provincialisme

18

De cîte ori ajung în București și mă înțepenesc în trafic cu zecile de minute, mă ia cu panică. Am senzația fizică, palpabilă, că viața îmi aleargă pe lîngă, trece, în timp ce eu stau acolo, blocată, incapabilă să ajung din punctul A în punctul B. Nu aș putea trăi asta zi de zi. Cu cît înaintez în viață, cu atît țin mai mult la timpul meu, cu atît îl respect mai mult, cu atît îmi pare mai prețios. Nu îmi permit niciun minut pierdut. De asta, am mereu cu mine o carte, ca timpul pe care l-aș petrece așteptînd diverse chestii, să nu fie de uitat pe pereți. Pur și simplu am prea puțin ca să îl irosesc așa. Trăitul în București așa îmi pare, irosire de viață, slalom printre timpi morți, provincială cum sunt și venind dintr-un oraș extrem de bine sistematizat, unde nu există blocaje în trafic și în care, ajunsul dintr-o parte a alta a lui, ca să te vezi cu cineva, nu necesită mai mult de 15 minute.

La shootingul unde am fost, vă povestesc într-un episod viitor și dedicat unde și de ce, aproape toate femeile din capitală erau îmbrăcate în negru. Din cap pînă în picioare. Doar eu și Nedelea eram colorate, aia descinsă din Italia, eu de la țara mea. Băi, nu. Refuz să port negru de sus pînă jos, oricît de provincială m-ar face asta. În urma cu 16 ani, mi-am vopsit toate hainele în negru, după ce a murit ta-su fie-mii. Am purtat negru vreme de doi ani, un doliu obstinant, care aproape mi se impregnase în piele, devenind o epidermă nouă și funebră. Nu mai pot purta negru așa, îmi face rău fizic și cînd îl văd. Țăranca de mine poartă ghete verzi, galbene, roșii, vișinii, albastre, trenciuri în culori vii, vai de curul meu sunt, pe arătura trendului.
Am mai spus, Bucureștiul mă sperie. În mintea mea, nu poate compensa ce are negativ cu ce are mișto. Cu atît mai mult cu cît poți face scurte incursiuni, pentru lucrurile faine, să te bucuri de ele, iar apoi să te întorci într-un loc unde vezi pe geamuri așa ceva.

Uite, asta văd eu cînd mă trezesc. Nu mă dau mare, ci împărtășesc. Probabil că sunt bătrînă și prea zen, dacă nu mă și nu m-au atras niciodată gălăgia, agitația, viața de noapte și toate lucrurile alea în care abundă Bucureștiul și mă mulțumesc cu aerul meu curat și liniștea mea. Oh, da, sunt o provincială pînă în vîrful unghiilor și nu mă căiesc deloc pentru asta.

0 0 vote
Article Rating
18 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mariana Ciuca
Mariana Ciuca
15 octombrie 2014 11:10

Of Doamne as da orice sa fiu si eu provinciala pe de-a-ntregul! Asa am obosit in Bucurestiul asta perfid….. De multe ori ma trezesc dimineata cu gandul sa imi iau baietii (chistocul si pe tasu) si sa fug cu ei intr-un satuc in varf de munte sa traim ca-n basmele romanesti.

Ella
Ella
15 octombrie 2014 13:47

Asa provinciala, sa tot fii!! Si acum imi pare rau ca nu am ramas in Brasov la vremea potrivita… Curata terapie, ce vezi tu acolo in fiecare dimineata. Te pup!

