. Priveam la femeile care se îmbătau cernoziom din două shoturi de tequila și dansau pe mese, se destrăbălau, se uitau pe sine, priveam acea deșănțare cu dispreț amestecat cu regret. Întotdeauna femeile bete mi s-au părut de un vulgar dezabuzat, dar atunci, atunci nu mi-ar fi păsat, numai să mă fi anesteziat. Dar nu mi se întîmpla. Apoi a venit o zi în care am renunțat și de atunci nu am mai băut niciodată serios. Clinic vorbind, la acel moment ar fi trebuit să fiu alcoolică, căci beam zilnic cantități impresionante de alcool tare. Și totuși, mecanismele întortocheate ale creierului meu au făcut ca substanța să nu aibă efecte.

Cam tot în acele vremuri am cunoscut-o pe Jane. Pe Mary-Jane. Și pe ea am abuzat-o, fără pic de rațiune. Cu ea am zburat, înainte să fi văzut Fifth element al lui Luc Besson, cu mașina pe culoarul cinci, de jos în sus, pe Calea București, ferindu-mă de taxiurile galbene care zburau pe culoarele 6 și 7, deasupra. Cu ea m-am afundat în fotolii roșii din nori de pluș, cam ca în Trainspotting, așa, cu ea am zăcut, în Vamă, la intrarea în Berlin, cîntînd cap coadă un album U2, cu the-son-of-the-preacher-man. Mi-ar fi devenit prietenă, Jane, dacă într-o zi natura mea non-addictional nu s-ar fi scuturat de ea ca de o iarbă rea. Mi-am consumat într-un singur bad-trip toate mecanismele de protecție și nu am mai simțit nevoia ei niciodată. Ani după, tentată să văd cum mai e, am chemat-o, într-o încercare puerilă să îmi păcălesc balaurul care mă păzește.

Barbiturice. Antidepresive. Benzodiazepine și anxiolitice. Toate dătătoare de dependențe, odată ce le-ai pus pe limbă. Cu rețeta în mînă, nu am trișat niciodată dozele, nu am luat niciodată mai mult cu 0.1 gram decît prescripția. Ba dimpotrivă, odată ce efectul se făcea simțit și reacțiile vegetative se ameliorau, îmi scădeam singură doza și redeveneam curată, ca o fetiță de clasa întîi. În jurul meu, femei dependente de Xanax, de Rivotril, de Valium, de Prozac sau de Diazepam. Mărindu-și continuu dozele, experimentînd senzații, beții, stări, feelinguri, cu rînjete satisfăcute și priviri halucinate.

Dar ființele. Ah, ființele. Nu orice fel de ființe, să ne înțelegem. Ci cele mai egoiste, fucked up, cu potențial maxim de a mă răni, de a se folosi de slăbiciunile mele, de a mă hăitui, folosi, din nou răni, jigni, minimiza, disprețui. Nu mă mai satur, pur și simplu. Cu asta mă ocup, practic în viață- aștept să o iau. De la viață, de la Domnul, de celălalt domn, de la tine, de la el, de la ea. Doamnelor și domnilor, doriți să i-o trageți cuiva? Poftiți în față, aici e locul! Am strîns să umplu un baraj, dar pare că nu-mi ajunge. Și cînd o să dea pe afară, ce credeți? Bineînțeles, lărgesc barajul!

Da. Nicotină, alcool, iarbă, narcotice, nimic nu îmi creează dependență. În schimb sunt dependentă de oameni. De cei mai nepotriviți oameni. Că nu dezvolt adicții de vreun domn cu intenții bune, care să mă îngroape în flori, bomboane și gesturi fine, Doamne apără și păzește! Pe ăștia îi găsesc, carevasăzică, plictisitori. Nu. Să fie cu adrenalină, noradrenalină, palpitații, tremur în voce și genunchi, spasme.

Vă implor, internați-mă. Am să mă zbat, am să urlu că nuuuuu, dar vă conjur, nu mă luați în seamă, sunt doar simptomele sevrajului iar servrații spun lucruri fără noimă. Ajutați-mă. Sunt dispusă la orice. Legați-mă, sedați-mă, lobotomizați-mă, accept orice, căci nu sunt bine. Primul pas spre vindecare e acceptarea. Uite, recunosc!

23
Lasă un mesaj

avatar
18 Discuții
5 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
mihai brad
Utilizator
mihai brad

impartasesc ( pe aceeasi lungime de unda cu borges, sanii, nebunia frumoasa a lui tarantino si alte cele, poate chiar mai pomenibile)

mihai brad
Utilizator
mihai brad

zambeste, pt ca s au mai adunat(cercetat si profilul pe fb) , dar ma opresc aici , pot parea ciudat ( avand in vedere ca sunt, ma ntreb de ce mi e teama de. cute)

mishu
Utilizator
mishu

Dintre toate tampeniile incercate de-a lungul anilor, nimic nu-mi da o stare de zen mai faina decat varza cruda. Nasol e ca pentru efect garantat trebuie mancata in cantitati industriale, iar neinitiatii se vor alege cu dureri/febra la falci 🙂

remainick
Utilizator
remainick

eu sunt dependent de ceai de anghinare. habar n-am ce gust are si n-am nici o idee la ce foloseste. dar suna bine: ceai de anghinare. cand ma gandesc la el creierul meu se caca pe el de ras si toate celelalte vicii devin superflue. de-asta nu beau deact rar, de-asta – cu exceptia unei zile, in copilarie – nu am fumat niciodata. de-asta nu m-am drogat si nu o voi face, ever! din cauza ceaiului de anghinare. orice as lua trebuie dres dupa-aia. cu anghinarea asta…

Miorlaupufos
Utilizator
Miorlaupufos

Ce citesc p-aci e deseori ca o oglinda, dar pe care as vrea sa o sparg. In niste detalii halucinant de potrivite. Dar sa stii ca nu esti singura pe strada asta.

