onestitatea nu e un trend

24

În aceeași banală zi am auzit că nu e mare scofală să fii onest și deschis, că onestitatea e un trend în zilele noastre și că dimpotrivă sunt nebună că scriu așa și nu mă tem să fiu judecată. Sigur că nu mă tem să fiu judecată, am fost toată viața mea judecată fără să fiu așa de onestă, așa că dacă tot e deschis la judecătorie, măcar să fiu cum sunt, să nu mimez, că e epuizant.

Am căscat ochii larg, să văd unde se ascunde trendul ăsta de mine. În câteva cărți și autori contemporani, dar în cărți a fost mereu. Îmi amintesc când am citit prima dată Complexul lui Portnoy (Philip Roth) ce senzație de lovitură în piept am avut. Am pățit recent la fel cu Cimitirul sau Șoseaua Cățelu.

Onestitatea nu e un trend. Mi-aș dori să fie. Stau de vorbă cu oameni care îmi spun că ei nu au curajul să fie ei înșiși ca să nu cumva să își piardă apropiații și prietenii. Eu îi întreb ce fel de prieteni sunt ăia, în fața cărora trebuie să mimezi că ești cine cred sau vor ei să fii. Ăstea sunt cazurile fericite, totuși. Ăștia sunt oameni care măcar știu cine și cum sunt și aleg conștient să umble costumați în altcineva. Aleg să se disimuleze pe sine, speriați că vor fi părăsiți, judecați, batjocoriți că sunt așa cum știu ei prea bine că sunt. Imperfecți, adică. Și atunci aleg să se marcheteze, să se propună, să joace un sine mai bun, mai frumos, mai corect, mai generos, mai vesel, mai simpatic, mai fidel, mai inimos, mai șăgalnic, mai coconeț, mai sclipicios, mai rotund. Ceilalți plătesc pentru circ și iau cu pâine pe burta goală și toată lumea e fericită. Oare?

Așa se perpetuează un lanț vicios și viciat, în care fiecare se simte inferior și mai puțin în toate felurile în care celălalt mimează că e. Și atunci trage tare și disimulează și el mai abitir. Se împopoțonează și se sulemenește.

Iar ăsta e cazul fericit, asumat. Cei mai triști sunt cei care nu reușesc să fie onești nici cu ei înșiși. Pentru că mintea e un mecanism dat naibii de sofisticat și pervers care se ocupă cu a ascunde adevărurile rușinoase sub preșul conștientului. Și cu livratul de explicații. Nu ești tu, sunt ceilalți. Întotdeauna, ceilalți. Eu nu cred că poți evolua până nu-ți privești balaurul în ochi. Toți ochii tuturor capetelor. Și abia apoi poți scoate sabia să le tai. Asta așa, ca să știi ce tai, să nu dai la întâmplare, că ele cresc înapoi, mai multe și mai fioroase.

De fapt, toți suntem cam la fel. Ascundem cam aceleași adevăruri rușinoase. Ne place să le vedem la alții, când alții și le asumă și le exhibă. Asta ne confirmă că nu suntem complet alienați, că nu suntem singuri, că aparținem. Mie mi-e rușine să recunosc, dar dacă a zis ăla și nu a fost omorât cu pietre parcă încep să îmi fac curaj.

Onestitatea nu e un trend. Are însă o priză fantastică fiindcă toți ascundem aceleași rușini și temeri și dureri.

De asta mă citiți voi pe mine.

Articolul anteriorcu ce mă mai dau mare
Articolul următor(hani,)
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

24 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
CalinC
19 decembrie 2013 18:00

ai dreptate, pana la ultimul rand.

A
A
19 decembrie 2013 20:25

Multumesc….pentru truisme. Nu vreau sa intru intr-o polemica dar ma mananca in …tastatura, asa ca iti raspund. Ceea ce spui tu e un deziderat pentru multi dar ramane (totusi) o utopie. Si cum ar putea fi altfel? Cum poti fi totalmente onest cu un copil, cu un parinte, cu un partener, cu un prieten, cu un coleg? Aproape intotdeauna, mai mult sau mai putin, denaturam adevarul, disimulam, cu alte cuvinte, mintim. E adevarat, depinde si pana unde impingem minciunile, dar ramane faptul invariabil ca trebuie sa mintim. Cum iti convingi copilul sa faca sau sa nu faca anumite lucruri? Bineinteles,… Citește mai mult

VreauUltimulLoc
19 decembrie 2013 20:31

Ai deschis un subiect interesant, ca sa nu poluez cu un comentariu prea lung am dezvoltat la mine.

http://vreauultimulloc.wordpress.com/2013/12/19/onestitatea/

VreauUltimulLoc
20 decembrie 2013 10:25
Reply to  petronela

Eu am vazut Amelie si mi-a placut tare mult :)))))))

Care din ele crezi ca ne livreaza o masura a onestitatii mai utila?

