mama-mare și feisburgul

23

Vede tot mai rău, abia dacă ne mai zărește. Ne întîmpină în picioare, deși picioarele ei betege îi dau cele mai mari bătăi de cap. Prima îi sare de gît aia mică: ce frumoasă și tînără ești, maică!, îi zice, măsurînd-o cu ochii ei bolnavi de sus pînă jos. Urmez eu. De mine rîde, hîtru: tu ești numa’ frumoasă! Da ha mare unde e? Are teză, nu a putut veni, că învață, dar uite, te pup eu din partea ei… Lasă, să îi ajute Mniezo. Auzi, da’ la ce școală umblă, mamă? La Arte, ai uitat? Am uitat, că-s babă. Tu, maică, da explică-mi, ce sunt artele astea, că eu nu pricep bine. Ce să fie, mamă-mare, pictează, sculptează, modelează în lut, asta face ea la școală, exersează să fie artistă. Ohoo, păi asta e meserie bănoasă, de domn, de om învățat!, face cu ochii mari femeia care nu a apucat să facă școală, că a început războiul și a rămas neînvățată. Nu e așa bănoasă, mamă-mare, dar e frumoasă, și ea e talentată.

Se uită la mine că butonez pe telefon, îi transmit fie-mii ce zice străbunică-sa. Îi trimite o poză. I-o arăt. Calcă-vă nevoia, toate helea le vedeți pe telefonul ăla. Are și mă-ta feisburg din ăla, toată ziua numa cu el e, cine o mai fi scornit și asta, auzi, feisburg! Mi-o arătat și mie, că o vede pe fata lu’ Maricica din Italia, vede toate nunțile, toate pozele. Ce e feisburg, mamă-mare, o întărît, curioasă cum își reprezintă bunică-mea de 88 de ani unealta asta care a intrat atît de adînc în viețile nepoților și strănepoților, ba chiar și a copiilor ei. Să știi că nu sunt nici eu chiar așa de proastă, am înțăles ce e cu feisburgu, e telefonul ăla cu ecran mare. Pe o parte e telefon, pe cealaltă parte feisburg, nu e așa? Așa e, mamă-mare. Adică nu e chiar televizor, e mai mult calculator, zic bine, mamă? Călca-l-ar nevoia, cum le știe pe toate, cine o scornit și asta, că mă-ta în fiecare seară nu se mai uită la televizor stă numai să vadă ce dă pe feisburg. Toate helea le află de acolo și îmi zice și mie.

Rîde. Eu mor de dragul ei. O mîngîi, mă mîngîie înapoi. Se întristează, apoi. Știu ce urmează, aceeași discuție de dinaintea fiecărui Crăciun: auzi, mamă, anul ăsta de Crăciun se fac 24 de ani de cînd sunt văduvă. E greu, să știi. E foarte greu. Dă din cap, închide ochii slăbiți. Mi-l amintesc perfect pe tata-mare întins pe catafalc în camera bună de sus, aia cu carpeta cu cerbi și poza de la nunta lor, retușată de fotograf. Veniseră oamenii – bărbații adică – să-l colinde, corul bisericii. Aveam 14 ani și nu am vărsat nici măcar o lacrimă. Mai tîrziu, mama mare mi-a reproșat că nu l-am plăcut deloc pe tata mare, că nu l-am plîns deloc. Eram prea mică ca să știu și să-i pot explica cît eram de împietrită atunci, cum că fusese un mecanism de apărare, că îl vedeam ducîndu-se pe singurul bărbat din viața mea de copil care mă iubise și protejase. Că mă temeam că nu va mai avea cine mă apăra. Da’ pe mine o să mă plîngi?, mă întrebase atunci și în anii care urmaseră. Și nu știusem niciodată să îi spun cît de tare mă va durea cînd se va duce. M-am întrebat de multe ori dacă o iubesc atît de mult fiindcă o urîse tata așa de tare, să-i fac în ciudă sau, pur și simplu, fiindcă era singura ființă din partea căreia simțisem iubire necondiționată atunci cînd aș fi avut atît de multă nevoie de ea. Mama-mare, care locuia o cameră mai departe de mine, dar care nu avea voie să se așeze la masă cu noi sau să folosească aceeași baie.

Oftează. Uite că nu am mai murit și eu. Acum, nu o să mor chiar acu, să vă stric sărbătorile, oi dudui moartea pînă după… Rîde iar. Tresar – uitasem cum spune ea a dudui la a alunga. Notez. Ia stai să facem niște poze, dacă te grăbești așa de tare să mergi în deal, să am și eu poze cu tine vie, că după ce mori, nu te mai pozez. Aoleo, și ce faci cu ele, le pui pe feisburg, nu îți e rușine cu o babă ca mine, să mă vază și să mă rîză toți? Nu mi-e rușine, mamă-mare. Ești bestială. Ești cea mai tare mamă-mare de pe feisburg și altminteri.

23
Lasă un mesaj

avatar
13 Discuții
10 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Crina
Utilizator
Crina

Ce frumos!!! Eu nu am avut niciodata o bunica, o strabunica…dar mi-ar fi placut o „babuta” asa simpatica.
Sa fie sanatoasa si sa o mai pozezi multi ani de acum incolo!

ieseanca
Utilizator

frumos de tot. dar de ce nu avea voie sa…? ceva care tine de obiceiuri din zona, sau cum???
salutari din Iasi!