ILUZIA
15 octombrie 2014 13:57

nu stiu pe cine/ce ai vazut dar nici eu nu port negru aproape deloc si nici nu cred ca asta are ceva de-a face cu orasul in care locuiesti. Nici in trafic nu stau ca circul cu metroul care merge brici si unde pot citi mereu. Privelistea ta e superba ce e drept. Si fac si eu mea culpa pentru ca sunt eminamente citadina (a se citi ador balamucul).

dush
15 octombrie 2014 13:59

Zona e superba si linistita, acolo am copilarit. Pacat totusi ca blocurile astea nou construite nu-s cumva mai „una” cu dealul pe care l-au populat si stricat.

oana
oana
15 octombrie 2014 14:06

12 ani am stat in Bucuresti…..abia am asteptatsa termin scoala sa ma reintorc in Brasov…..n-as da „provincia” si „provincialismul” pentru 1000 de capitale…
oana

Raj
Raj
15 octombrie 2014 20:51

Nici mie numi place galagia, agitatia. La nunti preferam sa trimit dracului oala minune ca dar , decat sa fiu prezent. Oricum, daru costa mai putin decat daca eram prezent la nunta, unde mai trebuia sa dansez si cu nasele cele grase, din cauza ca ma imbatam si era musai sa tzopai cu nasha. Si in afara de asta, tinerii casatoriti se desparteau cam dupa 1 an. Acuma is alte vremuri, nu mai trimiti oale minune, ci drai cucare…

Raj
Raj
15 octombrie 2014 20:53

Taranca de dumneavoastra prezinta o gura minunata, dna Petronela, ca sa nu mai zic de cei 2 ochisori asiatici…

Mona
Mona
16 octombrie 2014 12:41
Reply to  Petronela

sper sa iei ca un compliment: -Ai ochi de Lolita! care topeste totul!barbatii sunt sigura ca ii omori dintr-un zambet cu ochii( ala e adevaratul zambet , cel care urca pana in ochi)

Mihai
Mihai
23 octombrie 2014 01:18
Reply to  Petronela

Daca mor barbatii, nu stiu, dar eu as muri sigur dupa atita frumusete 🙂

Mona
Mona
16 octombrie 2014 12:39

Nu pot spune ca urasc bucurestiul dar sunt satula pana in urechi de cimentul si agitatia lui. Am stat pana la 30 de ani numai inchisa si izolata in el! Pentru mine raiul si maximul de relaxare era mereu in afara lui, oriunde. In vacantele de vara ramaneam cativa izolati in fata blocului iar restul copiilor in vacante la bunici( eu nu aveam) si asteptam cu nerabdare venirea lor in septembrie cu povestiri din provincie. Asa de tuta ce eram ca abia la 16 ani am vazut o gaina golasa si am intrebat cu glas plin de compasiune: – Ce… Citește mai mult

alunelu
alunelu
16 octombrie 2014 14:12

Poate cad intr-un patriotism local dar cred ca nu mai e alt oras mare la noi care sa ofere o calitate a vietii comparabila. La Bucale insa sunt bani si lumea sta cind poate sa umple mai repede buzunaru’. Ar mai fi si altele dar noi nu le dam pe ale noastre …

Petronel
Petronel
18 octombrie 2014 16:21

Ca sa eliminam timpii morti ar trebui ca toti provincialii aciuiati in Bucuresti dupa 1989 sa plece acasa si asa se rezolva problema. DRUM BUN!

Mihaela
Mihaela
1 februarie 2015 11:08

Iar eu iubesc Bucurestiul cu trafic, teatre, parcuri, strazi si oameni. Imi place enorm sa vin in Brasov, dar imi iubesc orasul…Ce ma supara uneori, ca imi aud prietenii veniti din tara de peste tot, mutati de voie in Bucuresti, ca Bucurestiul e groaznic…Daca faci o alegere, ti-o asumi, nu?

O admiratoare
O admiratoare
20 martie 2018 09:43

am mai spus, dar repet: ce norocoasa esti ca te trezesti la astfel de minunatii si adormi cu ele noapte de noapte. e un adevarat lux pentru omul modern, care s-a betonat, de imbecil, si tanjeste dupa natura.

mai ca-mi vine sa ma mut si eu la Brasov! :))
vezi, nici sa-i faci atata reclama nu e bine, ca daca navalim toti peste el, in cativa ani il facem Bucuresti nambăr doi. :))