În aceeași banală zi am auzit că nu e mare scofală să fii onest și deschis, că onestitatea e un trend în zilele noastre și că dimpotrivă sunt nebună că scriu așa și nu mă tem să fiu judecată. Sigur că nu mă tem să fiu judecată, am fost toată viața mea judecată fără să fiu așa de onestă, așa că dacă tot e deschis la judecătorie, măcar să fiu cum sunt, să nu mimez, că e epuizant.
Am căscat ochii larg, să văd unde se ascunde trendul ăsta de mine. În câteva cărți și autori contemporani, dar în cărți a fost mereu. Îmi amintesc când am citit prima dată Complexul lui Portnoy (Philip Roth) ce senzație de lovitură în piept am avut. Am pățit recent la fel cu Cimitirul sau Șoseaua Cățelu.
Onestitatea nu e un trend. Mi-aș dori să fie. Stau de vorbă cu oameni care îmi spun că ei nu au curajul să fie ei înșiși ca să nu cumva să își piardă apropiații și prietenii. Eu îi întreb ce fel de prieteni sunt ăia, în fața cărora trebuie să mimezi că ești cine cred sau vor ei să fii. Ăstea sunt cazurile fericite, totuși. Ăștia sunt oameni care măcar știu cine și cum sunt și aleg conștient să umble costumați în altcineva. Aleg să se disimuleze pe sine, speriați că vor fi părăsiți, judecați, batjocoriți că sunt așa cum știu ei prea bine că sunt. Imperfecți, adică. Și atunci aleg să se marcheteze, să se propună, să joace un sine mai bun, mai frumos, mai corect, mai generos, mai vesel, mai simpatic, mai fidel, mai inimos, mai șăgalnic, mai coconeț, mai sclipicios, mai rotund. Ceilalți plătesc pentru circ și iau cu pâine pe burta goală și toată lumea e fericită. Oare?
Așa se perpetuează un lanț vicios și viciat, în care fiecare se simte inferior și mai puțin în toate felurile în care celălalt mimează că e. Și atunci trage tare și disimulează și el mai abitir. Se împopoțonează și se sulemenește.
Iar ăsta e cazul fericit, asumat. Cei mai triști sunt cei care nu reușesc să fie onești nici cu ei înșiși. Pentru că mintea e un mecanism dat naibii de sofisticat și pervers care se ocupă cu a ascunde adevărurile rușinoase sub preșul conștientului. Și cu livratul de explicații. Nu ești tu, sunt ceilalți. Întotdeauna, ceilalți. Eu nu cred că poți evolua până nu-ți privești balaurul în ochi. Toți ochii tuturor capetelor. Și abia apoi poți scoate sabia să le tai. Asta așa, ca să știi ce tai, să nu dai la întâmplare, că ele cresc înapoi, mai multe și mai fioroase.
De fapt, toți suntem cam la fel. Ascundem cam aceleași adevăruri rușinoase. Ne place să le vedem la alții, când alții și le asumă și le exhibă. Asta ne confirmă că nu suntem complet alienați, că nu suntem singuri, că aparținem. Mie mi-e rușine să recunosc, dar dacă a zis ăla și nu a fost omorât cu pietre parcă încep să îmi fac curaj.
Onestitatea nu e un trend. Are însă o priză fantastică fiindcă toți ascundem aceleași rușini și temeri și dureri.
De asta mă citiți voi pe mine.
ai dreptate, pana la ultimul rand.
Multumesc….pentru truisme. Nu vreau sa intru intr-o polemica dar ma mananca in …tastatura, asa ca iti raspund. Ceea ce spui tu e un deziderat pentru multi dar ramane (totusi) o utopie. Si cum ar putea fi altfel? Cum poti fi totalmente onest cu un copil, cu un parinte, cu un partener, cu un prieten, cu un coleg? Aproape intotdeauna, mai mult sau mai putin, denaturam adevarul, disimulam, cu alte cuvinte, mintim. E adevarat, depinde si pana unde impingem minciunile, dar ramane faptul invariabil ca trebuie sa mintim. Cum iti convingi copilul sa faca sau sa nu faca anumite lucruri? Bineinteles,… Citește mai mult
si eu cred ca exista minciuni necesare. eu nu la alea ma refeream, ci la alea de fond. cu placere, pentru…truisme.