Bogdan Fottescu
Utilizator
Bogdan Fottescu

E normal „Să fie cu adrenalină, noradrenalină, palpitaţii, tremur în voce şi genunchi, spasme”…TREBUIE sa simti ca traiesti,ca esti vie…ai NEVOIE de senzatii tari, dure uneori, care sa alunge serpii si balaurii ce te napadesc de cand destinul ti-a taiat macaroana…tocmai aia pe care o savurai(ca-n „Doamna si vagabondul”) impreuna cu iubirea vietii tale aflata in plin rasarit, iubire ce si azi iti „curge prin plasmă, năvalnic”.
Fenomenal este insa corpul tau atat de gingas in aparenta, dar atat de rezistent in fond!

din toate cat e un pic ?
Utilizator
din toate cat e un pic ?

Hai ca nu e prea tarziu 😉 si spun toate la timpul lor 😀

vlad voinescu
Utilizator
vlad voinescu

Si eu furam tigari si culmea imi placeau cel mai mult D. si R. ca erau bune ct tutun blond si superelegante. Cit despre baraj sa stii ca nu il poti mari, cit e atita e. Cu timpul se erodeaza chiar daca ai gena buna. Insa ai poate un beton..beton.M-ai destins pe ziua de azi, ca am avut o dimineata cu dureri la propriu.

Camelia
Utilizator
Camelia

Iti recomand cu caldura o carte: Femei care iubesc prea mult – Robin Norwood. Succes cu dependenta de nasoi, am trecut si mai trec si voi trece mereu prin asta. Dar stau cu ochii pe tensiometru si ma duc la psihoterapie. Frumoase rinduri. Dar cred ca poti scrie la fel de frumos si fara suferinta aferenta. Bafta!

Vladi
Utilizator
Vladi

da, e o carte care ajuta mult, o recomand si eu, cred ca mi-a salvat viata

paparuz
Utilizator
paparuz

doar şase ţigări
până la rasărit
(răsăritul cui)

cum să-mi împart
disperarea în şase ţigări

întreabă-mă străine ceva
e noaptea întrebărilor

tu şi cu mine
am putea fii prieteni până
la ziuă
semănăm atât de bine
cu noaptea

întreabă-mă
oricum nu-ţi voi răspunde

dar e plăcut să crezi
că exişti

să nu fugi şi tu
mai avem atâta noapte

întreabă-mă
mai mergem
vreme de şase ţigări
apoi te voi ruga
să mă ucizi

şi să mă-ntrebi mai departe

Je
Utilizator
Je

” I don’t do mistakes, I date them. „

MM
Utilizator

Am o slabiciune pentru tipii „defecti”, genul de bad boy cu traume psihice care ii fac sa calce totul in picioare. Nimic sexual, strict ca dependenta psihica. Noroc ca atunci cand m-am maritat, am luat un tip cat se poate de normal. Si totusi, periodic imi trag in viata cate un „defect” dinasta. Nici macar nu incerc sa-l repar, ci il las sa ma faca trista, sa-mi ia toata energia pozitiva, sa ma faca sa imi aduc aminte de partile mele negre si apoi, cand sunt vlaguita, ma scutur ca si cand nici nu ar fi fost. Si dupa o… Citește mai mult

Constantin Constantinescu
Utilizator
Constantin Constantinescu

Nu am decat 3 cuvinte, invatate de la o Femeie, sau de la toate femeile cunoscute de mine:
Siguranta, stabilitate, echilibru. Si barbatii au nevoie, nu-i asa!
Toti avem nevoie de o pereche! Asta poate fi un raspuns si pentru tine! Astept mainele!

LorinCoryllus
Utilizator
LorinCoryllus

Atît de simplu? :))))))

LorinCoryllus
Utilizator
LorinCoryllus

Damn :))

Crina M.
Utilizator
Crina M.

Iar?

Andreea Nastac
Utilizator

Ma sperie cat de mult ma regasesc in randurile astea. Iti multumesc, Petronela, pentru faptul ca prin cuvintele tale imi citesti atat de bine sufletul… N-am cuvinte.

Catalin
Utilizator

Îmi place cum sunå. Îmi place ritmul. Îmi place sinceritatea. Recunosc ca te recunosc.

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

si eu mai dezvolt dependente pentru oameni extraordinar de frumosi, care, printre altele, fac sa doara intr-un fel anume, poetic, intens, nebun, incat a doua zi realizezi ca erai mult mai sarac fara experienta aia si le esti recunoscator profund. de banalii, care te ranesc aiurea si neproductiv m-am lasat demult. probabil i-am si fumat doar din lipsa de ceva mai bun.