JURNAL, martie 2012
Nu am planuri pe termen scurt. Sigur are Bunuțu. Aștept așa, cu o sticlă de apă fierbinte pe pîntece să treacă cistita asta hemoragică, să pot să pun iar placa în picioare. E și ăsta un plan. Între timp, între două supozitoare, filme, rînduri, trebuie să mă hotărăsc ce fac cu master-planul meu. Dacă să fie Provence sau insula aia din Grecia. Crecă tot Grecia, împachetați, rămîne. Zăceam așa în pat, cu sticla aia fierbinte și mă uitam la Meryl Streep cîntînd pe eicibiou și mă vedeam pe mine, mai încolo. Așa arată și master-planul meu, doar. Mai am cîțiva ani de așteptat, să crească bigudiurile încă un pic, să se ducă la școli înalte. O să renunț cu greu la zările mele zdrențuite oranj și wallpaper-ul cu păduri la care te poți uita fix din pat cînd deschizi ochii. La luminițele orașului sclipind noaptea sub mine pînă hăt-departe. O să iau cu mine doar cărți. Și cîteva zdrențe, neapărat albe. O să locuiesc într-o casă micuță, neapărat albă cu ferestre albastre, pe un mal înalt și stîncos. Să sclipească sub mine smarald, ape, doar. Să cobor pe plajă pe o scară săpată în stîncă. Să nu mai fac nimic, că am făcut destul. Să citesc și să înot. Poate să scriu, un pic. Să nu am nimic, doar rochii și perdele albe, măslini în curte și pereți văruiți alb și răcoroși. Să iau cu împrumut măgarul vecinilor pentru drumuri mai lungi. Poate o barcă mică, de lemn, să pescuiesc uneori. Să mănînc, ca Zorba, pește, măsline și pîine neagră.
Să mă odihnesc pentru toate deceniile de zbucium de pînă în ziua cînd feribotul mă va lasă acolo. Poate că voi fi și atunci, tot singură. Copiii vor fi crescut. Nu mi-e frică de singurătate, auzi?
peste, masline si paine neagra. carti si doar carti. soare si mare. alb cu albastru. si liniste. asa trebuie ca arata RAIUL.
Bigudiurile o să crească, culmea e că o se comprime din ce în ce mai mult timpul. Te simţi copleşită? Ia o pauză; visăm puţin pentru mâine, trăim farmecul zilei de azi, cu sau fără companie. E ok să fii independentă, e ok să ai momentele de linişte, intimitate, să alegi pe cine-ţi place în preajmă, dar de singurătate să-ţi fie frică… dacă-ţi devine amică e parşivă, roade, încet şi sigur. Ronţ, ronţ, ronţ… Auzi? 🙂
Te citesc cu plăcere. E doar o opinie.
nu îmi e. singurătatea mea e frumoasă, nu vezi? în plus, asta scriam acum 2 ani, lucrurile stau altfel acum… 🙂
Dupa ce ai trecut prin chestii gen zapada si apa, frica nu cred ca mai e relevanta. Sau e un alt fel de frica?
sigur că e altfel. 🙂
Frica de singuratate…
Aud, aud… si auzi si tu, cica daca nu ti-e frica de singuratate, pleaca asta cu coada-ntre picioare si se intoarce cu singuratatea altuia, tot la tine…ca ei ii placea cu tine, vezi tu?… Si atunci , va uniti singuratatile! 🙂 E bine -asa?
e bine oricum!
problema femeilor..singuratatea
ba problema femeilor e ca prefera sa stea cu partenerul nepotrivit decat singure.
si ca „fara partener” = „singura”.
eu nu ma simt singura deloc, iar atunci cand am momente de solitudine e alegerea mea si ma bucur.
Frica de singurătate nu-i problema femeilor ci e o trabă umană și nu are neapărat legătură cu parteneriatul. E frica de viitorul incert premergător morții, pe care unii speră să-l umple cu familionul, alții cu propriile gânduri, alții îl iau în piept și se aruncă din avion… care cum! Numai că oasele cedează, pruncii pleacă, partenerul moare sau rămâne, iar în final tot acolo ajungi, așa că singura ieșire e ca, măcar azi, să nu-ți fie frică de frică. O stâncâ la malul mării și un morman de cărți? I’ll take it! Go girl!
Zic și io…
Hm……Petro, tu visezi mare, eu tara….adica sat. Io visez si acum, desi is tanara, dar chiar ziceam si ma pregatisem chiar ca la ultimul interviu la intrebarea ‘unde te vezi peste 5 ani?’ (deja obositoare) sa raspund (desi stiu ca nu dadea bine, mai ales ca era un interviu la o multinationala, cu tipe de la HR care stau geana pe tine, cu un domn in costum cu o figura mega serioasa care se astepta sa raspunzi ‘teamleader’ sau mai stiu io ce functie din aceea complicata, englezista): „adevarul e ca eu ma vad traind la tara, avand o ferma,… Citește mai mult
tot ţară visez şi eu, numai că cu apă…
De singuratate trebuie sa le fie frica doar celor goi pe dinauntru. Si eu visez cam ca BUBULICA, sa ma retrag la tara unde e aerul tare si te simti viu. Ce-i drept imi place mult si apa, dar nu prea imi place sa stau printre straini mai mult de o luna, hai poate doua. Oricum fara un vis d’asta nu poti sa dai la rame.
imi place planul tau. planul meu pentru mai incolo seamana un pic cu al tau. sa am o casa pe plaja, sa aibe peretii albi, sa am cat mai multe rochite colorate, un caine, cateva oisici, o gradina plina cu flori… si tot asa…
frumos asa (mai putin pentru magar si pesti). insa la cat de zbuciumata te simt, nu te vad rezistand in paradisul ala al linistei mai mult de cateva luni consecutive. dar tu te stii mai bine. poate ma insel. 🙂 oricum, iti doresc sa ti se intample ceea ce-ti doresti si sa-ti doresti ceea ce-ti face bine (preferabil nefacand rau altora). 🙂
o casuta pe malul marii e o imagine utopica si din capul meu, cred ca de cand am fost mica. 🙂
apropo, e tare frumoasa pustoaica aia din poza 😀