Ai deschis un subiect interesant, ca sa nu poluez cu un comentariu prea lung am dezvoltat la mine.
http://vreauultimulloc.wordpress.com/2013/12/19/onestitatea/
Am vazut un film, nu imi amintesc acum numele, in care exista o societate unde nu aparuse minciuna. Asa ca oamenii isi tranteau drept in fata exact ce credeau. De exemplu, fata ii spunea baiatului care o curta sa renunte, ca nu o sa se marite cu el ca are gene proaste – e mic, indesat, miop si ea vrea sa se acupleze si sa faca copii cu cineva care sa le asigure gene impecabile. Oamenii aia erau incapabili sa minta. Apoi, sigur, a aparut unul care avea aceasta putinta de a minti, le-a livrat o minciuna- cum ca exista… Citește mai mult
Eu am vazut Amelie si mi-a placut tare mult :)))))))
Care din ele crezi ca ne livreaza o masura a onestitatii mai utila?
eu nu am putut sa ma uit la Amelie. m-a enervat. o sa mai incerc. 🙂
mai incearca, ca eu zic ca merita, inceputul e putin mai dificil dar apoi isi da drumu ;).
Oricum e un film deosebit si daca nu o sa iti placa macar o sa te enerveze tare nu asa…
am uitat sa-ti zic:eu nu sunt prieten decat cu oameni care au vazut Amelie 🙂
pai da-mi unfriend atunci.
The Invention of Lying. E absolut delicios și foarte trist. Am scris despre el cînd am scris despre puterea cuvintelor: http://societatesicultura.ro/2014/03/puterea-cuvantului/
Mai pe subiect: sinceritatea, onestitatea, autenticitatea, spune-le cum vrei, observ că sunt primite cu mai multă paranoia decît măștile. Eu te găsesc foarte inspirațională tocmai pentru că ai fost printre cei care m-au ajutat să înțeleg că vulnerabilitatea nu e o slăbiciune, iar normalitatea e unică, deci „anormală”. Mulțumiri și îmbrățișări ^_^
Misto !
The Invention of Lying
http://www.imdb.com/title/tt1058017/
ahh….one more thing
http://www.youtube.com/watch?v=0NfF5N6IcoE
Ca sa citez doar ce e relevant:
I smile when I’m angry.
I cheat and I lie.
I do what I have to do
To get by.
But I know what is wrong,
And I know what is right.
And I’d die for the truth
In My Secret Life.
I bite my lip.
I buy what I’m told:
From the latest hit,
To the wisdom of old.
But I’m always alone.
And my heart is like ice.
And it’s crowded and cold
In My Secret Life.
ne stim cu batranul Leonard, nu era nevoie de versuri. 🙂
am raspuns si eu pe siteul „ultimului loc”
Multumesc Petronela, macar pentru franchetea textului
Mi-ai amintit de articolul asta: http://www.waitbutwhy.com/2013/09/why-generation-y-yuppies-are-unhappy.html
@A: Un cover tare fain – http://www.youtube.com/watch?v=JnEpc0D5AKc
Ce ma enerveaza, la modul fascinant, la tine e tocmai ca reusesti sa fi mai sincera si mai extrovertita decat mine…pana la tine, n-as fi crezut ca se poate 🙂
iata ca ce exhibi tu pentru sufletele celorlalti muritori ca si tine poate fi perceput si ca „truisme”. dar parca prea i s-a lipit eticheta din goana calului si a ramas cu un colt falfaind.
da, Petra beautiful, de-aia te citim noi pe tine, exact cum te-ai prins si tu in incheiere! eu, una, fix de-aia te citesc si te simt din zi in zi mai aproape. din ce in ce mai aproape de truismele tale asumate si privite drept in ochi. in toti ochii. la cat mai multe truisme din astea asadar!
Din pacate, cand esti onsest, lumea te ia drept prost. Cel putin eu asa am patit de multe ori…
Filmul se numeşte „The Invention of Lying (2009)” :).
Te citesc pentru că eşti onestă şi ai curaj, ai fost grozavă la întâlnirea cu profa de română. Te citesc pentru că eşti foarte faină şi pentru că râd, plâng, mă bucur sau mă întristez aici, pe blog sau în cărţile tale!
„De asta mă citiţi voi pe mine”, zici tu; si de asta si mai ales pentru ca n-am citit vreuna mai inteligenta ca tine, ale carei cuvinte, toate si fiecare in parte, sa-mi mearga la suflet.
mulțumesc!
da, si de asta (te citim)!
e foarte adevarat ceea ce ai scris.
esti o curajoasa si o frumoasa. 🙂