VreauUltimulLoc
20 decembrie 2013 10:59
Reply to  petronela

mai incearca, ca eu zic ca merita, inceputul e putin mai dificil dar apoi isi da drumu ;).
Oricum e un film deosebit si daca nu o sa iti placa macar o sa te enerveze tare nu asa…

curly
curly
25 decembrie 2013 18:09
Reply to  petronela

am uitat sa-ti zic:eu nu sunt prieten decat cu oameni care au vazut Amelie 🙂

Ana Mănescu
29 mai 2015 13:04
Reply to  petronela

The Invention of Lying. E absolut delicios și foarte trist. Am scris despre el cînd am scris despre puterea cuvintelor: http://societatesicultura.ro/2014/03/puterea-cuvantului/

Mai pe subiect: sinceritatea, onestitatea, autenticitatea, spune-le cum vrei, observ că sunt primite cu mai multă paranoia decît măștile. Eu te găsesc foarte inspirațională tocmai pentru că ai fost printre cei care m-au ajutat să înțeleg că vulnerabilitatea nu e o slăbiciune, iar normalitatea e unică, deci „anormală”. Mulțumiri și îmbrățișări ^_^

x ulescu
x ulescu
20 decembrie 2013 00:33

Misto !

A
A
20 decembrie 2013 01:27
A
A
20 decembrie 2013 14:03

ahh….one more thing

http://www.youtube.com/watch?v=0NfF5N6IcoE

Ca sa citez doar ce e relevant:

I smile when I’m angry.
I cheat and I lie.
I do what I have to do
To get by.
But I know what is wrong,
And I know what is right.
And I’d die for the truth
In My Secret Life.

I bite my lip.
I buy what I’m told:
From the latest hit,
To the wisdom of old.
But I’m always alone.
And my heart is like ice.
And it’s crowded and cold
In My Secret Life.

Codrut
21 decembrie 2013 23:38

am raspuns si eu pe siteul „ultimului loc”
Multumesc Petronela, macar pentru franchetea textului

deconectat
deconectat
23 decembrie 2013 12:10
Bogdan Fottescu
Bogdan Fottescu
17 ianuarie 2014 09:25

Ce ma enerveaza, la modul fascinant, la tine e tocmai ca reusesti sa fi mai sincera si mai extrovertita decat mine…pana la tine, n-as fi crezut ca se poate 🙂

Laura Muresanu
Laura Muresanu
6 februarie 2014 09:27

iata ca ce exhibi tu pentru sufletele celorlalti muritori ca si tine poate fi perceput si ca „truisme”. dar parca prea i s-a lipit eticheta din goana calului si a ramas cu un colt falfaind.

da, Petra beautiful, de-aia te citim noi pe tine, exact cum te-ai prins si tu in incheiere! eu, una, fix de-aia te citesc si te simt din zi in zi mai aproape. din ce in ce mai aproape de truismele tale asumate si privite drept in ochi. in toti ochii. la cat mai multe truisme din astea asadar!

Andreea
Andreea
10 martie 2014 19:05

Din pacate, cand esti onsest, lumea te ia drept prost. Cel putin eu asa am patit de multe ori…

Ana
Ana
29 mai 2015 10:10

Filmul se numeşte „The Invention of Lying (2009)” :).
Te citesc pentru că eşti onestă şi ai curaj, ai fost grozavă la întâlnirea cu profa de română. Te citesc pentru că eşti foarte faină şi pentru că râd, plâng, mă bucur sau mă întristez aici, pe blog sau în cărţile tale!

beatrice
beatrice
30 mai 2015 12:38

„De asta mă citiţi voi pe mine”, zici tu; si de asta si mai ales pentru ca n-am citit vreuna mai inteligenta ca tine, ale carei cuvinte, toate si fiecare in parte, sa-mi mearga la suflet.

O admiratoare
O admiratoare
26 februarie 2018 22:08

da, si de asta (te citim)!
e foarte adevarat ceea ce ai scris.

esti o curajoasa si o frumoasa. 🙂