Lavinia
Utilizator
Lavinia

S-O țina Dumnezeu cAT mai mulți ani lângă voi! As imbratisa-o și eu dacă as intalni-o!

Bondor Radu
Utilizator
Bondor Radu

Aceeasi tresarire, cand a duduit Uitasem Atunci cand scrii de acolo, imi vin in minte toate. Ai darul Acum sunt faina din covata, ciubarul, strachina, canele hala , tu baiata, tu esti tare nghinunat, anafura si sfintii, mirosul de prajitura simpla, gradina inilor, praful ala curat pe care il ridicam cand ne jucam fotbal la gramada, parul din curtea bunicilor, cetatea , Oltul, rapa si misterele ei, Gyula Bacsi da cu cracii si omoara toti gandacii, Heino, Bebe, Dan, baiatul acela din Bucuresti care venea si ne povestea despre o alta lume , momentele cand el se lua la tranta… Citește mai mult

Mihaela
Utilizator
Mihaela

cat de frumos ai scris, domnule, le-am simtit citind. la noi nichipercea e sinonim cu michiduta, un fel de alint de dracusor.

Bondor Radu
Utilizator
Bondor Radu

Multam 🙂 A mai rasarit un cuvant , in timp ce mancam : urloi (sau hurloi… nu stiu sigur. Oricum = cilindrul ala de la soba) Si tagarta – nu stiu daca nu am reintalnit cuvantul asta chiar la tine pe blog. Cu sensul de a se cocota , a se catara. 🙂 Ma bucur ca am adaugat si din cele uitate La voi erau si sasi? Eu duc dorul unei prajituri sasesti pe care am mai gasit-o intr-o vreme doar la Maripusc – ei ii spuneau Romschnit. A disparut si de la ei, de multi, multi ani. N-am gasit… Citește mai mult

Viorel
Utilizator
Viorel

D-ta d-le Radu te manca chelea si ne-ai intors din drumul catre …undeva.Cum spuneai,d-ta aveai Olt dara io aveam garla la mamaia din partea mamei, cu ,,jghioalca” la mijloc unde se avantau doar flacaii de 14-15 ani si ,,caniparie ” cu ,,hlandani” pusi la muiat… si tigani pricajiti care ne lasau sa vedem cum fac chirpici pana ne plictiseam iar vreunul din noi striga tare :Da D-ne ploaie ! Ceea ce pt tigani insemna munca irosita si foame…iar pt noi blagoslovenie tiganeasca… si cireada de vaci in care se aflau si capre pe care le mulgeam pe furis in ardei… Citește mai mult

Bondor Radu
Utilizator
Bondor Radu

Multumesc 🙂

IO
Utilizator
IO

Parca-s io! Zău lui Dumniezău!

Andreea
Utilizator
Andreea

Da, emotionant…

Laura
Utilizator
Laura

Ce sensibil scrii,fata frumoasa! Si mamaia mea are tot 88 de ani! La fel de intreaga la cap si putinica la trup! Ufff! Nu stiu cum va fi viata fata ea! Ma bucur ca e…!

Mona
Utilizator

A mea Bica imi zicea „tu baiata” :)si era cam ca mam-mare a ta 🙂
Atat de fragila in simplitatea ei! 🙂 s-a dus in ziua in care noi am plecat din tara….nu am putut s-o plang atunci…dar o plang acum…
Sa va traiasca si s-o bucurati cat puteti 🙂

Delia Diac
Utilizator
Delia Diac

Vai ce norocoasa esti sa o mai ai in viata!!! A mea se duse la cei vesnici la un an dupa plecarea mea din tara.Ce munti de amintiri duioase imi lasa,de seri cu povesti spuse la gura sobei, de placinte si povete date cu toata inima si bucuria, de rasete cu lacrimi si de iertari dese si depline.

Andreea Alexandru
Utilizator
Andreea Alexandru

Bunica-miu face 92 de ani anul viitor, dar acu’ o luna, de Black Friday, ne-a rugat sa-i cumparam o tableta, sa vada ce e nou in lume! Acum are si tableta si cont de mail si cont de FB. Reuseste sa deschida Google… in rest, mai incearca!!! 🙂

Jeni
Utilizator
Jeni

Doamne cat de frumoasa este! Un bulgare de lumina!

Andreea
Utilizator
Andreea

Mereu ma emotioneaza povestile cu mama-mare… sa o tina Dumnezeu sanatoasa si sa aiba o batranete usoara!

IO
Utilizator
IO

Faină poveste tu băiată!

MIRELA
Utilizator
MIRELA

Mi-e tare draga mama-mare, de-acum parca e un pic si a mea, pentru ca „ne-ai daruit-o” aici, cu lumina si caldura! Si parca o vad si o aud pe „mama”, bunica mea. In anii cei din urma se tot plangea ca nimeni din cei pe care i-a iubit si s-au dus la Domnu’ nu a iubit-o suficient cat s-o ia, sa n-o mai lase sa se chinuie atat. Intr-o zi i-am spus ca nu stiu ce ma voi face, cum voi putea sa meg inainte fara ea. Mi-a spus ca trebuie sa pot, ca o am pe fiica mea si… Citește mai mult