(poem pentru tata)

2
bună dimineața spitalul
la ATI covid vă rog
așteptați e ocupat
(vocea metalică a operatoarei)
bună ziua spitalul
la ATI covid vă rog
așteptați
așteptați
și muzica de așteptare ce ar trebui să fie calmantă, dar în realitate e pasiv-agresivă
dirididi lalala
pe care nu mai suport să o aud
în timp ce ghemul de frică și furie crește în stomac
nu răspunde nimeni, reveniți mai tîrziu
bună seara spitalul
la ATI covid vă rog
la ATI covid vă rog
la ATI covid vă rog
diridididi lalalala
nu răspunde nimeni, reveniți mai tîrziu
sor-mea spune: ăsta nu e semn bun
dar lipsa veștilor e aproape întotdeauna o veste bună
dacă murea ne sunau ei
bună seara spitalul
la ATI covid vă rog
asistenta spune: tocmai voiam să vă sunăm, pe domnul l-am trimis de urgență la Județean
face convulsii, saturație 60
ne așteptăm la ce e mai rău
bună seara spitalul
bună dimineața spitalul
la ATI Covid vă rog
doctorul spune: trebuie să fim realiști, domnul e în stare foarte gravă
e chestiune de zile sau chiar de ore pînă cedează organismul
bună seara spitalul
la secția de unde nu mai scapă nimeni, vă rog
îi puteți duce un telefon la ureche să-mi iau rămas bun?
vă rog, sigur aveți sau ați avut și dumneavoastră un tată
citesc o carte în care eroina se bucură că tat-su a murit
și plîng și mă gîndesc la tata cu tristețe și milă
cum moare singur pe un pat de spital
înconjurat de combinezoane străine și albe și măști fpp
și nimeni nu îi duce un telefon la ureche
fiindcă în țara asta nimeni nu vrea să se complice
în ATI-uri oamenii sînt sătui și tragediile s-au banalizat
morții sînt doar cifre în statistici de pandemie
iarna asta în juru-mi
oamenii mari rămîn cu toții orfani
eu sînt o fiică bună, tata
îmi pun numele și pilele la bătaie cînd vor să te trimită acasă să mori
fac scandal, mă zbat, dau telefoane sus-pușilor
doar ție nu am cum să-ți dau telefon
eu sînt o fiică bună, tata
am o lumînare mereu aprinsă pe masă și-ți șoptesc rugăciuni
cînd trec cu mașina prin fața spitalului în care nu am voie să intru
să poți pleca în lumină cînd decizi că e timpul să lași toate astea aici
și pe noi
eu sînt o fiică bună, tata
am muncit și-am plătit sute de ore de terapii
în care am vorbit cu un scaun gol ca și cum aș fi vorbit cu tine care nu mai puteai vorbi
în care am prelucrat iar și iar relația cu tine care nu mai puteai prelucra nimic
ca să ajung să mă împac, să înțeleg, să iubesc un tată afazic și pe jumătate paralizat pe care nu-l mai cunosc și care nu mă cunoaște
eu sînt o fiică bună, tata
ți-am dedicat un șir de bărbați leiți ție (și nici nu m-am prins măcar)
dorm lîngă un bărbat leit ție și visez că te pot vizita, că te sun și răspunzi
și mă trezesc țipînd, leoarcă de sudoare și cu inima bubuind
bună seara spitalul tatăl dumneavoastră vă aude
alo, tata, sînt fiica cea bună
fiica ta de succes
fiica ta de care se tem să te lase să mori
adun lacrimile ca pe niște mărgăritare
scriu poeme slabe pe care nu o să le citești niciodată
sun de cinzeci de ori pe zi la spitalul în care nu ești nici viu, dar nici nu te-ai stins
nu-ți face griji pentru noi, sîntem bine
depănăm ghemul de frici din stomac
o să împletească mama din el fulare uni cînd o să se facă bine
să le purtăm în toate celelalte ierni în care
nu vei mai fi
***
23 decembrie
Tata a plecat în ziua și la vîrsta pe care o avea tatăl lui cînd s-a dus. 72 de ani. Tata a plecat în ziua în care s-a dus tata-mare, socrul lui. Tata-mare avea 71 cînd s-a dus, tot pe o zloată ca asta, tot într-o zi ca asta, tot pe un pat de spital.
Pe tata o să-l înmormîntăm, cum i-am înmormîntat pe amîndoi bunicii, nagy-tata și tata-mare, în ajun de Crăciun.
Petru a plecat singur, pe un pat de spital, fără nimeni cunoscut în jurul lui. Am reușit, după multe rugăminți și intervenții, să-mi iau rămas bun de la el acum două zile, la telefon. Am reușit, după multe intervenții, să mă asigur că nu e trimis acasă, așa cum ni s-a spus inițial, cînd încă era bine, fără simptome de covid, să moară din lipsa dializei, căci nu reușiseră să-i monteze cateter din prima. Medicul nefrolog mi-a zis atunci: nu am altă idee decît să-l luați acasă. Să moară, adică, cu zile? Nu am altă idee, a răspuns. A avut și alte idei, după ce am dat niște telefoane și am făcut scandal. Dacă eram încă plecată și nu eram eu fiica lui, ar fi fost mort de atunci. Așa cum a rămas paralizat acum 11 ani, cînd eu eram în avion într-un drum lung de o zi și nu am putut da telefoanele astea și el a făcut un AVC. Medicul de gardă sărbătorea ceva și nu s-a uitat la el multe ore, iar cînd s-a uitat, era prea tîrziu. L-am găsit într-un pat, paralizat complet pe partea dreaptă, afazic, descompus de durere și neputință.
Tata a una dintre victimele colaterale ale unui sistem putred, bolnav, pe care îl numim, în mod ironic, de sănătate. Tata e victimă colaterală a indolenței, lipsei de empatie, de profesionalism, dar și de minte nu doar a unei categorii profesionale, ci a unei populații aflate în derivă, care nu recunoaște pericolul unei pandemii.
Tata e unul dintre cei 1,725,282 de morți ai unei pandemii prost gestionate, într-o țară prost gestionată de care nu îi pasă nimănui.
Rămas bun, tata. Iartă-ne că nu am putut mai mult.
Petra, fiica lui Petru.
(Numele tău va fi Petru, tu vei fi piatra pe care voi clădi Biserica Mea. Așa a zis Iisus către Simon.
Chefa se spune Petru în ebraică. Adică piatră.)
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Alex
Alex
3 ianuarie 2021 22:44

Condoleante…Esti puternica. Ai grija de voi.

Rosu Aprins
Rosu Aprins
6 ianuarie 2021 01:51

Iti doresc sa gasesti cumva o licarire de pace in aceste dificile momente. Trimit o imbratisare pe aripa unui gand bun.